– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
Am auzit în 30 şevat, ianuarie-februarie, sărbătorind încheierea părţii a şasea, Tiberias
„La toate darurile tale de mâncare să aduci sare“ se referă la legământul sării. Legământul corespunde minţii. Este unanim acceptat faptul că atunci când doi oameni îşi fac bine unul altuia, când dragostea este prezentă, ei nu au nevoie să facă un legământ. Dar în acelaşi timp, putem vedea că tocmai atunci când se manifestă dragostea este momentul potrivit pentru a face legăminte. El a spus atunci că legământul se face pentru viitor.
Acest lucru înseamnă că acordul se face acum, pentru ca mai târziu, dacă intervine o situaţie în care fiecare dintre ei crede că inima celuilalt nu este pe deplin unită cu a sa, ei să aibă un contract. Acordul îi va obliga să-şi amintească legământul pe care l-au făcut, ca ei să poată continua, chiar şi în această stare, vechea dragoste.
Acesta este sensul versetului: „la toate darurile tale de mâncare să aduci sare“, adică toate krevut (16) în munca pentru Dumnezeu trebuie să se refere la legământul Regelui (17).
_______________
(16) În limba ebraică krevut înseamnă atât apropiere, cât şi bătălii.
(17) În limba ebraică cuvintele melach (salt) şi melech (rege) se scriu şi se pronunţă asemănător.
Am auzit în timpul unei mese cu ocazia unei circumcizii, Ierusalim
Există un discernământ pentru „lumea viitoare“ şi există un discernământ pentru „lumea aceasta“. Lumea viitoare este considerată „credinţă“, iar lumea aceasta este considerate „cunoaştere“.
Despre lumea viitoare este scris: „Ei vor mânca şi se vor desfăta“, adică saţietatea este nelimitată. Aceasta se datorează faptului că tot ceea ce se primeşte în virtutea credinţei nu are limite. Însă ceea ce se primeşte prin cunoaştere este limitat, pentru că tot ce intră în Kelim-urile celui de jos este limitat de cel de jos. Prin urmare, în această lume există o limită a cunoaşterii.
Este cunoscut faptul că nu există realitate fără să existe cineva care să perceapă acea realitate. De aceea, atunci când vorbim despre „Nefeş de Ațilut“ înseamnă că simţim o anumită măsură a Abundenţei Superioare, măsură pe care o numim Nefeş. „Lume“ înseamnă ceea ce este comun în cadrul acestei dobândiri, adică toate sufletele au o formă comună, astfel încât oricine ajunge la acest nivel dobândeşte numele Nefeş. Aceasta înseamnă că nu este necesar ca cineva anume să dobândească acest nume şi în această formă; oricine ajunge la acest nivel – care se obţine, desigur, prin pregătire în Kduşa şi în puritate – abundenţa îi apare în această formă numită Nefeş.
Putem înţelege cele de mai sus printr-un exemplu concret, din lumea materială. Când cineva spune: „Acum mă duc la Ierusalim“, atunci când rosteşte numele oraşului, fiecare ştie şi recunoaşte acest oraş; toţi ştiu, cu siguranţă, despre ce oraş se vorbeşte, iar cei care au fost deja acolo ştiu despre ce este vorba.
După Ţimţum (restricţie), cele Nouă de Sus (15) au devenit locul de Kduşa, iar Malhut , peste care s-a făcut Ţimţum, a devenit locul lumilor. Aici se disting două discernăminte:
un loc gol, care este locul pentru Klipot, a cărui esenţă este dorinţa de a primi doar pentru sine şi
un loc liber, adică un loc care a devenit liber pentru ca fiecare să poată aşeza acolo ceea ce el alege: Kduşa sau opusul.
Dacă nu s-ar fi făcut Ţimţum, întreaga realitate ar fi fost în forma Luminii Simple. Numai după Ţimţum a apărut posibilitatea de a alege să facem bine sau rău.
Alegând binele, abundenţa se extinde în acel loc. Acesta este înţelesul a ceea ce este menţionat în scrierile lui Ari, că Lumina din Ein Sof străluceşte asupra celor de jos.
