Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

15 Ianuarie, 1972

Este scris în Zohar, „Pomul cunoașterii binelui și răului, dacă există răsplată – e bine, dacă nu există răsplată – e rău”.

Se explică în Comentariul Sulam că, dacă există răsplată, Midat ​​ha Din (calitatea judecăţii) – Behina Dalet cea fără cruţare – este ascunsă, iar Midat ​​ha Rachamim (calitatea milei) este revelată; adică Malchut care este atenuată în Midat ​​ha Rachamim este revelată. Dar dacă nu există răsplată, atunci este invers.

Ar trebui să înțelegem sensul „revelării” și „ascunderii”. Se știe că omul constă din virtuți și calități bune, precum și din calități rele. Acest lucru se datorează faptului că „Nu există om neprihănit pe pământ care să facă bine și să nu fi păcătuit”.

Cu alte cuvinte, există întotdeauna o deficiență la un om, ceva ce mai este de corectat; altfel, nu ar mai avea nimic de făcut pe lume.

Este ca atunci când doi oameni sunt alături, existând o prietenie între ei şi, dintr-o data, unul dintre ei aude că celălalt i-a făcut ceva rău. Imediat el se îndepărtează de celălalt și nu poate să-l privească sau să stea lângă prietenul lui. Dar după un timp se împacă.

Înțelepții noștri au avertizat: „Nu-ți calma prietenul în timp ce este supărat.” Întrebarea este „De ce?” În timp ce este furios, el vede numai vina prietenului său și nu-l poate ierta deloc, deoarece vina acestuia este revelată în timp ce calitățile bune ale sale – pentru care l-a ales ca prieten – sunt acum ascunse, arătându-i-se numai vina lui. Aşadar, cum ar putea el să vorbească cu cineva care este rău?

După ceva timp, însă, când uită de răul pe care prietenul său i l-a cauzat, el poate redescoperi calitățile bune ale acestuia și poate acoperi calitățile rele ale lui, ceea ce înseamnă că reînvie senzația bunelor sale calități.

Desigur, atunci când nu dai forţă și susținere calităților rele ale prietenului, acestea sunt date la o parte și ascunse. Asta întrucât atunci când vorbim despre ceva, discursul dă forţă și viaţă lucrului discutat. Prin urmare, atunci când furia este uitată, adică atunci când durerea pe care prietenul ţi-a cauzat-o îşi pierde usturimea, este posibil să începi să pomeneşti plăcerea pe care ai primit-o de la bunele calități ale prietenului.

Această imagine se poate observa mai bine între un soț și soția sa. Uneori, ei sunt într-un asemenea dezacord încât doresc să se despartă unul de celălalt. Dar după un timp se împacă. Întrebarea este: „Ce zici de lucrurile rele care s-au întâmplat între ei în timp ce se certau? Au dispărut ele din lume?”

Într-adevăr, trebuie să spunem că au acoperit motivele, adică acele calități rele pe care fiecare le-a văzut în celălalt, iar acum, în timp de pace, fiecare dintre ei își amintește doar de calitățile bune, de virtuțile pentru care s-au potrivit unul cu celălalt.

Dar chiar și atunci, dacă altcineva din familie ar fi venit și ar fi început să vorbească cu bărbatul sau femeia arătându-i greșelile celuilalt, ei ar fi dat putere și viaţă lucrurilor pe care le suprimaseră şi le acoperiseră, scoţându-le la vedere. În această stare, cineva poate provoca rupture între ei.

La fel, între doi prieteni, dacă o a treia persoană vine și începe să arate unuia dintre ei defectele și neajunsurile celuilalt, vorbind despre lucruri care sunt ascunse în ei, aceasta le-ar da acestor lucruri forţă și vitalitate, provocând rupture între ei.

Și poate acesta este motivul pentru care calomnia este interzisă chiar și atunci când este vorba de un adevăr, deoarece dezvăluie lucruri care erau ascunse anterior. Asta provoacă contrariul – ascunde virtuțile și dezvăluie greșelile prietenului – provocând astfel ruptură și ură între prieteni. Și, deși tot ce se spune este adevărat, motivul este acela că, după cum am spus mai sus, totul depinde de ceea ce este revelat și ceea ce este ascuns.

La fel este şi între om Creator. În timp ce răul său este acoperit și omul se consideră virtuos, el se simte calificat pentru a se angaja în Tora și Mitzvot (porunci / fapte bune), fiind demn de a urca în grad. Atunci, însă, când dimpotrivă virtuțile sale sunt acoperite fiind revelate numai neajunsurile sale, el nu poate să se angajeze în Tora și Mitzvot, deoarece simte că nu este apt pentru nimic.

Astfel, cel puțin el se va bucura de această lume ca o fiară, deoarece nu poate fi o ființă umană. Baal HaSulam s-a referit la asta, spunând că, de obicei, atâta timp cât cineva se angajează în Tora și Mitzvot, acesta își simte fundamentul și, atunci când se angajează în probleme trupeşti, nu simte nici o înjosire.

Ar fi trebuit, însă, să fie invers – în timp ce se angajează în probleme trupeşti, ar trebui să-şi simtă inferioritatea și să facă totul în mod firesc fără nicio însufleţire, în timp ce angajându-se în Tora și Mitzvot, să se considere pe sine ca întreg. Într-adevăr, este aceeași problemă pe care am menționat-o mai sus.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

A 31-a zi a numărătorii Omer, Menchester

Către studenţi, fie ca ei să trăiască,

Am primit o telegramă de la … că am câştigat. Să sperăm, de asemenea, că vom câştiga războiul cu înclinaţia (rea), că şi aici, de asemenea, noi vom reuşi şi vom atinge scopul de a aduce încântare Creatorului.

Este timpul să începem să ne mişcăm înainte spre ţelul nostru sacru ca nişte oameni foarte puternici. Este ştiut că drumul pavat care ne conduce spre ţel este iubirea de prieteni prin care omul trece la dragostea de Creator. Iar problema iubirii se rezolvă prin “cumpără-ţi un prieten.” Cu alte cuvinte, prin acţiuni, cineva cumpără inima prietenului său. Şi chiar dacă vede că inima prietenului său este ca o piatră nu există nici o scuză. Dacă el simte că acela este potrivit pentru a-i fi prieten în muncă, atunci el trebuie să îl cumpere prin fapte.

Fiecare cadou (şi un cadou este astfel determinat, atunci când el cunoaşte că prietenului său îi va plăcea, fie în cuvinte, în gânduri sau în acţiuni. Totuşi fiecare cadou trebuie să fie la vedere, astfel încât prietenul său să ştie de el, pentru că doar în gânduri acela nu ştie că prietenul său se gândeşte la el. Astfel, cuvintele sunt necesare, adică să îi spună aceluia că se gândeşte la el şi că îi pasă de el. Şi asta, de asemenea, trebuie să fie despre lucrurile pe care prietenul său le iubeşte, adică ceea ce îi place prietenului său. Unul căruia nu îi plac murăturile ci dulciurile, nu îşi poate trata prietenul cu murături, ci tocmai cu dulciuri pentru că asta este ceea ce îi place prietenului său. Şi din asta trebuie să înţelegem că ceva poate fi neimportant pentru unul, dar mult mai important decât orice pentru celălalt) pe care el îl dă prietenului său este ca un glonţ care face o gaură în piatră. Deşi primul glonţ doar zgârie piatra, când al doilea glonţ loveşte acelaşi loc, deja face o incizie.

Iar prin gloanţele pe care el le trage repetat, incizia devine un gol în inima de piatră a prietenului, unde se adună toate cadourile. Şi fiecare cadou devine o scânteie de iubire până când toate scânteile de lumină se acumulează în golul inimii de piatră şi devine o flacără.

Diferenţa dintre o scânteie şi o flacără este că acolo unde este iubire există dezvăluire, adică o deschidere către toţi oamenii că focul iubirii arde în el. Iar focul iubirii arde toate transgresările pe care acela le întâlneşte în calea sa.

Şi dacă întrebaţi, “Ce poate cineva să facă dacă simte că are o inimă de piatră faţă de prietenul său?” Iertaţi-mă că scriu “Dar toţi şi fiecare simte că el are o inimă de piatră”,  cu excepţia prietenilor care simt şi cunosc că ei nu au nicio obiecţie ca prietenul lor să îi iubească şi să le dea lor cadouri (nu neapărat în acţiune, dar măcar în cuvinte bune şi atenţie specială pentru el). Mă refer numai la aceia care simt că au inimi foarte reci în legatură cu iubirea prietenilor lor sau cei care au avut o inimă de carne dar răceala din partea prietenilor a afectat, de asemenea, şi inimile li s-au îngheţat.

Sfatul este foarte simplu: Este natural ca atunci când se freacă pietrele una de cealaltă să pornească focul. Aceasta este o mare regula, pentru că “de la Lo Lishma [nu pentru numele Ei] cineva ajunge la Lishma [pentru numele Ei]”. Iar asta este aşa mai ales acolo unde actul este Lishma, adică să dea un cadou prietenului său, scopul fiind Lo Lishma.

Aceasta este aşa pentru că unul dăruieşte un cadou doar cuiva pe care el îl cunoaşte şi recunoaşte ca pe cineva drag. Rezultă că scopul cadoului este precum recunoştinţa pentru dragostea pe care prietenul său i-o arată. Totuşi, dacă unul dă un cadou unui străin, adică el nu îl simte pe prietenul său apropiat de inima sa, atunci el nu are nici un motiv de recunoştinţă. Asta înseamnă că scopul este Lo Lishma, însemnând … intenţia ce ar trebui să fie.

Aşadar, se poate spune că asta se numeşte “caritate”, pentru că lui îi este milă de prietenul său atunci când el vede că nu e nimeni care să vorbească cu el şi să îl primească, de aceea el face asta. Într-adevăr, există o rugăciune pentru asta – pentru ca Creatorul să îl ajute să simtă iubirea prietenului său şi să îi aducă prietenul aproape de inimă. Astfel, prin fapte, el este, de asemenea, recompensat cu scopul.

Dar în timpul faptelor, dăruitorul cadoului intenţiona ca darul pentru prietenul său sa fie doar caritabil (chiar dacă el îi dăruieşte prietenului său doar timpul său, pentru că există cateodată lucruri mai importante pentru o persoana decât banii săi, aşa cum este spus “omului îi pasă de lipsa lui de bani dar nu de lipsa lui de timp”. Totuşi în legătură cu timpul fiecare om îşi are valoarea sa, pentru că sunt oameni care fac un cent pe oră şi sunt alţii care fac mai mult sau mai puţin. La fel şi cu spiritualitatea- cât de multă spiritualitate fac ei într-o ora, etc.), atunci acela mărturiseşte despre sine că el nu ţinteşte spre iubirea de prieteni, adică prin acţiuni iubirea dintre ei să sporească.

 Numai când ambii intenţionează să facă un cadou şi nu să facă caritate prin dezvăluirea inimilor lor chiar şi a celor mai puternici, fiecare să arate căldura din pereţii inimii sale, iar căldura să aprindă scânteile iubirii până când un înveliş al iubirii se va forma. Apoi amândoi vor fi acoperiţi de o singură pătură, adică o singură iubire îi va înconjura şi îi va îmbraca pe cei doi, aşa cum este ştiut că Dvekut [adeziune] uneşte doi într-unul.

Iar când unul începe să simtă iubirea prietenului său începe să se trezească în el imediat bucuria şi plăcerea, din cauză că fiind ceva nou îi stârneşte interesul. Iubirea prietenului său este un lucru nou pentru el, pentru că el a ştiut întotdeauna că el însuşi a fost singurul căruia i-a păsat de bunăstarea proprie. Dar din momentul în care el descoperă că prietenului său îi pasă de el, trezeşte în el o bucurie nelimitată, şi atunci el nu mai poate să se îngrijească de sine, pentru că omul face efort numai acolo unde simte plăcere. Şi pentru că el începe să simtă plăcere în a avae grijă de prietenul său, el natural nu mai poate să se gândească la sine.

Vedem asta în natură, că există iubire până când pofta devine de nesuportat. Şi dacă veşi vrea să întrebaţi “cum poate fi ca prin iubire o persoană să dezvolte o dorinţă de a-şi anula propria existenţă? “există un singur răspuns la asta: “iubirea deviază de la calea dreaptă”. Cu alte cuvinte, este iraţională şi este considerat greşit.

Numai atunci când există o astfel de iubire toţi şi fiecare sunt într-o lume care este toată bună şi simt cum Creatorul i-a binecuvântat. Apoi “binecuvântatul aderă la binecuvântat” şi el este recompensat cu Dvekut cu El pentru totdeauna.

Iar prin iubire, unul este de acord să îşi anuleze întreaga realitate. Este cunoscut că, ca întreg, omul se divide în două părţi: realitate şi existenţa realităţii. Realitate înseamnă că o persoană se simte pe sine însăşi ca o deficienţa, o dorinţă de a primi plăcere. Existenţa realiăaţii este bucuria şi plăcerea pe care el o primeşte, prin care corpul este hrănit şi poate persista. Altfel, el ar trebui să se distrugă pe sine şi să devină absent din lume. Acesta este sensul cuvintelor “pe care Dumnezeu le-a creat”, adică realitatea, “de făcut”, referindu-se la existenţa realităţii.

Existenţa realităţii se divide în trei părţi:

1.  Necesitate, fără de care realitatea ar fi anulată. Cu alte cuvinte el trebuie să mănânce cel puţin o bucată de pâine uscată şi un pahar cu apă pe zi şi să doarmă cateva ore pe o bancă, cu hainele pe el şi nici măcar într-o casă, ci afară, pe stradă sau pe un câmp. În timpul ploilor, pentru a evita umezeala şi frigul, el s-ar duce înăuntrul vreunei peşteri pentru a dormi. Hainele lui, de asemenea, pot fi zdrenţe, iar asta poate fi destul pentru el, pentru că el nu vrea decât existenţa realităţii şi nimic mai mult.
2. Să fie un burghez normal sau important- să aibă o casă şi mobilă, dotări în casă, îmbrăcăminte respectabilă, etc.
3. Să aibă o dorinţă de a fi ca cei cu stare care au multe case şi servitori, mobilier şi accesorii aspectoase. Deşi el nu poate obţine ceea ce vrea, ochii şi inima sa aspiră către acestea şi singura sa speranţă este să aibă o viaţă de lux, şi se chinuie şi munceşte numai ca să atingă acest nivel de bunăstare.

Şi mai există un al patrulea discernământ între acestea trei mai sus menitonate: dacă el deja a făcut destule într-o zi atunci lui nu-i mai pasă de ziua de mânie. Ci, mai degrabă, el priveşte fiecare zi ca toţi anii vieţii sale, ca 70 de ani. Şi cum natura omului este să-i pese numai de necesităţile sale pentru toţi cei 70 de ani şi nu pentru timpul de după moartea sa, fiecare zi este considerată de acesta ca viaţa sa întreagă şi nu va gandi că el va trăi mai mult decât atât.

