156. Ca să nu ia şi din Pomul vieţii

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 15 şevat

       „Ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din Pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.“ Baal HaSulam a explicat că, probabil, el ar lua din Hasadim (Milă) ascuns, considerat a fi de la Hazeh (piept) în sus. Acest lucru se datorează faptului că aici există o îndestulare completă şi, prin urmare, el nu ar mai fi fost corectat prin păcatul Pomului cunoaşterii, considerat a fi de la Hazeh în jos. Rezultă că Pomul vieţii este numit „de la Hazeh în sus“, acolo unde este Hasadim ascuns. Eu cred că ar trebui să interpretăm prin cuvintele: „o viaţă în care există frica de ceruri şi o viaţă în care există frica de păcat“.

       Diferenţa dintre ele, aşa cum explică Baal HaSulam, este că tot ceea ce ia de la viaţă este din teama de a păcătui, adică el nu are altă posibilitate. Însă teama de ceruri presupune că el are posibilitatea de a alege. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu îşi asumă acest discernământ, el nu comite un păcat; şi, cu toate acestea, îl alege din cauza fricii de Creator.

       În consecinţă, nu putem spune că Hasadim ascuns este Katnut. Acest lucru este valabil exact atunci când el nu are nici o altă opţiune. Dar când atinge Hasadim revelat de la discernământul Rahela, atunci discernământul Lea, care este Hasadim ascuns, este numit Gar şi Gadlut (măreţie).

       Iar aceasta se cheamă „frica de ceruri“, faptul că el a revelat Hasadim, dar cu toate acestea, alege Hasadim ascuns. Aşadar, există două feluri de Hasadim ascuns:

  1. atunci când nu are discernământul Rahela şi este numit Vak;
  2. atunci când are discernământul Rahela, numit „Lea“, Gar.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

155. Curăţenia trupului

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în timpul unei mese de Șabat, 13 şevat

       Curăţenia corpului este o indicaţie a curăţeniei minţii. Curăţenia minţii se numeşte „adevăr“, unde falsitatea nu este implicată. Iar aici nu sunt toţi egali: unii sunt doar partial meticuloşi.  

       Cu toate acestea, nu este atât de important să păstrăm curăţenia trupului. Motivul pentru care murdăria este atât de respingătoare se datorează faptului că este considerate dăunătoare, şi este clar că ar trebui să evităm ceea ce este dăunător pentru noi.

       Astfel, în ceea ce priveşte corpul nu este atât de important să fim meticuloşi, deoarece el va fi în cele din urmă anulat, chiar dacă avem grijă de el în toate modurile posibile. Însă în privinţa sufletului, care este etern, merită să fim meticuloşi, să ne facem tot felul de griji, ca să evităm orice fel de murdărie, întrucât orice murdărie este considerată dăunătoare.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

154. Nu poate exista un spaţiu gol în lume

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 7 şevat, 18 ianuarie 1948, Tel Aviv

       Nu poate exista un spaţiu gol în lume. Şi pentru că esenţa omului este dorinţa, iar aceasta este esenţa creaţiei, aici este locul unde se măsoară măreţia şi micimea omului. Prin urmare, omul trebuie să aibă o anumită dorinţă, fie pentru corporalitate, fie pentru spiritualitate. Cel care este lipsit de orice dorinţă este considerat mort, din moment ce întreaga creaţie este doar dorinţă, considerată a fi existenţă din absenţă. Iar pentru că omului îi lipseşte această substanţă, substanţa întregii creaţii, se consideră în mod natural că este ca şi avortat, şi nu poate exista.

       Prin urmare, omul trebuie să se străduiască să aibă o dorinţă,  deoarece aceasta este substanţa întregii creaţii. Iar dorinţa trebuie să fie clară, aşa după cum este natural ca orice animal să simtă ceea ce îi dăunează. În mod similar, noi trebuie să avem grijă ca dorinţa să fie pentru un anumit lucru.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

153. Gândul este o consecinţă a dorinţei

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 7 şevat, 18 ianuarie 1948

       Gândul este consecinţa dorinţei. O persoană se gândeşte la ceea ce vrea, şi nu se gândeşte la ceea ce nu vrea. De exemplu, omul nu se gândeşte niciodată la ziua morţii sale. Din contra, el va contempla mereu eternitatea, din moment ce îşi doreşte eternitatea. Aşadar, omul se va gândi în fiecare clipă la ceea ce este dezirabil.

       Cu toate acestea, gândul are un rol special: el intensifică dorinţa. Dorinţa rămâne la locul ei; ea nu are puterea de a se extinde şi de a efectua acţiunea. Totuşi, pentru că omul se gândeşte la o situaţie şi o contemplă, iar dorinţa cere gândirii un sfat şi o îndrumare pentru îndeplinirea ei, în acest fel dorinţa creşte, se extinde şi face munca pe care o are de făcut.