Ein Sof este numit „dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale“. Şi, cu toate că discernem multe lumi, zece Sfirot şi alte nume, totul se extinde din Ein Sof, numit „Gândul Creaţiei“.
Numele Sfira şi „lume“ există, deoarece abundenţa care se revarsă din Ein Sof coboară prin acea Sfira şi prin acea lume. Întrucât cei de jos nu pot primi de la El această abundenţă fără pregătire şi corectare, au fost făcute corectări pentru ca ei să fie capabili să primească. Acestea se numesc Sfirot. Cu alte cuvinte, fiecare Sfira are propria sa corectare. Prin urmare, există multe discernăminte, dar numai din perspectiva celor care primesc, pentru că atunci când cei de jos primesc abundenţa din Ein Sof, ei o primesc printr-o corectare specială, care îi face capabili să primească recompensa. Acesta este înţelesul primirii printr-o Sfira specială, deşi în răsplata propriuzisă nu există nici un fel de schimbare.
Acum veţi înţelege importanţa rugăciunii pe care o facem către Creator, care este Lumina Ein Sof şi legătura Creatorului cu creaturile, numită „dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale“. Deşi sunt multe nume cu privire la intenţia rugăciunii, interpretarea este că abundenţa se va revărsa în suflete prin corectările făcute. Acest lucru se datorează faptului că tocmai prin corectarea sufletelor abundenţa va ajunge în mâinile celor care primesc.
Încrederea este îmbrăcăminte pentru Lumina numită „viaţă“. Acest lucru se datorează faptului că este o regulă care spune că nu există Lumină fără Kli (vas). Prin urmare, Lumina numită „Lumina vieţii“ nu se poate îmbrăca decât într-un Kli. Kli-ul în care se îmbracă Lumina vieţii este numit, de obicei, „încredere“. Aceasta înseamnă că omul vede că este capabil să îndeplinească toate lucrurile, oricât ar fi de grele.
Astfel, Lumina este simţităşi recunoscută în Kli-ul încrederii. De aceea viaţa omului este evaluată în funcţie de mărimea încrederii care există. Omul poate să îşi aprecieze mărimea propriei vitalitaţi în funcţie de încrederea pe care o are în sine.
Prin urmare, omul poate să vadă că atâta timp cât nivelul lui de vitalitate este înalt, încrederea luminează fiecare lucru în parte şi nimic nu îl poate opri să îşi dorească ceva. Aceasta, deoarece Lumina vieţii, care este o forţă de Sus, străluceşte asupra lui, şi astfel poate lucra cu puteri supraomeneşti, pentru că Lumina Superioară nu este limitată, aşa cum sunt forţele fizice.
Pe de altă parte, când Lumina vieţii îl părăseşte, adică omul a coborât de pe nivelul anterior de vitalitate, atunci devine inteligent şi curios. Începe să calculeze câştigul în toate pentru a vedea dacă merită sau nu să facă ceva. Şi astfel se temperează, nu mai este plin de viaţă şi nu mai arde de nerăbdare, aşa cum era înainte să cadă de pe nivelul lui de vitalitate.
Însă omul nu are înţelepciunea să spună că întreaga inteligenţă şi logică cu care judecă acum totul se datorează faptului că şi-a pierdut entuziasmul pe care îl avea înainte. În schimb, el crede că acum a devenit inteligent, mai intelligent decât a fost atunci când încă nu pierduse Lumina vieţii. Mai mult decât atât, el consideră că atunci a fost nesăbuit şi neglijent. Cu toate acestea, el trebuie să ştie că toată înţelepciunea pe care a dobâdit-o acum a venit la el pentru că şi-a pierdut înflăcărarea pe care o avea anterior. Înainte, şi-a măsurat toate faptele cu Lumina vieţii dată de Creator. Dar acum, pentru că este în cădere, înclinaţia rea are puterea să vină spre el cu toate „argumentele juste“.