Iar dacă el este reînsufleţit în ziua următoare este ca şi cum el s-ar fi reîncarnat şi trebuie doar să mai corecteze doar din ceea ce a corupt în prima încarnare. Dacă el a împrumutat bani de la cineva el a devenit îndaTorat. Aşadar mâine – în viaţa viitoare-  el îi plăteşte, şi este considerat un merit. În viaţa următoare el întâi are grijă de toate datoriile pe care le-a cauzat alTora sau pe care alţii i le-au cauzat lui, iar ziua de poimâine este considerată o a treia încarnare şi aşa mai departe.

 Iar acum putem explica problema mai sus menţionată, că prin dragoste omul este dispus să facă concesi. Câteodată când o persoană are iubire de Creator, ea este dispusă să renunţe la al treilea discernământ adică viaţa de lux, pentru că el vrea să îşi dedice timpul şi energia pentru a da nişte cadouri Creatorului prin care să cumpere iubirea Creatorului (aşa cum am menţionat mai sus în legătură cu iubirea dintre prieteni). Cu alte cuvinte deşi el nu are încă iubire pentru Creator aceasta străluceşte asupra lui ca Lumină înconjurătoare, că merită să obţină iubirea pentru Creator.

Câteodată o persoană simte că pentru a cumpăra iubirea Creatorului el este dispus, dacă e necesar, să cedeze şi al doilea discernământ, adică, viaţa burghezilor importanţi, şi să trăiască numai din necesităţi.

Câteodată omul simte măreţia iubirii Creatorului într-o asemenea măsură că dacă ar fi nevoie, el ar fi de acord să anuleze până şi prima parte – nevoile de bază ale vieţii- chiar dacă prin asta existenţa sa proprie ar fi anulată, dacă nu ar da corpului său hrana de care are nevoie.

Şi câteodată o persoană este dispusă să renunţe la propria sa existenţă; ea vrea să îşi dea corpul astfel încât prin el numele Creatorului să fie sanctificat în mase, dacă ar putea face asta. Este aşa cum a spus Baal HaSulam “cineva ar trebui să urmeze calitatea lui Rabbi Akiva care a spus “întreaga mea viaţă am regretat acest vers”, ‘cu tot sufletul tău.’ ‘Când voi putea să ajung să o ţin?’”

Acum putem întelege cuvintele înţelepţilor noştri “’Şi vei iubi … cu toată inima ta’, cu ambele tale înclinaţii. Şi, ‘Cu tot sufletul tău’ înseamnă ‘chiar dacă El îţi i-a sufletul. ‘Şi cu toată puterea ta înseamnă” cu toate posesiunile tale.’” Aşa cum am spus mai sus, primul grad de iubire este existenţa realităţii, adică hrana corpului prin proprietate şi posesiune, însemnând abandonarea celor trei discernăminte mai sus menţionate în existenţa realităţii. Al doilea grad este, “Cu tot sufletul tău” adică cedarea a însăşi existenţei sale.

Iar aceasta o putem ţine prin înclinaţia bună, adică prin constrângere, când omul îşi face corpul să înteleagă că este mai multă bucurie şi plăcere în a bucura şi a dărui Creatorului, decât în a încânta şi a-şi dărui lui însuşi. Totusi, fără bucurie şi plăcere omul nu poate face nimic. Când el se chinuie pe sine însuşi, trebuie să spunem că acesta primeşte în schimb o formă de plăcere, sau că el simte sau speră să simtă plăcerea în timpul actului, pentru că suferinţa purifică, astfel încât după aceasta el să fie recompensat cu o minunată plăcere în schimbul suferinţei. Cu alte cuvinte fie el va obţine plăcere în această lume sau va avea plăcere în a crede că va primi plăcere în lumea următoare. Ca să spunem altfel, fie el are plăcere în forma de lumină interioară sau în forma de lumină înconjurătoare – din viitor.

Totuşi, omul nu trebuie să gândească că el poate face ceva fără plăcere. De fapt, (omul ar trebui să ştie asta) există multe discernăminte în Lishma, adică în dăruire: “dăruirea pentru a dăruire”, înseamnă că primim plăcere din dăruirea către Creator. “Dăruirea pentru a primi” înseamnă că el dăruieşte Creatorului şi prin asta va primi altceva, orice ar fi aceasta – lumea aceasta, lumea viitoare, realizări sau grade înalte.

Totuşi, omul ar trebui să dăruiască pentru a dărui, adică să obţină o plăcere minunată din dăruirea către Creator, aşa cum este pentru cei care au fost recompensaţi cu ea. Omul ar trebui să ceară Creatorului din străfundul inimii sale să îi dea senzaţia iubirii de Creator.

 Iar dacă el încă nu este recompensat, el trebuie să creadă şi să îşi convingă corpul că aceasta este o plăcere minunată şi este foarte importantă şi să Îl iubească pe Creator din cauza măreţiei şi sublimităţii Sale. Dar omul ar trebui să cunoască un lucru: fără plăcere el nu poate face nimic complet.

Haideţi să ne întoarcem la mai sus menţionatul citat, “‘cu toată inima ta’, cu ambele tale înclinaţii‘“, însemnând că omul trebuie să fie complet în dragostea către Creator; că până şi înclinaţia rea va fi de acord să îi dăruiască Lui.

Voi fi scurt din cauza apropierii Shabbat-ului. Cred că … voi putea să obţin răspunsuri la doua scrisori pe care le-am primit de la el, şi care mi-au plăcut cu adevărat. Sunt surprins că … care obişnuia să îmi scrie scrisori, a trecut ceva timp de când am primit o scrisoare de la el. Vă rog spuneţi-mi dacă-i bine şi sănătos. De asemenea, multe mulţumiri lui … pentru scrisorile sale, pe care le-am primit din când în când, şi lui … pentru telegrame. Cred că … nu are adresa mea.

Prietenul vostru,

Baruch Shalom, fiul lui Baal HaSulam, Rav Ashlag  

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

25 Octombrie, 1957

… cât despre a separa dragostea de prieteni de munca Creatorului, nu o înţeleg deloc, deoarece nu a fost niciodată obiceiul acesta cu Baal HaSulam să le conecteze pe acestea două împreună.

Din contră, a fost mereu interzis să vorbeşti cuvintele Torei sau despre stările de măreţie sau micime dintre prieteni. Calea noastră întotdeauna a fost, „Umblă umil.” Abia era permis să se vorbească despre problemele de muncă între prieteni, aşa cum se spune în câteva eseuri ale lui Baal HaSulam în acea privinţă.

Dimpotrivă, devoţiunea faţă de prieteni era una a oamenilor de rând, unde fiecăruia îi păsa numai de corporalitatea prietenul său, nu de spiritualitatea sa. Apropierea dintre prieteni era prin mese şi prin băutul de vin, nu prin cuvintele Torei.

De aceea, nu sunt sigur ce inovaţii vrei tu să faci. Poate până acum ai crezut că pentru dragostea de prieteni nu ar trebui să fie discuţii sau angajări în problemele muncii, şi acum ştii sigur că aceasta este singura cale care trebuie să fie, adică umblând umil.

Calea este una care duce în momentul potrivit la prietenului său. Nu se gândeşte la sine – dacă este sau nu într-o stare bună – dar trebuie să ia parte în bucuria prietenului său. Nu trebuie să se încrunte, ci să arate o faţă veselă. Este la fel aici: conexiunea dintre prieteni trebuie să fie una prin care cineva doreşte să îşi încânte prietenul, şi precis cu lucruri fizice, căci precis aici este chestiunea „Cumpără-ţi un prieten.”

„Fă-ţi un Rav” este o poveste diferită. Asta este ceva între prieteni pe care cineva vrea să o execute, „Fă-ţi un Rav” către altul. Totuşi, asta este specific între prieteni care au o mare grijă şi rigoare strictă, şi nu toţi sunt potriviţi pentru asta. Dar asta nu se mai consideră „dragoste de prieteni,” însemnând ceea ce dragostea de prieteni necesită căci nu este conexiune cu munca, aşa cum mi-ai scris.

Baruch Shalom HaLevi

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Seara de Rosh Hashana (Anul nou evreiesc), Septembrie 14, 1947

Prietenilor, fie să trăiască pentru totdeauna.

După ce m-am apropiat de voi în locul corporal imaginar, să sperăm că va aduce inimile mai aproape, căci de mult timp nu am mai corespondat, şi actul fizic aduce unitate, aşa cum este spus în rugăciunea de Rosh Hashana, „Şi ei toţi vor deveni o singură societate.” În acea stare, va fi mai uşor „Să Îţi faci voia din toată inima.”

Aceasta este aşa deoarece în timp ce nu este numai o societate, este dificil să lucrezi cu toată inima. În schimb, o parte din inimă rămâne pentru propriul beneficiu, şi nu pentru beneficiul Creatorului. Se spune despre aceasta în Midrash Tanhuma, „’Staţi azi,’ precum ziua, uneori străluceşte şi uneori se întunecă, aşa este şi cu voi. Când este întuneric pentru tine, lumina lumii va străluci pentru tine, aşa cum se spune, ‚Şi Domnul va fi pentru tine o lumină nesfârşită.’ Când? Când veţi fi o singură societate, aşa cum este scris, ’Învioraţi-vă toţi în această zi.’

De obicei, dacă cineva ia un braţ de ramuri, poate el să le rupă pe toate o dată? Dar dacă le ia câte unul pe rând, chiar şi un copil le poate rupe. Similar, găseşti că Israel nu va fi recompensat până când nu sunt cu toţii o singură societate, aşa cum se spune, ’În acele zile, în acel timp, spune Domnul, copii lui Israel vor veni, ei şi copii lui Iuda împreună.’ Aşadar, când sunt uniţi, vor primi faţa Divinităţii.

Am prezentat cuvintele Midrash aşa încât să nu vă gândiţi că această problemă a grupului, care este dragostea de prieteni se referă la Hassidism. Dimpotrivă, este învăţătura înţelepţilor noştri, care au văzut cât de necesară a fost uniunea inimilor într-un singur grup pentru primirea feţei Divinităţii.

Deşi este mereu unul din prieteni care se ridică şi strigă, „Daţi-vă mâinile pentru un singur grup!” şi întotdeauna atribuieşte neglijenţa prietenilor, tot nu îl pot exclude dintre prieteni care sunt neglijenţi faţă de problemă, şi asta este suficient pentru a înţelege.

În primul rând să sperăm că în noul an, Shin-Hav-Het-Yod [„Fie ca să trăieşti” dar şi anul în calendarul evreiesc, numărat în litere (1949-50)], Creatorul ne va da viaţă veşnică, aşa cum este scris, „Căci Dumnezeu m-a numit o altă sămânţă în locul lui Abel,” etc., şi „Să trăieşti” o să devină realitate.

Înţelesul a Rosh Hashanah este un nou început, când o persoană începe să construiască o nouă structură. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Cineva trebuie mereu să se considere jumătate păcătos, jumătate drept. Dacă înfăptuieşte o singură Mitzva (faptă bună/ poruncă), fericit este el, căci s-a osândit pe el însuşi şi pe întreaga lume într-o parte a meritului. Dacă comite o nedreptate, vai lui, căci s-a condamnat pe el şi întreaga lume la o parte a greşelii.”

Ar trebui să înţelegem ce înseamnă că cineva ar trebui să se considere jumătate-jumătate. 1) Dacă face o Mitzva şi judecă la o scară de merit, cum se poate spune că este  jumătate – jumătate din nou? În definitiv, deja a judecat şi deja are o majoritate de merite. Dimpotrivă, dacă ar fi comis o nedreptate, cum ar fi putut să spună mai târziu că este jumătate jumătate? Cum se poate spune că este jumate jumate când cineva ştie despre el însuşi că este plin de păcate şi nedreptăţi? În acelaşi timp, cineva este obligat să mărturisească, „Suntem vinovaţi, am trădat,” şi „Pentru păcat.”

Ideea e că înţelepţii noştri ne lasă să înţelegem ordinea muncii. Nu este o problemă a curţii şi judecăţii de sus, aici. Numai când cineva se înfăţişează curţii de sus nedreptăţile şi meritele sale sunt pronunţate.

Dimpotrivă, aici înţelepţii noştri ne învaţă că cineva ar trebui mereu să înceapă munca şi să aleagă binele şi să deteste răul. Este aşa, deoarece alegerea este adecvată precis în ceva care este jumătate-jumătate, că atunci are puterea să aleagă. Dar când una din părţi deja are majoritatea, nu mai poate decide deoarece omul urmează majoritatea şi atunci este irelevant a se vorbi despre alegere.

Asta ridică întrebarea, „Cum se poate el înşela şi spune că este jumătate-jumătate când de fapt, ştie că este plin de păcate?” Totuşi, ar trebui să ştim că problema alegerii care i se dă cuiva este permanentă şi există întotdeauna, precum în „Cel care este mai mare decât prietenii săi, înclinaţia lui este mai mare decât el.” Conform acestei reguli, dacă cineva are multe păcate, atunci are o mică înclinaţie, care nu este mai mare decât înclinaţia rea, ci este precis jumătate-jumătate, ca să fie capabil să decidă.

Şi deoarece nedreptăţile vin prin înclinaţia rea, iar Mitzvot (faptele bune) vin prin înclinaţia bună, aşa cum RASHI interpretează, „I-ai creat pe cei drepti prin înclinaţia bună; I-ai creat pe cei nedrepţi prin înclinaţia rea,” aşadar înţelepţii noştri au spus, „Cineva trebuie să se considere jumătate păcătos, jumătate drept.” Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte alegerea, este întotdeauna, şi dacă nedreptăţile sunt de la … atunci înclinaţia rea scade. Aşadar este jumătate – jumătate.

Similar, dacă face o singură Mitzva şi deja s-a judecat la o scară de merit, i s-a dat imediat o mare cantitate de înclinaţie rea, aşa cum este scris, „Cel care este mai mare decât prietenul lui, înclinaţia lui este mai mare.” Aşadar, acum are jumătate – jumătate, aşa că poate să judece la o scară a meritului.

De aceea, de Rosh Hashana, se începe munca de la început. În plus, zilele celor zece zile de penitenţă sunt numite „zile ale iertării şi ispăşirii păcatelor,” aşa că omul va avea fiecare oportunitate să intre în munca Creatorului încă o dată, chiar dacă a fost atât de îndepărtat de muncă.

Şi esenţa muncii este rugăciunea, căci numai prin rugăciune poate cineva să iasă din domeniul public şi să intre în domeniul Celui unuia singur. Este aşa deoarece atunci când vine vorba de rugăciune, cel mare şi cel mic sunt egali. Mai mult, cineva care simte josnicia sa poate oferi o rugăciune autentică din străfundul inimii, căci el ştie despre el că nu se poate elibera din starea proprie. Apoi, poate spune că de fapt, cei care au fost creaţi cu talente speciale şi calităţi ale subtilităţii pot face ceva de unii singuri, cât despre cei fără înzestrări speciale şi calităţi bune au nevoie de îndurarea raiului. Aşadar, numai această persoană poate să ofere o rugăciune onestă.