       Aşadar, gândul serveşte dorinţa, iar dorinţa este Eul omului. După cum ştim, există oameni puternici şi oameni slabi, iar cei puternici îi domină pe cei slabi. Cel slab şi fără putere este sfătuit să se gândească cu insistenţă la dorinţa lui, deoarece gândul se intensifică pe măsură ce omul gândeşte. Şi astfel, „în legea Lui el cugetă zi şi noapte“, pentru că perseverând, Eul lui creşte până când devine adevăratul conducător.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

152. Căci mita orbeşte ochii înţelepţilor

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 24 tevet, 6 ianuarie 1948

       „Căci mita orbeşte ochii înţelepţilor“. Atunci când omul începe să critice munca şi condiţiile sale, există două motive pentru care el se confruntă cu posibilitatea de a nu putea să primească munca:

       1. Răsplata pentru muncă nu este sută la sută garantată. El      nu-i vede pe cei care au fost deja recompensaţi, iar atunci când îi vizitează pe cei care au depus efortul de a îndura greutatea muncii, el nu îşi dă seama dacă aceştia au fost răsplătiţi sau nu pentru munca lor. Şi dacă se întreabă de ce oare nu au fost răsplătiţi, el găseşte cea mai bună scuză în faptul că nu au respectat pe deplin condiţiile muncii. Însă cei care respectă în totalitate instrucţiunile primesc răsplata în întregime.

       Apoi, vine a doua întrebare: De unde ştie că este mai capabil decât prietenul lui să respecte condiţiile muncii şi să facă faţă tuturor condiţiilor, astfel încât să fie absolut sigur că nimeni nu îi poate critica activitatea, iar acest lucru să fie corect sută la sută?

       2. Prin urmare, se ridică întrebarea: Dacă omul a început munca, a făcut toate calculele, şi totuşi a luat asupra lui această muncă, atunci cum răspunde la toate întrebările? Pentru a vedea adevărul trebuie să privim cu ochii mari, deschişi. În caz contrar, doar credem că vedem de partea cui este dreptatea: de parte celor drepţi sau de partea lumii. În realitate, noi nu vedem adevărul. Iar pentru a avea ochii mari, deschişi, trebuie să ne ferim de mită, pentru „că mita orbeşte ochii înţelepţilor şi strâmbă pricinile drepte“.

       Iar esenţa mitei este în dorinţa de a primi. Prin urmare, omul nu are altă posibilitate decât să accepte mai întâi munca cu toate condiţiile ei, fără să ştie nimic, şi numai sub forma credinţei mai presus de raţiune. Apoi, după ce este „curăţat“ de dorinţa de a primi, atunci când critică el poate spera să vadă adevărul problemei. Acesta este motivul pentru care cei care privesc doar cu raţiunea nu pot întreba nimic, din moment ce au, într-adevăr, dreptate şi vor câştiga orice dispută, pentru că ei nu pot vedea adevărul.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

151. Şi Israel a văzut egiptenii

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit de Beşalach

       În versetele: „şi Israel a văzut egiptenii morţi pe malul mării“, „şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său, Moise“ trebuie să lămurim care este relevanţa cuvântului „a crezut“. Este evident că miracolul exodului din Egipt şi despărţirea apelor mării au condus Israelul la o credinţă mai mare decât înainte. În fond, înţelepţii noştri au spus despre versetul „Acesta este Dumnezeul meu şi îl voi preaslăvi“ că o servitoare care stătea în faţa mării a văzut mai multe decât însuşi profetul Ezechiel.

       Aceasta înseamnă că exodul din Egipt a fost un prilej de descoperire a minunilor care au condus la cunoaşterea Creatorului, iar acest lucru se opune conceptului de credinţă prin faptul că nu este mai presus de raţiune. Iar atunci când miracolele se pot vedea cu ochiul liber este foarte greu să se rămână în credinţă, cu atât mai mult cu cât timpul este potrivit pentru lărgirea cunoaşterii. Prin urmare, la ce se referă textul când spune „şi a crezut în Domnul“?

       În orice caz, trebuie să interpretăm în conformitate cu comentariul care spune: „Toţi au crezut că El este un Dumnezeu al credinţei.“ Versetul este o laudă la adresa Israelului care, chiar şi după ce a văzut minunile revelate, nu şi-a bazat servitutea faţă de Creator pe ele, ci pe credinţa mai presus de raţiune. Şi este o muncă mare să rămâi pe calea credinţei fără să te abaţi niciodată atunci când eşti recompensat şi să îl poţi servi pe Creator prin intermediul raţiunii.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

150. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 14 şevat

       În versetul: „Cântaţi(26) Domnului, căci a făcut lucruri strălucite“ cuvântul „cântaţi“ pare să fie asemănător cu „puterea mea“ şi „tăiere“. Aceasta înseamnă că întotdeauna trebuie să tăiem spinii şi să îi scoatem din via Creatorului. Şi chiar dacă omul simte că este întreg şi crede că a îndepărtat deja spinii, versetul concluzionează „că El a făcut mândria“.

