Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

12 aprilie 1957

Pentru prieteni, fie ca ei să trăiască pentru totdeauna,

A trecut o vreme de când am primit scrisoarea de la voi. Deşi ştiu scuzele de mult timp, este clar şi pentru voi că cea mai mare problemă este să găseşti scuze. Să sperăm că Domnul ne va ajuta.

Deoarece se apropie sărbătoarea de Pesah, să vorbim puţin despre chestiunea sângelui de Pesah şi a sângelui circumciziei. Dam (sânge) înseamnă Demama (tăcere/linişte), ca şi în „Şi Aaron a tăcut” şi „A tăcea pentru Domnul”. Adică nu întreabă de ce are întrebări.

Pentru a înţelege cele de mai sus, ar trebui să introducem cuvintele înţelepţilor noştri. Înţelepţii noştri au spus: „Cei care sunt jigniţi, dar nu jignesc, sunt degradaţi, dar nu răspund, trudesc din dragoste şi se desfată în durere, versetul spune despre ei: ‘Iar cei ce-L iubesc sunt ca soarele când se arată în puterea lui'”. RAȘI interpretează că ei îndeplinesc Miţvot (poruncile) din iubire faţă de Creator şi nu pentru a primi răsplata, şi nu din cauza fricii de calamitate (Gitin 36b).

Aceasta înseamnă că atunci când o persoană începe să lucreze cu mare efort, mai mult decât a primit prin educaţie, se formează o cerere în inima sa. În cele din urmă, el întreabă şi spune că, potrivit măsurii muncii şi trudei sale din Tora şi Miţvot, dincolo de cea a contemporanilor săi, Creatorul ar fi trebuit să i se fi dezvăluit cu mult timp în urmă şi ar fi trebuit să-i dezvăluie aromele (motivele) Torei şi Miţvot şi ar fi trebuit să se joace cu el, după cum este scris: „Israel, în care mă proslăvesc pe Mine”, ceea ce înseamnă că Domnul se joacă cu slujitorii Săi.

Totuşi, el vede opusul – că, prin toată munca şi truda lui, el a regresat în comparaţie cu contemporanii săi. Astfel, în loc să audă vocea Creatorului care îi vorbeşte, el aude ruşinea lui, aşa cum este scris: „ocările vrăjmaşilor Tăi, Doamne” (Psalmul 89). Adică, nu este tratat corespunzător (rezultă că toată munca şi truda lui în Tora sunt în pericol).

În acel moment se simte ofensat, insultat, fiindcă este mai înalt decât contemporanii săi. Şi deşi nu poate vedea vreun semn de măreţie asupra contemporanilor săi, el continuă să-şi spună: „Dacă alţii aveau programul de lucru şi cunoştinţele din Tora pe care le am eu, Creatorul ar asculta cu siguranţă cuvintele lor şi munca lor nu ar mai fi în zadar. (Am amestecat două lucruri împreună aici: minte, pentru cei care înţeleg şi, de asemenea, disperare, pentru cei care înţeleg).

Se ştie că adevărul este cel mai important, adică „tot ce are un judecător este ceea ce vede cu ochii lui”. Prin urmare, dacă vede adevărata sa stare, cu toate gândurile care îi tulbură mintea, primeşte din cele două lucruri: 1) se simte insultat – că nu este luat în considerare; 2) ulterior, el ajunge în a doua stare, unde aude infracţiunea sa. Din acest motiv, atunci simte chinuri mari când încearcă să stea în acea stare.

Acesta este sensul pentru „Care este jignit”, care se simte ofensat, ceea ce înseamnă că el nu este remarcat”… “dar nu jigneşte” înseamnă că este ca şi în operatorul şi operaţia. Operaţia este că se simte ofensat. Operatorul, care lucrează, este numit „jignire”. El spune că intenţia Creatorului nu este să-l insulte, ci, dimpotrivă, comportamentul Creatorului e să facă bine.

De asemenea, el este „degradat, dar nu răspunde”, ceea ce înseamnă că el nu fabrică scuze, ca în „Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu” (Psalmul 68).

Întrebarea este „Care este adevărul?” De aceea Creatorul l-a făcut să se simtă aşa de umil şi penibil? Chestiunea este că atunci când o persoană începe să lucreze Lişma (de dragul Său), însemnând că nu are nici o răsplată pentru munca sa şi se ocupă atât de minte cât şi de inimă pentru a fi curate, fără nici un interes propriu, este permis de sus să-şi vadă starea – dacă scopul lui este cu adevărat Lişma. Apoi, dacă supravieţuieşte testului, el este lăsat în palatul Creatorului şi stă în umbra Regelui.

Rezultă că numai aici, în această stare, îşi poate descoperi adevărata măsură a iubirii faţă de Creator şi nu poate primi răsplata, pentru că acum are numai durere. Acest lucru este considerat ca fiind modul în care în Tora „Vei duce o viaţă de întristare”. Cu alte cuvinte, înainte de a trece starea „unei vieţi de întristare”, atunci când munca este suficientă pentru a-L găsi pe Creator, singura lui atracţie este harul sfinţeniei.

Este aşa cum explică Baal HaSulam despre cuvintele înţelepţilor noştri: „O femeie cu o sticlă plină de fecale şi toată lumea aleargă după ea”. Aşa cum ţi-am explicat, explicaţia nu poate fi scrisă. Acest lucru este considerat ca „Estera s-a înverzit şi un fir de har a fost atras de ea”, ca şi în „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz”.

Iată motivul pentru care avem nevoie de ajutor de sus şi acesta este sensul sângelui de Pesah şi al sângelui circumciziei. Adică, atunci când putem să rămânem liniştiţi în timpul Torei, numită Peh-Sach (Pesach – vorbind din gură), iar în timpul executării Miţvot implicate în munca circumciziei, atunci suntem răsplătiţi cu ieşirea din exil şi intrarea în răscumpărare, ceea ce sunt aromele (şi motivele) Torei şi Miţvot.

Scrisoarea a rămas cu mine şi nu am trimis-o. Acum, mâine mă duc în America, adică la 1Iyar TaŞYaZ (2 mai 1957), aşa că vă trimit scrisoarea.

Prietenul vostru, Baruch Şalon HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, 1957

Pentru prieteni, fie ca ei să trăiască pentru totdeauna.

A trecut mult timp de când v-am scris. Am aşteptat ca cererea să vină de la voi. Între timp, vă voi scrie un articol pe care l-am auzit de la Baal HaSulam în 1948 la o masă de Purim, la masa sa caşer.

Ar trebui să înţelegem mai multe precizări cu privire la Meghila (povestea de Purim):

1) Este scris: „După aceste lucruri, împăratul a ridicat la putere pe Haman”. Trebuie să înţelegem ce înseamnă „după aceste lucruri”. După ce Mordechai l-a salvat pe împărat, împăratul ar fi trebuit să-l promoveze pe Mordechai. Dar ce a fost scris în cele din urmă? L-a promovat pe Haman.

2) Când Estera a zis împăratului: „Am fost vânduţi, eu şi poporul meu”, împăratul a întrebat: „Cine şi unde este acela?” (nu, „acesta este el”). Asta înseamnă că regele nu ştia nimic. Dar este scris „Şi împăratul i-a zis lui Haman: “Îţi dăruiesc şi argintul, şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi”. Astfel vedem că împăratul ştia despre vânzare.

