– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
„Şi el va face o sărbătoare atunci când va ieşi din sfinţenie“. Sfinţenia este considerată înţelepciune şi linia stângă, unde există frica de dinim (judecăţi). Prin urmare, aici nu este loc de sărbătorit. Dar „când va ieşi din sfinţenie“, care se numeşte „înţelepciune“ şi „linia stângă“, el va face o sărbătoare, considerată Lumina Hasadim.
_______________
(29) Havdala, Ceremonia de la sfârşitul Șabat-ului care simbolizează separarea dintre sacru şi profan (n. t.).
Am auzit în timpul unei mese de şevat, Paraşat Behar-Bechukotai, 22 iyar, 21 mai 1949
„Iar de va fi pentru tine drumul lung, încât să nu poţi aduce acestea.“ El a întrebat de ce este drumul atât de lung. Pentru că „nu poţi aduce acestea“, adică omul nu poate suporta povara Torei şi Mițvot; de aceea drumul i se pare lung. În acest caz, sfatul este aşa cum spune versetul: „ia argintul în mâna ta“. Kesef (bani) reprezintă kisufin (dorinţă), faptul că omul va atrage dorinţa arzătoare în munca sa. Astfel, prin dorinţă, prin nevoia arzătoare pentru Creator, el va fi capabil să poarte povara Torei şi Mițva.
Kesef înseamnă şi ruşine, pentru că omul a fost creat cu scopul de a înălţa măreţia Creatorului, aşa după cum este scris: „Binecuvântat este … care ne-a creat în slava Lui.“
În general, Tora şi Mițvot sunt lucruri pe care omul le face pentru a fi favorizat de Creator. Motivul este faptul că natura sclavului este să fie plăcut stăpânului său, pentru a-i câştiga inima. La fel este şi aici: multiplele acţiuni şi meticulozitatea în care devine expert sunt doar mijloacele prin care omul este favorizat în ochii Lui, şi atunci va atinge obiectivul dorit de Creator.
Dar omul respectă Tora şi Mițvot pentru a fi bine văzut de oameni şi transformă nevoia de Creator într-un mijloc prin intermediul căruia vrea să fie plăcut în ochii oamenilor. Atâta timp cât nu a fost răsplătit cu Tora Lișma (pentru Numele Ei), el lucrează pentru oameni. Deşi nu are altă opţiune decât să lucreze pentru oameni, ar trebui totuşi să fie ruşinat de o asemenea servitute. Apoi, prin acest Kesef, el va fi răsplătit cu Kesef de Kduşa (Sfinţenie), care este dorinţa de Kduşa.
„Ia argintul în mâna ta“ înseamnă că deşi omul nu are putere asupra dorinţei lui, dacă nu are nicio dorinţă pentru aceasta, el nu poate face nimic. Totuşi, el trebuie să manifeste dorinţă pentru Kisufin, dorinţa de a dobândi această aspiraţie. Şi probabil că ve tzarta (legătură) vine de la cuvântul ratzita (dorit).
Omul trebuie să arate că doreşte aceasta, să îşi exprime dorinţa şi nevoia arzătoare de Creator, adică să vrea să crească gloria cerului, să îi aducă Lui mulţumire, să fie plăcut Creatorului.
Există discernământul zahav (aur) şi există discernământul kesef (argint/bani). Kesef înseamnă să ai kisufin (dorinţă), în general; iar zahav (aur, alcătuit din cuvintele „dă acest lucru“) înseamnă că el doreşte un singur lucru şi toată tânjirea şi nevoia arzătoare pe care le simte după anumite lucruri sunt anulate în această dorinţă. Şi el spune doar „dă acest lucru“, ceea ce înseamnă că nu vrea altceva decât să ridice Divinitatea din praf. Asta este tot ceea ce îşi doreşte.