Totuşi, trebuie să fii atent să nu dezertezi din campanie, deoarece este dirijarea înclinaţiei că acolo unde cineva poate oferi o rugăciune, îi aduce lui scântei de dorinţe şi îi asigură cu evidenţe, concluzii, şi deducţii că rugăciunea lui va fi inutilă. Într-un final o persoană devine incapabilă în a se afunda în „Căci tu auzi rugăciunea fiecărei guri.” Înţelepţii noştri au spus, „Creatorul tânjeşte după rugăciunea celor drepţi.” Aceasta este aşa deoarece o rugăciune este instrumentul principal pentru inspiraţia Divinităţii deoarece este considerată o rugăciune pentru cei săraci.

Şi rugăciunea se aplică şi la cel mai mare dintre cei mai mari. Fără ea, cineva nu poate atinge o stare de a „sta drept” în muncă. Acesta este înţelesul a, „Căci cei săraci nu vor dispărea niciodată din ţară.” Trebuie să înţelegem de ce Creatorul ne-a promis aceasta – că este necesar ca mereu să-l avem pe sărac. Nu ar fi fost mai bine dacă nu ar fi fost un asemenea lucru în Israel?

Totuşi, în interpretarea de mai sus, „sărac” înseamnă un loc de rugăciune, şi dacă nu este nici un loc al deficienţei, nu este nici un loc al rugăciunii. Aşadar, nu este loc pentru rugăciune o dată ce este recompensat cu măreţie? În acea privire, Creatorul ne promite, „Cel sărac nu va dispărea niciodată.” Însemnând că va fi mereu un loc unde este posibil să găseşti o nevoie astfel încât să te poţi ridica la un nivel mai înalt.

Acesta este înţelesul a, „Sărăcia i se potriveşte Israelului ca o bandă roşie pentru un cal alb.” Asta înseamnă că chiar dacă este deja un Evreu în completă măreţie, totuşi, sărăcia i se potriveşte, căci este un loc al deficienţei astfel încât va putea să ofere o rugăciune.

Aceasta este problema prezentată în Gemarah (Berachot 9b): „Rabi Ela i-a spus lui Ulla, „Când te duci acolo sus, salută-l pe fratele meu, Rabi Berona, în prezenţa întregului grup, căci el este un mare om şi se veseleşte în Mitzvot (porunci/fapte bune). Odată ce a reuşit în a intra în mântuire cu rugăciune, şi zâmbetul nu a părăsit buzele lui întreaga zi.’”Cu alte cuvinte, a fi un mare om este atunci când deja se află într-o stare de mântuire, mântuit de toate deficienţele, fără să mai aibe ceva de făcut. În acea stare, a muncit în a găsi o greşeală în el astfel încât să se roage pentru ea. Şi când s-a „Alăturat mântuirii prin rugăciune,” el imediat a găsit un loc pentru rugăciune şi are nesfârşită bucurie, aşa cum este scris, „Căci cel sărac nu va dispărea niciodată de pe pământ.”

Prin urmare rezultă din toate cele de mai sus că cel mai important lucru este rugăciunea. Fiţi puternici în rugăciune şi credeţi  în, „Tu auzi rugăciunea fiecărei guri.”

Fie să fim scrişi în cartea vieţii.

Prietenul vostru, Baruch Shalom HaLevi

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

7 Noiembrie, 1946, Manchester

Salutări şi toate cele bune

Către prietenul meu,

Ca răspuns la scrisoarea ta din 27 Octombrie cu privire la prima ta întrebare despre necesitatea de a sta de gardă şi de a evoca dragostea în inimile prietenilor, pe care îi găseşti degradaţi, văd asta a fi necesar pentru tine. Ştii ceea ce Baal HaSulam a spus, că de la comportamentul dintre om şi om învaţă să se comporte între om şi Creator.

Asta este aşa deoarece lumina superioară este în odihnă completă, şi este necesar ca mereu să fie evocată dragostea, „Până când dragostea nunţii noastre place.” Cu alte cuvinte, ţi se arată de sus că pe această cale, trebuie mereu să evoci dragostea numelui Său, deoarece toţi aşteaptă trezirea de la tine.

Adică, precum vezi, în dragostea de prieteni ai drepturile precum le vezi, însemnând aşa cum ţi se arată de sus, eşti cel care îi trezeşte (deşi adevărul nu este neapărat aşa; dacă întrebi prietenii, nu sunt sigur că sunt de acord cu dovada ta că numai tu eşti cel care îi doreşte şi nu invers).

Acesta este înţelesul a „un judecător are numai ceea ce ochii lui pot vedea.” Adică, atât cât ţine judecata, trebuie să o faci numai prin dovezile tale. Acesta este motivul pentru care ţi se arată de sus că trebuie să continui să trezeşti dragostea pentru Creator în acest fel, că trebuie mereu să stai de pază, toată ziua şi toată noaptea, când simţi o stare de zi sau o stare de noapte.

Spunem Creatorului, „A ta este ziua şi a ta este noaptea.” Aşadar, noaptea, de asemenea, întunericul nopţii, vine de la Creator în favoarea omului, aşa cum este scris, „Zi de zi se completează discursul şi noapte de noapte se exprimă cunoaşterea” (vezi Comentariul Sulam, Partea 1, Paragraf 103).

Prin urmare, trebuie să evoci inima prietenilor până când flacăra se ridică de una singură, aşa cum înţelepţii noştri au spus despre asta, „Când aprinzi lumânările.” Prin asta, vei fi recompensat cu deşteptarea Creatorului deasupra noastră.

Şi despre cea de-a doua întrebare a ta, că tu trebuie să stârneşti inima prietenilor, care, după ce au fost recompensaţi deja cu a vedea importanţa studiului, etc., tot nu respectă lecţiile – asta, de asemenea, stă la meritul tău.

Cu alte cuvinte, trebuie să vezi pentru tine că Creatorul ţi-a dat deja apropierea Lui de câteva ori. Au fost deja câteva ocazii când ai simţit că nu ai o altă grijă pe lume decât să rămâi lipit de El pentru totdeauna, căci eşti nedemn de a servi Regele chiar şi în cele mai simple munci căci, de ce ai fi tu mai privilegiat decât contemporanii tăi?

Şi totuşi, aştepţi Creatorul să te trezească să munceşti, însemnând să ai o deşteptare de sus, şi apoi vei începe să studiezi lecţiile.

Adică, exact aşa cum trebuie să trezeşti studenţii, spui că Creatorul ar trebui să te trezească. Adică, dacă Creatorul îţi dă un motiv şi un gust bun în muncă, eşti de acord să munceşti. Dar înainte de asta, nu poţi. Apoi, ţi se arată de sus cât de jos şi de inferiori consideri că sunt studenţii.

Şi referitor la a treia întrebare, despre a ţine grupul cu exagerări mari, aşa este deoarece aşa se comportă oamenii când le este teamă că copilul va ieşi din casă singur noaptea. Ei îi spun, „Este un urs afară şi alte bestii sălbatice,” deoarece copilul nu poate înţelege în niciun alt fel. Cu alte cuvinte, dacă ar fi ştiut adevărul, că nu este niciun leu sau urs afară, dar că este cel mai bine pentru copil să se ducă la culcare, şi cel mai important, să rămână înăuntru, copilul nu ar fi fost capabil să accepte adevărul.

De aceea, trebuie să ştii fratele meu, că pentru a accepta calea adevărului şi cuvintele adevărului ale lui Baal HaSulam, nu sunt mulţi oameni care pot auzi cuvintele adevărului, căci tu vezi doar mulţi copii. Şi ce îţi pot spune eu când tu eşti numai la grădiniţă, şi eşti impresionat de ei, scriindu-mi că sunt grijuli şi veseli? Într-adevăr, aşa este felul copiilor – să fie grijulii şi veseli. Dar se ştie că un copil nu este luat în serios când plânge sau când este vesel deoarece sentimentele şi emoţiile sale sunt despre chestiuni neimportante.

Şi când vezi că corpul plânge în timpul serviciului, eşti impresionat, şi când este vesel şi dansează, eşti impresionat, şi că îi invidiezi pe copii că sunt grijulii şi că dansează. Şi ce vrei? Să fii din nou un copil? Ar trebui să ştii, frate, că zilele copilăriei tale s-au sfârşit, căci înainte să intri în camera lui Baal HaSulam, dansai exact ca şi ei.

Şi fie ca, Creatorul să ne însoţească în lumea fizică şi spiritualitate

Prietenul tău, Baruch Shalom HaLevi Ashlag

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

21 Decembrie, 1955

Fie ca frunza căzută să se vindece şi lasă-i să spună că eu sunt în delegaţia Creatorului lor, zburând printre zburători, Marele Tamarisk, căruia Cel de Sus îi asistă, glorificatul nostru profesor, Rav…

Am primit scrisoarea voastră, şi fie ca, Creatorul să ilumineze calea noastră să fie calea cea dreaptă şi ne vom îndrepta memoria către ziua aducerii aminte. Atunci ni se va da lumina memoriei, care este bună pentru curăţarea aerului material, şi vom respira aerul sfinţeniei, care este viaţa adevărată şi eternă.

Aş vrea să adaug la ceea ce ai scris precum urmează, „Sunt sigur că am întâlnit cel mai mare agnostic, etc.”

Ştim că este un obicei, aplicat peste tot în lume, că nu este bine pentru un profesionist înalt calificat să fie printre muncitori slab calificaţi şi să înveţe din acţiunile lor. De exemplu, când un cizmar este printre cizmari nepricepuţi, îl fac să înţeleagă că nu se merită să facă un pantof bun, ci oricum o ieşi, şi că nu merită să facă un pantof bun şi frumos.

Sau un croitor, dacă este priceput, când este printre croitori nepricepuţi, ei îl fac să înţeleagă că nu merită să se străduiască să facă îmbrăcămintea aspectoasă, aranjată, şi care să i se potrivească proprietarului. Aşadar, ar trebui să fie atent să nu intre în contact cu ei.

Dar când un constructor este printre croitori, el nu poate învăţa din acţiunile lor rele, deoarece nu este nici o conexiune între ele. Totuşi, în aceiaşi profesie, fiecare trebuie să fie atent şi să intre în contact numai cu oameni cu inima curată.

Conform celor de mai sus, cu fiecare persoană pe care o consideri servitorul Creatorului, ar trebui să fii atent şi să vezi dacă este un profesionist calificat, însemnând că vrea ca munca să fie curată şi pură şi destinată pentru Numele Lui. Într-un final, ar trebui să ştie că el nu este un muncitor bun şi să caute sfat în sufletul său prin care să fie un muncitor calificat, şi nu un muncitor obişnuit care urmăreşte numai recompensa.

Dar un muncitor bun, calificat, este cineva care nu se gândeşte la recompensă, ci se bucură de munca sa. Dacă, de exemplu, un croitor calificat ştie că o îmbrăcăminte i se potriveşte proprietarului în fiecare punct, îi oferă plăcere spirituală, mai mult decât banii pe care îi primeşte.

Aşadar, referitor la oamenii care nu sunt din profesia ta, nu este important dacă eşti printre ei, deoarece tu te ocupi cu construitul şi ei se ocupă cu tăbăcirea. Dar cu oamenii care se implică în Tora dar nu sunt meticuloşi în a păstra îmbrăcămintea potrivită pentru proprietarii ei, ei au doar o minte care este împotriva Torei, opusă punctului de vedere al Torei. Şi aici trebuie să fii mereu atent … şi să te ţii la o bună depărtare de aceşti oameni, la o distanţă de un zbor de săgeată. Şi asta nu este aşa cu oamenii de rând.

• Aşadar, deoarece nu ai contact cu oamenii din Mizrahi, nu ai nevoie de o atenţie aşa de mare.
• Dar de oamenii din Aguadat Israel, trebuie să te ţii departe.
• Şi cu Hasidicii trebuie să ai o şi mai mare vigilenţă.
• Şi cu oamenii care erau foarte apropiaţi de tatăl meu (Baal HaSulam) trebuie să fii foarte atent.

Şi acesta este motivul: În lumea Nekudim, Melech ha Daat, nivelul Keter, care este primul Melech (rege), a căzut mai jos decât toţi Melachim (regii) în timpul spargerii. Aceasta este aşa deoarece în timp ce, cei mai aspri sunt totodată cei mai înalţi când au un Masach, este şi mai rău când pierd Masachul. Din acest motiv, au căzut mai jos decât toţi Melachim.

Şi putem interpreta cuvintele. Când merg pe calea Creatorului, au o dublă dorinţă de a primi: pentru corporalitate şi pentru spiritualitate. Aşadar, cei care erau aproape de Baal HaSulam, în timp ce se înclinau, aveau un Masach şi un Aviut (asprime). Dar acum că nu se mai predau şi nu au nici un interes în a avea un Masach, întreaga lor muncă este în a deveni „evrei chipeşi” sau „Rebbe” (mari rabini).

Acesta este Aviut fără Masach, şi în mod natural predau ceea ce fac. Cât despre mine, eu nu am încredere în ei, şi nu este nimeni să îi pună la respect. Sunt succint deoarece nu vreau să îi am în coaste, căci ştii regula: „Cineva este acolo unde se gândeşte.”

Ca să înţelegi această problemă mai clar, o să îţi dau un scurt exemplu: se ştie că între fiecare două nivele este un mediu făcut din ambele discernăminte împreună.

• Între inanimat şi vegetal, este un mediu numit „corali.”
• Între vegetal şi animat, este piatra câmpului, care este un animal ce este legat de pământ din mijlocul său şi se hrăneşte din el.
• Şi între animat şi vorbitor este maimuţa.

Aşadar, este o întrebare: Care este mediul dintre adevărat şi fals? Care este punctul alcătuit din ambele discernăminte împreună?

Înainte să clarific, voi adăuga încă o regulă: Se ştie că este imposibil să vezi un obiect mic şi este mai uşor să vezi un obiect mare. Aşadar, când o persoană spune câteva minciuni, nu poate vedea adevărul – că merge pe o cale falsă. Dimpotrivă, spune că merge pe o cale a adevărului. Dar nu este o minciună mai mare decât asta. Şi motivul este că nu are suficiente minciuni pentru a-şi vedea adevărata stare.

Dar, când o persoană a acumulat multe minciuni, minciunile cresc în el în măsura în care le poate vedea, dacă doreşte. Aşadar, acum că vede minciunile, că urmează o cale falsă, vede adevărata sa stare. Cu alte cuvinte, vede adevărul din sufletul său şi cum să se întoarcă pe calea cea dreaptă.

Prin urmare acest punct, care este un punct de adevăr – că el calcă pe o cale falsă – este jumătate între adevăr şi fals. Acesta este podul care conectează adevărul cu minciuna. Acest punct este de asemenea sfârşitul minciunii, şi de aici începe calea adevărului.

Aşadar, putem vedea că pentru a fi recompensaţi cu Lishma (pentru Numele Ei), mai întâi trebuie să pregătim cea mai mare Lo Lishma (nu pentru Numele Ei), şi apoi putem dobândi Lishma. Similar, Lo Lishma se numeşte „minciună” şi Lishma se numeşte „adevăr.”

Când minciuna este mică şi Mitzvot şi faptele bune sunt puţine, are o mică Lo Lishma, şi apoi nu poate vedea adevărul. Aşadar, în acea stare, spune că merge pe calea adevărată şi bună, însemnând că lucrează în Lishma.

Dar când se angajează în Tora toată ziua şi toată noaptea în Lo Lishma, atunci poate vedea adevărul, căci prin acumularea minciunilor, minciuna sa creşte şi vede că, cu adevărat merge pe o cale falsă.

