96. Ce reprezintă în muncă deşeuri de hambar şi cramă

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în ajun de Sukot, înăuntrul unei Sukah, 1942

       Hambar este masculinul de la dinim (judecăţi), ca în „ascuns şi neîntinat“, când omul simte că se află într-o stare de goren (hambar), adică ger (străin) în muncă.

       Cramă este femininul de la dinim, ca în „ascuns şi întinat“. Yekev (cramă) este considerat nekev (orificiu). Există două feluri de Sukot: 1) nori de glorie; 2) deşeuri de hambar şi cramă.

       Nor este considerat ascundere, atunci când omul simte că Kduşa (Sfinţenie) este ascunsă de el. Dacă învinge norul, adică ceea ce simte a fi o disimulare, atunci este răsplătit cu nori de glorie. Acest lucru este numit MAN de Ima şi se petrece în timpul celor şase mii de ani. Este considerat un secret care nu a devenit încă natural, numit „simplu“.

       Iar deşeul de hambar şi cramă este numit „simplu şi natural“, fiind considerat MAN de Malhut , ridicat tocmai prin credinţă şi numit „o trezire de jos“.

       MAN de Ima este considerat o trezire de Sus, care nu este percepută ca „naturală“. Aceasta înseamnă că în ceea ce priveşte natura sa, aceea prin care omul nu este capabil să primească abundenţa, el nu primeşte nicio răsplată.

       Cu toate acestea, din perspectiva trezirii de Sus, care este mai presus de ceea ce este natural, Lumina este într-adevăr revărsată peste cei de jos, aşa cum se spune: „Eu sunt Domnul, care locuieşte cu ei în mijlocul necurăţiilor lor“, după cum scrie în Sfântul Zohar: „Cu toate că el a păcătuit, este ca şi cum nu ar fi păcătuit deloc.“

       Totuşi, în cazul unei treziri de jos Lumina nu se răspândeşte. Mai degrabă, exact atunci când omul este calificat prin natura lui, adică prin el însuşi, aceasta se cheamă MAN de Nukva, pe care o poate corecta prin credinţă. Aceasta se numeşte „prin el însuşi“, considerat al şaptelea mileniu, numit „el este ruinat“, deoarece „nu are nimic propriu“, adică Malhut. Atunci când acest lucru este corectat, omul este răsplătit cu cel de-al zecelea mileniu, care este Gar.

       Un asemenea suflet apare odată la zece generaţii. Cu toate acestea, există discernământul celui de-al şaptelea mileniu, din perspectiva celor şase mii de ani, numit „particular“, aşa cum generalul şi particularul sunt întotdeauna egale. Dar aceasta este considerată MAN de Ima şi se numeşte „nori de glorie“.

       Iar scopul muncii se află în simplu şi în natural pentru că, în această muncă, omul nu poate să cadă mai jos de atât, din moment ce se află deja la pământ. Şi asta este aşa pentru că nu are nevoie de măreţie, deoarece pentru el totul este ca nou, de fiecare dată.

       Aceasta înseamnă că el întotdeauna munceşte ca şi cum tocmai ar fi început munca. Şi lucrează în forma acceptării poverii Împărăţiei Cerului mai presus de raţiune. Baza pe care şi-a clădit rânduiala muncii a fost cea mai de jos posibilă şi în întregime mai presus de raţiune. Doar cel care este cu adevărat nebun poate să se coboare într-atât, încât să înainteze fără nicio bază pe care să-şi întemeieze credinţa, literalmente fără niciun suport.

       În plus, el acceptă cu mare bucurie această muncă, de parcă ar avea cunoştinţe reale şi o viziune pe care să-şi sprijine certitudinea credinţei. Şi totul exact în aceeaşi măsură, mai presus de raţiune, de parcă ar avea raţiune. Prin urmare, dacă omul se menţine pe această cale nu va cădea niciodată. În schimb, el poate să fie mereu fericit, crezând că serveşte un mare rege.