3) În ceea ce priveşte „în funcţie de dorinţele fiecărei persoane”, înţelepţii noştri au spus, „Raba a spus ‘să se facă după dorinţele lui Mordechai şi Haman’” (Meghila, 12). Dar se ştie că acolo unde se spune doar „rege”, este Regele lumii, astfel, cum poate să facă Creatorul conform voinţei celui rău?

4) Este scris: „Şi Mordechai aflând tot ce se petrece”. Aceasta înseamnă că numai Mordechai ştia. Dar este scris mai întâi: „cetatea Susa era îngrozită”. Astfel, întreaga cetate a Susei ştia despre asta.

5) Cu privire la cuvintele „Căci o scrisoare scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţată”, cum de a scris mai târziu un al doilea decret care revocă primul decret?

6) Ce înseamnă că trebuie să fie beat de Purim până îl confundă pe Mordechai cel drept cu Haman cel păcătos?

7) Care este semnificaţia cuvintelor înţelepţilor noştri: „’Şi băutura era conform legii’. Ce este ‘conform legii’? Rabi Hanan a spus în numele lui Rabi Meir: ’În conformitate cu legea Torei’. Care este legea Torei? Mâncare mai mult decât băutură”.

Pentru a înţelege toate cele de mai sus, ar trebui să începem cu chestiunea lui Haman şi Mordechai, pe care înţelepţii noştri au interpretat-o „în conformitate cu dorinţele fiecărei persoane”, adică Haman şi Mordechai.

Dorinţa lui Mordechai este numită „legea Torei”, adică mâncare mai mult decât băutură. Dorinţa lui Haman este opusul: băutură mai mult decât mâncare. Ne întrebăm: “Cum poate fi o masă în conformitate cu voinţa unui rău?”

Răspunsul scris despre asta este „nici o coerciţie”, ceea ce înseamnă că băutura nu este obligatorie.

Este acelaşi lucru cu ceea ce au spus şi înţelepţii noştri despre versetul: “Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu”. Şi el a spus: „În schimbul faptului că, Moise şi-a ascuns faţa, el a fost răsplătit cu a vedea Chipul Domnului”. Este aşa tocmai pentru ca atunci când nu are nevoie de ceva (pentru că poate pune un Masach pe acesta), el poate să primească. Acesta este înţelesul pentru: „Am dat ajutorul Meu unui viteaz”. Asta înseamnă că, tocmai pe cel care este puternic şi poate merge în căile Domnului, Creatorul îl ajută.

Acesta este sensul „băutura a fost conform legii”. De ce? Pentru că nu există „nici o constrângere”, pentru că nu avea nevoie de băutură. Dar după aceea, când au început să bea, au fost atraşi de băutură, ceea ce înseamnă că erau atraşi de băut şi erau nevoiaşi. Apoi ajungeau într-o stare de constrângere. În acel moment ei au revocat calea lui Mordechai, şi acesta este sensul vorbelor lor spunând ca acea generaţie a fost condamnată la distrugere, pentru că ei se bucurau de mâncarea celui păcătos.

Aceasta înseamnă că, dacă ar fi primit băutura fără coerciţie, nu ar fi revocat voinţa lui Mordechai, care este calea lui Israel. Dar odată ce au luat-o prin constrângere, ei s-au hotărât să distrugă legea Torei, care este Israel. Acesta este sensul „a mânca mai mult decât a bea”. A bea este dezvăluirea Hochma, numită „înţelepciune” şi mâncarea se numeşte Or (Lumina) Hasadim, care este credinţa.

Totuşi, trebuie să examinăm problema lui Bigtan şi Teres, care voiau să-l asasineze pe Regele lumii: „Dar complotul a devenit cunoscut lui Mordechai… şi chestiunea a fost investigată şi descoperită”. Investigarea nu era un lucru mic, nu era uşor pentru Mordechai să o obţină. Numai după multă muncă a dezvăluit această problemă a fărădelegii. Iar odată ce i se dezvăluise în mod clar, „au fost amândoi spânzuraţi”. Adică atunci când au simţit răul, i-au spânzurat, adică au îndepărtat aceste lucruri şi dorinţe din lume.

„După aceste lucruri”, adică după toată munca şi truda pe care Mordechai a făcut-o prin controlul său, regele a vrut să-l răsplătească pentru lucrarea Lişma (de dragul Său). Dar există o regulă că este imposibil să dai celui inferior ceva dacă acesta nu are nevoie de el. Dorinţa şi nevoia se numeşte un Kli (vas) şi nu există lumină fără Kli.

Dacă regele îl întrebase pe Mordechai, ce ar trebui să-i dea? Mordechai era neprihănit, a cărui lucrare este doar să dăruiască. El nu doreşte nici o ascensiune. Mai degrabă, el este mulţumit cu puţin. Dar împăratul a dorit să extindă Hochma, care este dezvăluită de Mochin (creier) care se întinde de la linia stângă, în timp ce lucrarea lui rea, pe linia din dreapta. Ce a făcut regele? El l-a promovat pe Haman, ceea ce înseamnă că linia stângă este importantă.

Acesta este înţelesul „După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman. L-a ridicat în cinste şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el”. El l-a pus în frunte, ceea ce înseamnă că toţi slujitorii regelui au îngenuncheat şi s-au înclinat înaintea lui Haman, deoarece împăratul a poruncit să fie responsabil şi toată lumea a acceptat.

Îngenuncherea înseamnă acceptarea guvernării, deoarece îi plăcea calea lui Haman mai mult decât cea a lui Mordechai. De asemenea, toţi iudeii din Susa au acceptat atât de mult dominaţia lui Haman încât a fost dificil pentru ei să înţeleagă punctul de vedere al lui Mordechai, fiindcă este mai uşor să umbli în căile Creatorului prin cunoaştere.

Este scris că ei au întrebat: „Pentru ce încalci porunca împăratului?” Şi din moment ce au văzut că Mordechai a insistat să meargă pe calea credinţei, erau încurcaţi şi nu ştiau cine avea dreptate. Ei l-au întrebat pe Haman, care avea dreptate, după cum este scris: „Ei i-au spus lui Haman să vadă dacă Mordechai are să se ţină de hotărârea lui, căci el spusese că este iudeu”. Aşa că iudeul mănâncă mai mult decât bea, adică, credinţa este cea mai importantă, şi aceasta este întreaga temelie.

Aceasta a fost o mare interferenţă cu Haman, că Mordechai nu a fost de acord cu el şi toţi au văzut punctul de vedere al lui Mordechai, care a susţinut că numai el urmărea calea iudeilor şi că un alt mod este deja considerat idolatrie. Acesta este motivul pentru care Haman a spus: „Totuşi, toate acestea rămân pentru mine fără valoare de fiecare dată când îl văd pe Mordechai, iudeul aşezat la poarta împăratului”, pentru că Mordechai a susţinut că numai prin el este poarta Regelui.

Acum vom înţelege ceea ce am întrebat, „şi Mordechai a ştiut”, dar este scris: „Şi oraşul Susa a fost îngrozit”, ceea ce înseamnă că toată lumea ştia. Acest lucru înseamnă că şi oraşul Susa a fost nedumerit şi nu ştia cine are dreptate. Dar Mordechai ştia că dacă Haman ar avea controlul, prin aceasta el va şterge întregul Israel, însemnând calea iudaismului, din moment ce mâna lui Haman este pe linia din stânga.

Acesta este înţelesul lui Haman care a aruncat sorţul, aşa cum este pe Yom Kipur (Ziua ispăşirii), aşa cum este scris: „un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel”. Sorţul pentru Domnul este dreapta, care este Hasadim, numită „hrană”, ceea ce înseamnă credinţă. Sorţul pentru Azazel este într-adevăr linia stângă, care nu este „bună de nimic” şi „orice” se extinde de aici. Acesta este motivul pentru care în această zi nu se închide lumina, deoarece linia stângă blochează luminile.