Prin urmare, chiar dacă omul vede că nu are dorinţa corectă, el trebuie să continue să se străduiască, în faptele şi gândurile lui, pentru a o obţine. Această acţiune este numită „ia argintul în mâna ta“. Nu trebuie să credem că dacă asta se află în mâinile omului, atunci este un lucru mic. Mai degrabă, au fost „boi (favoruri) sau oi“, pentru că prin aceasta el va fi răsplătit cu cele mai sublime Lumini.
În ceea ce priveşte ascunderea, care este o corectare, dacă ea nu ar fi existat, omul nu ar fi fost capabil să atingă perfecţiunea, pentru că nu ar fi fost demn de a realiza importanţa acestui aspect. Atunci când un lucru este ascuns, el devine important pentru om. Chiar dacă nu îi poate aprecia adevărata valoare, faptul că este ascuns garantează că este valoros. În măsura în care omul simte că este ascuns, în aceeaşi măsură atribuie importanţă acelui lucru.
Aceasta se aseamănă cu treptele unei scări. Omul urcă treaptă după treaptă, până când ajunge la locul care i-a fost desemnat. Astfel, dobândeşte o anumită măsură a importanţei cu ajutorul căreia poate, cel puţin, să reziste. Deşi adevărata importanţă şi măreţie a Creatorului sunt imposibil de măsurat, el înţelege întro măsură care îi permite să continue să existe.
Însă ascunderea, în sine, nu este considerată ascundere, ci doar în măsura în care există dorinţă. Cu cât dorinţa pentru ceva este mai mare, cu atât mai evidentă este ascunderea. Acum putem înţelege semnificaţia versetului: „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“ Cu toate că noi credem, ascunderea încă umple tot pământul.
Despre viitor este scris: „Eu însumi – zice Domnul – voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui şi voi fi slava lui în mijlocul lui!“ „Foc“ înseamnă ascundere. Cu toate acestea, „slava lui este în mijlocul lui“, ceea ce înseamnă că atunci slava lui va fi revelată. Aceasta se datorează faptului că dorinţa va fi foarte mare, chiar dacă va exista şi ascundere. Iar diferenţa constă în faptul că acum există ascundere, dar nu există cerere. Prin urmare, acest lucru este considerat „exil“. Însă mai târziu, deşi va exista ascundere, va exista, de asemenea, şi dorinţă, iar dorinţa este cea mai importantă.
Am auzit în timpul mesei de Șabat, Paraşat Acharei-Kedoşim, a 23-a zi din Numărătoarea Omer, 7 mai 1949
Despre urarea L’Haim (pentru viaţă, noroc – atunci când se toastează) făcută când se bea vin, el a spus că este conform înţelepţilor noştri: „Vinul şi viaţa – în conformitate cu înţelepţii şi discipolii lor.“ Acest lucru pare uimitor: de ce tocmai potrivit cu înţelepţii noştri, şi nu cu cei neînvăţaţi?
Explicaţia este aceea că atunci când spunem L’Haim spunem, implicit, Viaţă Superioară. Atunci când bem vin ar trebui să ne reamintim că „vin“ înseamnă „vinul Torei“, o aducere aminte a faptului că trebuie să extindem Lumina Torei, numită „viaţă“. Însă viaţa materială este numită de către înţelepţii noştri: „Cei răi în timpul vieţii lor sunt numiţi «morţi».“
Prin urmare, doar înţelepţii sunt cei care pot spune „vinul şi viaţa“. Cu alte cuvinte, doar ei sunt calificaţi să extindă viaţa spirituală. Oamenii neînvăţaţi, pe de altă parte, nu au mijloacele necesare pentru asta. (Şi, probabil, „potrivit înţelepţilor noştri“ înseamnă „în conformitate cu opinia înţelepţilor noştri“. Aceasta semnifică faptul că viaţa, ceea ce ei înţeleg prin „viaţă“, se referă la viaţa spirituală.)