       Aceasta este semnificaţia versetului: „Un miel trebuie să jertfeşti dimineaţa; iar celălalt miel trebuie să îl jertfeşti în amurg … odată cu ofranda de mâncare dimineaţa, şi odată cu ofranda de băutură.“ Aceasta înseamnă că bucuria pe care a simţit-o oferind jertfa sa a fost atunci când pentru el era dimineaţă, pentru că dimineaţă înseamnă „lumină“, adică Lumina Torei strălucea pentru el într-o claritate totală. Şi în aceeaşi bucurie şi-a făcut sacrificiul, adică munca lui, chiar dacă pentru el era ca un amurg.

       Aceasta înseamnă că deşi nu a găsit nici un fel de claritate în Tora şi în muncă, el a făcut totul cu bucurie, deoarece a lucrat mai presus de raţiune. Prin urmare, el nu a putut discerne din care stare Creatorul primeşte mai multă mulţumire.

       Acesta este înţelesul predicii Ravnului Şimon Ben MenAsiya despre „o anumită materie“. „Materie“ înseamnă fără raţiune şi cunoaştere. „Urechea care a auzit pe Muntele Sinai nu va fura.“ Asta înseamnă să nu primeşti nimic pentru tine însuţi, ci să-ţi asumi povara Împărăţiei Cerului fără nici un pic de gadlut (măreţie), ci în întregime mai presus de raţiune. Dar el a mers şi a furat o oarecare iluminare pentru el însuşi, adică a spus: „Acum pot să fiu un servitor al Creatorului pentru că deja am o motivaţie şi cunosc această muncă, şi înţeleg că merită să fiu servitorul Creatorului. Iar acum nu mai am nevoie de credinţă mai presus de raţiune.“

       Despre acest lucru el ne spune: „şi a fost vândut curţii“. „Curtea“ se referă la raţiunea şi cunoaşterea prin care omul îşi judecă acţiunile pentru a vedea dacă merită sau nu să fie îndeplinite. „Vândut“ înseamnă că omul a devenit un străin în munca pentru Creator. Şi apoi mintea lui vine şi îi pune binecunoscuta întrebare: „Ce înţelegi tu prin acest serviciu?“ Şi totul se datorează furtului, a faptului că a primit un oarecare sprijin în discernământul credinţei. Ca atare, mintea vine şi vrea să anuleze sprijinul cu întrebările sale. Dar aceasta este doar pentru „şase“, adică „el a fost vândut timp de şase ani“, considerat a fi masculinul de la dinim.

       „Dar dacă servitorul va spune deschis: «Îmi iubesc stăpânul … Eu nu mă voi elibera»“, adică omul nu vrea să se elibereze de Mițvot, atunci corectarea este: „stăpânul său îl va aduce pe el“, adică Domnul este „la uşă sau la stâlpul uşii“, adică îi va bloca primirea Împărăţiei Cerului. Iar „stăpânul lui va străpunge urechea“, înseamnă că face o altă gaură în ureche pentru ca omul să fie capabil să audă din nou ceea ce a auzit pe muntele Sinai: „Să nu furi!“, „şi el va trebui să îl servească pentru totdeauna“. Abia acum devine un slujitor adevărat al Creatorului.

       Sukot reprezintă o locuinţă temporară. Aceasta înseamnă că pentru cel care deja a dobândit o locuinţă permanentă şi nu mai are nimic de făcut, ca şi în cazul celui care este primul în a număra nedreptăţile, sfatul este să se mute într-o locuinţă temporară, ca atunci când era pe drumul către casa Domnului, înainte să ajungă la locuinţa permanentă. În acel timp, atunci când munca lui a fost ca cea a „unui vizitator în trecere“, a simţit constant nevoia să ajungă la Palatul Creatorului şi a avut oaspeţi.

       Iar acum poate continua munca lui din trecut, când era mereu recunoscător şi îl slăvea pe Creator, care l-a adus mai aproape şi de la care a primit bucurie. Şi astfel, de Sukot, el poate continua bucuria pe care o avea atunci, acesta fiind înţelesul unei locuinţe temporare. De aceea s-a spus „părăseşte locuinţa permanentă şi trăieşte într-o locuinţă temporară“.

       „Cel mai important lucru nu este studiul, ci acţiunea“, aceasta însemnând că acţiunea este similară materiei. Rav Şimon Ben MenAsiya a predicat despre „o anumită materie“, însemnând că acţiunea este cea mai importantă, iar mintea nu este decât un fel de oglindă.