Sfatul, în acest caz, este ca omul să spună că acum nu poate discuta cu corpul său şi nu se poate certa cu el. Mai mult decât atât, el trebuie să spună: „Acum sunt mort şi aştept învierea morţilor.“ Apoi, trebuie să înceapă să lucreze mai presus de raţiune, adică să îi spună corpului său: „Tot ceea ce spui este adevărat şi nu am niciun răspuns raţional pentru tine. Dar sper să reiau munca. Acum iau asupra mea Tora şi Mițvot şi devin prozelit, aşa cum înţelepţii noştri au spus: «un prozelit care s-a convertit este ca un nou-născut». Acum aştept salvarea de la Creator; El mă va ajuta cu siguranţă şi eu mă voi întoarce pe calea sfinţeniei. Iar când voi avea putere în sfinţenie, atunci voi avea ce să-ţi răspund. Dar, până atunci, trebuie să merg mai presus de raţiune, deoarece încă îmi lipseşte înţelegerea sfinţeniei. Ca atare, mă poţi învinge cu raţiunea ta, iar eu nu pot face nimic altceva decât să mă încred în înţelepţii noştri care au spus că ar trebui să păstrez Tora şi Mițvot prin credinţă mai presus de raţiune. Trebuie să cred cu adevărat că prin puterea credinţei vom fi ajutaţi de Sus, aşa cum înţelepţii noştri au spus: «Cel care vine să se purifice este ajutat.»“
„Sufletul meu va plânge în taină pentru mândria voastră“, pentru mândria lui Israel. El întreabă: „Există oare plânset în faţa Creatorului, pentru că «tăria şi bucuria sunt în Locaşul Lui»“? Trebuie să clarificăm ce înseamnă să se plângă Celui de Sus. Plânsul apare într-un loc în care omul nu se poate ajuta pe sine. Astfel, el plânge pentru ca cineva să îl ajute. Iar „în taină“ se referă la disimulările şi contradicţiile care se manifestă în lume. Asta se înţelege prin „sufletul meu va plânge în taină“, deoarece „totul este în mâinile Creatorului, cu excepţia fricii de Creator“.
Înţelepţii noştri au spus despre asta că există plânset în interiorul omului. Aceasta înseamnă că atunci când Lumina străluceşte doar în interior şi nu există nicio dezvăluire a ei în afară, deoarece celor de jos le lipsesc Kelim-urile în care să poată primi, atunci există plânset. Totuşi, în exterior, când Lumina poate fi revelată în afară şi când abundenţa este dezvăluită dedesubt, celor de jos, atunci „tăria şi bucuria sunt în Locaşul Lui“, şi totul este dezvăluit. Iar când El nu poate dărui celor de jos, aceasta se numeşte „plânset“, deoarece El are nevoie de Kelim-urile celor de jos.
Pentru a înţelege cele scrise: „cu o mână puternică … şi cu furie revărsată, Eu însumi voi fi rege peste voi“ trebuie, mai întâi, să înţelegem că este o lege care spune că nu există constrângere în spiritualitate, după cum este scris: „Dar tu nu Mai chemat, Iacove, şi tu nu te-ai ostenit pentru Mine, Israele!“ Există cunoscuta interpretare a Oratorului din Dubna; aşadar, ce înseamnă „cu o mână puternică … şi cu furie revărsată, Eu însumi voi fi rege peste voi“? El spune că ar trebui să ştim că nu sunt admişi toţi cei care doresc să-şi asume munca Domnului pentru a adera, întradevăr, la El şi pentru a intra în Palatul Regelui. Mai degrabă, omul este testat, iar dacă nu are alte dorinţe, ci doar dorinţa de Dvekut (contopire), el este admis.
Cum poate fi omul testat pentru a afla dacă are o singură dorinţă? I se pun piedici. Aceasta înseamnă că i se trimit gânduri şi mesageri străini care îl obstrucţionează, astfel încât să părăsească această cale şi să urmeze calea mulţimii. Iar dacă omul învinge toate greutăţile şi rupe toate barierele care îl blochează, iar lucrurile mărunte nu îl pot opri, atunci Creatorul îi trimite Klipot puternice şi care de luptă pentru a-I devia traiectoria care îl duce doar la contopirea cu El, şi la nimic altceva. În această situaţie se consideră că omul este respins de Creator cu o mână puternică.
