Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit după sărbătoarea Sukot (Sărbătoarea Corturilor), 5 Octombrie 1942, Ierusalim
Trebuie să fim precauţi cu „depărtează-te de rău“, pentru a respecta cele patru legăminte:
1. Legământul ochilor, care spune să ne ferim să privim femeile. Această interdicţie nu este neapărat necesară, pentru că poate pune omul pe gânduri. Dovada că este aşa constă în faptul că interdicţia se aplică şi unui bărbat bătrân care are o sută de ani. Adevăratul motiv este acela că legământul provine dintr-o rădăcină foarte înaltă: precauţia se datorează faptului că dacă omul nu este atent, el ar putea ajunge să privească Sfânta Șhina (Divinitate).
2. Legământul limbii, pentru a fi atenţi la adevăr şi la minciună. Clarificările care se fac acum, după păcatul lui Adam haRișon, se referă la adevăr şi minciună. Înainte de păcatul Pomului cunoaşterii clarificările se refereau la dulce şi amar, însă examinarea adevărului şi a minciunii este complet diferită. Uneori, începe „dulce” și se termină „amar”. Prin urmare, există o realitate corespunzătoare discernământului „amar“ şi care este totuşi adevărată.
Din acest motiv trebuie să fim atenţi să nu ne schimbăm cuvintele. Deşi omul crede că îşi minte doar prietenul, noi ar trebui să ştim următoarele: corpul este ca o maşină: aşa cum este obişnuit să funcţioneze, aşa va continua să o facă. Prin urmare, atunci când se obişnuieşte cu minciuna şi falsitatea, el nu va putea să meargă pe altă cale, iar aceasta îl forţează să acţioneze prin minciună şi falsitate chiar şi în raport cu propria persoană.
Rezultă că omul trebuie să se amăgească pe sine, mai degrabă decât să îşi spună adevărul, deoarece nu are o preferinţă specială pentru adevăr.
Am putea spune că cel care crede că îşi înşală prietenul, îl înşală de fapt pe Creator, pentru că în afară de trup, nu există decât Creatorul. Acest lucru se datorează faptului că esenţa creaţiei este ca omul să fie numit „creatură“ doar în raport cu el însuşi. Creatorul vrea ca omul să se simtă ca fiind o realitate separată de El; exceptând acest aspect, restul este conform cu: „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“
Drept urmare, când omul îşi minte prietenul, îl minte pe Creator şi când îşi întristează prietenul, îl întristează pe Creator. Din acest motiv, dacă este obişnuit să spună adevărul, aceasta îl va ajuta în relaţia cu Creatorul. Astfel, dacă a promis ceva Creatorului, el va încerca să îşi ţină promisiunea, deoarece nu este obişnuit să îşi încalce cuvântul, iar prin aceasta va fi recompensat cu „Domnul este umbra ta“. Dacă omul îşi ţine promisiunea şi face tot ceea ce spune, și Creatorul va respecta de asemenea, “binecuvântat este el, acela care spune și face”.
În legământului limbii există indicaţia să nu vorbești despre tot ceea ce se poate, pentru că prin vorbe persoana dezvăluie ceea ce se află în inima sa, și aceasta conferă autoritate externalității. Acest lucru se întâmplă pentru că atâta timp cât omul nu este perfect curat, atunci când dezvăluie ceva din interiorul său, Sitra Ahra (cealaltă parte) are putere să se plângă Sus şi să râdă de munca lui. Ea întreabă: „Ce fel de muncă îndreaptă în sus, dacă toată intenţia lui în această muncă este doar în jos?“
Aceasta răspunde unei mari întrebări: Se ştie că „o Mițva conduce la o altă Mițva“; atunci, de ce vedem atât de des că omul cade din munca lui? Aşa cum am spus mai sus, Sitra Ahra defăimează şi se plânge de munca lui, iar apoi coboară şi îi ia sufletul. Aceasta înseamnă că după ce s-a plâns Creatorului şi a spus că munca omului nu a fost curată pentru că a lucrat în forma primirii pentru sine, ea vine şi ia omului spiritul vieţii, întrebând: „Ce înţelegi tu prin acest serviciu?“ Ca atare, chiar şi atunci când omului i se dă o oarecare iluminare a spiritului vieţii, el o pierde din nou.
În acest caz, sfatul este să se poarte cu umilinţă, astfel încât ea să nu afle despre munca lui, aşa după cum este scris: „el nu dezvăluie din inimă prin gură“. Astfel, Sitra Ahra nu cunoaşte munca omului, pentru că ea ştie doar ceea ce este dezvăluit prin cuvinte sau acţiuni; numai de ele se poate agăţa.
Şi mai trebuie să ştim că suferinţa şi durerea vin, în principal, prin cei care calomniază. Prin urmare, ar trebui să fim cât se poate de atenţi atunci când vorbim. Mai mult decât atât, ar trebui să ştim că secretele inimii pot fi dezvăluite chiar şi atunci când vorbim despre lucruri banale. Acesta este sensul versetului: „Sufletul meu m-a părăsit când el a vorbit“. Acesta este legământul limbii, cu care trebuie să fim foarte atenţi.
Iar acest legământ ar trebui respectat în special în timpul urcării, pentru că în timpul coborârii este greu să păstreze un nivel ridicat şi o atenţie sporită.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)