Acesta este înţelesul pentru „au aruncat Pur, adică sorţul”, adică el interpretează ceea ce a făcut şi a răspuns că Pur este (pronunţat ca) Pi-Or (deschiderea luminii), unde prin sorţul pentru Azazel, toate luminile au fost blocate. Rezultă că au aruncat toate luminile mai jos. Haman a crezut că „cel fără vină strânge, dar cel rău se îmbracă în ele”, ceea ce înseamnă că prin faptele pe care Mordechai şi cei care îl însoţesc le făceau în mod corect, el ar lua răsplata, însemnând că Haman ar lua toată dezvăluirea luminilor în autoritatea sa.

Toate acestea, pentru că împăratul i-a dat sarcina de a extinde lumina Hochma mai jos. De aceea, atunci când s-a apropiat de împărat pentru a distruge iudeii, adică să revoce dominaţia lui Israel, care este Hasadim, şi să stabilească revelarea cunoaşterii în lume, împăratul i-a răspuns: „Îţi dăruiesc şi argintul, şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi”. Adică, aşa cum îi place lui Haman, potrivit autorităţii sale, care este stânga şi cunoaşterea.

Astfel, întreaga diferenţa dintre primul decret şi cel de-al doilea decret este în cuvântul „iudeu”. În edict (edictul este conţinutul scris care a plecat de la rege iar apoi există explicaţii ale edictului, care interpretează semnificaţia lui), „Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea”.

Nu se spune cine ar trebui să fie gata. Numai Haman a explicat edictul, aşa cum este scris, „şi a fost scris aşa cum a poruncit Haman”. În al doilea decret este scris cuvântul „iudei”: „Aceste scrisori cuprindeau hotărârea care trebuia vestită în fiecare ţinut şi dădeau de ştire tuturor popoarelor că iudeii stau gata pentru ziua aceea, ca să se răzbune pe vrăjmaşii lor”.

De aceea, când Haman a venit la împărat, împăratul i-a spus: „Argintul”, care a fost pregătit în avans „ţi-l dăruiesc”. Adică nu trebuie să adaugi nicio acţiune, deoarece „(îţi dăruiesc) şi poporul acesta; fă cu el ce vei voi”. Cu alte cuvinte, poporul vrea deja să facă ceea ce este bine în ochii tăi, adică poporul vrea deja să-şi asume guvernarea ta. Dar regele nu i-a spus să revoce guvernarea lui Mordechai şi a iudeilor. Mai degrabă, a fost pregătit în avans că în acest moment ar exista dezvăluirea Hochma, care este privită ca fiind „ce vei voi”.

„Edictul” a fost „legea care trebuia vestită în fiecare ţinut şi dădea de ştire tuturor popoarelor” însemnând că legea ar fi dezvăluit că ar fi descoperită Hochma, tuturor naţiunilor. Cu toate acestea, nu a fost scris că Mordechai şi iudeii, şi anume credinţa, vor fi revocaţi. Mai degrabă, intenţia era că ar exista dezvăluirea Hochma, dar ei preferau Hasadim în fiecare loc.

Haman a spus că de acum este momentul ca Hochma să fie dezvăluită pentru a primi Hochma, în timp ce argumentul lui Mordechai a fost că dezvăluirea este doar pentru a arăta ce primesc; Nu este obligatorie, şi anume că ei nu au altă alegere, deoarece nu există nicio dezvăluire a Hochma aici. Mai degrabă, ei aleg Hasadim din proprie iniţiativă.

Acesta este sensul celor spuse de înţelepţii noştri: „Până în prezent, prin constrângere; De acum înainte de bună voie”. Este scris despre versetul „au stabilit şi au primit”, ceea ce înseamnă că dezvăluirea a venit acum doar pentru a putea primi calea iudeului de bună voie.

De aceea exista o dispută asupra ei între Mordechai şi Haman. Argumentul lui Haman a fost că motivul pentru care Creatorul dezvăluie dominaţia Hochma acum este pentru ca cei inferiori să primească Hochma. Mordechai a susţinut că motivul pentru care Creatorul dă în prezent stăpânire la stânga este numai ca să o includă în dreapta, ceea ce înseamnă că dreapta este mai importantă.

Prin urmare, a doua scrisoare nu a anulat prima scrisoare, ci a explicat şi a interpretat primul edict. Cuvintele „dată de ştire tuturor popoarelor”, înseamnă că este vorba de iudei. Astfel încât iudeii ar putea să aleagă Hasadim din proprie iniţiativă.

Acesta este motivul pentru care este scris în a doua scrisoare: „iudeii stau gata pentru ziua aceea, ca să se răzbune pe vrăşmaşii lor”. El interpretează că motivul pentru care Hochma este în prezent în control este acela de a arăta că preferă Hasadim, nu Hochma. Aceasta se numeşte „să se răzbune pe duşmanii lor”, deoarece vrăşmaşii lor doresc în mod specific Hochma, în timp ce ei resping Hochma.

Prin aceasta, vom înţelege ce am întrebat despre regele care a întrebat: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?”, deoarece împăratul a spus: „Îţi dăruiesc şi argintul, şi poporul acesta; fă cu el ce vei voi”, deoarece împăratul a dat ordin numai pentru a revela Hochma. Asta înseamnă că stânga avea să servească dreapta, prin care vor vedea cu toţii că dreapta este mai importantă, de aceea ei aleg Hasadim.

Acesta este înţelesul Meghila (sul, dar şi Gilul-dezvăluire) Esterei (Hester-ascundere), care se pare că se contrazic una pe cealaltă. Descoperirea se datorează faptului că este dezvăluită tuturor, iar Estera înseamnă că există ascundere. Cu toate acestea, aceasta înseamnă că dezvăluirea este doar pentru a alege ascunderea, şi în mod special prin faptul că luminile apar mai jos.

Acum vom înţelege ceea ce au spus înţelepţii noştri: „Trebuie să fie beat de Purim până îl confundă pe Mordechai cel drept cu Haman cel păcătos”. Povestea lui Mordechai şi a Esterei a avut loc înaintea căderii celui de-Al Doilea Templu. Clădirea Templului este extensia Hochma, iar apoi Malchut (Regalitatea) este numită Templu.

Acesta este şi sensul lui Mordechai, care o trimite pe Estera să meargă la rege şi să pledeze pentru poporul ei şi ea a răspuns: „Toţi slujitorii împăratului… ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine… intră la împărat, în curtea dinăuntru, fără să fie chemat… Şi eu n-am fost chemată la împărat de treizeci de zile”. Aceasta înseamnă că, aşa cum se ştie că este interzis să atragi GAR mai jos, iar cel care atrage GAR este condamnat la moarte, deoarece linia stângă cauzează separarea de Viaţa Vieţilor.

„… Numai acela scapă cu viaţă căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur”. Aurul este Hochma şi GAR, adică numai prin trezirea celui superior poate rămâne în viaţă, adică în Dvekut (adeziune), dar nu prin trezirea celui inferior. Şi deşi Estera, care este Malchut, are nevoie de Hochma, ea este primită numai după trezirea celui superior. Dar dacă atrage GAR, îşi va pierde viaţa.