       Cu toate acestea, acţiunea este considerată viaţă, iar mintea este considerată vorbire. Explicaţia este că atunci când acţiunea este integrală, ea este atât de măreaţă, încât aduce cu ea gândirea Torei. Iar gândirea Torei este considerată „vorbire“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

95. Despre îndepărtarea prepuţului

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în timpul mesei de sărbătorire a unei circumcizii, Ierusalim, 1943

       Malhut  însuşi se numeşte „Hohma inferioară“, iar prin legătura lui cu Yesod este numit „credinţă“. Mai sus de Yesod există un prepuţ a cărui misiune este să separe Malhut  de Yesod şi să nu îi permită să se conecteze cu Yesod. Puterea prepuţului este aceea de a reprezenta credinţa ca fiind praf. Aceasta se numeşte „Șhina (Divinitate) în praf.“

       Când forţa de reprezentare este îndepărtată, considerând în schimb că este praf, aceasta se numeşte „circumcizie“, adică atunci când prepuţul este tăiat şi aruncat în praf. În această stare Sfânta Șhina se ridică din praf şi meritul credinţei devine evident. Aceasta se cheamă „izbăvire“: a fi recompensat cu ridicarea Divinităţii din praf. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm întrega muncă pe îndepărtarea forţei de reprezentare, pentru că singurul lucru care este considerat complet este credinţa.

       „Ei sunt meticuloşi cu ei înşişi la fel de mult ca şi cu o măslină şi la fel de mult ca şi cu un ou.“ O „măslină“ este aşa cum a spus porumbelul: „Eu prefer ca hrana mea să fie la fel de amară ca o măslină de Sus.“ Iar „ou“ înseamnă că este lipsit de viaţă, desi din el iese un animal viu. Dar până atunci nu se vede în el niciun pic de viaţă. Şi sunt meticuloşi cu ei înşişi, preferând să lucreze chiar şi atunci când situaţia este la fel de amară ca o măslină.

       De asemenea, când văd că nu există deloc vitalitate în muncă şi că toată puterea lor de a munci se datorează doar scopului de a ridica Divinitatea din praf atunci, prin această muncă, sunt recompensaţi cu mântuirea. Şi abia atunci văd că această mâncare, care mai înainte era ca o măslină şi ca un ou, a devenit vie, dulce şi sublim de plăcută.

       Acesta este înţelesul versetului: „un prozelit este similar cu un nou-născut“. El trebuie să păstreze în continuare discernământul legământului, şi atunci se va bucura.

       Prin urmare, când copilul este circumcis, deşi el suferă, oaspeţii şi părinţii sunt bucuroşi, deoarece cred că sufletul băiatului este fericit. În mod similar, în munca pentru legământ, noi trebuie să ne bucurăm chiar şi atunci când ne aflăm într-o stare de suferinţă. În pofida ei, trebuie să credem că sufletul nostru este fericit.

       Toată munca noastră ar trebui să se desfăşoare în bucurie. Iar dovada că ar trebui să fie astfel se găseşte în prima poruncă data omului. Mițva este îndeplinită de părinţi, iar aceştia împreună cu oaspeţii sunt bucuroşi. Astfel ar trebui să fie îndeplinite toate Mițvot de către om – doar cu bucurie.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

94. Păziţi-vă sufletele

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 1945

       În versetul: „Fiţi cu mare băgare de seamă asupra vouă înşivă“, grija se referă în primul rând la sufletul spiritual. Cu toate acestea, omul are grijă de sufletul corporal chiar şi fără poruncile din Tora. Aceasta, deoarece regula spune că o Mițva este evidentă de la început, adică este evident că omul face ceea ce face pentru a împlini o Mițva, şi nu ar fi făcut acel lucru dacă nu ar fi fost o Mițva. Tocmai de aceea motivul pentru care face ceea ce face este o Mițva.

Prin urmare, la fiecare Mițva pe care o împlineşte, chiar şi în cazul în care el ar face-o fără ca aceasta să fi fost o Mițva, trebuie să fie foarte atent, să găsească un loc în care să poată spune că o face doar de dragul acelei Mițva. Apoi, Lumina din Mițva poate străluci în actul acelei Mițva pe care o îndeplineşte. Aceasta se numeşte „să faci un Kli cu ajutorul unei Mițva“ în care să poată exista Lumina Superioară. Prin urmare, grija se referă în primul rând la sufletul spiritual.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

93. Despre aripioare şi solzi

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 1945

       Înţelepţii noştri au spus: „Tot ceea ce are solzi se ştie că are aripioare. Iar ceea ce are aripioare nu se ştie dacă are solzi.“ Trebuie să interpretăm kaskeset (solzi) ca fiind kuşiot (întrebări) pe care omul le are în munca pentru Creator.

