Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 1943, Ierusalim
Omul este îndepărtat de Creator din cauza dorinţei de a primi. Acesta este singurul lucru care îl ţine departe de Creator. Atâta timp cât nu aspiră la spiritualitate, ci la plăcerile lumeşti, distanţarea lui faţă de Creator este de o zi, adică este la distanţă de o zi, ceea ce înseamnă că este îndepărtat de El doar sub un singur aspect – acela de a fi cufundat în dorinţa de a primi plăcerile acestei lumi.
Cu toate acestea, când omul se aduce pe sine mai aproape de Creator şi respinge primirea din lumea aceasta, atunci se consideră că s-a apropiat de Creator. Dar dacă eşuează după ce a primit lumea următoare, el se îndepărtează mai mult de Creator pentru că doreşte să primească plăcerile lumii următoare şi, în acelaşi timp, cade în dorinţa de a primi plăcerile acestei lumi.
Prin urmare, acum s-a îndepărtat de Creator cu două zile:
- primind plăcerile acestei lumi, sub influenţa cărora a căzut din nou;
- deoarece acum are dorinţa de a primi coroana lumii viitoare. Aceasta se datorează faptului că, angajându-se în Tora şi Mițvot, el îl forţează pe Creator să-l răsplătească pentru această muncă.
Se pare că, la început, el a mers o zi şi s-a apropiat de servirea Creatorului, iar apoi a dat înapoi două zile. Acum, omul are nevoie de două tipuri de primire:
- a acestei lumi;
- a lumii următoare.
Aşadar, el a mers spre starea opusă. În acest caz, sfatul este să meargă întotdeauna pe calea Torei, care este dăruire. Iar ordinea corectă este ca, mai întâi, să aibă grijă de două principii de bază:
- îndeplinirea unei Mițva;
- senzaţia de plăcere care rezultă din Mițva. Omul trebuie să creadă că plăcerea primită de Creator este mare atunci când respectă poruncile Lui.
Prin urmare, rezultă că omul trebuie să respecte Mițva întocmai şi să creadă că El găseşte plăcere în păstrarea celor mai neînsemnate Mițvot ale Sale. Şi aici nu este nicio diferenţă între o Mițva mare şi o Mițva mică. Creatorul găseşte plăcere chiar şi în cea mai măruntă faptă realizată de dragul Lui.
Abia apoi apare rezultatul, care este obiectivul principal spre care omul ar trebui să aspire. Cu alte cuvinte, omul ar trebui să simtă încântare şi plăcere, determinate de mulţumirea adusă Creatorului său. Aceasta este principala grijă pe care trebuie să o aibă în munca lui, iar acest lucrul se numeşte: „Slujeşte-l pe Domnul cu bucurie.“ Asta ar trebui să fie răsplata pentru munca sa: încântarea şi plăcerea pe care le primeşte din faptul că a fost recompensat cu posibilitatea de a-i dărui plăcere Creatorului.
Acesta este înţelesul versetului: „Străinul care se află în mijlocul tău va urca deasupra ta, tot mai sus; … El îţi va da cu împrumut, iar tu nu trebuie să-i dai lui cu împrumut.“ „Străinul“ este dorinţa de a primi (la începutul servirii Creatorului, dorinţa de a primi este numită „străin“, iar înainte de asta este un total ne-evreu).
„El îţi va da cu împrumut.“ Când îi dă puterea de a munci, el o dă cu împrumut. Aceasta înseamnă că după ce a trecut o zi de muncă în Tora şi Mițvot, deşi nu a primit răsplata pe loc, el tot mai crede că, ulterior, omul va plăti pentru puterea de a munci pe care i-a dat-o.
Aşadar, după o zi de muncă, vine şi cere datoria pe care i-a promis-o, răsplata pentru puterea pe care i-a dat-o corpul ca să se angajeze în Tora şi Mițvot. Dar el nu i-o dă, aşa încât străinul se plânge: „Ce este această muncă? Să munceşti fără răsplată?“ Prin urmare, străinul nu mai vrea să-i dea Israelului puterea de a munci.
„Iar tu nu trebuie să-i dai lui cu împrumut.“ Dacă îi dai mâncare şi-i ceri putere pentru muncă, atunci el îţi răspunde că nu are de plătit nicio datorie în schimbul mâncării pe care i-o dai. Aceasta, deoarece: „Eu ţi-am dat mai întâi puterea de a munci; şi asta doar cu condiţia că îmi vei cumpăra posesiuni.
