Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

6 tishrei, 17 septembrie 1942

       „Căci râvna Casei Tale mă mănâncă … (Psalmi, 69, 9). „Când mă batjocoresc vrăjmaşii mei … neîncetat“ (Psalmi, 42, 10). Blestemele şi ponegririle apar sub forme diferite:

       1. În timpul muncii, când omul îndeplineşte o Mițva, corpul îi spune: „Ce-ţi va ieşi din asta, care este câştigul?“ De aceea, chiar şi atunci când domină corpul şi o îndeplineşte constrâns, această Mițva este totuşi o povară şi o apăsare. Acest lucru ridică următoarea problemă: dacă, într-adevăr, păstrează poruncile Regelui şi îl serveşte pe Rege, el ar trebui să fie fericit, aşa cum este normal ca cel care îl serveşte pe Rege să fie bucuros. Însă aici este invers. Prin urmare, omul simte o stare de bluestem şi ponegrire, iar constrângerea dovedeşte că el nu crede că îl seveşte pe Rege, şi un blestem mai mare ca acesta nu există.

       2. El vede că nu aderă la Creator întreaga zi, pentru că nu simte aceasta ca pe ceva real, şi este imposibil să fii legat de ceva gol. De aceea, omul nu se mai gândeşte la Creator (în timp ce un lucru real, în care există plăcere, este greu de uitat; iar dacă vrea să se gândească la altceva, el trebuie să facă eforturi mari pentru a-şi scoate acel lucru din minte). Şi aceasta înseamnă: „mă batjocoresc vrăjmaşii mei … neîncetat“. Acest lucru este valabil pentru fiecare persoană în parte, singura diferenţa fiind dată de percepţie. Totuşi, chiar dacă omul nu are nicio senzaţie, aceasta se datorează faptului că el nu a fost suficient de atent pentru a observa starea, aşa cum este ea cu adevărat. Această situaţie este similară celei în care omul are o gaură în buzunar pe unde cad banii şi, astfel, el îşi pierde toţi banii. Nu are nicio importanţă dacă ştie sau nu că are o gaură în buzunar. Singura diferenţă este că poate repara gaura dacă ştie că o are. Dar această cunoaştere nu afectează pierderea efectivă a banilor. Prin urmare, când simte cum corpul, numit „vrăjmaşii mei“, blestemă Creatorul, el spune: „Căci râvna Casei Tale mă mănâncă “ şi doreşte să corecteze acest lucru.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

După ce omul vede câteva din cuvintele Torei într-o carte şi le memorează ele sunt deja „pătate“, datorită faptului că pătrund în minte. De aceea, atunci când priveşte cartea din nou poate să extragă Lumina, astfel încât să primească iluminare de la ceea ce vede acum. Iar acest lucru este considerat a fi nou şi fără pată.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Adar Alef 1940, în drum spre Gaza

       „Cine lasă cuvintele Torei şi se angajează în discuţii este hrănit cu cărbune ud“. Aceasta înseamnă că atunci când omul se angajează în Tora şi nu se opreşte, Tora este considerată pentru el o flacără aprinsă care arde înclinaţia rea, şi astfel el poate să îşi continue munca. Însă dacă se opreşte la mijlocul studiului, Tora este pentru el ca un cărbune ud, chiar dacă reia studiul imediat.

       Aceasta înseamnă că nu mai are putere să ardă înclinaţia rea, iar gustul Torei se alterează pentru el, astfel încât trebuie să înceteze munca. De aceea, când se întoarce la studiu, este necesar ca el să fie conştient de faptul că trebuie să rezolve situaţia, astfel încât să nu se mai oprească la mijlocul studiului. Prin această decizie asupra viitorului flacăra intensă a Torei se va reaprinde.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Mechila (iertare), la fel ca „ruină prin laudă“. Aceasta înseamnă că pentru el păcatele au devenit merite, prin pocăinţa care vine din iubire. Astfel, el transformă păcatele dintr-o laudă, în merite.

       Slicha (scuză) provinde din „VeŞalach Et Be’iro“ (şi îşi va lăsa animalul liber), schimbând pe samech cu şin. Aceasta înseamnă că a trimis păcatele departe de el şi că de acum încolo va face numai fapte bune. Aceasta este pocăinţa prin frică, atunci când păcatele devin greşeli pentru el.

