înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
Să ne întoarcem acum la Primul Om, la Adam, acea dorință pe care o simțim în interiorul nostru. Când Creatorul l-a exilat din Grădina Edenului, „omul din noi” (Adam) a încetat să mai fie copil și a început să se maturizeze.
Procesul de maturizare este o perioadă în care știm că trebuie să ne corectăm egoismul, pentru că nu putem trăi cu el şi nici nu putem, pur și simplu, să îl suprimăm.
Nu există o corectare imediată, așa cum a sugerat „șarpele”. În schimb, omul trebuie să coboare până la capăt, până când simte întreaga dimensiune a egoismului său și atunci îi cere Creatorului ajutor, realizând că nu are puterea să se descurce de unul singur.
„Adam s-a împreunat cu nevasta-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: «Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!» A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.”
Acesta este începutul coborârii. Vedem cum o mare dorință egoistă, pe care omul nu putea să o domine, a început să se împartă în fragmente. (Există o spărtură prin care scânteile intră în lumea noastră, unde primesc îmbrăcăminte egoistă, corpuri. Voi repeta aici faptul că vorbim exclusiv despre munca noastră cu dorințele egoiste, și nu despre nişte oameni anume).
„Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva.” Aceasta înseamnă că dorințele altruiste și egoiste s-au contopit în om. Rezultatul a fost o fuziune sau „nașterea” altor două dorințe: Cain și Abel.
Una dintre acestea, Abel, este atrasă spre dăruire, către Creator. Acesta este motivul pentru care este scris că el nu lucra pământul, ci „ținea oile”. El poate fi „ghidul” și cel care deschide calea către pășuni fertile. Pe cine conduce acolo? Dorințele egoiste ale omului, care sunt gata să-l urmeze în vederea unor plăceri viitoare. Tocmai aceste dorințe se numesc „oi”.
Dorința numită „Abel” mai este numită și „linia dreaptă”. Linia dreaptă este o dorință altruistă, o aspirație pentru Creator, fără urmă de egoism. Această dorință ne este trimisă de sus, ca o mână întinsă sau ca o scară coborâtă pe care să putem urca spre Ținta noastră.
Dorința numită „Cain” este linia stângă. Aceasta este exact opusul: o dorință egoistă și o tentație de a folosi legătura cu Creatorul pentru împlinirea proprie.
În povestea despre Cain și Abel distanțarea de Creator nu este completă încă. Adică nu există o situație ca cea din lumea noastră în care Creatorul este ascuns, mintea pretinde că totul este doar o farsă și că omul ar trebui să trăiască numai pentru el însuși.
Aici tabloul este diferit. Suntem în dialog cu Creatorul: El este simțit, iar lumea spirituală este aproape, dar dorințele sunt diferite.
Abel are dorințe pure: dorința de a dărui, de a primi plăcere pentru a încânta Creatorul. Din câte se pare şi Cain are dorința de a dărui, dar în cazul său el se străduiește să câștige favoarea Creatorului, pentru a merita atenția Sa, pentru a putea să dobândească lumea spirituală. El vrea să primească toată Lumina și plăcerea infinită pe care aceasta o conține, dar numai pentru sine.
Cain reprezintă linia stângă, care „ară pământul”. Aceasta înseamnă că dorința noastră numită Cain lucrează totdeauna cu egoismul. Cain nu stăpânește egoismul, însă egoismul îl stăpânește pe Cain. La asta se referă următorul pasaj:
„După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: «Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu poți să-l stăpâneşti.»”
„… Dar tu poți să-l stăpâneşti …”, aceasta este o necesitate Naturală. Trebuie să lucrezi cu dorințele tale egoiste mai degrabă, decât să le suprimi sau să încerci să le elimini, deoarece a nu primi nu este o opțiune pentru tine. Acesta este modul în care ai fost creat. Ţi se cere să te ridici deasupra lor, să le foloseşti, să-ţi stăpâneşti dorințele egoiste, adică să primeşti plăcerea pentru a-ţi bucura Creatorul.
Acesta este starea la care omul trebuie să ajungă în cele din urmă. În asta constă scopul creării omului. Altfel, egoismul său îl va domina, iar rezultatul acestei dominaţii reprezintă tot ceea ce afectează în ziua de azi omenirea: război, moarte și tragedii.
Asta e ceea ce provine de la Cain.
„Însă Cain a zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim la câmp.» Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.”