       Kuşiot sunt vasele în care primim răspunsuri, deoarece răspunsurile nu sunt primite în mintea orientată spre exterior, ci numai în mintea orientată spre interior, care este Lumina Superioară înveşmântată într-un om. Iar atunci întrebările sunt rezolvate în interiorul lui.

       Prin urmare, cu cât se înmulţesc întrebările, cu atât mai mult Lumina Superioară se înveşmântează în om. Din acest motiv solzii se află printre semnele de puritate, deoarece prin ei omul se poate purifica, nedorind să aibă întrebări. Astfel, omul face tot ceea ce poate pentru a se purifica şi pentru a fi răsplătit cu Lumina Superioară.

       Aripioara, de asemenea, se află printre semnele de puritate. Snapir (aripioară) cuprinde Soneh-Peh-Ohr Elyon (urăşte-gură- Lumina Superioară). Atunci când omul are întrebări, aceasta cu siguranţă se datorează urii pe care o are faţă de Lumina Superioară. Dar cineva care are aripioare nu este obligat să aibă întrebări. Omul poate urî Lumina Superioară nu pentru că are întrebări, ci şi pentru că el, pur şi simplu, este lacom şi spune: „Oricum nu voi merge.“

       Acesta este semnul purităţii, adică atunci când omul are un peşte. „Peşte“ înseamnă carne îmbrăcată în aripioare şi solzi, iar Lumina Superioară străluceşte în aceste două semne. Însă dacă omul munceşte fără să aibă vreo întrebare, acest lucru nu este un semn de puritate. Se întâmplă astfel pentru că omul nu are niciun loc în care să aşeze Lumina Superioară, deoarece nu are niciun motiv care să îl determine să atragă Lumina Superioară din moment ce, chiar şi fără Lumina Superioară, el crede că totul este bine.

       De aceea, atunci când Faraonul, Regele Egiptului, a vrut să păstreze pe domeniul lui poporul lui Israel, a dat ordin să nu se dea kash (paie), după cum este scris: „Aşa încât poporul s-a împrăştiat … pentru a aduna paie de pe mirişte.“ În acest mod, ei nu ar mai avea nevoie de Creator pentru a fi eliberaţi de sub dominaţia impurităţii şi pentru a dobândi Kduşa (Sfinţenie).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

92. Explicarea noţiunii de noroc

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 7 sivan, 14 iunie 1948

       „Norocul“ este ceva ce transcende raţiunea. Astfel, chiar dacă ar fi fost rezonabil să se întâmple una sau alta, norocul l-a făcut pe om să reuşească în acţiunile sale. Raţiunea se referă la cauză şi efect, adică o cauză este cea care produce un anumit rezultat. Dar atunci când cauza iniţială nu este cea care produce consecinţa, aceasta se numeşte „mai presus de raţiune“. În cazul acesta spunem că norocul a produs rezultatul.

       Este cunoscut faptul că toată dăruirea provine din Lumina Hohma (Înţelepciune), iar când străluceşte Hohma, aceasta se numeşte „linia stângă“ şi „întuneric“. Abundenţa este blocată, iar aceasta se cheamă „gheaţă“. Numim asta „merit“ pentru că omul este recompensat. Adică motivul a cărui consecinţă este Lumina Înţelepciunii se numeşte „merit“, iar aceasta este cauză şi efect.