       Aceasta înseamnă că El aparent a creat mândria în această lume, numai pentru că omului îi place să fie onest şi sincer în proprii ochi. Iar când simte că a îndepărtat deja spinii şi că este un om întreg, aceasta este un fel de mândrie. Omul ar trebui să îşi examineze întotdeauna propriile acţiuni şi să le verifice cu zece tipuri de teste, fără să se bazeze pe o senzaţie temporară, pentru că acest fapt este doar o manifestare a mândriei. Este aşa cum spune versetul, în numele celor drepţi: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: „Haidem să aducem jertfe Creatorului!“

       Aceasta înseamnă că El a spus copiilor lui Israel: „atunci când spuneţi «Haidem să aducem jertfe Creatorului!» şi simţiţi că sunteţidispuşi să mergeţi şi să vă sacrificaţi pe altar în faţa Creatorului, aceasta este lene şi slăbiciune, adică nu mai vreţi să lucraţi şi să vă examinaţi în mod constant ca să vă pregătiţi pentru această muncă măreaţă. Din acest motiv voi credeţi că sunteţi deja perfecţi cu această servitute, aşa după cum se interpretează la finalul versetului: «pentru că El a făcut mândria»“.

_______________

(26) Zamru în limba ebraică înseamnă atât a cânta, cât şi tăiere. În acest caz este vorba despre al doilea sens

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

149. De ce trebuie să extindem Hohma

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 22 adar, 9 martie 1953, Tel Aviv

       El a întrebat: „De ce trebuie să extindem discernământul Hohma (Înţelepciune), care este cunoaştere, dacă toată munca noastră se bazează pe credinţă mai presus de raţiune?“ Apoi, el a răspuns: „Dacă cei drepţi dintr-o generaţie nu ar avea cunoaştere, întregul Israel nu ar putea să lucreze sub forma credinţei mai presus de raţiune. Mai degrabă, tocmai atunci când cel drept al generaţiei extinde iluminarea Hohma, mintea lui străluceşte în întregul Israel.“

       De exemplu, dacă mintea omului ştie şi înţelege ceea ce vrea,  organele îşi fac treaba lor, fără să aibă nevoie de intelect. Mai precis, mâna, piciorul şi restul organelor fac ceea ce trebuie să facă. Şi nicio persoană cu scaun la cap nu s-ar gândi să se întrebe sau să afirme că dacă mâna sau piciorul ar avea propriul creier munca lor ar fi mai bună.

       Astfel, mintea nu schimbă organele, ci organele sunt reglate în concordanţă cu măreţia minţii. Aceasta înseamnă că atunci când creierul are o minte măreaţă toate organele se numesc la fel: „organe măreţe“.

       În mod similar, atunci când colectivitatea aderă la un om cu adevărat drept, care a dobândit cunoştere, ea poate acţiona în credinţă. Cu toţii sunt pe deplin satisfăcuţi şi nu au nevoie de niciun discernământ al cunoaşterii.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

148. Alegerea între amar şi dulce, adevăr şi minciună

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Există un discernământ numit „amar şi dulce“ şi există un discernământ numit „adevărat şi fals“. Discernământul „adevărat şi fals“ este în minte, iar discernământul „amar şi dulce“ este în inimă. Din acest motiv trebuie să acordăm atenţie muncii din inimă, pentru ca aceasta să aibă forma dăruirii, şi nu forma primirii.

       Datorită naturii sale, omul percepe primirea ca fiind duce, iar dăruirea ca fiind amară. Munca de transformare a primirii în dăruire este numită „munca din inimă“. În minte, munca se referă la „adevărat şi fals“. Iar pentru aceasta trebuie să lucrăm în credinţă, adică să credem în înţelepţi, deoarece omul nu este în măsură să facă distincţia între adevăr şi minciună.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

147. Munca de primire şi dăruire

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 21 adar, 8 martie 1953

       Problema muncii în legătură cu primirea şi dăruirea depinde de inimă. Aceasta este considerată a fi Vak. În schimb, munca în credinţă şi cunoaştere este considerată a fi Gar. Deşi sunt percepute ca un singur discernământ, ceea ce înseamnă că omul acceptă credinţa în funcţie de valoarea muncii în primire şi în dăruire, ele sunt totuşi două discernăminte distincte. Chiar dacă omul poate lucra în dăruire, el vrea să vadă cui îi dăruieşte şi cine acceptă munca sa. Din acest motiv forma muncii lui trebuie să fie mocha (minte), adică să creadă că există un Ghid care acceptă munca celor de jos.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!