Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)
14 decembrie 1965
Permite-mi să clarific un pic cu privire la întrebarea ta: „Ce este decorarea asupra punctul de dorință”, despre care ai spus că a fost dificil să înțelegi.
Pentru a înțelege semnificația decorării, trebuie să înțelegem mai întâi că se referă la lucruri, ceea ce înseamnă că este dificil și se cer lămuriri.
Știm că în lume există doar două lucruri: Creatorul și creaturile. Aceasta înseamnă că Creatorul dorește să dea plăceri asupra creaturilor, după cum este scris: „Dorința Lui de a face bine creațiilor Sale”. Din acest discernământ, prima lume care a apărut este numită „lumea Ein Sof [fără sfârșit ], Ceea ce înseamnă că, din moment ce El dorește să facă binele, El a creat „existența din absență” dorința de a primi plăcerea pe care El dorește să o dea.
Desigur, acea dorință avea tocmai dimensiunea potrivită pentru primirea întregii lumini, altminteri, adică dacă Kli [vasul] este mai mic decât lumina, creatura nu va ieși în întregime și Creatorul cu siguranță a creat ceva întreg, ceea ce înseamnă că El a creat dorința de a primi acea lumină specifică pe care El a alocat-o pentru creaturi.
Și, conform acestei dorințe, lumina s-a extins și a umplut-o complet. Asta se considerată ca o lumină superioară care umple toată realitatea, de aceea se numește Ein Sof, deoarece voința de a primi nu a oprit și ocluzionat lumina, ci mai degrabă s-a extins în vasul de primire. Adică, dacă acest discernământ ar fi fost retras, nu ar fi existat nici un loc în care să fi fost simțită Dumnezeirea în lume. Chiar și atunci când Adam a fost scufundat în pofta de a primi plăceri numai pentru el însuși, el a simțit totuși Sfințenia. Numai odată ce Timțum [restricția] asupra primirii cu intenția de a fi pentru el însuși a avut loc, s-a întâmplat că cel care este scufundat în pofte nu simte bunăvoința și începutul lucrării este să crezi că există în lume Sfințenie. Acest lucru este valabil numai datorită ascunderii făcute de Țimțum.
Am aflat că în lumea Ein Sof „a venit în voia Lui… și S-a limitat pe Sine”. El interpretează că prin aceasta înseamnă că a existat o ascensiune a dorinței, deoarece voința de a primi este opusă dorinței de a dărui, de aceea a ales mai mult Dvekut [adeziune]. Dvekut înseamnă echivalența formei și el dorea să fie similar cu cel care a dăruit, așa că s-a limitat. Aceasta înseamnă că în Ein Sof se pare că a existat o opoziție între Kli și dăruitor până la punctul în care trebuia să o corecteze, iar pentru această corecție el a înființat Țimțum.
El introduce Pirkey de Rabi Eliezer, unde este scris că, înainte ca lumea să fie creată, a existat „El și numele Lui sunt unul”. Aceasta înseamnă că nu există nici o diferență între lumina, numită „El” și „Numele Lui”, care este Kli, adică voința de a primi. El interpretează faptul că Kli este numit „Numele Lui”, deoarece Șmo [numele Lui] în Gematria este Rațon [dorință]. Dar, în conformitate cu aceasta, este derutant, pentru că dacă nu există o opoziție între Kli și lumină, de ce a existat o necesitate de a efectua o corectare încât să existe echivalență, până la punctul în care, pentru acest motiv, a realizat Țimțum? Acesta este motivul pentru care explică faptul că această corecție nu se datora unei lipse, în care simțea că există o opoziție, ci pentru a decora.
Putem înțelege diferența dintre decorare și lipsă printr-o alegorie. Un rabin al orașului a făcut o convenție și a trimis vorbă către toți oamenii bogați și respectabili din oraș să se adune în sinagogă, pentru că voia să le spună ceva. Rabinul a venit pe podium și a ținut o predică sinceră despre mărimea și importanța carității. Apoi le-a spus că, de vreme ce un om bun, un ucenic înțelept, tocmai a sosit din străinătate și are copii și o familie de opt persoane și nu au mâncare pentru nici măcar o masă, nici un loc unde să rămână și familia este acum în secția de femei a sinagogii, așa că ar vrea ca fiecare să doneze mai mult decât poate pentru că este într-adevăr o chestiune de viață și de moarte, deoarece nu au unde să stea. Iar rabinul plângea amar.
Firește că oamenii din Israel sunt toți milostivi și fiecare a dat mai mult decât au putut și s-au strâns mii de lire pentru această familie, deoarece toată lumea a simțit lipsa și drept urmare, fiecare a participat la remedierea lipsei pe care o simțeau.