Am auzit în a şaptea zi de Paşte, 20 aprilie 1949, Tel Aviv
Toate piedicile şi întârzierile care apar înaintea ochilor noştri sunt doar forme de apropiere, prin care Creatorul vrea să ne aducă mai aproape. Iar toate aceste piedici ne aduc mai aproape, din moment ce fără ele nu am avea posibilitatea de a ne apropia de Creator. Aceasta se datorează faptului că din perspectiva naturii noastre nu există o mare deosebire, din moment ce suntem făcuţi din materie pură. Însă Creatorul este mai presus de toate. Doar atunci când începe să se apropie de Creator omul simte prăpastia care îi separă. Şi orice obstacol pe care îl depăşeşte îl aduce mai aproape de cale.
Aceasta se datorează faptului că omul îşi creează obişnuinţa de a se deplasa pe o linie care se îndepărtează tot mai mult. Prin urmare, chiar dacă simte că este îndepărtat, asta nu induce nicio schimbare în proces, din moment ce ştie dinainte că se deplasează pe o linie care se îndepărtează. Este astfel pentru că, într-adevăr, nu sunt suficiente cuvinte pentru a descrie distanţa dintre noi şi Creator. De aceea, de fiecare dată când omul simte că distanţa este mai mare decât a crezut, aceasta nu îl opreşte.
În Zohar este scris: „Adunarea Israelului a spus: «Eu dorm în exilul în Egipt.»“ (Paraşat Amor, pag. 43) Plecarea Mochin este numită „somn“. „Dar inima mea este trează.“ Inima este considerată a fi cele treizeci şi două de căi ale înţelepciunii. Aceasta înseamnă că Hohma (Înţelepciune) a strălucit în ele, dar fără a fi îmbrăcată în Hasadim (Milă), iar acest lucru se numeşte „exilul în Egipt“. Din acest motiv este numit „somn“. În acelaşi timp, ei meritau să primească Mochin de Hohma, dar sub formă de Achoraim (spate).
„O voce! Iubitul meu bate la uşă“, adică vocea lui ZA, care este Hasadim. Iată ce a spus Creatorul: „Deschide pentru Mine o deschidere cât vârful unui ac.“ Aceasta înseamnă că în timpul izbăvirii El le-a spus să atragă încă o dată discernământul ochma. Iar atunci când nu este Hasadim, deschiderea ei este numită „vârful unui ac“, deoarece fără Hasadim nu străluceşte. „Şi voi deschide pentru tine Porţile Superioare“, adică îi va dărui discernământul Hasadim, şi atunci ea va avea abundenţă: Hohma şi Hasadim.
„Deschide pentru Mine … căci uşa prin care intri la Mine se află în tine, întrucât copiii Mei nu vor intra în Mine, ci în tine.“ Aceasta înseamnă că El nu poate dărui copiilor, care au nevoie de Mochin de Hohma, deoarece discernământul Lui este doar Hasadim. Cu toate acestea, atunci când ea atrage Hohma, copiii pot primi, de asemenea, Hohma. Acesta este motivul pentru care se consideră că numai ea poate crea această deschidere, cu toate că „Eu sunt închis în aşa fel, încât ei să nu Mă găsească“, adică „ei nu Mă vor găsi în desăvârşire“.
Când ZA are Hasadim, el are doar Vak şi este numit „aer“. În schimb, atunci când are şi Hohma, deşi în acel moment primeşte doar Hasadim, acest Hasadim este numit „aer pur“. Aceasta se datorează faptului că Hasadim este mai bun decât Hohma, chiar dacă fără Hohma nu se consideră complet.
Acesta este înţelesul versetului: „Pentru a mă uni cu Tine şi a fi întotdeauna în pace cu Tine. Vino şi vezi când Creatorul a ucis pe întâii născuţi ai Egiptului, pe toţi aceia pe care i-a omorât la miezul nopţii, coborând nivelurile de Sus în jos.“ Acest lucru se face prin corectarea Masah-ului de Hirik, rezultând două discernăminte: plecarea Gar şi extinderea Hasadim, astfel încât prin acest Hitkalelut (integrare) el are capacitatea de a extinde Mochin de Sus în jos.