       Dar „fiii, viaţa şi hrana nu depind de om, ci de noroc“. Înseamnă că Hohma este diminuată special prin linia de mijloc şi străluceşte tocmai prin diminuarea numită Masah de Hirik. Prin urmare, nu străluceşte prin cauză şi efect (ceea ce ar presupune ca Hohma să strălucească prin linia stângă), ci tocmai prin diminuare. Aceasta se numeşte „mai presus de raţiune“ şi este ceea ce noi numim „noroc“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

91. Despre ceea ce este înlocuibil

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 9 nisan, 18 aprilie 1948

       În Sfântul Zohar el explică motivul pentru care Ruben a fost născut de către Lea, pe când Iacov se gândea la Rahela în timpul faptei. Legea spune că dacă omul se gândeşte la altcineva, copilul este numit „înlocuit“. Sfântul Zohar explică faptul că el se gândea la Rahela şi credea că este într-adevăr cu Rahela, iar „înlocuit“ înseamnă că se gândea la Rahela dar, în faptă, el ştia că este cu Lea. Aici, cu toate acestea, el se gândea la Rahela şi în faptă credea că, de asemenea, este cu Rahela.

       El a explicat astfel: se ştie că în spiritualitate nivelurile se comportă ca sigiliul şi urma lăsată de el: fiecare nivel este marcat de nivelul Superior. Caracteristica sigiliilor şi a mărcilor este că au mereu un comportament opus: marca (urma lăsată) este întotdeauna opusă faţă de sigiliu. Rezultă că ceea ce este considerat Klipa (coajă) în Bria, este Kduşa (Sfinţenie) în Yeţira, iar ceea ce este Klipa în Yeţira, este Kduşa în Asiya.

       Prin urmare, dacă cel drept atinge un anumit nivel, el în mod sigur se va uni cu Kduşa de la acel nivel. Iar dacă în timpul actului el se gândeşte la un alt nivel, iar ceea ce se consider Kduşa în acel nivel este Klipa în alt nivel, atunci acesta se numeşte „înlocuit“. Astfel, urmaşul acestei uniuni este înlocuibil, deoarece nivelurile sunt opuse unul faţă de celălalt.

       Cu toate acestea, Iacov se gândea la Rahela, adică la Kduşa din discernământul lui Rahela. Iar în privinţa acţiunii el a crezut, de asemenea, că este Rahela. Prin urmare, gândul a fost despre Kduşa din Rahela, dar şi actul a fost destinat nivelului lui Rahela. Deci, nu există niciun discernământ al lui Lea aici care să fie considerat înlocuit.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

90. Din Zohar, Bereşit

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 17 adar bet, 28 martie 1948

       În Zohar, Bereşit, p. 165: „În secretele Torei, apărătorii miniştrilor erau ridicaţi de Sus. Şi vâlvătaia sabiei de foc este pusă peste toate armatele şi taberele. Şi în acest discernământ sunt interpretate multe alte discernăminte, la diferite niveluri.“ El a explicat că atunci când linia stângă se extinde trebuie să fie „îndulcită“ cu linia dreaptă. Ea se răspândeşte în trei locuri:

  1. În AVI, care este rădăcina;
  2. În Malhut ;
  3. În îngerii lui Dumnezeu.

       „În AVI“ sunt numiţi „apărătorii miniştrilor“, „în Malhut “ sunt numiţi „vâlvătaia sabiei de foc“. Iar „în îngeri“ sunt numiţi „şi în acest discernământ sunt interpretate multe alte discernăminte, la diferite niveluri“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

89. Pentru a întelege cuvintele Sfântului Zohar

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 5 adar, 15 februarie 1948

`      Pentru a înţelege cuvintele Sfântului Zohar trebuie să înţelegem, mai întâi, ceea ce vrea să spună Sfântul Zohar. Iar înţelegerea a ceea ce Sfântul Zohar vrea să spună depinde de cât de dedicat este omul Torei şi Mițvot. Tora şi Mițvot pot aduce omului purificare, curăţându-l de iubirea de sine. Din acest motiv el se angajează în Tora şi Mițvot. Şi, în aceeaşi măsură, poate înţelege adevărul pe care Sfântul Zohar vrea să-l transmită.

       În caz contrar, există Klipot care ascunde şi blochează adevărul din cuvintele Sfântului Zohar.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

88. Întreaga muncă se află doar acolo unde există două căi

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit după Șabat-ul Beşalach, 24 ianuarie 1948

       Întrega muncă se află doar acolo unde există două căi, aşa cum este scris: „El va trăi prin ele, şi el nu va muri prin ele. Iar problema «va muri şi nu va încălca legea» se aplică doar pentru trei Mițvot: idolatrie, vărsare de sânge şi incest“. Cu toate acestea, constatăm că primii hasidimi şi-ar fi dat viaţa pentru cele pozitive.

