Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit de 1 Paraşat Yitro, 6 februarie, 1944
Este scris: „Nu există nimeni în afară de El“. Aceasta înseamnă că nu există nici o altă forţă în lume care să aibă puterea de a face ceva împotriva Lui. Iar dacă omul descoperă că există lucruri în lume care neagă Ghidarea de Sus, motivul este că aceasta este voia Lui.
Şi este considerată rectificare, numită „stânga respinge şi dreapta atrage“, adică ceea ce stânga respinge este considerată rectificare. Aceasta înseamnă că există lucruri în lume care, de la început, au fost menite să abată omul de la calea cea dreaptă şi prin care este respins de la Sfinţenie.
Iar beneficiul respingerilor este acela că, datorită lor, omul primeşte o nevoie şi o dorinţă completă pentru ca Creatorul să îl ajute, fiindcă vede că altfel este pierdut. Nu numai că nu progresează în munca sa, dar vede că regresează, adică nu are puterea să respecte Tora şi Mițvot chiar şi în Lo Lișma (nu pentru Numele Ei). Doar dacă depăşeşte cu adevărat toate obstacolele, mai presus de raţiune, poate să acorde atenţie Torei şi Mițvot. Însă omul nu are întotdeauna putere să treacă peste raţiune, aşa încât este forţat să se abată, Doamne fereşte, de la calea Creatorului, chiar şi în Lo Lișma.
Iar el, care simte mereu că ceea ce este sfărâmat este mai măreţ decât întregul, adică există mai multe coborâri decât urcuşuri, nu vede finalul acestor stări şi crede că va rămâne pentru totdeauna în afara sfinţeniei, întrucât vede că îi este dificil să acorde atenţie Torei, chiar şi într-o mică măsură, dacă nu trece peste raţiune. Dar nu este întotdeauna capabil să o depăşească. Şi care va fi, oare, sfârşitul?
Atunci, ajunge la concluzia că nimeni nu îl poate ajuta, cu excepţia Creatorului. Asta îl determină să ceară din adâncul inimii să îi deschidă Creatorul ochii şi inima şi să îl aducă, într-adevăr, mai aproape de eterna contopire cu El. Aşadar, toate respingerile pe care le-a experimentat au venit de la Creator.
Acest lucru nu înseamnă că el a greşit sau că nu a avut capacitatea de a le depăşi. Mai degrabă, acelor oameni care doresc cu adevărat să se apropie de Creator şi nu se mulţumesc cu puţin, adică să rămână neştiutori ca nişte copii, li se dă ajutor de Sus, aşa încât să nu poată să spună că mulţumită Creatorului au Tora şi Mițvot şi fapte bune şi, oare, ce altceva şi-ar mai putea dori?
Numai cel care are o dorinţă adevărată va primi ajutor de Sus.
Şi i se arată în mod constant ce greşeşte în starea lui actuală. Mai precis, i se trimit gânduri şi opinii care sunt împotriva muncii. Asta se întâmplă pentru ca el să îşi dea seama că nu este unit cu Creatorul. Şi, pe măsură ce le depăşeşte, vede că este mai departe de sfinţenie decât alţii, pe care îi simte ca fiind uniţi cu Creatorul.
Pe de altă parte, el are mereu doleanţe şi cerinţe şi nu poate înţelege comportamentul Creatorului şi felul în care se poartă cu el. Asta îl doare. De ce nu este unit cu Creatorul? În cele din urmă, ajunge să simtă că nu are deloc parte de sfinţenie.
Deşi uneori primeşte o trezire de Sus care îl animă, pentru un timp, imediat cade într-o stare de nimicnicie. Totuşi, aceasta îl face să înţeleagă că numai Creatorul poate să îl ajute şi să îl aducă mai aproape, cu adevărat,.
Omul trebuie, întotdeuna, să încerce să se unească cu Creatorul, adică să îşi îndrepte toate gândurile către El. Cu alte cuvinte, chiar dacă este în cea mai rea stare, ceea ce înseamnă că nu poate cădea mai jos de atât, el nu trebuie să părăsească domeniul Lui, şi anume să creadă că există o altă putere care îl împiedică să intre în sfinţenie şi care i-ar putea face bine sau rău.
Asta înseamnă că omul nu trebuie să creadă că puterea Sitra Achra (cealaltă parte) este cea care nu-i permite să facă fapte bune şi să urmeze căile Creatorului. Dimpotrivă, totul este făcut de Creator.
Baal Șem Tov a spus că cel ce susţine că există o altă forţă în lume, şi anume Klipot (coji), se află în situaţia în care „serveşte alţi zei“. Nu este neapărat gândul ereziei, care este un păcat, ci faptul că el crede că există o altă autoritate şi o altă forţă în afară de Creator şi, astfel, comite un păcat.
Mai mult, cel ce spune că omul are propria sa putere, adică spune că ieri el însuşi nu a vrut să urmeze căile Creatorului, chiar şi aceasta este considerată comitere a păcatului ereziei. Înseamnă că el nu crede că numai Creatorul este Cel ce conduce lumea.