„În momentul în care Israel a intrat în legământul semnului sfânt, ei au fost circumcişi.“ „Plaga întâiului născut“, „sângele de Paşte“ precum şi „sângele circumciziei“ au acelaşi înţeles. Nu este un secret faptul că Dumnezeul lui Israel era un miel. Aceasta înseamnă că sacrificiul de Paşte era dedicat Dumnezeului lor. Klipa din Egipt se datorează faptului că ei îşi doreau să extragă lumina de la sfârşitul corectării, la fel ca în cazul păcatului Pomului cunoaşterii, când au dorit să extindă Lumina Gar de Sus în jos. Prin sacrificarea de Paşte ei au distrus Gar de Hohma, şi astfel a apărut plaga întâiului născut.
Întâiul născut reprezintă Gar, iar ei au anulat Gar prin intermediul Masah-ului de Hirik, considerat a fi ridicarea zăvorului, care determină anularea Gar.
Dam (sânge) vine de la cuvântul dmamah (tăcere), care ucide Gar. Aceasta este semnificaţia sângelui circumciziei. „Dalta“ este Dinim de Nukva şi Dinim anulează Dinim de Dechura, aşa după cum este scris: „au fost două feluri de sânge: sângele Paştelui şi sângele circumciziei“. Prin vărsarea sângelui de Paşte a fost anulat Gar şi s-a produs Hitkalelut din Tikun al celor trei linii. Aceasta este semnificaţia pragului şi a celor două Mezuza.
„Şi într-a patra … şi Israel a ieşit de sub cealaltă autoritate şi sau unit prin legătura sfântă Maţoh.“ Pâinea dospită reprezintă Mochin care se extinde de la Hazeh în jos, moment în care străluceşte de Sus în jos. Iar Maţoh reprezintă Mochin care străluceşte de la Hazeh în sus, acesta fiind un discernământ de care forţele impure nu se pot agăţa. Iar motivul îl reprezintă faptul că zăvorul care a apărut în noaptea de Paşte, datorită căruia a avut loc omorul de Paşte şi plaga întâiului născut, acţionează doar de la el în jos, ceea ce înseamnă că a fost revelat în Hazeh.
Rezultă că tot ceea ce se găseşte deasupra nu funcţionează cu judecata care se găseşte în acel loc. Cu totul altfel stau lucrurile de la Hazeh în jos, unde întreaga expansiune se face mai jos decât propriul său discernământ. Din acest motiv aici este simţită judecata din el şi de aceea Israel a fost precaut în noaptea de Paşte şi a mâncat Maţoh, şi nu pâine dospită.
Există un merit în Maţoh care nu se găseşte în pâinea dospită, precum şi un merit în pâinea dospită, care nu se găseşte în Maţoh. Meritul Maţoh este că ea reprezintă Mochin complet, Gar de Hohma care, în plus, sunt considerate „cele două mari Lumini“. Cu toate acestea, ele sunt sub formă de Achoraim pentru că nu pot să strălucească, datorită faptului că lipseşte Hasadim.
Meritul pâinii dospite este faptul că, deşi reprezintă doar Vak, ea este deja îmbrăcată în Hasadim. La Templu, unde era Mochin de Hohma, ele au fost tot de la Hazeh în sus, considerate Maţoh. Din acest motiv este scris: „de aceea nu veţi arde pe altar nici drojdie, şi nici miere ca ofrandă“.
„Să nu ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.“ Even (piatră) se numeşte credinţă (ca greutăţile de la cântar), care este mică şi mai presus de raţiune. Dar, în acelaşi timp, ar trebui să spui că ai şi o „piatră mare“, adică ai raţiune. Cu alte cuvinte, ceea ce faci tu nu este la fel cu ceea ce face restul lumii, căci tu ai o bază solidă, şi anume Gadlut (măreţie), şi nu Katnut (micime), care înseamnă fără bază şi complet Even.