       Trebuie să înţelegem că toată munca şi efortul au loc numai atunci când omul respectă Tora. Atunci simte povara faptului că propriul corp nu este de acord cu condiţiile Torei. Dar când omul este răsplătit, iar Tora îl păzeşte, nu este simţită nicio greutate în munca pentru Creator. Acest lucru se întâmplă deoarece Tora îl păzeşte, aşa după cum este scris: „Sufletul omului îl va învăţa.“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

87. Sabat Şekalim

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 26 adar, 7 martie 1948

       De Șabat   Şekalim (numele unui interval săptămânal), atunci când începe Kiduş … el a spus: „Era un obicei printre Admorim (Ravni, capii congregaţiilor) în Polonia, ca toţi oamenii bogaţi să meargă la Ravnii lor de Șabat Şekalim, pentru a primi de la ei şekalim (monede).“

       Şi a mai spus că aceasta înseamnă că Amalec nu poate fi anulat fără şekalim, pentru că înainte ca omul să primească şekalim nu există Klipa (coajă) Amalec. Mai exact, când se primesc şekalim, marea Klipa, numită „Amalec“, soseşte şi începe munca de anulare a lui Amalec. Iar înainte de asta nu era nimic de anulat.

       Apoi, el a completat explicând comentariul Predicatorului din Kuznitz referitor la ceea ce se spune în rugăciunea de încheiere: „Ai separat omul de la început şi Tu ai să accepţi ca el să stea drept în faţa Ta.“ Predicatorul a întrebat: „Cum este posibil să stea drept fără un Roş (cap, dar şi început)? Înseamnă că el a separat Roş de om, dar cum se poate una ca asta?“

       Explicaţia este următoarea: „Când vei face socoteala copiilor lui Israel“, prin care extindem discenământul de Roş. Dacă vom da jumătate de şekel, prin asta vom fi răsplătiţi cu Roş. Iar mai târziu a întrebat: „De ce pregăteşte pentru Kiduş mai multă băutură decât mâncare? Aceasta este o greşeală, deoarece corect ar fi mai mult să se mănânce decât să se bea, căci băutura vine doar să completeze mâncarea, după cum se spune: «Să mănânci şi să fii satisfăcut şi binecuvântat.» Ceea ce nu se întâmplă atunci când băutura este mai multă decât mâncarea.“

       Şi interpretarea lui a fost că „a mânca“ implică Hasadim (Milă), iar „a bea“ implică Hohma (Înţelepciune). În continuare, el a spus că Șabat  ul anterior lunii adar conţine întreaga lună adar. Prin urmare, „când începe adar este multă bucurie“. Şi a mai zis că este o deosebire între Șabat   şi o zi de vacanţă. Șabat   se numeşte „iubire“, iar o zi de vacanţă se numeşte „bucurie“. Diferenţa dintre bucurie şi iubire constă în faptul că iubirea este esenţă, în timp ce bucuria este doar consecinţa unei cauze. Cauza este esenţa, iar rezultatul descinde din esenţă. Prin urmare, Șabat  ul este numit „iubire şi bunăvoinţă“, iar o zi de vacanţă este numită „bucurie şi veselie“.

       El a explicat, de asemenea, răspunsul pe care Rav Yochanan Ben Zakai l-a dat soţiei sale: „Am fost ca un ministru înaintea Regelui şi el, Rav Hanina Ben Dosa, ca un sclav înaintea Regelui; de aceea el putea să se roage.“ Aparent, ar trebui să fie invers, adică ministrul ar trebui să aibă mai multă putere să-şi impună opinia în faţa Regelui, şi nu sclavul.

       Cu toate acestea, „ministru“ este cel care a fost deja răsplătit cu Providenţa personală. În această stare el nu mai are loc de rugăciune, pentru că totul este bine. Însă sclav este cel care se află la nivelul recompensei şi al pedepsei, iar acolo are loc să se roage, întrucât vede că mai are multe de corectat.