Iar atunci când comite un păcat trebuie neapărat să regrete şi să-i pară rău că l-a săvârşit. Însă şi aici trebuie să plasăm durerea şi tristeţea în ordinea corectă, acolo unde se află cauza păcatului, pentru că acela este momentul pe care ar trebui să îl regrete.
Apoi, omul trebuie să se căiască şi să spună: „Am făcut acel păcat întrucât Creatorul m-a azvârlit de la sfinţenie într-un loc al mizeriei, în hazna, la locul murdăriei“. Cu alte cuvinte, Creatorul i-a dat omului dorinţa şi pofta de a se bucura şi de a respira aerul dintr-un loc al duhorii. (Şi s-ar putea spune, după cum este scris în cărţi, că uneori omul se încarnează într-un porc. Noi ar trebui să interpretăm asta aşa cum spune el: omul primeşte o dorinţă şi o poftă de a lua însufleţire de la lucruri pe care anterior le-a considerat resturi, iar acum vrea să se hrănească cu ele.)
De asemenea, când are senzaţia că este într-o stare de înălţare şi simte un gust plăcut în muncă, omul nu trebuie să spună: „Acum mă aflu într-o stare în care înţeleg că merită osteneala să-l preamăresc pe Creator.“ Dimpotrivă, el ar trebui să ştie că acum este favorizat de Creator; prin urmare Creatorul îl apropie şi, din acest motiv, simte un gust plăcut în muncă. Şi el trebuie să fie atent să nu părăsească niciodată domeniul Sfinţeniei şi să spună că există altcineva care acţionează în afară de Creator. (Asta înseamnă că a fi sau nu favorizat de Creator nu depinde de om, ci doar de Creator. Iar omul, cu gândirea lui mereu orientată spre exterior, nu poate să înţeleagă de ce acum Creatorul l-a favorizat, iar altădată nu.)
Ar trebui totodată ca, atunci când regretă că Creatorul nu îl apropie, să fie atent să nu se preocupe de sine însuşi, adică de faptul că este îndepărtat de Creator, pentru că în acest mod el devine un primitor în propriul beneficiu, iar cel ce primeşte este îndepărtat. Dimpotrivă, ar trebui să regrete că este exilat de Șhina (Divinitate), ceea ce înseamnă că a provocat tristeţe Divinităţii.
Omul ar trebui să-şi imagineze că se află într-o stare în care un mic organ al său este rănit. Totuşi, durerea este simţită în primul rând în minte şi în inimă (inima şi mintea reprezintă omul ca întreg). Desigur că senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia omului ca întreg, unde este simţită o durere mult mai mare.
La fel este şi durerea pe care omul o simte atunci când este îndepărtat de Creator. Din moment ce el este doar un organ singular al Sfintei Șhina, pentru că Sfânta Șhina este sufletul comun al lui Israel, senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia durerii generale. Aceasta înseamnă că există tristeţe în Șhina atunci când organele sunt separate de ea, iar ea nu poate să le hrănească. (Ar trebui să ne amintim ceea ce au spus înţelepţii noştri: „Când un om regretă, ce spune Șhina? «Este mai puţin important decât capul meu»“). Prin faptul că nu asociază tristeţea îndepărtării cu sinele însuşi, omul este scutit de căderea în capcana dorinţei de a primi pentru sine, care este considerată separare de sfinţenie.
Acelaşi lucru este valabil atunci când omul simte o oarecare apropiere de sfinţenie, când simte bucurie pentru că a fost favorizat de Creator. Aici, de asemenea, trebuie să spună că bucuria lui se datorează, în primul rând, faptului că acum există bucurie Sus, în Sfânta Șhina, pentru că poate să aducă lângă ea organul care a fost separat, aşa încât nu este nevoită să-şi îndepărteze propriul organ.
Şi omul primeşte bucuria de a fi recompensat fiindcă a adus plăcere Sfintei Șhina. Conform calculelor de mai sus, aceasta însemnă că atunci când este bucurie pentru una dintre părţi, această bucurie este doar o parte din bucuria întregului. Datorită acestor calcule omul îşi pierde individualitatea şi evită să fie prins de Sitra Achra, care este dorinţa de a primi în propriul beneficiu.
Deşi dorinţa de a primi este necesară, pentru că ea înseamnă omul ca întreg (fiindcă tot ce există în om, în afară de dorinţa de a primi, nu aparţine creaturii, ci este atribuit Creatorului), această dorinţă de a primi trebuie rectificată pentru ca ea să aibă scopul de a dărui.
Cu alte cuvinte, dorinţa de a primi ar trebui să obţină plăcere şi bucurie doar pentru că Sus există încântare atunci când creaturile simt plăcere, întrucât scopul Creaţiei este să aducă beneficii creaturilor Sale. Aceasta se numeşte bucuria Șhina în Lumea Superioară.
Din acest motiv omul trebuie să caute sfaturi cu privire la modul în care poate aduce mulţumire Creatorului. Şi, desigur, dacă el primeşte plăcere, Sus se va simţi încântare. Prin urmare, omul mereu tânjeşte să fie în Palatul Regelui şi să se poată juca cu comorile Regelui. Iar asta, cu siguranţă, va produce mulţumire Sus. Rezultă că toate dorinţele lui ar trebui să fie îndreptate doar către Creator.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)