       Kapara (ispăşire) vine de la „VeKipper Et HaMizbe’ach“ (va face ispăşire înaintea altarului), ceea ce înseamnă că „vrea să ispăşească mâinile acestui om“. De aceea, când omul ştie că este murdar, el nu are îndrăzneala şi obrăznicia să intre în Palatul Regelui. Prin urmare, atunci când recunoaşte şi îşi aminteşte faptele lui rele, care sunt împotriva voinţei Regelui, îi este greu să se angajeze în Tora şi Mițvot; dar şi mai dificil este să îi ceară Regelui permisiunea de a adera la El şi de a se uni cu El.

       Acesta este motivul pentru care omul are nevoie de ispăşire, ca să nu-şi vadă starea jalnică şi completa insignifianţă în care se află. Astfel, nu îşi va aminti starea lui şi va avea un loc în care să primească bucuria de a fi capabil să se angajeze în Tora şi în muncă. Apoi, când va fi în bucurie, va avea posibilitatea să ceară să se conecteze cu Regele, din moment ce „Divinitatea locuieşte numai într-un loc al bucuriei.“ Prin urmare, mai întâi avem nevoie de căinţă, iar apoi, când ne căim prin frică, suntem scuzaţi. Apoi, ne căim prin iubire şi ne este acordă iertarea.

       Trebuie să credem că tot ce se întâmplă în lumea noastră este ghidat şi că nu există coincidenţe. De asemenea, trebuie să ştim că tot ceea ce este scris ca o admonestare (adică blesteme), cum ar fi: „dacă nu veţi da ascultare“, sunt chinuri groaznice, şi nu aşa cum crede toată lumea. Unii spun că ele sunt binecuvântări, nu blesteme. Pentru a proba ceea ce spun, ei aduc ca exemplu pe Predicatorul din Kuznitz, care Aliya⁽⁵²⁾ întotdeauna la Torah, (ritualul citirii din Tora în timpul slujbei) cu Paraşat Tochahot (o anumită parte a Torei numită „Porţiunea admonestărilor“). El spune că acestea sunt blesteme adevărate şi necazuri. După cum vedem noi înşine, în realitate există blestemele şi sunt simţite chinuri groaznice, greu de suportat în această lume. Totuşi, ar trebui să atribuim toate aceste chinuri Providenţei şi să credem că El face totul. Moise a luat aceste blesteme şi le-a atribuit Creatorului. Aceasta este semnificaţia versetului: „şi cu mari înfricoşări“.

       Iar atunci când crezi în asta, consideri că „există o judecată şi există un judecător“. Acesta este motivul pentru care Predicatorul făcea aliya cu Paraşat Tochahot, deoarece numai el putea atribui blestemele şi suferinţa Creatorului, din moment ce el a crezut că „există o judecată şi există un judecător“. Cu toate acestea, adevăratele binecuvântări provin din aceste blesteme, deoarece „Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“.

       Acesta este sensul versetului: „bandajul este făcut din lovitura în sine“. Înseamnă că exact în locul în care cei răi nu reuşesc, cei drepţi vor merge. Aceasta se datorează faptului că atunci când ajung într-un loc unde nu există niciun sprijin, Sitra Ahra deţine acel loc. Atunci, cel rău eşuează; el cade pentru că nu are niciun sprijin, întrucât nu se poate ridica mai presus de raţiune. Astfel, el rămâne între cer şi pământ, din moment ce este rău şi poate acţiona numai în cadrul raţiunii, ca „cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată“.

       Însă cei drepţi, care sunt consideraţi „inima mea nu este mândră, nici ochii mei trufaşi“, vor merge pe această cale. Prin urmare, blestemele se transformă în binecuvântări. Astfel, atribuind întreaga suferinţă Provideţei şi considerând totul mai presus de raţiune, omul creează în interiorul său vase adecvate pentru a primi binecuvântări.

_______________

(52) Urcă (n.t.).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       „Am muncit şi nu am găsit, nu crede.“ Trebuie să înţelegem ce înseamnă „am găsit“. Ce este de găsit? „Am găsit“ se referă la descoperirea harului în ochii Creatorului. „Nu am muncit şi am găsit, nu crede.“

       Trebuie să înţelegem că, la urma urmei, el nu minte; aici nu este vorba despre omul în sine, ca individ. Dimpotrivă, este aceeaşi regulă pentru toţi. Iar dacă cineva vede că este favorizat de Creator, de ce să nu creadă? Uneori, omul obţine favoruri prin rugăciune. Acest lucru se datorează puterii rugăciunii, care acţionează precum munca. (Aşa cum vedem în lumea materială că există oameni care îşi asigură cele necesare prin intermediul muncii, iar alţii îşi asigură cele necesare prin rugăciune; ei cer pentru traiul lor şi primesc ceea ce cer.)

