243. Examinarea umbrei în noaptea de Hoşana Raba

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

24 adar Alef, 1 martie 1947

       Despre umbră. În noaptea de Hoshana RAbah (a şaptea zi a Sărbătorii Corturilor (55) există obiceiul ca fiecare om să se examineze pe sine pentru a vedea dacă are umbră şi atunci este sigur că va avea abundenţă (Şa’ar HaKavanot Poarta Intenţiilor, Comentarii Sukot, 6-7). Umbra se referă la îmbrăcămintea în care se îmbracă Lumina.

       Nu există Lumină fără îmbrăcăminte, deoarece nu există Lumină fără Kli (vas). În funcţie de măsura îmbrăcăminţii, Lumina creşte şi se multiplică. Iar în măsura în care omul pierde îmbrăcămintea, în aceeaşi măsură dispare şi Lumina care aparţine acestei îmbrăcăminţi.

       Acesta este sensul adevărului şi al credinţei. Adevărul este numit „Lumină“, iar credinţa este numită „Kli“. Şi acesta este înţelesul expresiei „Creator şi Divinitate“ şi al versetelor: „Să facem om după chipul nostru“ şi „Deşi ca o umbră trece omul…“. Mersul omului depinde de Tzelem (imagine), adică de credinţă. Acesta este motivul pentru care de Hoşana Raba omul trebuie să verifice dacă credinţa lui este deplină.

       Şi de ce numim Lumile Superioare „Ţelem“? La urma urmei, Sus nu există nici un fel de greutate a credinţei? Cu toate acestea, ceea ce ni se pare uscat este de fapt o mare Lumină Sus. Şi numim „Sus“ ceea ce ni se dezvăluie ca umbră, pentru că este numit de către cel de jos.

       Bina este numită „credinţă“ şi este Lumina Ozen (ureche), adică auz. Hohma (Înţelepciune) corespunde vederii şi este Lumina care întră în vasele de primire, şi se numeşte ochi.

_______________

(55) Sărbătoarea de Sukot sau Sărbătoarea Tabernaculelor (n.t).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!