Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
„Chemaţi-L câtă vreme este aproape“ (Isaia, 55, 6). Trebuie să înţelegem ce înseamnă „câtă vreme este aproape“, din moment ce „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“ Astfel, El este întotdeauna aproape. Prin urmare, ce înseamnă „câtă vreme este aproape“? Pare că există un timp când El nu este aproape.
Aceasta înseamnă că stările omului sunt evaluate în funcţie de obţinerea individuală. Dacă omul nu simte apropierea Creatorului, atunci nimic nu va ieşi din asta, atâta timp cât totul este măsurat în funcţie de senzaţiile lui. Cineva poate să simtă că lumea este plină de abundenţă, iar altcineva poate să nu simtă bunătatea lumii şi, astfel, nu poate să spună că lumea este bună. Omul îşi evaluează starea în funcţie de ceea ce percepe, adică vede o lume plină de suferinţă.
Profetul avertizează: „Chemaţi-L câtă vreme este aproape.“ El vine şi spune: „să ştii că faptul că tu îl chemi pe Creator înseamnă că El este aproape“. Aceasta înseamnă că acum ai o oportunitate; dacă eşti atent, vei simţi că Creatorul este aproape de tine, iar acest lucru este un semn al apropierii Creatorului.
Dovada este următoarea: noi trebuie să ştim că, în mod natural, omul nu este calificat să adere la Creator. Aceasta este împotriva naturii umane pentru că, prin Creaţie, omul are doar dorinţa de a primi, în timp ce contopirea este numai dăruire. Totuşi, din moment ce Creatorul cheamă omul, aceasta face ca omul să vrea să îşi revoce propria natură şi să adere la El.
Prin urmare, omul trebuie să ştie că dacă rosteşte rugăciunea şi cuvintele din Tora, aceasta vine de la Creator. Omul nu trebuie să creadă şi să spună că este „tăria mea şi puterea mâinii mele“, deoarece acest lucru este complet opus puterii sale. La fel se întâmplă şi în cazul celui care se pierde într-o pădure deasă, fără să vadă un indicator care să îi arate drumul spre o aşezare, astfel încât el este disperat şi crede că nu va mai ajunge acasă. Dar atunci când vede un om în depărtare sau aude vocea cuiva, imediat se trezeşte în el dorinţa de a se întoarece acasă şi începe să ceară ajutor.
În mod similar, cel care s-a abătut de la calea bună şi a ajuns într-un loc rău, unde deja s-a obişnuit să trăiască printre animale, atunci, din perspectiva dorinţei de a primi, niciodată nu i se va părea că ar trebui să se întoarcă într-un loc al raţiunii şi al Sfinţeniei. Cu toate acestea, când aude vocea care îl cheamă, se trezeşte în el căinţa.
Dar aceasta este vocea lui Dumnezeu, nu vocea lui proprie. Iar dacă omul încă nu şi-a finalizat acţiunile pe calea corectării, el nu poate să simtă şi să creadă că aceasta este vocea Creatorului, şi crede că tăria şi puterea se află în mâinile lui. Profetul atrage atenţia asupra faptului că omul ar trebui să îşi depăşească propriile gânduri şi să creadă din toată inima că aceasta este vocea Creatorului.
Prin urmare, în cazul în care Creatorul vrea să îl ajute să iasă din pădure, El îi arată o Lumină în depărtare, iar omul îşi adună toate puterile pe care le mai are pentru a merge pe calea pe care i-o arată Lumina, şi astfel ajunge la Lumină.
Dar dacă nu atribuie această Lumină Creatorului şi nu spune că Creatorul îl cheamă, atunci omul pierde Lumina şi rătăceşte în pădure. Astfel, el şi-ar putea deschide inima spre Creator, pentru ca El să vină şi să îl salveze din locul rău, adică din dorinţa de a primi, şi să îl ducă într-un loc al raţiunii numit „locul fiilor lui Adam“, ca în Adameh la Elyon (Asemănător Celui de Sus), ceea ce înseamnă „dorinţa de dăruire în contopire cu Creatorul“. În schimb, el nu profită de această oportunitate şi rămâne aşa cum a fost mai înainte.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)