În anul următor, rabinul a adunat puternicul și respectabilul oraș și le-a ținut o altă predică de inimă și a plâns și a oftat cu atâta amărăciune încât putea să i se rupă inima. El a lăsat să se știe meritul Mițvei (faptă bună / poruncă) de milă – că prin milă vom ieși din exil și vom fi răsplătiți cu răscumpărare totală.
Apoi le-a spus că soția lui se afla la o nuntă a unui bogat care a venit din Statele Unite și a văzut acolo că soția bogatului avea o blană costisitoare care costa 3.000 de lire și un inel cu diamante care costa încă 3.000 de lire, așa că acum îi cere să-i cumpere aceste bijuterii de 6.000 de lire. Rabinul a plâns amar și le-au cerut să aibă milă de el și să-i dea acea sumă. El nu le-ar fi cerut dacă nu ar fi văzut că anul trecut i-au dat 6000 de lire pentru ca săracul să poată trăi împreună cu familia lui și trebuia să fie așa pentru că au inimi milostive, așa că le cere aceeași sumă pentru bijuterii pentru soția sa, așa că a plâns și a strigat: „Iudei, O, iudei milostivi!”
Firește, cu cât rabinul a strigat mai mult, cu atât mai mult au râs de el și au spus: „Să ne simțim rău pentru nevasta ta, pentru că vrea să se decoreze? Ce milă există aici? Cu săracul a existat o necesitate și acest lucru se numește ’lipsă’. Am simțit cu toții lipsa, așa că fiecare dintre noi s-a simțit obligat să o repare”.
Din această alegorie putem înțelege diferența dintre lipsă și decorare: lipsa este atunci când ești suferind și lipsit; Atunci poți vorbi de milă. Dar când ai o casă bogată, dar nu bijuterii, care sunt accesorii pe care numai câteva persoane din generație le au, nu poți vorbi despre o lipsă, deoarece poți trăi și fără ele.
De asemenea, aici. Lumina a umplut toată voința de a primi până când nu a fost loc gol, fără abundență, așa cum este scris că lumina superioară a umplut toată realitatea și nu a existat nici un gol. Acesta este numit „El și numele Lui sunt unul”, când nu se discerne o diferență între lumină și Kli, deoarece fără Kli, lumina nu ar putea să se extindă, deoarece dorința de a face bine creațiilor Sale nu poate lucra fără existența dorinței de a primi. Prin urmare, nu exista nici o distincție între lumină și Kli, deoarece ambele sunt la fel de importante în ceea ce privește scopul.
Acest lucru ridică întrebarea: „De ce a existat un Țimțum?” Răspunsul este că Țimțum a fost pentru a decora. Aceasta înseamnă că sunt necesare decorațiuni pentru a îmbunătăți darul. Deși acum are abundență pentru că lumina umple întregul Kli, este încă posibil să o facem mai bine, ceea ce înseamnă că primirea abundenței nu va fi privită ca primire, ci ca dăruire, prin a face primire pentru a dărui, ceea ce este privită drept dăruire reală.
Acesta este motivul pentru care Timțum este privit ca o alegere liberă, ceea ce înseamnă că el a avut de ales să nu facă Țimțum, deci, cine l-a forțat? La urma urmei i-a fost dat și a primit, și dacă dorea, putea să rămână în acea stare și să aibă abundență. Cu toate acestea, el a ales că este mai bine să realizeze Țimțum și să primească numai pentru a da, pentru că el va fi egal cu Emanatorul.
Numai după aceea, după Țimțum, asta devine o lipsă, pentru că este o regulă faptul că o dorință din partea superioară devine o lege obligatorie în cea inferioară. Prin urmare, cel inferior nu mai are de ales, ceea ce înseamnă că, chiar și atunci când dorește, nu îi este dat. Rezultă că acum, după Țimțum, dorința de a primi este privită ca o lipsă pentru că nu mai poți primi nimic în ea și este considerată ca întuneric. Numai atunci când începem să facem lucruri pentru a dărui, începem să ne egalizăm în formă și să începem să ieșim din regula Țimțum. Apoi începem să simțim Dumnezeirea, în măsura în care putem lucra pentru a dărui.
Dacă ai mai multe întrebări pe această temă, scrie-mi locurile pe care le găsești confuze și voi încerca să le explic cât mai bine posibil. Dar, mai ales, trebuie să sperăm că Creatorul ne va da și dărui motivul celui superior astfel încât să putem înțelege și să învățăm să auzim, să învățăm și să ne învățăm pe noi înșine, să păstrăm, să facem și să păzim.
Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)