În această privinţă, Mordechai i-a răspuns: „ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei”, prin revocarea completă a liniei stângi, iar iudeii vor fi lăsaţi cu linia dreaptă, care este Hasadim „şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri”. Pentru că ABA (tatăl) o stabileşte pe fiică”, ea trebuie să aibă Hochma. Cu toate acestea, trebuie să fie mâncare mai multă decât băutură.

Cu toate acestea, dacă iudeii nu au de ales, vor trebui să revină la linia stângă. Rezultă că întregul său sine va fi anulat. În această privinţă, ea a spus: „dacă va fi să pier, voi pieri”. Dacă mă duc, voi pieri pentru că aş putea provoca sepărarea. Dacă nu mă duc, „ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei”, însemnând într-un alt mod, căci ei vor revoca complet minciuna stângii, aşa cum i-a poruncit Mordechai.

De aceea a luat calea lui Mordechai, adică l-a invitat pe Haman la sărbătoare. Adică, a extins linia stângă, aşa cum o poruncise Mordechai, apoi a inclus stânga în dreapta, astfel încât întreaga atragere a Hochma a fost promptă, cu scopul de a nu primi Hochma, ci de a prefera Hasadim. În acest fel, există o dezvăluire a luminilor mai jos.

Acesta este sensul Meghila (dezvăluirea) Esterei (ascunderii). Deşi există deja dezvăluire, ea încă mai ascunde (Estera înseamnă Hester-ascundere).

Să sperăm că este meritul lui Baal HaSulam, ale cărui cuvinte sfinte am fost privilegiaţi să le auzim deşi nu am fost răsplătiţi cu înţelegerea profunzimii lucrurilor care sunt cele mai sublime.

Permiteţi-mi să vă binecuvântez cu o sărbătoare Caşer şi fie să ni se acorde mântuirea în mântuirea generală.

Prietenul vostru, Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, 28 Martie 1957

Pentru prietenul meu,

Am primit scrisoarea de Purim şi mi-a plăcut, deoarece tu eşti singurul care mi-a scris câteva detalii despre ce se întâmplă acolo şi îţi voi răspunde la întrebări.

În ceea ce priveşte locul în care copiii ar trebui să înveţe, este preferabil un seminar de Hasidim (Hasizi), deoarece într-un seminar de Hasidim eşti cel puţin mai sigur de teama de cer, în timp ce în celelalte seminarii trebuie să te temi de prieteni în această privinţă.

În ceea ce priveşte cumpărarea unei părţi din Zohar, nu mă interesează acest lucru. Deşi am motive ascunse, există un motiv pe care ţi-l voi dezvălui. Când faci ceva, trebuie să beneficiezi fie în corporalitate, fie în spiritualitate. Aici, în ceea ce priveşte corporalitatea şi câştigarea de bani, există alte oferte bune în lume şi le evit pentru că nu am nici o dorinţă de a mă angaja în afaceri. În ceea ce priveşte spiritualitatea, ceea ce înseamnă că voi avea o parte în Sulam (Scara, comentariu la Zohar, am deja un rol important în aceste cărţi, deoarece Tora m-a recompensat cu două părţi. Prin legea Torei, sunt doar patru moştenitori şi merit două părţi… aşa că nu am nevoie să cumpăr, adică să dau bani pentru a mi se da ceea ce merit. Dar am motive ascunse.

Încearcă să-mi dai fiecare detaliu despre ceea ce se întâmplă acolo.

Binecuvântări pentru Kaşrut a sărbătorii,

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, 17 ianuarie 1957

Pentru prieteni, fie ca ei să trăiasă pentru totdeauna,

Cu ceva timp în urmă, v-am scris o scrisoare, dar încă nu am primit niciun răspuns, dacă v-a atins. Și cu excepția … voi toți trândăviți în scrisul vostru pentru mine. Aceasta trebuie să fie o chestiune de „un act care provoacă timpul” și nu voi mai spune nimic.

Cu privire la Roș Hașana [începutul anului] pentru pomi, care este pe 15 a lunii Șvat, în Masechet [Tratatul Talmudului] de Roș Hașana [p 14], „La întâi a lunii Șvat, care este motivul? Rabi Hoșia a spus: „aceasta se datorează faptului că au trecut majoritatea ploilor anului”. În Tosfot a fost scris că motivul de mai sus este, de asemenea, conform lui Beit Hillel, care concurează cu 15 a lunii Șvat, deoarece zilele ploioase au trecut, și este timpul să se chircească [ultima treime a sezonului ploios], iar rășina este abundentă în pomi, și fructele se coc.

În Masechet de la Roș Hașana [p 11], se spune: „Unul care iese pe o zi de Nisan [prima lună din calendarul ebraic] și vede pomii înfloriți și spune: „Ferice de El, care nu privează lumea Lui de nimic și a creat în ea creații bune și arbori buni cu care să bucure oamenii”.

Trebuie să înțelegem:

1. Ce înseamnă, „El nu privează lumea Lui”? Pomii înfloriți dovedesc că nimic nu lipsește?
2. „A creat creații bune” – ce dovadă avem că sunt bune creațiile?
3. Legătura dintre om și pom;
4. Se știe că, dacă majoritatea zilelor ploioase au trecut, este semnul începutului de an. Acest motiv este atât în conformitate cu Beit Șamai, cât și în conformitate cu Beit Hillel.

Mai întâi trebuie să înțelegem înțelesul de Roș Hașana în lucrare. Se știe că Roș Hașana este momentul judecății, când oamenii sunt condamnați favorabil sau din contră. Roș [cap] este considerat o rădăcină din care apar ramurile. Ramurile întotdeauna se extind în functie de esența rădăcinii, pentru că o rădăcina de portocal nu va scoate ramuri de mere.

Potrivit rădăcinii și a Roș, o persoană se stabilește la început, astfel își continuă viața. Rădăcina este fundația pe care se construiește întreaga construcție.

Hotărârea că o persoană este judecată la începutul anului înseamnă că persoana însăși este judecătorul și executorul, deoarece persoana însăși este judecătorul, arbitrul, reclamantul și martorul. Este așa cum au spus înțelepții noștri: „Există o judecată jos; Nu există nici o judecată de mai sus”.

„Ploi” înseamnă vitalitatea și plăcere prin care pomul poartă fructe. Munca principală a omului este în zilele de iarnă, în nopțile lungi ale Tevet. De la Tișrei – care este începutul general al anului – la Șvat, majoritatea zilelor ploioase au trecut, ceea ce înseamnă că o persoană a primit deja vitalitate și plăcere de la Tora și din muncă. În acel moment, o persoană se judecă dacă trebuie să continue pe tot parcursul anului numai cu Tora și să lucreze, sau altfel.

„Dacă este unul dintr-o mie pentru care îngerul pledează în favoarea sa, depunând mărturie despre integritatea sa”, adică dacă are merite, atunci o persoană este informată despre integritatea sa, ceea ce înseamnă că va merge pe calea cea bună. În acel moment este „unul dintr-o mie”, ca în „Vă voi învăța înțelepciunea”. Apoi, după deliberare, el este achitat în judecată, însemnând că el a luat asupra sa să se angajeze de acum încolo în lucruri pure, numite „dăruire”, atât pentru Creator cât și pentru oameni.

Dar asta este adevărat numai dacă meritele sunt majoritatea, adică până acum majoritatea vitalității pe care a primit-o a fost din chestiuni de dăruire. În acel moment el decide că merită să continue, iar apoi se consideră că a fost declarat nevinovat.

Dar dacă el nu a primit majoritatea vitalității din chestiuni spirituale, ci vitalitatea sa a derivat toată din chestiuni corporale și, dacă are meritul numit „apărarea îngerului”, atunci el este declarat nevinovat. Adică, el decide să continue pentru restul anului numai cu chestiuni de dăruire.