În cazul în care Creatorul nu îşi arăta mâna Sa puternică, omul va fi greu de oprit, deoarece are o dorinţa puternică de a adera doar la Creator, şi la nimic altceva.
Când Creatorul vrea să îl respingă pe cel a cărui dorinţă nu este atât de puternică, El îl opreşte cu un lucru mărunt, dându-I o dorinţă puternică pentru lucruri pământeşti. Astfel, omul părăseşte în totalitate munca sfântă şi nu mai este nevoie să fie respins cu o mână puternică.
Dar când depăşeşte greutăţile şi obstacolele omul nu este respins cu uşurinţă, ci numai cu o mână puternică. Şi dacă învinge chiar şi mâna puternică şi nu vrea să plece din locul de Kduşa (Sfinţenie) cu nici un chip, ci doreşte cu adevărat să adere la El, atunci se spune că asupra lui se revarsă furia. În caz contrar, lui i-ar fi fost permis să intre. Dar pentru că asupra lui se revarsă furia Creatorului, el nu este admis în Palatul Regelui pentru a adera, într-adevăr, la El.
Prin urmare, înainte ca omul să vrea să se mişte din locul său, să forţeze intrarea şi să vrea să intre, nu se poate spune că a simţit furia revărsată asupra lui. Numai după toate respingerile, dacă este de neclintit când mâna puternică şi furia s-au revărsat asupra lui, atunci „Eu însumi voi fi rege peste voi“. Aceasta, deoarece numai prin izbucniri puternice şi eforturi mari i se revelează omului Împărăţia Cerului şi este admis în Palatul Regelui.
El a spus că mai întâi va fi corectată lumea, iar apoi va fi izbăvire completă – venirea lui Mesia. Aceasta înseamnă că „ochii tăi îl vor vedea pe Învăţătorul tău“ … „şi întregul pământ va fi plin de cunoaştere“. Acesta este înţelesul celor scrise de el, că mai întâi va fi corectată partea interioară a lumilor, şi apoi partea lor exterioară.
Însă trebuie să ştim faptul că exteriorul lumilor reprezintă un nivel mai înalt decât corectarea interiorului. Rădăcina lui Israel se găseşte în interiorul lumilor, acesta fiind înţelesul versetului: „pentru că voi aţi fost cei mai puţini numeroşi dintre toate popoarele“. Totuşi, prin corectarea interiorului, exteriorul este şi el corectat, deşi în fragmente mici. Iar exteriorul va continua să fie corectat (cât timp se strânge o sumă mare din mulţi bănuţi), până când va fi corectat în întegime.
Principala diferenţă dintre interior şi exterior este faptul că, de exemplu, atunci când omul îndeplineşte o anumită Mițva, nu toate organele corpului sunt de acord cu asta. Este similar cu situaţia în care omul posteşte. Spunem că doar interiorul lui este de acord cu postul, în timp ce exteriorul simte neplăcere, deoarece corpul este mereu în opoziţie faţă de suflet. Astfel, deosebirea dintre Israel şi naţiunile lumii ar trebui făcută numai în privinţa sufletului pentru că, în ceea ce priveşte corpul, ei sunt egali: şi corpul Israelului se îngrijeşte numai de propriul lui beneficiu.
Prin urmare, când părţile individuale ale întregului Israel sunt
corectate, întreaga lume se va corecta de la sine. Rezultă că naţiunile lumii se vor corecta în măsura în care noi înşine ne corectăm. Acesta este înţelesul a ceea ce înţelepţii noştri au spus: „Recompensat – se condamnă pe el însuşi şi întreaga lume pe o scală de merit.“ Ei nu au spus: „condamnă întregul Israel“, ci: „întreaga lume pe o scală de merit“. Cu alte cuvinte, interiorul va corecta exteriorul.
Guf-ul său a fost din Bina de Malhut de Malhut de Asiya;
Şi el a avut NRN de Bria şi NRN de Ațilut.