Trebuie să existe o „piatră mică“, dar ea trebuie să fie „completă“, adică suficientă pentru a păstra Tora şi Mițvot pe baza „pietrei mici“, pentru că doar atunci este „completă“. Dar dacă este „mică“ şi te determină să faci doar lucruri mărunte, ea nu este considerată „o piatră completă“. O măsură mare şi o măsură mică? Dacă ai o bază mică, asta se consideră a fi mic. Iar dacă ai o „piatră mare“, o bază mare, tu te consideri mare, în sensul că eşti mare. Iar „o piatră completă“ este atunci când omul este răsplătit cu Providenţa personală.
Conceptul de „complet drept“ se referă la cel care nu a păcătuit. Cu toate acestea, este scris: „Căci nu este om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască.“ El a răspuns că la fiecare nivel există un discernământ de „complet drept“, unde nu există păcat. Iar la acel nivel el nu a păcătuit niciodată. Acesta este discernământul de la Hazeh (piept) în sus, al fiecărui nivel, considerat „Pomul vieţii“, precum şi „Hasadim (Milă) ascuns“.
Dar în discernământul de la Hazeh în jos există păcat şi căinţă. Iar când acesta este corectat, noi ajungem la un nivel mai înalt, unde se repetă aceeaşi ordine, adică începe cu starea de „complet drept“ şi „nu este om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască.“
Datinile Israelului sunt atât de importante, încât putem afirma cu certitudine că ele aduc mai multă spiritualitate unei persoane decât însăşi Mițvot. Deşi încălcarea unui obicei nu atrage pedeapsa, atunci când omul încalcă o poruncă, el atrage pedeapsa. Totuşi, în ceea ce priveşte beneficiul, adică prezenţa fricii de ceruri, datinile atrag mai multă spiritualitate pentru că cei mari, care au stabilit obiceiurile, le-au aranjat în aşa fel încât spiritualitatea să strălucească prin ele.
Acesta este motivul pentru care el a spus că cel care evită obiceiul de a mânca peşte şi carne de Șabat îşi neagă singur spiritualitatea. Totuşi, acest lucru se referă doar la cel care nu a atins perfecţiunea, adică nu are abilitatea de a vedea ceea ce face, însemnând că încă nu a dobândit aromele Mițvot, aşa că trebuie să respecte datinile.
La fel se întâmplă cu mărul care se strică înainte de a putrezi, dar de îndată ce se strică, putrezeşte sigur. În mod similar, când omul devine liber respinge datinile şi, ca urmare a respingerii, ori devine liber, ori fiii lui devin liberi.
Am auzit de Șabat Teşuva, 9 octombrie 1948, Tel Aviv
Motivul pentru care este numit „Șabat Teşuva“ (Șabat-ul căinţei) este faptul că noi spunem (la finalul celor zece zile de penitenţă, în Ziua Ispăşirii) „pentru un păcat“. Şi orice om care examinează „pentru un păcat“ nu-şi găseşte locul acolo, cel puţin în procent de şaizeci la sută, şi doar restul de patruzeci de procente pot fi explicate şi justificate; poate că există îndoiala că el nu se simte acolo. Dar şaizeci la sută, el sigur nu se regăseşte.
Acesta este motivul pentru care există virtutea Șabat ului: pentru ca Lumina Șabat ului să poată să strălucească şi să se manifeste, astfel încât omul să se poată regăsi în toate cele o sută de procente ale „păcatului“, pentru că acesta i-a fost dat numai lui, şi nimănui altcuiva. Dar fără Lumină, noi nu simţim. De aceea este numit „Șabat Teşuva“. Șabat ul este bun pentru Teşuva (căinţă), aşa încât fiecare să poată simţi păcatul.
Trebuie ca mai întâi să ne mărturisim păcatul şi apoi să cerem iertare. Însă dacă spunem „pentru un păcat“ fără a simţi păcatul, ce fel de mărturisire este aceasta? De fapt, în inima lui, omul spune că nu a păcătuit. Iar ceea ce spune din gură, fără ca inima să fie de acord, o asemenea mărturisire este lipsită de valoare.