Dacă majoritatea sunt nelegiuri, ceea ce înseamnă că, după toate faptele și lucrările, el a primit încă majoritatea vitalității din chestiunile voinței de a primi pentru sine – rădăcina tuturor nelegiuirilor și păcatelor – atunci este declarat vinovat.

Adică, el se preocupă ca el însuși să procedeze doar ca și restul lumii, adică cu lucruri care sunt doar pentru primirea pentru sine. Aceasta este vinovăția omului, deoarece lucrurile care se află în primire pentru sine rețin omul de la realizarea perfecțiunii eterne și de a-i fi acordate plăcerile sublime. Acest lucru este considerat drept „condamnare”, atunci când cineva decide să-și continue restul zilelor doar cu lucruri care condamnă sufletul.

Acesta este motivul pentru care Tosfot scrie: „deoarece până atunci majoritatea zilelor de ploaie au trecut” etc. „, iar rășina este abundentă în pomi, iar fructele se coc”. Asta înseamnă că, dacă au trecut majoritatea nopților lungi ale zilelor de iarnă din Tora și muncă, iar rășina este abundentă în pomi, și el știe și simte că un foc arde în inima lui, ca în „Flăcările ei sunt flăcări de foc, focul Domnului”, el decide să continue pe această cale. Acesta este sensul pentru „și fructele se coc”, ceea ce înseamnă că de acum înainte el va fi răsplătit cu fructe.

Din acest motiv, a 15 zi a lunii Șvat este numită „începutul anului” [Roș Hașana], atunci când o persoană a calculat deja dacă va continua lucrarea, sau din contră, deoarece de acum el știe de la ce discernământ poate imagina viața – de la chestiuni de primire de sine sau de a acorda mulțumiri Stăpânului său. El știe că toată lucrarea lui este doar ca să obțină dorința de a dărui, deoarece Creatorul ne-a pregătit dorința de a primi plăcerile, în momentul creației, pentru că El dorește să facă bine creațiilor Sale și a creat voința de a primi.

Creația, dacă ar fi rămas doar cu o dorință de a primi, adică dacă am primi abundența spiritualității și eternității în dorința noastră de a primi, plăcerile ar fi fost incomplete din perspectiva ramurii care dorește să semene cu rădăcina. De aceea există pâinea rușinii. Aceasta ar lăsa Creația deficitară.

Din acest motiv, Creatorul ne-a pregătit o corecție numită Țimțum [restricție]. Adică, acolo unde există dorința de a primi, o persoană se simte ascunsă, așa cum este scris în Introducere la Sulam [scara], că, deși viața care este îmbrăcată în corp și extinde existența din existență, rădăcina inițială încă nu este evidentă datorită Țimțum.

Și prin adaptarea la Tora și la muncă suntem răsplătiți cu corecția numită „primire pentru a dărui”, prin care suntem răsplătiți cu Dvekut [adeziunea] cu El. Rezultă că prin aceasta, totul se termină. Acesta este înțelesul „care nu a privat lumea Lui de nimic”, referindu-se la corectarea dăruirii, după cum va fi scris mai jos.

Acum vom explica legătura dintre pomi și oameni, pe care înțelepții noștri i-au conectat. Este scris: „Pentru că omul este pomul câmpului”. Asta înseamnă că toate lucrările aplicate pomilor pentru a-i face potriviți pentru a purta fructe se aplică și omului. Până când o persoană este gata să dea roade, trebuie să îndure toate lucrările aplicate pomilor.

Fructele sunt scopul final al omului și, odată, la o masă de 15 Șvat, Baal HaSulam a explicat de ce este vorba de a mânca fructe. El a spus că asta este pentru că aceasta este întreaga diferență dintre Kdușa și Sitra Ahra [cealaltă parte], așa cum este scris în Zohar: „Un alt dumnezeu este infertil și nu aduce rod”, așa cum interpretează el în Sulam. Adică sursa lor se usucă și se usucă, până se închide complet. Dar cei care avansează în Kdușa sunt răsplătiți cu binecuvântare în faptele lor: „Care își dă roadele la timpul său și frunza nu se usucă” [„Introducere la cartea Zohar”, punctul 23].

Acesta este motivul pentru care poporul Israel face o indicație a acestora, pentru a arăta că importante sunt fructele. Iar fructele sfințeniei sunt răsplătirea cu revelarea Dumnezeirii Sale și el devine ca o fântână fără sfârșit, avansează de la grad la grad până când este răsplătit și spune: „El va fi proslăvit în mine, căci El mă dorește, Și el va fi pentru mine o coroană de gazelă”.

Lucrările care se aplică pomilor au fost, de asemenea, date omului, pentru a-l califica. În Șviit [capitolul 2, 42] aduce acolo lucruri care sunt necesare pentru îngrijirea pomilor, și de aici învățăm despre lucrarea omului:

Fertilizarea – oferindu-le îngrășăminte. De asemenea, omul trebuie să-și adauge îngrășăminte, ceea ce reprezintă calități indecente, în detrimentul unei persoane. Cu toate acestea, nu ar trebui să aducă îngrășământul din afară, așa cum se întâmplă cu pomii, ci ar trebui să aducă îngrășământul din ascundere la dezvăluire, adică în simțurile lui, astfel încât să simtă măsura slabă a calităților sale indecente. În caz contrar, nu se pot corecta acțiunile.

Săpatul– la baza pomilor. De asemenea, omul trebuie să sape în sine și să-și caute scopul, și anume care este scopul pentru care a venit în această lume.

Îndepărtarea nodurilor – tăierea nodurilor, care sunt defecte care apar în arbore. Un nod este ceva care este în afara corpului. Există mai multe lucruri pe care le face o persoană și care sunt văzute în afară, de către oameni. Adică, în timpul rugăciunii sau atunci când el vorbește în cuvinte pioase față de prietenul său, prin care prietenul său vede lucrarea sa care este în afara corpului său. Acestea trebuie tăiate și anulate. În schimb, „Fiți smerit cu Domnul, Dumnezeul vostru”.

Adică atunci când o persoană face o lucrare pentru Creator, semnul este dacă el încearcă să o ascundă de oameni. Acesta este un semn că scopul său este adevărat. Dacă nu, este tocmai contrar – el dorește doar să se dezvăluie oamenilor și purifică trupul în exterior cu scuze slabe. Dar când urmărește Creatorul, el vrea în mod natural să acopere lucrarea.

Îndepărtarea frunzelor din pom pentru a-l face mai ușor. De asemenea, omul are frunze care preced fructele, ceea ce înseamnă că fructele apar după frunze. Acesta este sensul de a veni de la Lo Lișma [nu de dragul Său] la Lișma [de dragul Său]. Lo Lișma se numesc „frunzele”, iar fructele sunt Lișma.

Cu toate acestea, aceste frunze ar trebui îndepărtate pentru a fi mai ușor pomului să obțină Lișma. În caz contrar, dacă nu elimină Lo Lișma, el va rămâne în starea Lo Lișma. După aceea, când este recompensat cu Lișma, este scris: „ale cărui frunze nu se veştejesc”. Mai degrabă, toate lucrările care erau în Lo Lișma intră în cele din urmă în Kdușa [sfințenie].