Şi apoi începe să îşi corecteze acţiunile sale. Cu alte cuvinte, simte că tot ceea ce face este în Lo Lishma. Din acest punct, cineva trece la calea adevărului, la Lishma. Numai acolo, la acest punct, începe chestiunea „de la Lo Lishma ajunge la Lishma.” Dar mai înainte de asta, argumentează că lucrează Lishma, şi cum îşi poate schimba starea sa şi căile sale?

Aşadar, dacă o persoană este leneşă în muncă, nu poate vedea adevărul, că este scufundat în falsitate. Dar dezvoltând Tora pentru a dărui mulţumire Creatorului său, cineva poate atunci vedea adevărul: că merge pe o cale falsă, numită Lo Lishma. Şi acesta este punctul central între adevărat şi fals. Aşadar, trebuie să fim puternici şi încrezători pe calea noastră, astfel încât fiecare zi să fie nouă pentru noi, după cum întotdeauna avem nevoie să ne înnoim fundaţiile, şi apoi vom mărşălui înainte.

Prietenul tău, Baruch Shalom HaLevi Ashlag.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

26 Mai, 1955, Tel Aviv, în a 48-a zi a Numărătorii Omer, cu o zi înainte de Shavuot

Salutare şi toate cele bune prietenilor mei,

Ca răspuns la scrisoarea voastră, trebuie să vă spun că pentru moment, nu am nimic de adăugat în scris. Dimpotrivă, aşa cum este scris, „Vorbeşte cu copii lui Israel şi ei vor călători.” În ceea ce priveşte călătoriile, ştiţi că se referă la a merge de la starea A la starea B, că acesta este înţelesul la a schimba locurile, aşa cum Baal HaSulam a spus într-o interpretare a versului, „Zi de zi se formulează discursul.” El a scris acolo că este imposibil a avea o altă zi fără o stare de noapte între, însemnând că este o spargere la mijloc. Altfel, este numită „o zi lungă” şi nu „zi de zi.” Dar ordinea muncii este precis zi de zi. „Şi noapte de noapte dezvăluie cunoaşterea” înseamnă că este o zi între, până acum cuvintele lui.

Aceasta este ordinea călătoriilor. De aceea, să nu vă fie teamă de nicio stare, ci numai aşa cum spus mai sus, „călătoreşte,” mergi înainte. De fiecare dată, un nou curent trebuie să curgă, aşa cum mi-a scris … ultima sa scrisoare, versul „Ei sunt noi în fiecare dimineaţă; mare este credinţa Ta.”

Întâmplător îmi descopăr gândul şi dorinţa vouă, deşi nu este de obicei felul meu. Şi totuşi, vreau să vă dezvălui ceea ce am gândit despre oamenii din Tiberias, să ştiţi cum ne consideră ei pe noi, amabilitate sau insolenţă. În această scrisoare, vă voi scrie cum îi ilustrez şi cum îi văd pe oamenii din Tiberias. Şi chiar dacă nu am descris esenţa din Tiberias, totuşi, vă voi scrie gândurile mele.

Momentan, sunt mai uşurat de problemele mele personale şi generale, şi îmi acord ceva timp liber pentru a-mi înălţa capul şi să privesc spectacolul care se desfăşoară acolo. Este ca şi cum aş vedea trei feluri de oameni acolo, trei imagini şi forme îmbrăcate în diferite tipuri de corpuri.

1.O mare parte, marea majoritate, nu cred că ne judecă favorabil sau nefavorabil, sau că ne respectă sau nu ne respectă. Cu toată onestitatea, cred că suntem sub nivelul atenţiei în ochii lor. Cu alte cuvinte, nici nu se gândesc la noi, nici nu ne simt. Este ca şi cum nu existăm împreună cu ei în lume, pe pământ.

Chiar dacă se întâmplă să audă că există un asemenea lucru precum studenţi ai lui Rav Ashlag, nu este de niciun interes pentru ei. Ei sunt preocupaţi de propriile provizii toată ziua – pasiunile lor, sau obţinerea respectului, sau spiritualitatea lor. Nu au nevoie să considere asemenea mărunţişuri precum noi – acest micuţ grup de oameni – în special când au auzit că este o dispută în acest mic grup.

„Resturile nu satisfac leul.” Aşadar, micuţul grup este prea mic şi nesemnificativ în ochii lor ca să le asigure îndestularea şi satisfacţia mentală dacă ne lasă în minţile lor ca să decidă dacă suntem buni sau răi. Atât de inferiori suntem noi în minţile lor – în totalitate de neluat în seamă, nevrednici de o observaţie de un moment. Şi chiar dacă cred că acest leu are tot felul de aranjamente pentru noi, nu este de fapt nimic de acest fel.

1. Al doilea tip de oameni care ne respectă şi pentru care deja ocupăm loc în lume. Ei ne consideră oameni vrednici, respectabili, şi de o anumită statură. Ei ne fac marea favoare să ne aloce timp în minţile lor şi în gândurile lor în timpul lor liber. Ei se interesează de noi şi observă atitudinea noastră şi activităţile noastre ca să vadă dacă suntem cu adevăraţi virtuoşi şi integrii, ca să ne critice cu un aer de critică, dacă găsesc ceva la noi.

Când se gândesc la asta, ei văd că în definitiv, acesta este un grup de oameni care s-au adunat într-un loc anume, sub un anume lider, ca să fie împreună. Cu un curaj supraomenesc ei îi înfruntă pe toţi cei care se ridică împotriva lor. Cu adevărat ei sunt oameni curajoşi cu spirit puternic, şi sunt hotărâţi să nu dea un centimetru înapoi. Ei sunt luptători de primă clasă, ducând războiul împotriva înclinaţiei până la ultima lor picătură de sânge, şi singura lor dorinţă este să câştige bătălia pentru gloria numelui Său.

Totuşi, printre toate aceste contemplări, când încep să se considere pe ei înşişi –  conform cu prejudecăţile lor şi cu interesul propriu în ceea ce privesc dorinţele şi urmărirea onoarei – ei trebuie să fie în unanimitate de acord şi să se unească împotriva noastră. Aşadar, ei din toată inima, răspicat, conclud că este mai bine să nu se unească cu noi. Aceasta este aşa, deşi între ei sunt foarte îndepărtaţi şi diferiţi unul de celălalt încât nu se pot pune de acord pentru nimic. Se pot chiar urî unul pe celălalt, într-o asemenea măsură, încât nu pot suporta să fie în aceeaşi cameră unul cu altul, şi toţi vor să se omoare între ei. Totuşi, împotriva noastră ei toţi se unesc.

Şi, deoarece, favorizează voinţa de a primi dintre ei, şi „Mita orbeşte ochii înţeleptului,” ei în permanenţă văd opusul la ceea ce au crezut despre noi. Şi în definitiv laudele şi virtuţile pe care le-au găsit în noi – că fiecare dintre noi este de preţuit şi onorabil – odată ce şi-au dat hotărârea, rapid execută verdictul zelos şi cu pasiune, deoarece le stricăm reputaţia cu punctele noastre de vedere. Deşi, pe de o parte, văd că adevărul este de partea noastră, pe de altă parte, calea noastră le este apăsătoare.

Pentru a se scuza, nu au de ales decât să ne distrugă şi să şteargă numele nostru de pe faţa pământului. Ei se străduiesc şi fac efort pentru asta, ca să ne împrăştie în toate direcţiile, şi complotează şi conspiră cum să ne distrugă şi să aşeze piedici în calea noastră, folosind tot felul de mijloace – legitime sau nelegitime deopotrivă, chiar dacă asta contrazice spiritul uman şi spiritul Torei. Lor nu le pasă, deoarece ei văd că nu va fi nicio durabilitate a voinţei lor dacă vom avea vreo predominare sau expansiune a ţelului nostru la oameni oneşti şi de bună credinţă, căci de acolo vom avea puterea să le arătăm adevărul.

Şi asta este rău pentru ei, căci este mai bine pentru ei să facă ceea ce le pofteşte inima şi în acelaşi timp să fie „faţa generaţiei” – influenţi lideri spirituali. Pentru aceasta, ei uneltesc planuri de ruină şi distrugere pentru viitorul nostru şi spun, „Cu cât mai repede, cu atât mai bine; este mai bine să îi înjosim acum cât sunt încă mici, ca să nu rămână din ei nicio urmă.”

Totuşi, trebuie să le fim foarte recunoscători pentru că ne respectă şi pentru că ne apreciază punctul de vedere cel puţin prin a admite că este ceva care trebuie să fie revocat. Cu alte cuvinte, ei nu ne ignoră ca şi cum am fi praf, dar cel puţin suntem într-un fel reali pentru ei. Asta spre deosebire de ceilalţi oameni care nu ne acordă niciun gând şi cred că ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu merită nicio atenţie. Ei, de asemenea, nu sunt impresionaţi de slăbiciunea noastră de a gândi că ne urmează acţiunile, motivul pentru care noi evităm să facem anumite acţiuni, decât dacă ei le găsesc neplăcute, şi că aceasta ne face să dezertăm din campanie din frică de primul tip de oameni.

Ca să fiu sincer, nici unul dintre ei nu ne acordă vreo atenţie sau gând. Poate că, este aşa cum e scris, „Vei fugi când nimeni nu te va urmări.” Aşadar, ar trebui să fim mândri de astfel de oameni ca cel de-al doilea tip, căci cel puţin ei glumesc, batjocoresc, dispreţuiesc, şi ne calomniază. Cu alte cuvinte, cel puţin avem o realitate în lume şi nu este uşor pentru ei să decidă să ne şteargă numele de pe faţa pământului.

• Al treilea tip sunt oameni care ne doresc binele şi ocrotirea noastră. Totuşi, ei sunt foarte puţini, ca în „Doi este un plural.” Şi îi numesc pe iniţiale, BShMa, însemnând B…, Sh…, M…, şi A… În limba cea sfântă (Ebraică). Ei sunt numiţi Bosem (parfum), şi în traducere (aramaică) BoSMA, căci traducerea este considerată Achoraim (posterior). Cu alte cuvinte, ei ar fi trebuit răspândiţi cu lumina Panim (lumină anterioară), că toate acţiunile lor vor fi în Kedusha (sfinţenie), care este numită limba sfântă.

Şi ce ar trebui să fac eu când văd că-mi doresc să-i descriu şi să-i ilustrez pe cei dragi ai noştri care sunt în Tiberias? În acel moment simt că Tiberias este un oraş agitat, şi a treia categorie mai sus menţionată, cei care sunt îmbrăcaţi în două corpuri sunt amestecaţi într-o vâltoare, rătăcind prin toate dorinţele şi fanteziile care sunt îmbrăcate în alte corpuri, însemnând primul şi al doilea tip. Şi apoi este greu pentru mine să îi găsesc, deoarece este ca şi cum ar fi într-o mare grămadă de paie şi fân, şi cum poate cineva găsi două perle preţioase, două boabe de grâu, care dispar în marea majoritate? Şi, deşi, regula este că şi o persoană dintr-o mie contează, ei trebuie să rabde şi să plângă ca un cocor, niste creaturi cu adevărat energice.

Din aceasta putem înţelege alegoria pe care au prezentat-o înţelepţii noştri, că paiele, fânul şi grâul au discutat pentru cine câmpul a fost însămânţat. Argumentul paielor şi a fânului pare atât de corect încât nu pot fi convinse, şi în acele vremuri a fost teamă că grâul se va preda  sub conducerea paielor şi a fânului. Paiele şi fânul au argumentat, „Noi suntem majoritatea, şi tu grâule, nu eşti nimic în comparaţie cu numărul nostru. Noi suntem de un înalt statut şi noi ne-am născut înainte să vii tu pe lume. Cu alte cuvinte, în timp ce tu încă nu exişti, noi deja eram crescute şi frumoase, şi măreţia noastră se putea vedea de toţi. De departe, noi impresionăm ochiul cu frumuseţea ce o dăm întregului câmp. Dar tu, grâule, eşti atât de mic şi de imperceptibil căci numai prin atenţie specială poate cineva să te vadă, când se apropie. Aceasta trebuie să fie din cauza incompetenţei tale. Dar noi oferim un loc, un adăpost pentru oamenii epuizaţi şi pierduţi pe drum, şi care nu au un loc pentru a-şi odihni capetele. Îi luăm în mijlocul nostru şi îi acoperim de vânturi şi de bestiile rele astfel încât să nu fie văzuţi. Dar cine se poate bucura de tine?”

Dar când a venit timpul recoltatului, toţi au ştiut pentru cine a fost însămânţat câmpul, căci paiele şi fânul sunt numai pentru hrana animalelor; nu au nicio speranţă să fie mai mari decât actuala măsură a măreţiei lor. Grâul, în schimb, după câteva corecţii, când este spart, ales, amestecat cu ulei şi vin, şi aşezat în cuptor, este aşezat pe masa regilor şi este bun pentru a fi oferit ca o ofrandă pentru Domnul. Şi tot meritul care poate fi atribuit paielor şi fânului este serviciul pentru grâu, pe care l-au crescut şi hrănit.

Cu alte cuvinte, ei au luat hrană din pământ şi au transformat-o în hrană pentru grâu. A fost o greutate şi o povară pentru ele căci grâul a fost ţinut pe spinările paielor şi a fânului, şi valoarea lor este aceeaşi precum a unui servitor ce serveşte regele sau a unei fete ce îşi slujeşte doamna.

Dar înainte de timpul culesului, înainte de concluzie, era imposibil să se clarifice adevărul şi sinceritatea realităţii însăşi. Dimpotrivă, fiecare era pentru sine, argumentând conform cu senzaţiile sale. Şi fiind atent la adevăr fără să noteze dacă asta ar putea cauza neplăcere sau deprimare, nu este o sarcină atât de uşoară, doar când cineva poate analiza fiecare element în multe detalii până când adevărul şi justeţea problemei sunt aduse la lumină. Şi asta necesită să fie recompensat de sus cu a nu se prinde în plasa dragostei de sine şi să fie atras în fluxul colectivului.

Din toate cele mai sus spuse, este greu pentru mine să te găsesc atunci când eşti singur, fără niciun amestec de dorinţe şi puncte de vedere, deoarece toţi te ascund, aşa cum am descris în alegoria cu grâul.

Totuşi, am găsit o tactică asemănătoare cu timpul culesului ce a fost menţionată mai devreme. Numai noaptea, după miezul nopţii când briza nopţii suflă şi vântură grămada de paie şi fân, şi toţi stau întinşi peste câmp precum cadavrele, adică dorm în paturile lor, cele două boabe de grâu se eliberează şi îşi scot inimile în faţa Tatălui din cer. Ei intră în flăcările focului Torei până la lumina dimineţii, când este timpul rugăciunii. În acel timp, sufletele le ies afară cum vorbesc cuvintele Dumnezeului celui viu. Cred că ăsta este timpul potrivit pentru a intra cu perlele preţioase care strălucesc precum flăcările focului ca să se amestece cu întregul Israel cu ajutorul Pietrei Salvatorului său, fie să dea Creatorul.