Deci, ceea ce îmi dai tu mie acum este în deplină concordanţă cu condiţiile anterioare. Din acest motiv, pentru că acum vii la mine ca să-ţi dau mai multă putere de muncă, îmi vei aduce noi posesiuni.“
Prin urmare, dorinţa de a primi a devenit mai abilă şi îşi foloseşte inteligenţa pentru a-şi calcula profitabilitatea. Uneori spune că se mulţumeşte cu puţin, că are suficiente posesiuni şi, prin urmare, nu vrea să-i mai dea omului puterea de a munci. Iar alteori spune că drumul pe care mergi acum este periculos şi că, poate, eforturile tale vor fi zadarnice sau spune că efortul este mai mare decât răsplata, şi de aceea nu-ţi va mai da putere să munceşti.
Apoi, când omul cere puterea de a merge pe calea Creatorului, pentru a dărui, pentru ca totul să fie spre creşterea gloriei Cerului, corpul spune: „Cu ce mă voi alege din toate astea?“ Apoi vine cu faimoasele argumente, cum ar fi: „Cine?“ şi „Ce?“, adică „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?“, ca argument al Faraonului, sau „Ce înţelegi tu prin acest serviciu?“, ca argument al celor răi.
Toate acestea se datorează faptului că are un argument just, că aceasta este înţelegerea pe care au făcut-o. Prin urmare, „dacă nu vei asculta de glasul Domnului“, atunci el se va plânge că omul nu a respectat înţelegerea.
Dar când asculţi de glasul Domnului, adică exact la intrare (intrarea este un lucru constant, pentru că de fiecare dată când omul are o coborâre trebuie să o ia de la capăt; acesta este motivul pentru care se numeşte „intrare“ şi bineînţeles că există multe ieşiri şi multe intrări), el îi spune corpului său: „Să ştii că vreau să mă angajez în munca Domnului. Intenţia mea este doar de a dărui, şi de a nu primi nicio răsplată. Nu trebuie să speri că vei primi ceva în urma eforturilor tale, pentru că totul este făcut cu intenţia de a dărui.“
Iar când corpul întreabă: „Ce beneficiu vei obţine din această muncă?“, însemnând: „Cine este acela care primeşte această muncă, pentru ca eu să vreau să mă silesc şi să trudesc?“ sau, mai simplu: „Pentru cine muncesc din greu?“, răspunsul ar trebuie să fie acela că am încredere în înţelepţii care au spus că trebuie să cred în credinţa abstractă, mai presus de raţiune, pentru că ne-a poruncit Creatorul să luăm asupra noastră credinţa şi tot El ne-a poruncit să respectăm Tora şi Mițvot. Şi mai trebuie să credem că El obţine plăcere atunci când respectăm Tora şi Mițvot prin credinţă mai presus de raţiune. În plus, omul trebuie să fie bucuros că datorită muncii sale Creatorul primeşte plăcere.
În concluzie, sunt patru aspecte aici:
- Credinţa în înţelepţi, că tot ceea ce au spus este adevărat.
- Credinţa în Creator, că El a poruncit să ne angajăm în Tora şi Mițvot doar prin credinţă mai presus de raţiune.
- Există bucurie atunci când creaturile respectă Tora şi Mițvot pe baza credinţei.
- Omul ar trebui să primească plăcere şi bucurie, să fie încântat pentru că a fost recompensat cu posibilitatea de a-i oferi plăcere Regelui. Şi măsura importanţei şi măreţiei muncii lui este proporţională cu măsura bucuriei dobândite de om în timpul muncii sale. Iar aceasta depinde de măsura în care omul crede în cele patru aspecte.
Prin urmare, când aude glasul Domnului, toate puterile pe care omul le primeşte de la corp nu sunt considerate a fi un împrumut de la corp, care ar trebui returnat „dacă nu vei asculta de glasul Domnului“. Iar când corpul întreabă: „De ce ar trebui să-ţi dau forţa de a munci, când tu nu îmi promiţi nimic în schimb?“, el ar trebui să răspundă: „Pentru că acesta este motivul pentru care ai fost făcut. Ce pot să fac, dacă te urăşte Creatorul? Căci este scris în Sfântul Zohar: Creatorul urăşte corpurile.“
Mai mult decât atât, când Sfântul Zohar spune: „Creatorul urăşte corpurile“, aceasta se referă în special la corpurile slujitorilor Creatorului care vor să devină primitori eterni, pentru că vor să primească şi coroana lumii următoare.
De aceea se spune: „tu nu trebuie să-i dai lui cu împrumut“. Aceasta înseamnă că nu trebuie să dai nimic în schimbul puterii de a munci pe care o dă corpul. Iar dacă îl împrumuţi, dacă îi dai orice fel de plăcere, va fi doar un împrumut şi nu va fi gratis; în schimbul lui, corpul trebuie să-ţi dea puterea de a munci. Iar corpul trebuie ca întotdeauna să-ţi dea putere, adică în mod gratuit. Tu nu-i dai niciun fel de plăcere şi îi ceri mereu să aibă putere de muncă, deoarece „împrumutatul este slujitorul celui care l-a împrumutat“. Astfel, el va fi mereu sclavul, iar tu vei fi stăpânul.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)