Ce înseamnă fratricidul aici? Înseamnă că linia stângă suprimă linia dreaptă. Cu alte cuvinte, linia egoistă afirmă următoarele: „Sunt singurul care este util aici; eu acționez, eu recoltez, eu lucrez pământul și eu ar trebui să fiu cel răsplătit pentru toate astea.”
Are sens, nu-i așa? Sigur, însă această abordare sensibilă „ucide” linia dreaptă, care susține că singura cale este dăruirea pură și echivalența absolută cu Creatorul. Aici, singura stare permisă este aceea de a-L bucura pe El, fără a fi preocupaţi de vreo răsplată.
Deci, care este verdictul Creatorului?
„Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”
Forța pământului, dorința, constă tocmai în combinarea liniei drepte și a celei stângi, pentru a găsi „mijlocul de aur”, unde omul se bucură de primire doar atunci când îi dăruiește altuia. Numai așa putem rămâne în fericirea infinită.
Dar dacă această combinație nu are loc, adică dacă „Abel este omorât”, pământul nu poate să-ţi dea putere, mai degrabă ţi-o secătuieşte, deoarece toate eforturile pe care le-ai făcut devin forță pentru propriul tău egoism, pentru linia stângă, pentru Cain. Egoismul nu poate fi niciodată îndestulat. De aceea este scris: Pribeag şi fugar să fii pe pământ”, adică vei încerca în zadar să-ţi găseşti fericirea.
„Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ, şi oricine mă va găsi, mă va omorî.”
După cum am menționat deja, uciderea sau suprimarea egoismului este imposibilă. El trăiește pentru totdeauna, dezvoltându-se, trecând de la o generație la alta și pierzând permanent contactul cu Creatorul.
De aceea este scris: „Domnul i-a zis: «Nicidecum, ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.» Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.”
Acest moment marchează începutul istoriei omenirii, procesul în care sufletul tău coboară de la Creator în lumea noastră. Sufletul în sine nu se schimbă pe tot parcursul procesului, ci doar îmbrăcămintea egoistă din belșug care îl ascunde, înmuindu-i vocea, legătura cu Creatorul. Când sufletul coboară în lumea noastră el suferă o spargere, dintr-o dorință unică, unificată, a lui Adam (primul om) în nenumărate puncte ale unui număr infinit de oameni.
Creatorul rămâne mereu conectat la suflet în acea parte pe care o numim „punctul din inimă”. De aceea vine, în cele din urmă, un moment când „auzi” vocea Lui încă o dată, simțind o slabă luminiscență ce izbucnește printre filtre și bariere. Acela este momentul de început al aspirației de a te întoarce la lumea spirituală, la Creator, dorind Grădina Edenului.
„Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său, Enoh. Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.”
Și așa mai departe, și mai departe … Omenirea începe să procreeze, creşte ca număr, dar tu ştii deja că toţi aceşti „oameni” sunt în realitate dorinţele tale egoiste. Este misiunea ta să le corectezi, după care te vei întoarce din nou la sufletul unic al lui Adam, unindu-te cu el într-un singur întreg.
Deci, de ce a fost spartă marea dorinţă egoistă (șarpele și Cain) în nenumărate şi mărunte dorințe egoiste? S-a întâmplat pentru că este mai ușor să corectezi o multitudine de dorințe mici decât o singură mare dorință. Corectându-le, reasamblăm singura dorință mare și restaurăm un singur suflet în Grădina Edenului.
Există o veche pildă despre un rege care dorea să trimită o mare avere fiului său într-o altă împărăție. Această pildă ne spune că regele s-a confruntat cu o dilemă: el știa că întregul său popor era hoț și nu era nimeni în întreagul regat căruia să-i poată încredinţa atâta bogăție.
Așa că, după ce s-a gândit un timp la problemă, a găsit o cale de a o rezolva. Regele și-a schimbat toată averea în mai multe monezi de valoare mică şi le-a împărţit supuşilor săi, însărcinându-i să le ducă fiului său, în împărăția vecină. Firește, oamenii nu puteau fi tentați de o sumă atât de mică; era mai important să-şi arate loialitatea și supunerea faţă de rege. Fiecare dintre ei și-a îndeplinit datoria cu onoare, iar întreaga avere a ajuns la destinație.
Reflectează la această pildă; ea are un înţeles deosebit, care te poate ajuta să tragi concluzia corectă din tot ce am discutat în acest capitol.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)