Să mai scriu câteva cuvinte despre dragoste. Se ştie că nu este lumină fără Kli (vas), însemnând că fiecare plăcere trebuie să aibă o îmbrăcăminte în care lumina plăcerii să se îmbrace. De exemplu, când o persoană doreşte să câştige respect, să fie onorată în ochii oamenilor, prima sa mişcare sunt hainele sale. Cu alte cuvinte, trebuie să se îmbrace cu haine onorabile, aşa cum înţelepţii noştri au spus, „Rabbi Yohanan îşi numea îmbrăcămintea „Onorurile mele.’”

Aşadar, cineva trebuie să depună o anumită măsură de muncă până să obţină îmbrăcăminte onorabilă, şi chiar şi după ce a obţinut îmbrăcămintea, trebuie să o ferească de deteriorări şi stricăciuni. Aceasta înseamnă, că în fiecare zi trebuie să o scuture de praf, şi dacă este pătată sau se murdăreşte, trebuie să o cureţe şi să o calce.

Dar mai important, trebuie să o ferească de cel mai periculos sabotor – molia de haine! În Yiddish, se numeşte „o Molie,” însemnând un mic ţânţar ce nu poate fi văzut. Prima corectare este că nu trebuie să intre în contact cu hainele vechi. Şi, de asemenea, este un remediu minune numit „naftalină,” care o ţine departe de stricăciunea numită „Molii.” Şi când are propria îmbrăcăminte, este gata să primească lumina plăcerii care se îmbracă în onorabilele veşminte.

Este aşa şi cu dragostea. Să fie recompensat cu lumina dragostei, cineva trebuie să găsească hainele în care lumina s-ar îmbrăca. Şi aceleaşi reguli de păstrare se aplică la acest veşmânt: evitarea „prafului” bârfei, şi în special a ţânţarului sabotor cunoscut drept molie (în Yiddish, Moil înseamnă „gură,” deci este un joc de cuvinte aici), care sunt oamenii cu înfăţişare bună, care vorbesc frumos. Ai crede că deja s-au „circumcis” în legământul împreunărilor interzise şi al calomniei, şi de la inima necircumcisă,, dar în adâncul lor este un sabotor care îţi poate face rău, şi nu te poţi apăra de el, deoarece este cu totul arătos şi frumos.

De aceea, acest ţânţar este atât de mic şi fără atenţie specială este imposibil să îi detectezi stricăiunile făcute, iar aceasta vine de la cei circumcişi care pot strica preţioasele veşminte. Cu adevărat, se ştie că această molie face mai multe stricăciuni îmbrăcăminții din lână (ebraică TzeMeR), însemnând literele MeReTz (ebraică: energie) care distruge energia pentru muncă. Şi Yatush (ţânţar) vine de la „VaYitosh (şi el abandonează) pe Dumnezeu care l-a făcut,” sau în aramaică, „Şi a încetat să se-nchine la Dumnezeul pe care îl servea.”

În mod obişnuit, cineva care are o îmbrăcăminte din lână de preţ, trebuie să evite contactul cu hainele vechi. Cu alte cuvinte, trebuie să evite contactul cu vechii „partizani,” care fură energia deoarece nu mai sunt competenţi pentru muncă, şi toate cuvintele lor sunt numai pentru a scădea energia. Şi chiar şi cineva care are îmbrăcăminte puternică de dragoste, care este ca un copac–însemnând că se autosusţină–acea molie trebuie urmărită în continuare. Şi acea molie intră în lemn, poate face rău, de asemenea, aşa cum vedem că lemnul se degradează şi se dezintegrează pentru că moliile intră în el.

Şi singurul medicament este naftalina, de la cuvântul, Naftoley, pe care Onkelos îl interpretează ca Tefilah (rugăciune). Însemnând să te rogi la Creator ca această stricăciune să nu fie lăsată în îmbrăcămintea Sa.

Cineva trebuie să fie atent cu o îmbrăcăminte onorabilă, căci dacă sunt pene de cocoş pe ea, ele trebuie îndepărtate. De asemenea, nu trebuie să intre în locul în care sunt pene de cocoş în timp ce poartă această îmbrăcăminte. Într-o îmbrăcăminte a luminii dragostei este interpretat precum Notzot (pene), ce vine de la cuvântul Nitzim (gâlceavă), precum în luptele de cocoşi. Aceasta se referă la a cântarea şi preaslăvirea oamenilor care încă sunt în exil de la calea adevărului şi sunt înrobiţi de dragostea de sine. Toată cântarea şi preaslăvirea pe care ei o arată în timpul Torei şi rugăciunii lor produce numai certuri în sufletul tău până când  începi să porţi războaie în concepţiile tale – de partea cui este adevărul şi justiţia. Asta ruinează şi distruge îmbrăcămintea, pe care dragostea o poate locui. De aceea, trebuie să fii atent să eviţi locurile unde sunt pene de cocoş, ca după aceea să nu trebuiescă să munceşti pentru a te curăţa de aceste pene.

Putem vedea că pentru oamenii care se străduiesc să obţină lumina onorurilor, dacă nu îşi întreţin cum se cuvine hainele, atunci când ies afară, cei din afară imediat se iau de hainele lor când văd că nu este costumaţia adecvată, potrivită pentru oamenii de onoare. Cu alte cuvinte, oamenii vor vedea că le acceptă autoritatea deasupra lui şi că este atât de înrobit de acei oameni de afară, încât el este obligat să obţină hainele dar şi să le întreţină. Chiar şi moda, însemnând modelul şi modul de purtare, trebuie să fie conform cu ceea ce le place acelor oameni sub care stă. Aşadar, precis aceia de la care doreşte să primească respect pe care trebuie să-i adore cu mult efort ca să fie favorizat de ei, astfel ei îi vor împărtăşi lumina plăcerii că este îmbrăcat în îmbrăcămintea onorurilor.

Şi dacă, Doamne fereşte, nu i-a servit suficient, asta poate avea consecinţe neplăcute. Adică, nu numai, că nu-i vor da respectul pe care şi-l doreşte de la ei, ci din contră, ei toţi îl vor degrada, umili şi îl vor face să se simtă josnic şi inferior. Şi acea senzaţie de inferioritate mai întâi îl va întrista, apoi îl va face inactiv, şi apoi va simţi că toată lumea s-a întunecat pentru el, până când nu mai vede nicio speranţă pentru a obţine plăcere în viaţă. Apoi, el găseşte numai un singur sfat – să se ducă acasă, să se întindă în pat şi să stăruie ca rugăciunea lui să fie acceptată – însemnând că îngerul somnului, care reprezintă a șaizecea parte morţii, îi va acorda lumina plăcerii somnului. Aceasta este singura plăcere la care poate spera.

Şi dacă, în cele din urmă, îngerul somnului nu are milă de el şi nu găseşte remediu pentru el însuşi, atunci, pentru amărăciunea sufletului său nu are altă alegere decât să obţină plăcere dintr-un tratament care este popular printre cei disperaţi care caută uşurare pentru tristeţea lor. Ei se luptă cu înclinația care doreşte ca persistenţa cuiva, să depăşească aceasta, şi extind plăcere de la îngerul denumit „sinucidere.” Adică ei simt că numai acest înger îi poate scăpa de melancolia lor. Evident, este imposibil să obţină plăcere de la îngerul menţionat fără chinuri teribile şi mari, groaznice lupte emoţionale.

Aşadar, „Ochii înțeleptului sunt în capul lui,” şi el ştie şi vede înaintea timpului ceea ce poate dobândi, şi ceea ce s-ar putea să obţină dacă nu respectă legile şi condiţiile contemporanilor săi. Adică, trebuie să se predea şi să-şi asume tot ceea ce oamenii exteriori îi cer, sau îl vor pedepsi în această lume. Cu alte cuvinte, recompensa şi pedeapsa sunt descoperite în această lume şi nu necesită credinţă deasupra raţiunii.

De aici, putem deduce nemărginita grijă şi vigilenţă, şi marea şi speciala atenţie necesare pentru a obţine veșmintele ce îmbracă lumina dragostei – o haină ce este făcută dintr-o aşa de fină şi delicată ţesătură – numai dacă cei din afară nu apucă să ruineze această preţioasă haină, care la propiu a fost cumpărată cu atât de mult sânge şi sudoare.

Şi acum o să vă clarific cum şi în ce fel încep să obţin acea îmbrăcăminte a dragostei: Ordinea pentru a face o îmbrăcăminte potrivită este ca mai întâi să împleteşti o bucată de stofă. Cu alte cuvinte, luăm fire şi le aşezăm într-o manieră de urzeală şi bătătură (încrucişate). Prin urzeală şi bătătură o bucată de îmbrăcăminte este ţesută.

Aşadar, trec firul prin urzeală. Un Nima (Aramaic: „fir” şi „spune”) vine de la cuvintele „Spune un cuvânt despre asta.” Shti (urzeală) vine de la cuvântul Tashi (uitare), ca în „Ai uitat Roca ce te-a creat.” Cu alte cuvinte, încep să acţionez cu puterea memoriei mele, şi curând îmi amintesc că prietenii mei au vorbit nefavorabil despre mine, că aceste cuvinte i-au determinat să-mi facă lucruri rele, şi această spunere (de asemenea „urzeală”) extenuează prietenia, camaraderia şi frăţia.

Apoi, un fir de Erev (bătătură) vine în mintea mea, însemnând că am auzit că prietenii mei au vorbit favorabil despre mine, ceea ce l-a determinat să facă fapte bune, care sunt Arevim (plăcute) şi dulci pentru gustul meu. Adică, aud şi văd prietenul meu şi-a abandonat toate angajamentele şi se gândeşte, şi acţionează numai în favoarea mea astfel încât să am numai plăceri încântătoare. Şi aceste două fire crează o combinaţie în mine şi nu ştiu în ce parte să mă decid, spunând, „Este adevărat de partea urzelii sau de partea bătăturii?”

Se ştie că tot ceea ce există în lumea noastră este într-o formă de pozitiv şi negativ – stânga şi dreapta, adevărat şi fals, lumină şi întuneric, Israel şi naţiunile, sfânt şi profan, impuritate şi puritate, şi rău sau bun. Aceasta este aşa, deoarece, este imposibil să detectăm un gust bun fără să simţim gustul amar a ceva rău. Acesta este înţelesul a ceea ce înţelepţii noştri au spus, „Să se răzbune pe cei răi şi să le dea o recompensă bună celor drepţi.”

Cuvântul Para (răzbuna) vine din versul „Para (a lăsa liber) părul de pe capul unei femei.” Cu alte cuvinte, este posibil să primim ajutor de la cei răi pentru a descoperi adevărata aromă şi senzaţie a recompensei celor drepţi.

Din acest motiv, când este lucrată ţesătura, stau zăpăcit şi aştept verdictul care va scoate mizeria minţii care este îmbrăcată în mine. Şi, deoarece, acum sunt angajat în purtarea îmbrăcăminţii dragostei, ca să aşez lumina plăcerii acolo, sunt deja interesat şi avantajat de grup. Din acest motiv, decid conform cuvintelor bătăturii, aşa cum Tora ne sugerează că „Mita orbeşte ochii înţeleptului.”

Aşadar, nu mai îmi pasă că adevărul este cel ce este; dimpotrivă, îmi pasă despre scopul pe care îl doresc în acest minut, în timpul purtării îmbrăcăminţii dragostei. În acea stare, am o linie decisivă în mijloc, însemnând că scopul este chiar lucrul care decide între stânga şi dreapta.

Şi, odată ce am obţinut această îmbrăcăminte mai sus menţionată, scântei de dragoste dintr-o dată încep să strălucească înăuntrul meu. Inima începe să tânjească a se uni cu prietenii, şi îmi pare că ochii mei îi văd pe prietenii mei, urechile mele le aud vocile, gura mea le vorbeşte, mâinile îi îmbrăţişează, picioarele dansează într-un cerc în dragoste şi bucurie cu ei, şi îmi transced barierele corporale. Uit de vasta distanţă dintre prietenii mei şi mine, şi întinsul teritoriu de multe mile nu va sta între noi.

Este ca şi cum prietenii mei ar sta chiar în inima mea şi ar vedea tot ceea ce se întâmplă acolo, şi mi se face ruşine de actele înguste împotriva prietenilor mei. Apoi, ies simplu din vasele corporale şi mi se pare că nu este o altă realitate în lume în afară de prietenii mei şi de mine. Apoi, chiar şi „eul” este anulat şi este afundat, amestecat în prietenii mei, până când stau şi declar că nu este nicio realitate în lume – numai prietenii.

Trebuie să fiu scurt pentru că sărbătoarea se apropie.

Prietenul vostru, Baruch Shalom HaLevi.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

24 Februarie, 1955

Către prietenul meu,

Ţi-am citit scrisoarea de după Shabbat-ul din săptămâna asta, şi am găsit plăcere în nevoia ta de a destăinui stările care trec odată cu timpul de la o scrisoare la alta. Cu siguranţă, Creatorul ne va deschide ochii cu legea Sa.

Punctul meu de vedere despre asta este că ar trebui să faci mai multe în dragostea de prieteni. Este imposibil să atingi dragostea permanentă, decât prin Dvekut (adeziune), însemnând că voi doi vă veţi uni cu o legătură strânsă. Şi asta poate fi numai dacă vei încerca să „dezbraci” îmbrăcămintea în care sufletul interior este aşezat – îmbrăcămintea numită „dragostea de sine” – căci numai această îmbrăcăminte separă două puncte. Dar dacă mergem pe linia dreaptă, cele două puncte care sunt înţelese ca două linii ce se resping una pe alta, devin o linie de mijloc, care conţine ambele linii împreună.

Şi când simţi că eşti la război, fiecare dintre voi va şti că are nevoie de prietenul său, şi fără el, puterea sa va slăbi, de asemenea. Apoi, când înţelegi că trebuie să îţi salvezi viaţa, fiecare dintre voi va uita că are un corp pe care trebuie să îl întreţină, şi amândoi veţi fi legaţi de gândul de cum să îţi foloseşti inamicul. De aceea, grăbeşte-te, şi adevărul îşi va arăta calea şi vei fi sigur că vei reuşi.

Şi continuaţi să corespondaţi.

Baruch Shalom HaLevi Ashlag

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce înseamnă în muncă “I-ai dat celui puternic braţele unuia slab”

Articolul Nr. 13, 1990-91

Aici este ordinea muncii: Când o persoană doreşte să facă totul pentru Creator, aceea că acţiunile sale vor fi cum trebuie pentru a darui şi nu ca să primească recomepensa, este împotriva naturii pentru că omul a fost creat cu o dorinţă de a primi pentru propriul său beneficiu. Din acest motiv ne-a fost dată munca ieşirii din dragostea de sine şi de a lucra cum trebuie pentru a dărui de dragul Creatorului.

Pentru a fi capabili de a realiza această sarcină de a ieşi din dominaţia dragostei de sine, ne-a fost dată porunca, “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” care dupa cum Rabbi Akiva spune, “Este o regulă măreaţă în Tora.” Aşa cum explică în cartea, Dăruirea Torei,  prin aceasta vom ieşi din dominaţia voinţei de a primi pentru noi înşine şi vom fi capabili să lucrăm de dragul Creatorului.