Și există o interpretare mai înaltă, așa cum este scris în Sulam („Introducere la Cartea Zohar”, punctul 2), că „frunzele” sunt forțele judecății în Masach [ecran], însemnând Țimțum care a fost pe voința de a primi, că nici o abundență nu ar lumina, ci ar fi întuneric. Prin aceasta se naște Masach. Rezultă că forța hotărârii de plecare a luminii îl face să facă un Masach prin care primește puterea de a primi pentru a dărui.

De asemenea, în timpul pregătirii, înainte de a-i fi încredințată intrarea în palatul Creatorului, omul trebuie să se obișnuiască cu puterile de depășire a dorințelor de primire pentru sine. Calea este de a începe cu lucruri mici, care nu-i dau atâta bucurie și plăcere și la care e mai ușor de renunțat și de a spune despre ele: „Dacă nu ar fi o Mițva să te angajezi în aceste chestiuni, nu le-aș face”.

După aceea, adaugă până se obișnuiește să renunțe la cele mai importante lucruri pentru el. Chiar și cu lucrurile care îi ating sufletul, el poate spune că dacă nu ar fi o Mițva, nu se va angaja în ele. Toate acestea sunt necesare pentru ca el să fie puternic și antrenat în luptă, iar apoi primește intrarea în palatul Creatorului pentru a fi printre slujitorii lui Dumnezeu.

Forța care-l obligă să se rețină de toate lucrurile, astfel încât nu va fi scufundat în dorințele de primire pentru sine, este forța judecății, care îl stăpânește și îl împiedică să nu reușească în cele de mai sus. Acest lucru se întâmplă deoarece, atunci când are interes personal, vitalitatea și abundența se îndepărtează prompt de la el. Prin urmare, el determină, decide și menține Masach-ul pe care îl va primi în mod special pentru a dărui.

Este la fel în manierele de pregătire: forța de judecată menționată mai sus arată puterea și acțiunile sale sunt evidente până când se decide odată pentru totdeauna să nu încalce niciodată legile Torei. Dar, până când ajunge la această rezoluție finală, ca o lege imuabilă, cineva se află într-o stare de „înainte și înapoi”, privită ca o catapultă, până când se teme de pedeapsa forței judecății menționată mai sus.

Alegoric, chiar dacă cineva se simte entuziasmat și crede că nu va cădea niciodată, dacă el nu reușește cu interes propriu, în minte sau în inimă, puterea judecății se pronunță imediat asupra lui și vitalitatea spirituală se îndepărtează de el. Adică, lui i se refuză toată dorința și imaginea pe care a avut-o în Tora și în lucrare și se încadrează în autoritatea Sitrei Ahra, care îl guvernează. El nu are nici o tactică sau forță să o învingă și o urmează ca o oaie la sacrificare. Îl forțează să aspire și să obțină vitalitatea de la cele mai mici dorințe ale primirii în realitate, adică acele lucruri de bază pe care din frica de Domnul oamenii obișnuiți nu le doresc niciodată.

Motivul pentru asta este că el a fost obișnuit să primească vitalitate spirituală și nu găsește nimic bun cu privire la trivialitățile obișnuite ale acestei lumi. Deci, până când primește o răsplată în locul vitalității spirituale pe care o posedă – atunci când obține satisfacție emoțională de la ea – el dorește cel mai mic lucru din lume, poate că acolo va fi capabil să-și satisfacă sufletul.

În acel moment, el este suspicios față de orice nelegiuire din Tora, deoarece puterea judecății îl împinge în Sitra Ahra și dorința de a primi vede pentru a se umple de plăcere, astfel încât el va avea vitalitate pentru a se umple de la Sitra Ahra, numită „rădăcina voinței de a primi pentru sine însuși”. Din acest motiv, el coboară în locul rătăcirii, că poate acolo va găsi ceea ce caută.

Dar este discutabil dacă găsește ceea ce caută. Și totuși, el trece prin gunoaie ca puii de găină prin grămada de gunoi. La începutul toamnei își mai aduce aminte de starea spirituală pe care a avut-o, ceea ce înseamnă că o Reșimo [amintire] încă mai rămâne în el. În acel moment, el știe că acum este considerat mort, adică să facă toate lucrurile josnice, fie în gândire, fie în acțiune, într-un loc în care nu simte rușine față de oameni.

Și totuși, el știe că acest lucru nu este scopul omului și că este o înjosire. El înțelege intelectual că trebuie să depășească acest timp de coborâre, deși el știe, vede și simte, că a rămas ca mort, fără speranță și legat cu frânghii de Aviut [Grosime / voință de a primi] sub autoritatea Sitrei Ahra.

Amintirea respectivă îi pare a fi un vis bun pe care nu va putea niciodată să-l viseze din nou. Acesta este ceea ce știe și simte [este absolut sigur că este imposibil să continue starea spirituală pe care o avea atunci]. Cu alte cuvinte, el nu are puterea devoțiunii și a credinței mai presus de rațiune ca înainte. Din acest motiv, această Reșimo nu îi aduce decât suferință pentru că este absolut incapabil să scape de starea sa actuală.

Și pentru că este în natura umană să uităm suferința, căci natura noastră este să-i uităm pe morți, adică dacă își amintește de timpul său spiritual, vede că acum este mort, așa că el ajunge într-o coborâre și mai mare. Adică, el uită starea sa bună și crede că a fost întotdeauna în starea actuală de primire de sine și nu a dorit niciodată lucrarea Creatorului, ceea ce înseamnă că vorbele „Și voi care vă alipiți”, cu siguranță nu s-au spus despre el. În schimb, toată vitalitatea lui vine numai din chestiuni corporale.

Și dacă el își amintește uneori că a avut o stare spirituală, se scuză că și atunci nu era probabil autentică, ci o imitație. Și, cel mai important, nu trebuia să iasă din acea stare.

Dar dacă, în cele din urmă, gândește: „Ce se va întâmpla cu corecția sufletului?”, se scuză că îl va corecta în viața viitoare, dar nu acum. Apoi ajunge într-o coborâre și mai mare, adică uită să se gândească chiar pentru un moment despre tot ceea ce se întâmplă cu el. În schimb, el nu face nici un fel de calcul, curge cu curentul lumii și se distrează ca toți ceilalți.

Acesta este sensul „coborârii și incitării” unei persoane spre primirea pentru sine. Și „urcare și calomnie” înseamnă că el a încălcat legile Torei și face sufletul său să rămână fără vitalitate.

Acest lucru continuă până când el este milostivit de ceruri și este făcut să cadă în vreun fel într-un mediu bun de cărți sau autori și, dintr-odată, începe să simtă din nou că „Este glasul preaiubitului meu, care cheamă”.

Uneori, poate fi contrar, că el intră într-un mediu de mult mai de jos și, observându-și rătăcirea, începe brusc să simtă vestitorul: „Întoarceți-vă, o, fii răutăcioși!”. Apoi, el își reamintește cu tărie puterea și căile și legile pe care le-a primit și le-a auzit, devine din nou înzestrat și iese cu promptitudine din toată josnicia și este reînviat.

În acel moment el simte deja că are puterea de a învinge prin puterea devotamentului și începe să aleagă din nou binele și să iubească pe cei răi. Numai atunci el este judecătorul de alegeri și sfaturi bune și conduită veridică și are puterea de a merge mai departe.

Dar în timpul morții, adică în momentul în care mortul se află înaintea lui, nu sunt acceptate condoleanțe, căci așa cum este scris: „Cei morți sunt liberi”, pentru că atunci când o persoană moare, el devine liber de Mițvot și nici un sfat nu-l poate ajuta.

