Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în Tamuz, iulie 1944
Este scris: „Până când ziua răsare şi umbrele dispar“ (Cântarea Cântărilor, 2). Trebuie să înţelegem ce sunt umbrele în muncă şi ce sunt două umbre. Problema este că atunci când omul nu simte Providenţa Creatorului, anume că El conduce lumea în maniera de a fi „Cel Bun care face Bine“, asta se consideră a fi o umbră care ascunde soarele.
Cu alte cuvinte, aşa cum umbra fizică ce ascunde soarele nu îl schimbă cu nimic pe acesta şi soarele străluceşte în toată puterea lui, tot aşa cel care nu simte existenţa Providenţei Creatorului, nu induce nicio schimbare Sus. Altfel spus, nu există schimbare Sus, aşa cum este scris: „Eu, Domnul, nu Mă schimb.“
Mai degrabă, toate schimbările sunt în cei care primesc. Trebuie să remarcăm două discernăminte în această umbră, adică în această ascundere:
1) Atunci când omul încă are capacitatea de a depăşi întunericul şi ascunderea pe care le simte și poate să-L justifice pe Creator și să i se roage Lui, să-i lumineze ochii pentru a vedea că toate ascunderile pe care le simte vin de la Creator, adică toate acestea sunt făcute de El pentru ca omul să-şi gasească rugăciunea şi să tânjescă să se contopească cu El.
Este aşa întrucât numai datorită suferinţei pe care o primeşte de la El, dorind să scape de necazuri şi să fugă de chinuri, numai atunci omul face tot ceea ce îi stă în putinţă. Prin urmare, primind ascunderea şi suferinţa, omul este încredinţat să folosească remediul cunoscut – să se roage mai mult Creatorului să îl ajute să iasă din starea în care se află. În această stare, omul încă mai crede în Providenţa Lui.
2) Atunci când omul ajunge într-o stare pe care nu o mai poate stăpâni, şi spune că toate suferinţele şi durerile pe care le simte se datorează Creatorului care i le-a trimis astfel încât să aibă un motiv să urce în grad, atunci el intră într-o stare de erezie, întrucât el nu poate să creadă în Providenţa Lui. Bineînţeles, În acel moment, el nu se poate ruga.
Rezultă că există două tipuri de umbre, şi acesta este sensul versetului: „şi umbrele dispar“, ceea ce înseamnă că umbrele vor dispărea din lume.
Umbra unei Klipa (coajă) este numită: „Un alt zeu este steril şi nu dă rod.“ Iar Kdușa (Sfinţenie) este numită: „La umbra lui am fost încântat să stau şi fructul lui a fost plăcut palatului meu“. Cu alte cuvinte, omul spune că toate ascunderile şi suferinţele pe care le simte el se datorează Creatorului care i-a trimis aceste stări astfel încât să aibă un loc unde să muncească mai presus de raţiune.
Când omul are puterea să spuna acest lucru – anume ca El i-a provocat toate acestea – este în beneficiul său. Asta înseamna ca astfel el poate ajunge să muncească pentru a dărui, şi nu pentru sine. În acel moment, el înţelege, adică el crede că Creatorul se bucură în mod special de această muncă, care este realizată în întregime mai presus de raţiune.
Drept urmare, în acel moment, omul nu se roagă Creatorului ca umbrele să dispară din lume. Mai degrabă, el spune: „Înţeleg că Creatorul doreşte ca eu să-L slujesc în acest mod, în întregime mai presus de raţiune“. Aşadar, în tot ceea ce face, el spune: „Cu siguranţă, Creatorul se bucură,de această muncă, aşa încât de ce ar trebui să-mi pese că muncesc într-o stare de ascundere a Feţei?“
Întrucât el vrea să muncească pentru a dărui, adică pentru bucuria Creatorului, omul nu simte nicio înjosire în muncă, adică vreo senzaţie că s-ar afla într-o stare de ascundere a Feţei sau că Creatorul nu s-ar bucură de această muncă. În schimb, omul acceptă, din toata inima, conducerea Creatorului, ceea ce înseamnă în orice caz ca Creatorul doreste ca el să simtă în munca sa existenta Lui. Este aşa întrucât el nu ia în seamă cu ce ar putea sa-şi facă plăcere sieşi, ci ceea ce ar putea face plăcere Creatorului. Astfel, această umbră îi dă viaţă.
Asta se numește: „La umbra lui am râvnit“, adică omul râvnește la o astfel de stare în care poate, într-o anumită măsură, să ajungă mai presus de raţiune. Rezultă că dacă nu se străduieşte atunci când se află în starea de ascundere, când încă mai este loc pentru rugăciune ca Creatorul să îl aducă mai aproape, şi neglijează asta, omului i se trimte din cauza asta o a doua ascundere, în care nici măcar nu se poate ruga. Asta datorită păcatului de nu fi încercat din toate puterile să se roage Creatorului. De aceea, omul ajunge într-o stare atât de josnică.
Totuşi, după ce ajunge în această situaţie, de Sus coboară mila asupra lui şi i se dă o altă o trezire de Sus. Aceeaşi ordine se repetă până când, în cele din urmă, omul îsi întăreşte rugăciunea, Creatorul îi aude ruga, îl aduce aproape şi îl reformează.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)