Şi referitor la “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” ar trebui să facem două interpretări:

1. Literar, între un om şi prietenul său.
2. Între om şi Creator, aşa cum înţelepţii noştri au spus (Midrash Rabbah, Yitro, 27:1), “Nu-l lăsa pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău.” “Prietenul tău” este Creatorul, aşa cum este scris, “De dragul fraţilor mei şi a prietenilor mei”, “care este interpretat ca fiind Creatorul, care îi numeşte “fraţi” şi “prieteni.” Urmează că “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” se referă la dobândirea dragostei pentru Creator aşa cum este pentru tine. 

De aceea, sunt două discernăminte în “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”:

1. Ar trebui să spunem, un fel de remediu. Cu alte cuvinte, motivul pentru care cineva ar trebui să îşi iubească prietenul este pentru că doar prin el, va fi capabil să vină la dragostea pentru Creator, de asemnea, aşa cum este prezentat în cartea Dăruirea Torei. De aceea, cu dragostea de prieteni, când o persoană doreşte să adere la prieteni, el va alege cu cine se va conecta. În alte cuvinte când o persoană îşi alege prietenii ea însăşi, caută pe aceia care vor avea calităţi bune.

În aceelaşi fel, când cineva doreşte să îl iubească pe Creator, ar trebui să încerce să vadă măreţia şi importanţa Creatorului. Aceasta evocă dragostea Creatorului într-o persoană. Dacă ea nu poate vedea măreţia şi importanţa Creatorului pentru ca răul din om îi dictează să calomnieze pe Creator, trebuie să se roage pentru ajutorul Creatorului, că El îl va ajuta să aibă puterea să se ridice deasupra şi să spună deasupra raţiunii, “Eu doresc să cred în mareţia şi importanţa Creatorului aşa încât să fiu capabil să-L  iubesc,” după cum e scris “Şi tu Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeu cu toată inima şi cu tot sufletul.” Cu alte cuvinte, dragostea prietenilor este un mijloc prin care să atingi scopul, care este iubirea de Creator.

Prin aceasta putem interpreta ce au spus întelepţii noştri, “Este bine să dai Tora cu dirijarea corectă, deoarece muncind anevoios în ambele, face ca nedreptăţile să fie uitate.” Aceasta înseamnă că trudind în maniera corectă, care este munca dintre un om şi prietenul său, este un leac prin care unul poate ajunge să Îl iubească pe Creator, care este numit “Tora.” Esenţa învăţăturilor este aceea că prin Tora cineva se alipeşte cu dăruitorul Torei. Înţelepţii noştri au spus despre aceasta, “Creatorul a spus, ‘Am creat înclinaţia rea; am creat mirodenia Torei.’” Cu alte cuvinte, prin Tora, care este condimentul, cineva este recompensat cu adeziunea cu Creatorul, care este privită ca “reformându-l.”

Acesta este întelesul la “Trudind în amândouă face ca nedreptăţile să fie uitate.” Cu alte cuvinte prin munca între om şi prietenul său şi între om şi Creator, însemnând că străduindu-te în Tora, face ca nedreptăţile să fie uitate. De aceea, păcatul copacului cunoaşterii, de la care greşelile se extind, este corectat de amândouă.

Scrierile spun (Psalm 33, Bucuraţi-vă….voi drepţilor), “Iată, ochiul Domnului priveşte pe cei ce se tem de El, pe aceia care aşteaptă mila Sa; să izbăvească sufletele lor de la moarte, şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.” Trebuie să înţelegem ce este sugerat prin, ‘Ochiul Domnului priveşte pe cei care se tem de El. La urma urmei, ochii Creatorului străbat tot. Trebuie să credem că Creatorul priveşte peste întreaga lume în Providenţa proprie, în benevolenţă, şi nu neapărat pe aceia care se tem de El.

Trebuie să interpretăm aceea că vorbim de Creator doar din perspectiva a “Prin acţiunile Tale, Te vom cunoaşte.” Asta înseamnă că sunt în mod special aceia care se tem de El cei care simt că ochiul Creatorului priveşte peste întreaga lume. Cu alte cuvinte, doar aceia care se tem de Creator ating faptul că Creatorul priveşte peste întreaga lume în Providenţă proprie, în benevolenţă. Cât despre restul lumii, pentru ei este o ascundere a feţei, deoarece ei nu pot atinge Providenţa Sa, că este mărinimos.

Este scris în “Introducere la Cartea Zohar”(p 138), “Atâta timp cât primitorii nu au ajuns la desăvârşire, fiind capabili să primească completa Sa mărinimie, pe care El a plănuit-o pentru noi în gândul creaţiei, ghidarea trebuie să fie prin calea binelui şi a răului.”

Cu alte cuvinte, atâta timp cât vasele noastre de recepţie sunt pline cu recepţia pentru sine, este imposibil să simţim Providenţa ca benevolentă.  Mai degraba aceeia care pot vedea ochiul Creatorului, şi anume că ghidarea Sa este binevoitoare, sunt doar aceia care “Aşteaptă mila Sa.” Aceasta este aşa pentru că “mila Sa” înseamnă că ei tânjesc să primească calitatea Hesed [milă/graţie] de la Creator – calitatea dăruirii-  care este numită “echivalenţa de formă,” cunoscută ca Dvekut [adeziune] cu Creatorul.”

De aceea, când ei sunt recompensaţi cu calitatea dăruirii, vasele lor de recepţie nu mai sunt  impure. La acel timp ei sunt recompensaţi cu “Ochiul Domnului,” să simtă că Providenţa Sa este una a mărinimiei. Dar aceia care nu doresc să obţină calitatea Hesed, însemnând vasele de dăruire, sunt sub influenţa binelui şi răului.

Dar cui dă Creatorul Hesed, numită “vase de dăruire,” care este o a doua natură? Nu tuturor. Sunt mulţi oamenii care aşteaptă mila Sa- pentru ca Creatorul să le dea calitatea Hesed. Oricum Creatorul nu dă Hesed, numită “ vase de dăruire,” acelor oameni care cred că Hesed este doar o adăugare, însemnând aceia care se consideră pe sine întregi şi au nevoie de Creator să le dea calitatea Hesed ca un supliment corect.

Aceasta este aşa pentru că doar acelora cu Kelim [vasele] pentru umplere le este dat de sus. Cu alte cuvinte, dacă nu există o deficienţă reală, este imposibil de împlinit. Atunci, când mai precis este posibil să satisfaci o nevoie? Când persoana nu cere lux ci numai ceea ce este pentru necesitate. Atunci persoana primeşte, pentru că luxurile nu sunt considerate o deficienţă.

Când este scris, “Ochiul Domnului priveşte peste cei care se tem de El, spre aceia care aşteaptă mila Sa,” cine sunt aceşti mai sus menţionaţi oameni care aşteaptă mila Sa? Adică, pentru ce scop tânjesc ei ca Creatorul să le dea calitatea Hesed? Este vorba în mod special despre acei oameni care simt că au nevoie de calitatea Hesed, “Să le izbăvească sufletele de moarte.”

Cu alte cuvinte, este precis în acei oameni care doresc să atingă Dvekut cu Creatorul, să adere la Viaţa Vieţilor. Altfel, dacă nu au Dvekut , ei simt că sunt echivalenţi morţii, aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi ‘morţi.’” Pentru acest motiv, ei cer Creatorului să izbăvească sufletele lor de moarte pentru că diferenţa formei îi separă de Viaţa Vieţilor.

Dvekut cu Creatorul este considerat viaţă, aşa cum este scris, “Dar voi care v-aţi alipit Domnului Dumnezeului vostru sunteţi vii fiecare dintre voi în această zi.” Urmează că motivul pentru care ei cer calitatea Hesed este pentru că ei nu doresc să fie precum “Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi ‘morţi,’” şi ei sunt cei cărora Creatorul le dă calitatea Hesed, însemnând vasele de dăruire.

Când este scris, “Să salveze sufletele lor de la moarte,” însemnând cererea lui de la Creator să îi dea calitatea Hesed este pentru a “Salva sufletele lor de la moarte,” aceasta este numită “o deficienţa,” care este un Kli [vas]care poate primi umplerea. Dar acei oameni care au nevoie de ajutorul Creatorului precum un lux, nu au Kelim reale [plural de la Kli], nu au o nevoie adevărată pentru ca Creatorul să le de Kelim, “Să salveze suflete lor de la moarte,” ci ca un lux.

De aceea, ei rămân cu vasele de recepţie, păsându-le numai de propriul beneficiu. Ei nu simt că au Kelim murdare, că este imposibil să introducă Kedusha [sfinţenie] în aceste Kelim, deoarece Kedusha şi beneficiul propriu sunt opuse.

Urmează că doar cei care înteleg că nu pot face acte de dăruire, şi vor deveni  separaţi de Viaţa Vieţilor, îl vor ruga pe Creator să le dea puterea să dăruiască. Aceasta este o a doua natură, precum Baal HaSulam a spus aceea că aşa cum Creatorul a dat prima natură, dorinţa de a primi, este imposibil să schimbi prima natură cu o a doua. De fapt, doar Creatorul o poate face.

Aşa cum în exodul din Egipt, Creatorul Însuşi i-a scăpat de sub dominaţia Faraonului, regele Egiptului, întelepţii noştri au spus în Povestea Paştelui [naraţiunea Paştelui ], “Domnul ne-a scos afară din Egipt, nu printr-un înger, nu printr-un serafim, şi nici printr-un mesager ci Creatorul Însuşi.”

Dar când primeşte cineva ajutorul ca Creatorul să îl salveze de dominaţia Egiptului, care este dorinţa să primească pentru sine? Este în mod special atunci când o persoană are o nevoie adevărată şi nu un surplus. De aceea, dacă unul doreşte să atingă Dvekut cu Creatorul, unul primeşte ajutor pentru necesitate. Cu alte cuvinte, el trebuie să simtă că are o lipsă, însemnând că nu îi lipseşte întregirea, ci îi lipseşte viaţa, deoarece răul din el este aşa imens. De aceea este informat de sus că este un păcătos, aşa cum este scris în Zohar despre ce e spus “Dacă păcatul său, pe care l-a înfăptuit, îi este făcut cunoscut.” Este întrebat, “De cine i-a fost adus la cunoştintă”? Şi este replicat, “Creatorul  i-a făcut lui cunoscut că este un păcătos.”

Aceasta înseamnă că Creatorul îi arată lui adevărul despre cât de separat este el de Creator şi că este într-o nevoie reală de o viaţa a Sfinţeniei. De aceea, atunci unul îi cere Creatoului să îl ajute şi să îi dea dorinta să dăruiască pentru că este insuficient în viata. Şi apoi, deoarece el deja are o reală nevoie, Creatorul îi dă dorinţa de a dărui care este a doua natură.

În raport cu ce este mai sus, ar trebui să interpretăm ce este scris (în “Şi Miracolele”),” Şi Tu, în marea Ta milă, ai plasat pe cel puternic în mâinile celui slab, pe cei mulţi în mâinile celor puţini, şi pe cel impur în mâinile celui pur.” Aceasta vine să ne spună că înainte ca o persoană să ajungă la o stare în care vede cât de slabă este, cum răul din el este atât de exagerat încât nu îl poate depăşi, şi cât de impur este, este imposibil să primească desăvârşirea de sus. Aceasta este aşa pentru că el  nu are un vas complet care poate primi umplerea, care se raportează la deficienţa Kli-ului.

De aceea este scris, “ Pentru că voi aţi fost cei puţini dintre toţi oamenii.” Cu alte cuvinte, “Domnul nu şi-a asezat dragostea Sa asupra voastră, şi nu v-a ales pentru că eraţi mai mulţi la număr decât orice alţi oameni, ci pentru că voi eraţi cei mai puţini dintre toţi oamenii.” De aceea când o persoană vede că este mai rea decât întreaga lume, specific în starea de josnicie Creatorul te alege şi te scoate de sub dominaţia Egiptului, aşa cum este scris, “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos afară din ţara Egiptului,… ca să fiu Dumnezeul tău.”

Este scris (în psalmul, Cântecul de Hanuka), “Am să Te preamăresc, O Doamne, pentru că Tu m-ai ridicat, şi nu i-ai lăsat pe duşmanii mei să se bucure de mine.” Trebuie să întelegem cine sunt duşmanii lui David, despre care David a spus, “Şi nu a lăsat pe duşmanii mei să se bucure de mine.” Trebuie să interpretăm aceea că este ştiut că David este considerat Malchut, însemnând împărăţia cerului. Asta este aceea că creaturile ar trebui să ia asupra lor povara împărăţiei cerurilor cu scopul de a nu primi recompensa, ci pentru că “El este măreţ şi conduce,” şi nu pentru propria mulţumire.

 Dar întreaga lume se împotriveşte la aceasta şi urăşte să facă totul pentru Creator şi nu pentru propria mulţumire. De aceea, Kedusha este în întregime pentru dăruire, însemnând să mulţumească pe Creator, aşa cum este scris, “Tu vei fi sfânt pentru că Eu Domnul sunt sfânt.” De aceea , aşa cum Creatorul doar dăruieşte creaturilor, creaturile ar trebui să dăruiască Creatorului, pentru că aceasta este numită, “echivalenţă de forma,” care este considerată Dvekut [adeziune] cu Creatorul.

Se dovedeşte că toţi aceia care doresc să lucreze numai pentru ei şi nu pentru Creator sunt numiţi “duşmanii Creatorului,” însemnând duşmanii îmăarăţiei cerurilor. Prin aceasta, ei sunt numiţi “inamicii lui David,” şi acesta este înţelesul cuvintelor lui David, “Şi nu a lăsat duşmanii mei să se bucure de mine.”

General vorbind, sunt doar două discernăminte despre care să vorbim: 1) Creatorul; 2) creaturile. Cu alte cuvinte, Creatorul a creat creaturile pentru a le împărţi încântare şi plăcere, aşa cum este scris, “Dorinţa Sa de a face bine creaţiei Sale.” Anterior păcatului, Adam ha Rishon a avut desăvârşire în Neshama, pentru că la acel timp, el a avut NRN de BYA şi NRN de Atzilut. Numai după păcat a fost separat de NRN şi a rămas doar cu Nefesh.

Apoi a trebuit să se căiască, să îşi ridice Kelim care au căzut la Klipot, şi să le reunească cu Kedusha, însemnând să adere la El încă o dată aşa cum trebuie pentru a dărui, şi aceasta se numeşte “căinţă” [în Ebraică- “a se întoarce”] , aşa cum este scris în Zohar, “ Hey se va întoarce la Vav.”

Hey înseamnă Malchut, care primeşte pentru a primi şi toate sufletele se extind de la ea. De aceea Malchut este numită “adunarea lui Israel,” care conţine toate sufletele. O corecţie a fost plasată peste acestă Malchut, pentru a o corecta, pentru a fi în ordinea dăruirii, şi această muncă a fost dată creaturilor, care angajându-se în Tora şi Mitzvot [porunci] pentru a dărui, ele se influenţează una pe cealaltă pentru a fi în ordinea dăruirii la rădăcina sufletului său în Malchut de Atzilut. Procedând astfel, ei produc unificare deasupra, care este numită “unificarea Creatorului şi a Divinităţii Sale,” însemnând Malchut, care este numită “Divinitate,” cu ZA care este numit “Vav al HaVaYaH.” Acesta este sensul “căinţei” când Zohar spune,  “Hey se va întoarce la Vav.”

