Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit
Munca este o necesitate absolută. Atunci când Creatorul îi dăruieşte omului un cadou, El vrea ca omul să simtă beneficiul acestui cadou. Altfel, omul ar fi ca un nebun, aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Cine este nebun? Cel care pierde ceea ce îi este dat.“ Pentru că nu apreciază importanţa problemei, el nu veghează îndeaproape asupra darului.
Există o regulă care spune că omul nu simte importanţa unui lucru dacă nu are nevoie de acel lucru. Pe cât de mult simte nevoia şi suferinţa atunci când nu îl obţine, tot în aceeaşi măsură simte bucuria, plăcerea şi fericirea atunci când necesitatea este împlinită. Este asemănător cu cel căruia i se dau tot felul de băuturi delicioase, dar dacă nu este însetat, el nu gustă din nimic, aşa cum este scris: „Precum apele reci pentru un suflet obosit.“
Ca atare, când se pun mese pentru a aduce plăcere oamenilor, există o regulă: la pregătirea cărnii, a peştelui şi a altor delicatese avem grijă să servim lucruri amare şi picante, cum ar fi: muştar, ardei iuţi, alimente acre şi sărate. Toate acestea au scopul de a evoca suferinţa foamei, deoarece atunci când inima gustă o aromă picantă şi amară, aceasta îi evocă foamea şi lipsa pe care el trebuie să şi le satisfacă mâncând acele lucruri bune.
Ar trebui să nu întrebăm: „De ce am nevoie de lucruri care îmi trezesc foamea? Nu este de ajuns ca gazda să prepare doar ceea ce este necesar pentru satisfacerea nevoii, adică mâncarea, şi nu lucruri care stârnesc nevoia de împlinire?“ Răspunsul este evident: deoarece gazda vrea ca oamenii să se bucure de masă, iar plăcerea va fi pe măsura nevoii lor de a mânca. În concluzie, dacă le va da multe bunătăţi, aceasta nu-i va ajuta să se bucure de mâncare, datorită motivului expus anterior, că nu există împlinire fără o nevoie.
Prin urmare, pentru a fi răsplătit cu Lumina Creatorului trebuie să existe o nevoie. Această nevoie implică muncă. Dacă omul se străduieşte şi cere de la Creator în timpul celei mai mari ascunderi, în aceeaşi măsură el începe să aibă nevoie de Creator.
Aceasta înseamnă că El îi va deschide ochii pentru a merge pe calea Creatorului. Apoi, când omul are acest Kli (vas) pentru deficienţă, iar Creatorul îi dă un oarecare ajutor de Sus, el deja va şti cum să păstreze acest cadou. Rezultă că munca este considerată Achoraim (spate), iar când primeşte Achoraim, omul are un loc în care să fie răsplătit cu Panim (faţă).
Despre aceasta s-a spus că „un nebun nu doreşte înţelepciune“. Cu alte cuvinte, el nu are o nevoie puternică de a se sili să obţină înţelepciunea. Prin urmare, el nu are Achoraim şi, evident, nu poate fi răsplătit cu discernământul Panim. Acesta este înţelesul versetului: „Cât este durerea, tot atât şi răsplata.“ Adică durerea, numită „efort“, făureşte Kli-ul pentru ca omul să obţină ecompensa. Aceasta înseamnă că în măsura în care omul regretă, în aceeaşi măsură el va fi ulterior recompensat cu bucurie şi plăcere.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)