După ce a păcătuit: Guf-ul său a căzut în discernământul pielii şarpelui, care este Klipa (coajă) din Bhina Dalet, numită „praful acestei lumi“. Îmbrăcat în ea se află Guf-ul interior al Klipa Noga, care este jumătate bun şi jumătate rău. Toate faptele bune le face doar cu acest Guf de Noga. Iar prin angajarea în Tora şi în Mițvot el duce acest Guf înapoi, îl face în întregime bun, iar Guf-ul pielii de şarpe se îndepărtează de el. Apoi, este răsplătit cu NRN de Kduşa, în funcţie de acţiunile sale.
Legătura dintre NRN al omului şi Sfirot:
Esenţa NRN a omului este din Bhinat Malhut a celor trei Sfirot, Bina şi ZON ale fiecărei lumi ABYA. Dacă este răsplătit cu NRN de Nefeş, primeşte de la cele trei Bhinot, Malhut de Bina şi ZON de Asiya. Dacă este răsplătit cu NRN de Ruah, primeşte de la cele trei Bhinot, Malhut de Bina şi ZON de Yeţira. Dacă este răsplătit cu NRN de Neşama, el primeşte de la cele trei Bhinot, Malhut de Bina şi ZON de Bria. Iar dacă este răsplătit cu NRN de Haya, primeşte de la cele trei Bhinot, Malhut de Bina şi ZON de Ațilut.
Aceasta este ceea ce au spus înţelepţii noştri, că omul judecă doar prin prisma gândurilor din inima lui şi că întregul corp este considerat „inimă“. Chiar dacă este alcătuit din patru discernăminte: mineral, vegetal, animal şi vorbitor, ele toate se găsesc în inima lui.
Deoarece după păcat Guf-ul lui Adam ha Rishon a căzut în pielea şarpelui, care este Klipa de Bhina Dalet, numită „praful acestei lumi“, atunci când îşi face calcule, toate gândurile lui aparţin inimii, adică Gufu-lui său din Bhina pielii de şarpe. Iar când omul se ridică prin angajarea în Tora şi Mițvot (singurul remediu care există), dacă scopul lui este să aducă mulţumire Creatorului, atunci Tora şi Mițvot îi vor purifica corpul. Adică pielea şarpelui se îndepărtează de el. Apoi, manifestarea anterioară a Torei şi Mițvot, numită „Klipa Noga“, considerată „Guf interior“, cel care era jumătate bun şi jumătate rău, devine în întregime bun. Aceasta înseamnă că acum omul a realizat echivalenţa de formă.
Ulterior, în funcţie de faptele lui, este răsplătit cu NRN de Kduşa. Cu alte cuvinte, la început el realizează NRN de Nefeş din lumea Asiya. Apoi, după ce examinează toate discernămintele care aparţin lumii Asiya, îi este acordat NRN de Ruah a lumii Yeţira, până când atinge NRN de Haya din Ațilut.
În acest mod se creează, de fiecare dată, o nouă structură în inima lui: acolo unde înainte a existat Guf-ul interior al Klipa Noga, care era jumătate bun şi jumătate rău, acum acest Guf este transformat în totalitate într-unul bun prin curăţarea realizată de Tora şi Mițvot.
Prin urmare, atunci când corpul lui era pielea şarpelui, el a trebuit să se gândească şi să reflecteze doar le ceea ce îi dicta inima. Aceasta înseamnă că toate gândurile lui aveau ca scop satisfacerea dorinţelor pe care Klipa i le impunea. El nu a avut nicio posibilitate de a emite gânduri şi de a îndrepta intenţii împotriva dorinţelor inimii lui. Atunci, inima lui a fost pielea şarpelui, care este cea mai rea Klipa.
De asemenea, când omul este răsplătit cu angajarea în Tora şi Mițvot chiar şi în Lo Lișma (nu pentru Numele Ei), el cere ajutor Creatorului ca să se angajeze în Tora şi Mițvot în forma: „tot ce este la îndemâna ta să faci prin propria-ţi putere, fă“, şi aşteaptă mila Creatorului ca să îl ajute să realizeze Lișma. Toată recompensa pe care o cere pentru efortul lui este munca cu scopul de a aduce mulţumire Creatorului său, aşa cum spun înţelepţii noştri: „Lumina din interior îl reformează.“
În această stare, corpul pielii de şarpe este purificat, adică acel corp este separat de el, iar lui îi este acordată o structură cu totul diferită – structura Nefeş de Asiya. El creşte în continuare, până când realizează structurile: Nefeş şi Ruah de Bina, ZA şi Malhut de Ațilut.