În general, ar trebui să facem trei distincţii: “unu,” “unic,” şi “unificat.” Este scris în Studiul celor Zece Sefirot (Partea 1, Alineatul 1), “Unu indică că El este în echivalenţă uniformă. Unic indică ce se extinde de la El, că în El toate acele multiplicităţi sunt uniforme, precum esenţa Sa. Şi Unificat indică, că deşi El afectează nenumăratele acţiuni, o singură forţă le operează pe toate şi ei toţi se reîntorc şi se unesc într-o formă unică.”

Întelesul a Unu este că El e în echivalenţa uniformă, însemnând că El a creat creaţia cu o singură dorinţă- să facă bine creaţiilor Sale. Unic înseamnă că deşi noi vedem că sunt multe acţiuni, însemnând bine şi rău, aceasta este că, El apare ca făcând bine si rau, El este numit “Unic” pentru că variatele Sale acţiuni au un singur rezultat- să facă bine. Urmează că El este unic în fiecare acţiune şi nu se schimbă prin toate acţiunile Sale variate. Peste fiecare act, se ridică o singură formă- facerea binelui.

Cineva trebuie să creadă aceasta. Cu alte cuvinte, deşi o persoană simte că această acţiune vine de la Creator şi nu este o acţiune favorabilă, ea ar trebui încă să creadă că această acţiune îi va permite să atingă binele.  Aceasta este munca omului, să creadă că este aşa, chiar dacă nu întelege, şi să de-a mulţumire Creatorului pentru aceasta.

Înţelepţii noştri spun, “Cineva trebuie să binecuvânteze pentru rău aşa cum binecuvântează pentru bine.” Cu alte cuvinte, o persoană trebuie să creadă că este pentru binele său, sau că, Creatorul nu îl va lăsa să simtă acele stări, deoarece dorinţa Sa este să facă bine creaturilor, pentru că acesta a fost gândul creaţiei.

“Unificat” înseamnă că o persoană a fost deja recompensată cu a vedea cum toţi în parte au adoptat forma Unicului, însemnând că a fost recompensat cu a vedea cum pentru fiecare rău, el deja a primit binele care îi aparţine. Cineva este recompensat cu a fi unificat doar după ce el şi-a corectat Kelim pentru a fi în ordinea dăruirii. La acel timp, o persoană este recompensată cu scopul creaţiei, care este în totalitate binele.

Acesta este întelesul a ce e scris în psalm,  Deschiderea Casei pentru David. “Deschiderea casei” se referă la Templu, aceea că în muncă, inima omului ar trebui să fie un Templu pentru  Creator, aşa cum este scris, “Şi lasă-i să îmi facă un sanctuar, ca să pot să locuiesc printre ei.” Cineva ar trebui să fie recompensat cu prezenţa Divinităţii, aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Cel Milostiv are nevoie de inimă,” însemnând că tot ce are nevoie Creatorul este inima omului, aşa încât să îi dăruiască ceea ce El a vrut să îi dea.

Şi când o persoană este răsplătită cu a fi Unificat, ea vede că a fost recompensată cu construirea Templului. David a spus despre asta, “Am să Te preamăresc, O Doamne, pentru că Tu m-ai ridicat, şi nu ai lăsat pe duşmanii mei să se bucure de mine.” Aceasta înseamnă că toţi duşmanii -care sunt dorinţe pentru propria plăcere- care împiedicau Kedusha, Creatorul l-a salvat de toţi duşmanii şi a fost recompensat cu admiterea în Kedusha. Acesta este înţelesul cuvintelor, “O Doamne, mi-ai ridicat sufletul din lumea de jos; M-ai ţinut în viaţă, aşa încât să nu mă duc jos în abis.”

Noi spunem (în “Ajutorul Părinţilor Noştri”), “Tu eşti primul; Tu eşti ultimul; şi în afară de Tine, nu avem niciun Rege care să ne răscumpere şi să ne salveze.” Spunem de asemenea, “Tu eşti înainte ca lumea să fie creată; Tu eşti după ce lumea a fost creată; Tu eşti în lumea asta; şi Tu eşti pentru lumea viitoare.” Noi întelegem literar aşa cum ne raportăm măreţiei Creatorului. Oricum ar fi, ce vine aceasta să ne spună în muncă?

Este cunoscut că ordinea muncii este că cineva trebuie să corecteze vasele sale de recepţie aşa încât să aibă puterea să facă totul pentru a dărui. Şi cineva ar trebui să se străduiască şi să facă tot ce poate. La acel timp, el ajunge la concluzia că fără ajutorul Creatorului, nu este nicio modalitate ca să iasă de sub dominaţia de a primi pentru sine. Aceasta se numeşte “căinţă,” când el iese de sub exilul din Egipt, asta este, dominaţia voinţei de a primi.

Oricine întelege că izbăvirea este o chestiune pentru Creator, din moment ce o persoană vede că este imposibil să iasă din exil prin ea însăşi. Şi totuşi noi ar trebui să întrebăm, “Cum ştie unul că ieşind din exilul voinţei de a primi depinde doar de Creator şi este dincolo de capabilităţile sale?

Răspunsul este că în concepţia sa, el deja a făcut tot ce putea face dar nu a mişcat deloc voinţa sa de a primi. Din contră, el observă că de când a început să muncească, pentru a obţine gradul în care toate acţiunile sale să fie pentru Creator, acum el vede foarte diferit – că el regresează!

 Cu alte cuvinte, el vede că acum el este mai scufundat ca niciodată în dragostea de sine. Pentru acest motiv, când o persoană este răsplătită cu mântuire, cu ieşirea din acest exil, el spune că doar Creatorul poate scăpa poporul lui Isralel din Egipt, însemnând că  izbăvirea aparţine Creatorului.

Oricum ar fi, intrând în exil, însemnând supunerea sub dominaţia de a primi, aceasta cu siguranţă aparţine omului. Cu alte cuvinte, este vina omului că nu se poate ridica deasupra dorinţei de a primi pentru el însuşi. De aceea, o persoană intră în exil prin el însuşi.

Despre aceasta, scrierile ne spun că aceasta nu este aşa cum o întelegem noi. Deşi cineva ar spune, “Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” însemnând că totul depinde de decizia omului, cineva ar trebui totuşi să creadă că totul este sub Providenţă, însemnând că totul depinde de Creator. Este spus despre aceasta, “Tu erai înainte ca lumea să fie creată.” Este ştiut ca Olam [lume] vine de la cuvântul He’élem [dispariţie] şi ascundere. Şi ar trebui să ştim că referitor la exil, sunt două discernăminte de făcut:  1) Când o persoană nu simte că există dispariţie şi ascundere, si  2 ) când o persoană simte că este într-o stare de dispariţie şi ascundere.

Acesta este întelesul cuvintelor, “Tu eşti dinainte ca lumea să fi fost creată.” Cu alte cuvinte, faptul că o persoană nu simte că este într-o stare de ascundere, Creatorul este cel care o face. Dar aceasta este pentru beneficiul omului, deoarece înainte ca o persoană să poată corecta răul din ea, există o corecţie de a nu vedea răul. De aceea, Creatorul a creat situaţia care precede intrarea omului în dispariţie şi ascundere.

Acesta este întelesul, “Tu eşti dinainte ca lumea să fi fost creată,” însemnând ca ascunderea să fie creată. La urma urmei o persoană ajunge la o stare de dispariţie şi ascundere. Cineva vine în această stare în acord precis cu efortul în Tora şi Mitzvot pentru a atinge un grad unde toate acţiunile sale sunt pentru a dărui.

Acesta este înţelesul cuvintelor, “Tu eşti după ce lumea a fost creată.” De aceea, faptul că o persoană vine în dispariţie şi ascundere a fost de la Tine. Acesta este înţelesul a, “Tu eşti după ce lumea a fost creată.” Şi după ce el e deja în exil, vine izbăvirea, şi aceasta este, “Tu eşti primul; Tu eşti ultimul.”

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce înseamnă în muncă “Regele stă pe câmpul său atunci când recolta este coaptă”

Articol Nr. 10, 1990-91

Înţelepţii noştri au spus despre versul, „Domnul a stat deasupra lui” (prezentat în Opinia Bătrânilor, de autorii Tosfot, VaYetze), „Nu am găsit acestea în restul patriarhilor. Rabbi Simon a spus, ‚Regele nu stă pe câmpul său nici când este arat, nici când este însămânţat, ci când recolta este coaptă.’ Astfel Avraam l-a arat, aşa cum este spus, ‘Ridică-te şi mergi prin lot.’ Isaac l-a semănat, aşa cum este spus, ‘Şi Isaac a semănat.’ Iacob a venit şi el este coacerea recoltei aşa cum este spus, ‘Sfinţenia lui Israel este pentru Domnul, primele sale fructe,’ a stat deasupra lor.”

Ar trebui să înţelegem ce vine să ne înveţe în muncă: ce este „un cîmp,” ce este „când recolta este coaptă,” şi ce reprezintă alegoria cu Regele ce stă peste câmpul său? Este cunoscut că munca noastră este numai pentru regatul cerului, ce este denumit „credinţă.” Înţelepţii noştri au spus despre aceasta, „Habakkuk a venit şi le-a întemeiat ca una: ‘Un drept trăieşte după credinţa sa.’” Credinţa înseamnă necesitatea de a crede în Creator, că El conduce lumea printr-o ghidare binevoitoare.

Şi chiar dacă acela nu are încă acest sentiment, trebuie să creadă în continuare deasupra raţiunii şi să spună că nu vede cum binele este revelat în lume, nu vede binele revelat în faţa ochilor săi, fiincă este încă sub dominaţia dragostei de sine şi nu poate vedea. Aceasta este deoarece a fost un Tzimtzum (restricţie) peste vasele de recepţie astfel încât lumina să nu strălucească acolo din cauza nepotrivirii de formă, aşa cum este scris în Comentariul Sulam. (“Introducere la Cartea Zohar,” Paragraf 138).

Din acest motiv, acela nu poate vedea adevărul. În schimb, trebuie să creadă că este aşa. Şi în munca obştei, stările de ghidare ale recompensei şi pedepsei, nu sunt atât de aparente. Dar în munca individuală, adică atunci când o persoană doreşte să încerce să obţină nivelul la care toate acţiunile sale sunt pentru a dărui, când începe să depună efort pentru a obţine nivelul de dăruitor, atunci întreaga sa bază trebuie construită pe măreţia Creatorului. Este spus despre aceasta în Zohar, “Acela trebuie să se teamă de El pentru că El este măreţ şi conduce,” şi atunci începe munca în principal pe această credinţă, că lumea este condusă de Creator binevoitor.

Apoi stări de ascensiune şi coborâre ajung la el. Cu alte cuvinte, la anumite momente, este recompensat şi poate crede în Creator, că este binevoitor, şi acela îl poate iubi pe Creator datorită măreţiei Sale. Acestea ajung la o persoană prin mari eforturi în credinţa în recompensă şi pedeapsă. Aceasta înseamnă că dacă acela lucrează cu credinţă deasupra raţiunii, el este răsplătit, şi răsplata sa este că ajunge să simtă dragostea Creatorului pentru el. Şi pedeapsa este atunci când doreşte specific să meargă raţional, astfel el se îndepărtează de dragostea Creatorului.

Chiar mai rău, uneori devine opusul, adică unul care îl urăşte pe Creator, deoarece are multe nemulţumiri împotriva Creatorului, deoarece s-a rugat deja la Creator de multe ori şi vede că nu aude Creatorul rugăciunea. Şi de acolo, o persoană ajunge la stări de urcare şi coborâre. Totuşi, dacă acela le depăşeşte, merge deasupra raţiunii, şi spune “Ei au ochi şi nu văd,” este recompensat temporar şi se simte apropiat de Creator.

Este scris despre aceasta în “Introducere la Studiul celor Zece Sefirot” (Aliniat 132), “Trebuie să ştim că atributul superior al mediului este aplicat chiar şi atunci când acela este sub Providenţa ascunderii feţei. Prin mari încercări în credinţa în recompensă şi pedeapsă, o lumină a marii încrederi în Creator le apare lor. Pentru un timp, le este acordat un nivel de descoperire a feţei Sale în măsura mediului. Dar retragerea este că ei nu pot rămâne permanent la nivelele lor, din moment ce stând permanent într-un nivel este posibil numai prin mântuirea prin frică.”

Rezultă că ordinea muncii noastre este compusă din trei perioade înainte să ajungem la ieşirea din muncă, ceea ce este discernământul Adam [fiinţa umană]. Înţelepţii noştri au spus despre aceasta (Nidah 31), “Sunt trei parteneri ai unei persoane – Creatorul,  tatăl şi mama sa. Tatăl dă albul, mama dă roşul, şi Creatorul aşează un spirit şi un suflet [Ruach şi respectiv Neshama] în interiorul lui.” Aceasta este explicat în muncă aşa cum învăţăm că sunt trei linii – Hesed [graţie], Din [judecată], şi Rachamim [milă].

Este aşa cum am spus în eseurile precedente, că, pentru ca o persoană să poată merge, are nevoie de două picioare dreptul şi stângul. Aceasta este precum cele două versuri ce se resping unul pe celălalt până ce vine al treilea vers şi judecă între ele. Astfel cele două versuri au dat naştere liniei decisive.

Cu aceasta, putem interpreta înţelesul aratului, semănatului şi al recoltei coapte în muncă. Linia dreaptă este aratul. Aceasta este munca omului de a vrea să fie admis în munca de a dărui. Omul este creat pentru a-i păsa numai de el însuşi. Şi din moment ce a fost o corecţie peste dorinţa de a primi pentru sine, pentru a evita chestiunea ruşinii datorate diferenţei de formă faţă de Creator, din moment ce tot ce vedem la El este ceea ce El dăruieşte tuturor creaturilor şi nu este niciun fel de recepţie în el – de aceea, o Tzimtzum [restricţie] şi o ascundere au fost făcute peste dorinţa de a primi, astfel încât creaturile să nu poată primi plăcerea şi încântarea pe care El doreşte să le împărtăşească creaturilor.

Aceasta a fost pentru a permite omului să corecteze vasele de recepţie să fie numai pentru a dărui. Cu alte cuvinte, omul trebuie să răstoarne voinţa de a primi şi să primească o dorinţă de a dărui în schimb. Astfel, ceea ce era mai devreme de cea mai înaltă importanţă pentru el, voinţa de a primi, va fi acum de o importanţă inferioară. Nu va dori să o folosească, ci dimpotivă, voinţa de a dărui, care era de o importanţă inferioară pentru el, şi pe care nu dorea să o folosească, va fi acum de o înaltă consideraţie. Aceasta înseamnă că această dorinţă de a dărui este importantă pentru el şi vrea să folosească numai dorinţa de a dărui.