       Însă în spiritualitate, deşi este recompensat cu faptul că devine favorizat, el tot va trebui ca mai târziu să plătească preţul întreg, care constă în cantitatea de efort pe care toată lumea o depune. În caz contrar, omul va pierde Kli-ul. De aceea el a spus: „Nu am muncit şi am găsit, nu crede“, deoarece va pierde totul. Ulterior, omul va trebui să restituie întreaga măsură a efortului lui.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în ianuarie 1928, Givat Shaul (Ierusalim)

       Ar trebui să fim precauţi cu tot ceea ce bucură corpul. Omul ar trebui să regrete acest lucru, pentru că primirea îl îndepărtează de Creator. Cauza o reprezintă faptul că Cel care dăruieşte este Creatorul, iar dacă omul este cel care primeşte, prin asta ajunge în opoziţie de formă. În spiritualitate, diferenţa de formă înseamnă îndepărtare, iar în acest fel omul nu este în contopire cu Creatorul.

       Aceasta înseamnă „să adere la El“. Suferinţa pe care o simte atunci când primeşte plăcere anulează plăcerea. În mod similar, atunci când omul are cruste pe pielea capului, el trebuie să îşi scarpine capul, şi astfel primeşte plăcere de la scărpinat.

       Totodată, el ştie că asta îi va înrăutăţi starea, adică crustele se vor extinde, iar el nu se va vindeca. Astfel, plăcerea nu îi oferă o satisfacţie reală, deşi nu se poate opri să primească plăcere datorită scărpinatului.

       De asemenea, omul trebuie să ştie că atunci când simte plăcere pentru ceva anume, ar trebuie să extindă tristeţe peste plăcere. În caz contrar, el se îndepărtează de Creator într-o asemenea măsură, încât simte că plăcerea nu merită să fie primită, în comparaţie cu pierderea pe care această plăcere i-o va aduce ulterior. Şi aceasta este munca în inimă.

       Kduşa (Sfinţenie): ceea ce aduce omul mai aproape de munca lui Dumnezeu se numeşte Kduşa. Tuma’a (impuritate): ceea ce îndepărtează omul de munca lui Dumnezeu se numeşte Tuma’a.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit de Șabat   Teruma, 5 martie 1949, Tel Aviv            

„Domnul este înălţat, totuşi vede pe cei smeriţi …“. Cum poate să existe echivalenţă cu Creatorul, când omul este cel care primeşte, iar Creatorul este Cel care dăruieşte? Versetul ne spune că „Domnul este înălţat, totuşi vede pe cei smeriţi …“ Dacă omul se anulează pe sine, nicio autoritate nu-l va separa de Creator, şi atunci el „va vedea“, adică va fi răsplătit cu Mochin de Hohma (Lumina Înţelepciunii).

       „Şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi.“ Iar cel care este mândru, care are propria lui autoritate, se află la distanţă, din moment ce îi lipseşte echivalenţa.

       Smerenia nu presupune înjosire în faţa celorlalţi; ea se referă la împlinirea pe care omul o simte în această muncă. Starea de umilinţă este atunci când lumea îl dispreţuieşte. Doar atunci când oamenii îl dispreţuiesc se poate vorbi de umilinţă, iar în acel moment el nu simte nicio împlinire, pentru că există o lege care spune că omul este afectat de părerea celorlalţi. De aceea, dacă oamenii îl apreciază, el simte împlinire, iar cei care sunt dispreţuiţi se simt lipsiţi de valoare.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în noaptea de Purim, după citirea din Megillah, 3 martie 1950

       Despre obiceiul de a mânca „Haman Tashim“, adică „Buzunarele lui Haman⁽⁵¹⁾“, el a spus că „omul trebuie să se îmbete de Purim până când nu mai poate face deosebirea între Haman cel blestemat şi Mordechai cel binecuvântat“. Noi mâncăm „Buzunarele lui Haman“ pentru a ne aminti că Haman nu ne-a dat altceva decât buzunare (vase), şi nimic în interior.