Şi nici atunci omul nu are posibilitatea de a gândi altfel, ci numai în conformitate cu ceea ce dictează structura de Kduşa. Aceasta înseamnă că nu are cum să gândească împotriva propriei sale structuri. El trebuie să gândească şi să acţioneze doar cu intenţia de a dărui mulţumire Creatorului său, aşa cum îi cere propria structură de Kduşa.
Toate cele de mai sus arată faptul că nimeni nu îşi poate corecta propriile gânduri şi, de aceea, ar trebui să se concentreze doar asupra inimii, pentru a o îndrepta direct către Creator.
Atunci, toate gândurile şi acţiunile sale vor fi, în mod natural, orientate spre a dărui mulţumire Creatorului său. Iar când îşi corectează inima pentru a avea dragoste şi dorinţă de Kduşa, inima va deveni Kli-ul în care intră Lumina Superioară. Iar când Lumina Superioară străluceşte în inimă, inima se întăreşte, iar el va acumula şi va adăuga continuu.
Acum putem înţelege cuvintele înţelepţilor noştri: „Măreţ este studiul care duce la acţiune.“ Aceasta înseamnă că prin Lumina Torei el este direcţionat către acţiune, aşa cum Lumina din interior îl reformează. Aceasta se numeşte „o acţiune“. Acest lucru înseamnă că Lumina Torei construieşte o nouă structură în inima lui. Astfel, Guf-ul anterior, cel pe care l-a primit de la pielea şarpelui, s-a separat de el şi i s-a acordat un Guf spiritual. Guf-ul interior numit „Klipa Noga“, cel care a fost jumătate bun şi jumătate rău, a devenit în întregime bun şi acum are înăuntru NRN pe care l-a dobândit prin acţiunile sale, pe măsură ce a acumulat şi a adăugat.
Înainte de a i se acorda o nouă structură, inima lui este tot neschimbată, deşi el încearcă să o cureţe. În această stare se consideră că el este în forma celui „care îndeplineşte cuvântul Său“. Trebuie să ştim că începutul muncii este tocmai în forma celui „care îndeplineşte cuvântul Său“.
Însă aceasta nu este o stare de plenitudine, pentru că omul nu îşi poate curăţa gândurile în această stare, din moment ce nu poate fi salvat de gândurile referitoare la încălcarea legii, pentru că inima lui este un Guf de Klipa, iar omul gândeşte doar în funcţie de ceea ce se află în inima lui. De fapt, doar Lumina din el îl reformează. În acel moment Guf-ul care s-a separat de el pleacă, iar Guf-ul interior, Klipa Noga care a fost jumătate rău, devine bun în întregime. În această stare, Tora conduce omul la acţiune, prin crearea unei noi structuri. Iar aceasta se numeşte „o acţiune“.
Am auzit după sărbătoarea Sukot (Sărbătoarea Corturilor), 5 Octombrie 1942, Ierusalim
Trebuie să fim precauţi cu „depărtează-te de rău“, pentru a respecta cele patru legăminte:
1. Legământul ochilor, care spune să ne ferim să privim femeile. Această interdicţie nu este neapărat necesară, pentru că poate pune omul pe gânduri. Dovada că este aşa constă în faptul că interdicţia se aplică şi unui bărbat bătrân care are o sută de ani. Adevăratul motiv este acela că legământul provine dintr-o rădăcină foarte înaltă: precauţia se datorează faptului că dacă omul nu este atent, el ar putea ajunge să privească Sfânta Șhina (Divinitate).
2. Legământul limbii, pentru a fi atenţi la adevăr şi la minciună. Clarificările care se fac acum, după păcatul lui Adam haRișon, se referă la adevăr şi minciună. Înainte de păcatul Pomului cunoaşterii clarificările se refereau la dulce şi amar, însă examinarea adevărului şi a minciunii este complet diferită. Uneori, începe „dulce” și se termină „amar”. Prin urmare, există o realitate corespunzătoare discernământului „amar“ şi care este totuşi adevărată.