Aceasta este denumită “arat,” atunci când solul este răsturnat şi ceea ce era deasupra ajunge dedesubt, iar ceea ce era dedesubt ajunge deasupra. Aceasta este denumită “linia dreaptă,” Avraam, Hesed. Cu alte cuvinte, acum doreşte să se implice numai în Hesed, denumit “dorinţa de a dărui,” şi linia dreaptă este denumită “Integritate.” Deşi cineva vede că încă nu poate să presteze Hesed, ar trebui să-şi imagineze că deja a fost răsplătit cu dăruire, denumită Hesed, şi să-i mulţumească Creatorului pentru recompensa de a face lucruri pentru a dărui.

Toate acestea sunt numai deasupra raţiunii. Şi, dacă consideră situaţia în care este, va vedea altfel, este o chestiune deasupra raţiunii. Aceasta înseamnă, că trebuie să-şi imagineze că a fost deja recompensat cu dorinţa de a dărui, aşa cum a fost deja recompensat cu aratul.

De asemenea, acela trebuie să se smerească şi să spună, “Sunt satisfăcut şi mulţumit pentru orice gând şi dorinţă de a face ceva în spiritualitatea pe care mi-o dă Creatorul, pentru recompensarea mea de a face un mic serviciu Creatorului, însemnând că pot face ceva pentru Creator.” Şi el este fericit cu aceasta, deoarece vede că nu le-a dat Creatorul şi celorlalţi oameni şansa să-L servească. De aceea, el este fericit cu aceasta. Aceasta este considerată “integritate,” deoarece el se încrede deasupra raţiunii în conducerea binevoitoare a lumii de către Creator, şi astfel, acum poate arăta dragoste pentru Creator şi să fie mereu fericit.

Totuşi, în acelaşi timp acela trebuie să păşească şi cu celălalt picior, cel stâng, adică să-şi critice acţiunile sale. Ar trebui să aibă o dorinţă să vadă adevărul, cât efort poate depune pentru a dărui, şi care este importanţa spiritualităţii. Înţelege el cu adevărat că este mai bine să lucreze pentru Creator şi nu pentru sine?

În acea stare, el vede foarte diferit: toate acţiunile în timpul în care a fost pe linia dreaptă când a crezut că a fost cu adevărat un om întreg, acum că a trecut la linia stângă, vede că nu are nimic care să fie cu adevărat pentru a dărui.

Aceasta este numită “însămânţare.” De exemplu, când se iau seminţe bune de grâu şi se cultivă în câmp, dacă ar fi o persoană ce nu ştie nimic despre munca la câmp, ea s-ar uita la persoana care a luat grâul şi l-a cultivat în câmp ca şi cum ar fi fost nebun. Similar, aici, când cineva ia stări bune ce conţin integritate, pentru care el i-a mulţumit deja Creatorului, acum le anulează. Este ca acel om care a luat seminţe bune de grâu şi le-a cultivat în câmp.

Dar cu adevărat cineva nu poate merge într-un singur picior. Aceste două picioare sunt considerate două versuri ce se contrazic unul pe altul. De aceea Isaac este considerat cultivarea seminţei sale, care este stânga. Înţelepţii noştri au spus despre aceasta, “Cineva trebuie să respingă cu stânga şi să atragă cu dreapta”(Sotah 47). Ar trebui să interpretăm aceasta că atunci când cineva se simte apropiat de Creator, este numit, “a atrage cu dreapta.” “A respinge cu stânga” înseamnă că atunci când critică, vede că este respins de la munca de a dărui. Aceasta înseamnă că înţelepţii noştri vin să ne spună că omul are nevoie de două lucruri, stânga şi dreapta, deoarece nu poate merge într-un singur picior. Acesta este considerat Isaac, care este numit “însămânţare.”

Avraam, care este drept, înseamnă Hesed, integritate, este denumit “albeaţă,” aşa cum a fost spus mai sus că cei trei parteneri sunt tatăl său, mama sa şi Creatorul. Tatăl său este primul discernământ – prima linie, care este denumită Hesed –  arătând integritate. Integritatea este denumită “alb,” aşa cum este scris, “totuşi păcatele tale sunt precum roşul, ar trebui să fie albe precum zăpada.” Aceasta este denumită, “dreapta atrage,” când simte că este adus mai aproape de Creator.

“Şi mama sa a dat roşul.” Roşul arată către deficienţa, Nukva, unde vede că este complet respins de munca de a dărui. Astfel este într-o stare de ridicare şi coborâre. Aceasta se consideră că are numai o credinţă parţială aşa cum este scris (Introducere la Studiul Celor Zece Sefirot, Paragraf 14) deoarece are multe coborâri şi în timpul coborârilor este fără credinţă.

Totuşi, cineva nu trebuie să petreacă mult timp pe linia dreaptă, denumită “a doua linie,” deoarece, acela este într-o stare de separare. De aceea, pentru cea mai mare parte, munca cuiva trebuie să fie într-o stare de integritate. Aceasta este denumită “înnoirea lunii.” Înseamnă că acela trebuie constant să-şi înnoiască albul din interior, linia dreaptă care este martor.

Dar în timpul coborârii, credinţa se depărtează de el şi el uneori rămâne inconştient, precum o persoană ce cade sub un camion şi este rănită, deşi nu ştie că a căzut. Lecţia este că o persoană stă sub greutatea sa, aşa cum este scris, “Dacă vezi măgarul celui care te urăşte întins sub povară” deoarece nu poate merge deasupra raţiunii, deoarece a merge deasupra raţiunii este o povară intolerabilă pentru el. De aceea, dacă se depărtează, imediat cade sub camion. Aceasta este numită, “să fii rănit într-un accident rutier.” De aceea, cineva trebuie să fie mereu atent şi să se ţină pe dreapta.

Rezultă că, corecţia unei persoane ce merge pe linia stângă este pentru că aceasta nu vrea să primească un declin şi cade, şi apoi, va aştepta până ce va primi o trezire de sus să vină la el. În schimb, atrage stânga către el, şi apoi vede că este într-o stare de coborâre, adică nu are nicio scânteie de dorinţă ca să lucreze pentru a dărui şi nu pentru beneficiul propriu. Şi atunci se poate ruga.

Este aşa cum a spus Baal HaSulam despre ce au spus înţelepţii noştri despre David, care a spus, “am trezit zorii şi zorii nu m-au trezit pe mine.” Aceasta este, Regele David nu a aşteptat răsăritul care este denumit “negru,” care este întuneric, însemnând că întunericul îl trezeşte. În schimb, el trezeşte întunericul. El se roagă la Creator să Îşi ilumineze faţa pentru el şi astfel câştigă timp pentru a avea pregătirea pentru întuneric, şi apoi este mai uşor de corectat aceasta.

Şi cele două linii mai sus menţionate – stânga şi dreapta – crează linia a treia, linia de mijloc. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri, “Şi Creatorul aşează spiritul şi sufletul în interiorul ei.” Astfel, după ce o persoană şi-a terminat munca pe două linii, tot răul este arătat în el. Aceasta ajunge la el deoarece acele două linii sunt precum două versuri care se contrazic. Şi acela vede că nu este un sfârşit al urcuşului şi coborâşului, şi atunci face o rugăciune onestă ca să îl ajute Creatorul să primească dorinţa de a dărui.

Când îl ajută Creatorul, este răsplătit cu o credinţă completă, permanentă, deoarece el are deja vasele de dăruire. Înainte să obţină vasele de dăruire, este imposibil ca el să aibă credinţă permanentă, deoarece în timpul coborârii el îşi pierde credinţa şi nu poate crede permanent în Creator.

Este explicat (“Introducere la Cartea Zohar” Paragraf 138), “din moment ce folosim vasele de primire opus faţă de cum au fost ele create, în mod necesar vedem actele Divinităţii ca fiind rele, împotriva noastră. De aceea, când o persoană se simte rău este în mod proporțional eretică împotiva Providenșei Sale, şi Operatorul îi este ascuns ei.”

Astfel, vedem că înainte ca cineva să fie răsplătit cu vasele de dăruire, nu poate avea credinţă permanentă. Totuşi, fiind răsplătit cu dorinţa de a dărui – care se extinde din munca în două linii, prin care apare tot răul complet – acela ajunge la o concluzie că numai Creatorul îl poate ajuta. Atunci, se străduieşte în munca sa şi nu fuge de campanie, şi este recompensat cu linia de mijloc, denumită “Creatorul dă spiritul şi sufletul.” Aceasta se numeşte descoperirea feţei. Este considerată precum este scris, “Cum este mântuire, când El care cunoaşte toate misterele va depune mărturie că nu se va întoarce la păcat.”

Cu aceasta, putem interpreta ce am întrebat, “Ce înseamnă în muncă ceea ce este scris, “Iacob a venit şi el este coacerea recoltei,” aşa cum este spus, “Sfinţenia Israelului reprezintă pentru Domnul, primele sale fructe,” a stat deasupra ei.” Înţelepţii noştri au dat o alegorie despre aceasta, “Regele nu stă pe câmpul său, decît dacă recolta este coaptă.”

Ar trebui să interpretăm că Regele ce stă pe câmpul său se referă la un om. Om se extinde din Malchut, şi Malchut este denumită “un câmp.” Şi omul trebuie să ajungă la o stare de “un câmp pe care Domnul l-a binecuvântat.” Aceasta se face prin munca în cele două linii mai sus menţionate, aratul lui Avraam şi însămânţatul lui Isaac.

Şi apoi vine discernământul “când recolta se coace,” când poţi vedea deja recompensa muncii, recolta, care este Iacob. Este aşa cum s-a spus mai sus – după ce a fost răsplătit cu ajutor din partea Creatorului, când Creatorul i-a dat lui sufletul, denumit descoperirea feţei,” se consideră că deasupra lui stă Creatorul în permanenţă, însemnând că atunci este recompensat cu credinţă permanentă. Aceasta este ca sensul a ceea ce este scris, “şi Domnul a stat deasupra lui.” Cu alte cuvinte, odată ce o persoană a atins nivelul liniei de mijloc, care este considerată Iacob, Creatorul este deasupra lui, aşa cum este menţionat în alegoria de mai sus, acolo unde Regele stă pe câmpul său când recolta este coaptă.

Este scris (“Introducere la TES” Paragraf  54), “când Creatorul vede că cineva şi-a completat măsura de exercitat şi a terminat tot ce avea de făcut în consolidarea alegerii sale în credinţă în Creator, Creatorul îl ajută. Atunci, este recompensat cu mântuirea completă.”

El spune (“Introducere la TES” paragraf 56), “Cu adevărat, acela nu este absolut sigur că nu va mai păcătui o dată, înainte să fie recompensat cu realizarea de mai sus a recompensei şi pedepsei, adică revelaţia feţei. Şi această revelaţie a feţei,, din perspectiva salvării Creatorului, se numeşte “mărturie,”…garantează că nu va mai păcătui o dată.” Asta înseamnă că în acel moment este recompensat cu credinţă permanentă.

Acum putem interpreta ceea ce este scris, “Domnul trăieşte, şi binecuvântată fie Piatra mea.” “Sufletul meu va fi glorificat în Domnul.” Ar trebui să pricepem înţelesul a “Domnul trăieşte,” referitor la Creator. Ce fel de slăvire a Creatorului este aceasta? În muncă ar trebui să interpretăm “Trăiește.” Cine este Acela care este numit “Domnul trăieşte”? Este unul ce crede în Creator că priveşte peste lume cu bunăvoinţă. Această persoană este denumită “Trăieşte.”

“Binecuvântat de Piatra mea” este acela ce primeşte de la Creator, forma acestei credinţe unde Creatorul este dorinţa Sa de a face bine creaturilor Sale. Acel om binecuvântează Creatorul pentru că i-a dat credinţa deoarece singur nu va fi în stare să-şi asume credinţa deasupra raţiunii, întrucât acesta este darul lui Dumnezeu.

De asemenea, trebuie să interpretăm, “sufeltul meu va fi glorificat întru Domnul.” “Întru Domnul” înseamnă că o să îl aducă mai aproape de El, Creatorul. Pentru aceasta, sufletul său este glorificat, însemnând că sufletul omului este adânc recunoscător că l-a adus aproape. Aceasta se numeşte, “Creatorul oferă spiritul şi sufletul.” Prin propriile sale puteri, o persoană nu va putea să le obţină. Pentru aceasta îl slăveşte pe Creator – că acum are credinţă. Îl binecuvântează pe Creator doar pentru ce i-a dat Creatorul. De asemenea, Creatorul este denumit “linia de mijloc,” aşa cum este scris mai sus, că numai lucrând în cele două linii precedente, cineva este recompensat cu primirea de la Creator a spiritului şi sufletului.

Astfel, numai Creatorul îl poate ajuta să iasă din dominaţia vaselor de recepţie. De aceea, în timpul coborârii, acela nu trebuie să discute cu dorinţa de a primi şi să pledeze că este mai bine pentru el ca voinţa de a primi să părăsească această premiză şi să facă loc dorinţei de a dărui, şi doreşte să o facă să înţeleagă, astfel încât să se predea în faţa lui. Cineva ar trebui să ştie că corpul nu va fi niciodată de acord cu asta; este o irosire de vorbe.

În schimb, trebuie să îl întrebe pe Creator, deoarece numai El are puterea să o anuleze, şi nimeni altul. Cu alte cuvinte, corpul nu va fi de acord cu asta deoarece este fără rost să te contrazici cu corpul. Dar atunci când doreşte să facă ceva pentru Creator, ar trebui să-i ceară Creatorului să îi dea puterea să răzbească voinţa de a primi pentru sine.

Cu cele de mai sus spuse, vom interpreta ce au spus ei (Avot, Capitol 1, 5), “Nu te lungi la vorbă cu o femeie.” Aceasta era spusă despre femeia sa. Cu atât mai mult cu femeia prietenului său. Deşi, înţelesul literal este cel principal în muncă, putem interpreta că femeia şi bărbatul sunt într-un singur corp. Femeia bărbatului este numită “dorinţa de a primi,” care este numită “o femeie,” şi care mereu vrea numai să primească.

De aceea, uneori, când cineva doreşte să facă ceva pentru a dărui, care este denumit “bărbat,” un om, şi voinţa de a primi rezistă, şi acela vrea să stea la discuţii cu dorinţa sa de a primi şi să o facă să înţeleagă că e mai bine ca ea să îl lase să muncească, pentru a dărui, înţelepţii noştri au spus că este o irosire de vorbe. Ei au spus, “Aceasta este spus despre propria lui femeie,” adică dorinţa de a primi dinăuntrul său. “Este cu atât mai mult cu femeia prietenului,” adică să te contrazici cu voinţa de a primi a prietenului – adică să se certe cu ele şi să le facă să vadă că este mai bine să faci totul pentru a dărui – deoarece numai Creatorul le poate ajuta din dominaţia dorinţei de a primi pentru sine.

Totuşi, astfel de persoane, care doresc să meargă pe calea în care să ajungă la o stare unde toate acţiunile lor sunt pentru a dărui – nu trebuie să le reproşeze prietenilor lor de ce nu se implică în munca pentru a dărui. Aceasta este aşa, deoarece dacă doresc să corecteze dorinţa unui prieten de a primi, este ca şi cum omul ar avea putere. Dar, în adevăr, ce face o persoană pentru a dărui este numai prin puterea Creatorului. De aceea, este interzis să dojeneşti un prieten.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)