Și dacă el nu reușește din nou cu interesul propriu, calitatea judecății îl lovește încă o dată și este plasat în catapultă până când cel viu, adică timpul când este în viață „va intra în inima sa”, să se apere și să se păzească cu toate tipurile de prudență, astfel încât să nu cadă din nou în autoritatea Sitrei Ahra.

Această frică de forța judecății continuă până când este sculptată în inima sa și va determina comportamentul său statornic, așa cum este scris: «Balaam a văzut pe cheniţi şi a rostit următoarea proorocire: „Locuinţa ta este tare de tot și cuibul tău este pus pe stâncă”. RAȘI a interpretat [acel nemernic de Balaam a spus]: „Mă întreb de unde ți s-au acordat aceste lucruri, căci ai fost cu ei în sfatul „Să ne purtăm cu înțelepciune cu ei” și acum te-ai așezat în fermul și puternicul Israel“».

Cu alte cuvinte, Sitra Ahra îi vine cu argumentul: „Ce se întâmplă cu tine? Întotdeauna ai mers cu mine în privința chestiunilor de primire pentru sine și acum ți-ai înființat o stare de neclintit pentru a nu te muta un centimetru din locul tău spiritual. Aceasta se numește „teama de pedeapsă”, când el respectă legile Torei de teamă de pedeapsa puterii judecății.

Acesta este sensul îndepărtării, ca și în „El întreabă și el răspunde”, adică ascensiuni și coborâri. Prin întrebări și răspunsuri se determină forma reală a lucrării Creatorului.

Praful – rădăcinile expuse sunt acoperite cu praf.

„Rădăcina” este considerată drept „gândire”, care este rădăcina acțiunii. Dacă gândurile sunt descoperite, adică dacă privim în fiecare loc și spionăm în fiecare loc, pe căile și conduitele pe care le-am primit de la profesori, dacă acestea sunt adevărate, atunci trebuie să ne luptăm cu aceste gânduri, ca și în „Și Un om s-a luptat cu el”- s-a spus despre slujitorul lui Esau – și le-a acceptat mai presus de rațiune.

Acesta este sensul la „a fi prăfuit de praful picioarelor lor”. Aceasta înseamnă că, deși aveți spioni care spun: „Nu vom urca”, și deși spionii lor, adică gândurile elevilor, aduc praf, ceea ce înseamnă că vorbele profesorilor lor li se par la fel de valoroase ca praful, el ar trebui să ia în continuare în considerare cuvintele profesorilor mai presus de rațiune.

Aici voi oferi un exemplu: Baal HaSulam ne-a promis că umblând în cărarea lui și urmând îndrumarea lui, vom fi răsplătiți cu veșnicia Lui, să ne ținem de el și să intrăm în palatul Regelui, deși noi toți simțim că nu avem calitățile corecte pentru a fi servitorul Regelui. Totuși, „Domnul este aproape de inima frântă”, deoarece toate calitățile indecente care sunt în mod inerent în interiorul nostru, Creatorul le-a plantat în noi și ne-a creat cu toată neputința.

Baal HaSulam a spus: „Domnul este înalt și cel jos Îl va vedea”, deoarece Creatorul iubește adevărul. Din acest motiv, Creatorul apropie pe cei cu adevărat căzuți. Uneori ajungem într-o stare de disperare și simțim că nu ne vom ridica din starea noastră actuală, adică în timpul contemplării. S-a spus despre asta, „praf”, ceea ce înseamnă că trebuie să luptăm cu aceste gânduri.

Fumigația sub pom – pentru a ucide viermii care cresc în el. Este scris despre mană: „s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa, dar a făcut viermi şi s-a împuţit”. Baal HaSulam a interpretat mana ca fiind credința. Se știe că în fiecare zi trebuie să reînnoim credința.

Acesta este sensul de „a aduna în fiecare zi”, adică chiar dacă este încă o zi pentru el, el trebuie să reînnoiască temelia lucrării, adică scopul lucrării. Trebuie să știe că starea lui de „zi” este doar rezultatul credinței, pentru că dacă cineva urmează calea credinței, el este răsplătit cu hainele Șchina [Divinității], fiecare în conformitate cu măsura sa de credință.

Aceasta înseamnă că „ziua” nu este scopul său, dar el poate folosi ziua pentru a mărturisi credința. Adică va spune: „Acum văd că am mers pe calea credinței, pentru că rezultatul pe care îl am este acela al unei zile. Rezultă că trebuie să devin mai puternic în rădăcină”.

În mod similar, Baal HaSulam a interpretat despre „păstorii vitelor lui Avraam” – că ei oferă hrană pentru posesiunile lui Avraam, ceea ce înseamnă calitatea credinței, deoarece calitatea sa este de „tatăl credinței”, dar primind calitatea credinței ca scop și esență. În caz contrar, el va fi privit ca „înclinându-se către soare”.

În timp ce fundația este doar credința, omul se află într-o stare de sărăcie și slăbiciune, după cum este scris: „și eu sunt un vierme”. Cu alte cuvinte, Anochi [eu / egoistul], considerat drept credință, îl face să se simtă ca un vierme, pentru că întreaga lui lucrare este mai presus de rațiune și pentru că fiind mai presus de rațiune, el nu se poate simți mândru.

Dar dacă nu reînnoiește credința, ci mai degrabă, după cum este scris, „a ocolit-o”, el s-a jucat cu ziua și esența „a făcut viermi”. Unde ar fi trebuit să fie „vierme”, el ‚s-a stricat” [în ebraică Yaram „înseamnă atât „rasă”, cât și „a fost înhumat”], adică a fost mândru, deoarece a simțit că era mai înalt decât toți.

Toate acestea se datorează faptului că lucrează în rațiune. Din aceasta, el vine la „rasă”, adică la mândrie, iar mândria sa se răspândește până când ajunge la măsura „și s-a stricat”, după cum spun oamenii în armată, „mândria miroase de departe”.

Sfatul pentru aceasta este așa cum ne spune Mișna: „afumatul”. Fumul vine prin ardere, însemnând că în fiecare zi el își arde lucrarea de ieri și abia astăzi începe să intre în bucuria unui război sfânt – să se scoată afară din Țara Israel sub autoritatea primirii și să resimtă punctul într-o stare în care simte că aripile Șchina [Divinității] îl acoperă, așa cum este scris: „Domnul îl va ocroti totdeauna Şi se va odihni între umerii Lui“.

Cu alte cuvinte, tocmai atunci când își asumă calea credinței, privită ca o povară care este purtată pe umeri, omul este răsplătit cu Șchina. Este așa cum a spus Baal HaSulam, că în fiecare zi trebuie să dăm Creatorului tot ce a trecut prin Mițvot sau fărădelege și să începem din nou. Acesta este și sensul „afumatului”, pentru că fumul blochează ochii, numiți „ochii minții”, care este a celui în rațiune.

Despietruirea înseamnă înlăturarea pietrelor. Acestea sunt înțelegerile pe care le are în rațiune, care aparțin inimii de piatră. Adică, atunci când simte o zi și simte o bucurie și emoții în lucrare, el spune: „Acum văd că merită să fiu servitor al Creatorului pentru că găsesc plăcere și vitalitate în asta”. Rezultă că el deja are sprijin, ceea ce înseamnă că din toate aceste sprijiniri el găsește multe pietre și are o întreagă clădire în rațiune.

Acestea sunt adevăratele piedici. Este așa cum a spus Faraon: „când le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi, iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască”. Asta înseamnă că unde ai plăcere, numită „piatră”, să n-o primești în inima de piatră numită „primire”. Dacă e băiat „însemnând că dăruirea s-a trezit, ca în „păstorii vitelor lui Avraam”, atunci „să-l omorâți”, adică să distrugeți aceste gânduri.