       Aceasta înseamnă că este posibil să primim doar vasele (Kelim) lui Haman, şi nu Lumina numită „interioară“. Acest lucru se datorează faptului că vaselor de primire se află în stăpânirea lui Haman, şi aceasta este ceea ce trebuie să luăm de la el. Cu toate acestea, este imposibil să extindem Lumina cu Kelim alelui Haman. Aceasta se întâmplă cu ajutorul Kelim-urilor lui Mordechai, care sunt vase de dăruire. Vasele de primire au fost restricţionate, iar acest lucru este explicat în versetul: „Acum Haman spune în inima lui: «Pe cine altcineva ar vrea regele să onoreze, în afară de mine?»“

       Aceasta se numeşte „o dorinţă adevărată de a primi“. De aceea el a spus: „să fie adusă îmbrăcămintea regală pe care regele obişnuia să o poarte şi calul pe care regele mergea …“ Dar, în realitate, vasele lui Haman, numite „vase de primire“, nu primesc nimic întrucât există Ţimţum (restricţie). Tot ceea ce are este o dorinţă şi o lipsă, ceea ce înseamnă că ştie ce să ceară. Acesta este motivul pentru care este scris: „Atunci regele i-a zis lui Haman: «Grăbeşte-te şi ia îmbrăcămintea şi calul, aşa cum ai zis, şi fă la fel cu Mordechai, evreul.»“ Haman spune în inima lui: «Pe cine altcineva ar vrea regele să onoreze, în afară de mine?»“

       Aceasta se numeşte „o dorinţă adevărată de a primi“. De aceea el a spus: „să fie adusă îmbrăcămintea regală pe care regele obişnuia să o poarte şi calul pe care regele mergea …“ Dar, în realitate, vasele lui Haman, numite „vase de primire“, nu primesc nimic întrucât există Ţimţum (restricţie). Tot ceea ce are este o dorinţă şi o lipsă, ceea ce înseamnă că ştie ce să ceară.

       Acesta este motivul pentru care este scris: „Atunci regele i-a zis lui Haman: «Grăbeşte-te şi ia îmbrăcămintea şi calul, aşa cum ai zis, şi fă la fel cu Mordechai, evreul.»“ Aceasta se numeşte „Lumina lui Haman în vasele lui       Mordechai“, adică în vasele de dăruire.

_______________

(51) „Buzunarele lui Haman“ sunt cunoscute şi sub numele de „Urechile lui Haman“, care este un produs de patiserie tradiţional de Purim.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 1 adar, 21 februarie 1947, Tiberias

       Motivul pentru care la masă mâncăm mai întâi peşte este faptul că peştele se dă gratis, fără nicio pregătire. Din acest motiv peştii sunt consumaţi primii, pentru că nu necesită nicio pregătire, aşa după cum este scris: „Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic.“ Zohar-ul explică faptul că expresia „care nu ne costau nimic“ înseamnă fără Mițvot, adică fără pregătire.

       De ce peştele nu necesită pregătire? Motivul este faptul că peştele este considerat doar Roş (cap), fără mâini sau picioare. „Peştele“ are următorul înţeles: „Iosef a vrut un peşte şi a găsit un margalit (piatră preţioasă) în carnea lui.“

       Margalit înseamnă meraghel (spion), iar „peşte“ semnifică faptul că nu există nicio negociere. Acesta este sensul absenţei mâinilor şi a picioarelor. Iar „înjumătăţit“ înseamnă că prin înălţarea lui Malhut  la Bina fiecare grad a fost împărţit în două jumătăţi, şi prin această divizare a fost făcut un loc pentru meraghelim. Astfel, întreaga negociere a fost făcută numai în jurul acestor meraghelim, deoarece întreaga Tora se extinde de acolo. Şi acest lucru se referă la margalit care atârnă la gâtul lui, iar toţi cei care erau bolnavi s-au uitat la el şi au fost vindecaţi imediat. Cu toate acestea, în discernământul peştelui nu există nicio răsplată, decât dacă este gratis, aşa după cum este scris: „pe carei mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic“. „Un ochi deschis, care nu doarme niciodată, nu are nevoie de nicio pază“, deoarece „peşte“ înseamnă Hohma (Înţelepciune) şi Șabat  , care precede Tora.

       Iar Tora înseamnă negociere. Acesta este sensul expresiei: „nu mi-am putut găsi mâinile şi picioarele în casa de studiu“, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio negociere. „Care nu ne costau nimic“ înseamnă fără negociere, iar Tora este numită „lumea viitoare“, care înseamnă „sătul şi încântat“, fără ca satifacerea să diminueze plăcerea, pentru că plăcerea este a sufletului. Totuşi, în discernământul „Șabat  ul precede Tora“, care este considerat Hohma, ea intră în starea numită Guf (corp), iar corpul este o limitare în care satisfacerea diminuează plăcerea.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Omul ar trebui să îşi dorească să primescă drept răsplată o Mițva (poruncă/faptă bună). Aceasta înseamnă că îndeplinind Mițvot (pluralul pentru Mițva) va fi răsplătit cu aderarea la Miţaveah (Cel ce a poruncit).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)