Din acest motiv trebuie să fim atenţi să nu ne schimbăm cuvintele. Deşi omul crede că îşi minte doar prietenul, noi ar trebui să ştim următoarele: corpul este ca o maşină: aşa cum este obişnuit să funcţioneze, aşa va continua să o facă. Prin urmare, atunci când se obişnuieşte cu minciuna şi falsitatea, el nu va putea să meargă pe altă cale, iar aceasta îl forţează să acţioneze prin minciună şi falsitate chiar şi în raport cu propria persoană.
Rezultă că omul trebuie să se amăgească pe sine, mai degrabă decât să îşi spună adevărul, deoarece nu are o preferinţă specială pentru adevăr.
Am putea spune că cel care crede că îşi înşală prietenul, îl înşală de fapt pe Creator, pentru că în afară de trup, nu există decât Creatorul. Acest lucru se datorează faptului că esenţa creaţiei este ca omul să fie numit „creatură“ doar în raport cu el însuşi. Creatorul vrea ca omul să se simtă ca fiind o realitate separată de El; exceptând acest aspect, restul este conform cu: „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“
Drept urmare, când omul îşi minte prietenul, îl minte pe Creator şi când îşi întristează prietenul, îl întristează pe Creator. Din acest motiv, dacă este obişnuit să spună adevărul, aceasta îl va ajuta în relaţia cu Creatorul. Astfel, dacă a promis ceva Creatorului, el va încerca să îşi ţină promisiunea, deoarece nu este obişnuit să îşi încalce cuvântul, iar prin aceasta va fi recompensat cu „Domnul este umbra ta“. Dacă omul îşi ţine promisiunea şi face tot ceea ce spune, și Creatorul va respecta de asemenea, “binecuvântat este el, acela care spune și face”.
În legământului limbii există indicaţia să nu vorbești despre tot ceea ce se poate, pentru că prin vorbe persoana dezvăluie ceea ce se află în inima sa, și aceasta conferă autoritate externalității. Acest lucru se întâmplă pentru că atâta timp cât omul nu este perfect curat, atunci când dezvăluie ceva din interiorul său, Sitra Ahra (cealaltă parte) are putere să se plângă Sus şi să râdă de munca lui. Ea întreabă: „Ce fel de muncă îndreaptă în sus, dacă toată intenţia lui în această muncă este doar în jos?“
Aceasta răspunde unei mari întrebări: Se ştie că „o Mițva conduce la o altă Mițva“; atunci, de ce vedem atât de des că omul cade din munca lui? Aşa cum am spus mai sus, Sitra Ahra defăimează şi se plânge de munca lui, iar apoi coboară şi îi ia sufletul. Aceasta înseamnă că după ce s-a plâns Creatorului şi a spus că munca omului nu a fost curată pentru că a lucrat în forma primirii pentru sine, ea vine şi ia omului spiritul vieţii, întrebând: „Ce înţelegi tu prin acest serviciu?“ Ca atare, chiar şi atunci când omului i se dă o oarecare iluminare a spiritului vieţii, el o pierde din nou.
În acest caz, sfatul este să se poarte cu umilinţă, astfel încât ea să nu afle despre munca lui, aşa după cum este scris: „el nu dezvăluie din inimă prin gură“. Astfel, Sitra Ahra nu cunoaşte munca omului, pentru că ea ştie doar ceea ce este dezvăluit prin cuvinte sau acţiuni; numai de ele se poate agăţa.
Şi mai trebuie să ştim că suferinţa şi durerea vin, în principal, prin cei care calomniază. Prin urmare, ar trebui să fim cât se poate de atenţi atunci când vorbim. Mai mult decât atât, ar trebui să ştim că secretele inimii pot fi dezvăluite chiar şi atunci când vorbim despre lucruri banale. Acesta este sensul versetului: „Sufletul meu m-a părăsit când el a vorbit“. Acesta este legământul limbii, cu care trebuie să fim foarte atenţi.
Iar acest legământ ar trebui respectat în special în timpul urcării, pentru că în timpul coborârii este greu să păstreze un nivel ridicat şi o atenţie sporită.