       Apoi, el adăugă o explicaţie dintr-un articol prezentat (Baba Meţia, 85a). Acolo scrie că un viţel era dus la sacrificare. Acesta a mers la Ravn, a pus capul în poala lui şi a plâns. Ravnul i-a spus: „Du-te, pentru asta ai fost făcut.“ Ei au spus: „Din moment ce nu compătimeşte, suferinţa va veni peste el.“

       „Pentru asta ai fost făcut“ se referă la Providenţa personală.

       Aceasta înseamnă că nu mai este nimic de adăugat sau de scos, deoarece suferinţele sunt considerate, de asemenea, merite. De aceea a atras suferinţe asupra lui. Iar Gemarah spune că el a scăpat de suferinţă printr-o acţiune, spunând că „mila Lui se întinde peste toate lucrările Sale“. Într-o zi, menajera Ravnului mătura casa. Acolo erau nişte şoareci tineri, iar ea era cât pe ce să îi măture afară. El i-a spus: „Lasă-i în pace!“; este scris că „mila Lui se întinde peste toate lucrările Sale“. Din moment ce a înţeles că o rugăciune, chiar şi ea, rămâne în eternitate, acum are loc pentru rugăciune. De aceea suferinţele au plecat de la el.

       La sfârşitul Șabat  ului el a interpretat ceea ce Sfântul Zohar spune despre versetul: „Căci Domnul l-a ales pe Iacov, El Însuşi.“ Cine pe cine a ales? Iar Sfântul Zohar răspunde: „Domnul l-a ales pe Iacov“ (Bereşit, 161b). El a spus că întrebarea Sfântului Zohar este dacă Iacov a fost ales de Creator.

       Drept urmare, Iacov nu a făcut nimic, ci totul s-a datorat Providenţei personale. Şi dacă Iacov a ales, înseamnă că Iacov este cel care înfăptuieşte, adică este o problemă de răsplată şi pedeapsă.

Iar el a răspuns că începutul trebuie făcut pe calea răsplăţii şi pedepsei. Când finalizează faza răsplăţii şi pedepsei, omul este recompensat cu posibilitatea de a vedea că totul este sub Providenţă personală, că „El singur face şi va face toate faptele“.

       Cu toate acestea, nu este posibil ca omul să înţeleagă Providenţa personală înainte de a-şi finaliza munca în răsplată şi pedeapsă. Şi într-o noapte de duminică, după lecţie, el a explicat problema vicleniei lui Iacov, căci este scris despre Iacov: „Fratele tău a venit cu viclenie.“ În mod sigur, aici nu este vorba de falsitate. În caz contrar, textul nu l-ar fi numit pe Patriarhul Iacov „ales“, dacă ar fi fost mincinos.

       Viclenia se referă la situaţia în care omul face un act de înţelepciune, nu pentru înţelepciunea în sine, ci pentru a obţine un oarecare beneficiu de care are nevoie şi pe care vede că nu îl poate obţine în mod direct. Prin urmare, face un act de înţelepciune pentru a obţine lucrul dorit. Aceasta se numeşte „înţelepciune“.

       Acesta este înţelesul versetului „să fii viclean cu raţiune“, ceea ce înseamnă înţelepciune prin raţiune. Adică înţelepciunea pe care vrea să o obţină nu este de dragul înţelepciunii, ci pentru un alt motiv care îl forţează să atragă înţelepciunea. Cu alte cuvinte, el trebuie să atragă înţelepciunea pentru a complete Hasadim.

       Acest lucru se datorează faptului că înainte ca Hasadim să obţină Hohma sunt consideraţi ca fiind Katnut (micime). Totuşi, după aceea, când atrage Hohma, dar încă preferă Hasadim faţă de Hohma, este evident că Hasadim este mai important decât  Hohma. Aceasta se numeşte Gar de Bina, ceea ce înseamnă că omul foloseşte Hasadim datorită unei alegeri.

       Aceasta înseamnă Hohma prin Da’at, adică Hohma apare sub formă de Vak în YESHUT. Iar în AVI, Hohma apare prin îmbunătăţirea Hasadim şi rămânerea în Hasadim. Cu toate acestea, deşi Bina este considerată „desfătare în milă“, partea sa de Hasadim nu este evidentă din cauza lui Ţimţum Bet, în care nu există Hohma. Dar în Gadlut (maturitate), atunci când vine Hohma, ea foloseşte Hasadim datorită alegerii.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!