„Dar dacă este o fată”, însemnând Nukva [femeia], primind totul în voința de a primi, fie în minte, fie în inimă, „atunci ea va trăi”. Asta înseamnă că ceea ce Faraon a sfătuit este să o accepte ca vitalitate și fundație. Dar calea Torei este să înlăture aceste păreri și gânduri.

Tăierea înseamnă tăierea și înlăturarea ramurilor uscate din pom. Asta înseamnă că oricine a dobândit din mediul înconjurător prin obiceiuri, porunci și legi dure, ar trebui să fie tăiat, adică să uite legile din cealaltă parte. Este așa pentru că țara lui Israel este numită Lișma, iar ceea ce se ia din mediul înconjurător este numai Lo Lișma.

Ajustarea înseamnă că atunci când există multe crengi proaspete, este obișnuit să tai unele dintre ele și să le pui deoparte. Asta înseamnă că, chiar și legile și înțelepciunile care sunt cu adevărat pline de sevă, dacă sunt prea multe, ceea ce înseamnă că, cunoașterea lui este mai mult decât faptele lui, atunci el nu trebuie să folosească o mulțime de cunoștințe și control, deoarece majoritatea apar în primul rând în acțiuni, fiecare acțiune afirmând calitatea operatorului său.

Învățăm din toate cele de mai sus că oamenii sunt apropiați de pomi. Acesta este sensul la „Cel care iese pe o zi Nisan și vede un pom înflorit”, ceea ce înseamnă că pomii au început deja să-și arate puterea, adică este deja evident că doresc să împartă fructe în beneficiul omului. În beneficiu înseamnă a dărui, așa cum este scris: „Inima mea revarsă o materie bună”, adică, spun eu, „Lucrările mele sunt pentru Rege”, care este bun.

Și din moment ce pomii înfloresc, și anume dăruiesc, ei se numesc „pomi buni”. În mod evident, la acea vreme există și oameni buni, ceea ce înseamnă că și ei fac lucruri pentru a dărui mulțumiri Stăpânului lor. Altfel, pomii nu-și vor da roadele, așa cum au spus înțelepții noștri: „Întreaga lume este hrănită pentru Hanina, fiul meu”. Pentru că sunt drepți care dăruiesc, ei acționează astfel încât pomii să dea.

Acesta este sensul „nu a privat lumea Lui de nimic”. Aceasta înseamnă că El ne-a pregătit angajamentul în Tora și Mițvot, prin care vom realiza perfecțiunea, numită „primire pentru a dărui”. În consecință, pe lângă crearea voinței de a primi, El a pregătit prompt corectarea pâinii rușinii, astfel încât să existe o plenitudine în beneficiu.

Astfel, omul trebuie să-și dea un acont în fiecare zi, să își reînnoiască lucrarea în depășire și să uite trecutul. În schimb, el trebuie să fie foarte încrezător că din această zi va reuși să obțină o permanentă și veșnică Dvekut[adeziune].

Fie ca Creatorul să ne ajute cu toate necazurile noastre și să răscumpere sufletele noastre și noi să fim mântuiți în corporalitate și spiritualitate, Amin, așa să fie!

Prietenul tău, Baruch Șalom HaLevi Așlag,

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, 2 ianuarie 1957

Pentru prietenul meu,

Am citit scrisoarea ta din luna Tevet [decembrie 1956] și voi răspunde pe scurt și în general.

V-am scris deja că există judecăți atenuate. A înțelege acest lucru în pregătirea pentru a intra în palatul Creatorului este că uneori o persoană simte că este într-o stare de rătăcire, adică nu are nici Tora, nici muncă, ci gânduri de vanități lumești și așa mai departe. În acel moment, omul devine disperat spunând: „’Iar eu îl slujesc pe stăpânul meu’ trebuie să fie spus despre altcineva”.

Mai degrabă, este spus despre oameni de grade înalte, care s-au născut cu calități bune și înalte și cu o minte bună și cu dorința și setea de a persista cu studiul Torei, iar singurul lor angajament de la venirea în lume, fiind ca mintea și inima lor să fie doar spre Tora și spre muncă, dar nu despre un om de valoarea mea, eu aparținând staulului de oi, iar versetul, „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră şi prin aceasta vă veţi lungi zilele”, nu s-a spus despre mine.

Uneori există atenuare în timpul trezirii răutății și o persoană vede că „nu știam cât de scufundat am fost în lucruri tranzitorii și lucruri incomode. Nu am avut grijă să fiu așa cum ar trebui să fiu”. Iar psalmul care spune: „Va fi proslăvit în mine pentru că El mă dorește”, și eu ar trebui să spun acest psalm pentru că întregul Israel are o parte în lumea viitoare, ca și în „A stat și a ascuns asta pentru cei drepți în viitor”.

„Dar acum, când sunt departe de tot, nu trebuie să disper ci să am încredere în Creator, pentru că „Tu auzi rugăciunea fiecărei guri”. „Fiecărei” înseamnă că, deși gura mea nu este la fel de curată cum ar trebui să fie, cele treisprezece calități ale milei sunt pe punctul de a mă trezi și pe mine.

„Din această zi, sper să merg înainte, deși am spus asta deja de atâtea ori și în cele din urmă am rămas în liniștea mea”. În acel moment el răspunde că există „lume”, „an”, „suflet”, iar aceste trei trebuie să fie unite în același timp, loc și suflet împreună.

Din acest motiv, el spune: „Acum este cu siguranță timpul să ies din toate aceste stări rele și cel care vine să se curățească, este ajutat” și începe fără întârziere lucrarea cu vigoare și putere reînnoită.

Chiar și în timpul negocierii nu se simte suferind de nimicnicie, căci vede că a fost în această nimicnicie toată viața. Dimpotrivă, în timpul negocierilor, el simte plăcere și emoție, pentru că acum măreția pe care i-o va acorda ulterior, îi strălucește. Se consideră că lumina înconjurătoare îl luminează din afară.

Adică, deși el este încă departe de palatul Regelui, adică nu a fost răsplătit cu purificarea Kelim [vaselor] pentru a fi pentru Creator, el are totuși iluminare din lumina care este destinată să se îmbrace în el. Rezultă că starea de nimicnicie nu-l înspăimântă, ci, dimpotrivă, îi dă plăcere.

Aceasta este considerată ca „atenuarea judecăților”, ceea ce înseamnă că această situație nu este atât de rea. Asta este pentru că el nu se uită înapoi la trecut, ci în viitor, la lumina care este destinată să o obțină. Rezultă că el este atașat de Creator în ceea ce privește lumina înconjurătoare.

Cu toate acestea, cele două stări de mai sus sunt, de asemenea, dificile – pentru ca o persoană să poată să se judece și să se controleze cu privire la starea pe care ar trebui să o accepte și să o urmeze. De obicei, atunci când o persoană este încă needucată în căile muncii, este ca o umbră. Uneori, îi este arătată de sus o stare de disperare și, alteori, îi este arătată de sus o diminuare a umilinței.

Dar oricum, dacă omul nu poate alege ce trebuie să facă, ar trebui să creadă că starea de disperare este adevărul. În schimb, trebuie să spună că încă nu este calificat în muncă, dar este încă în catapultă, adică aruncat de sus, de la o stare la alta.

Și dacă persoana cade din prima stare, numită „disperare”, atunci este cu adevărat moartă. Și uneori o persoană se duce singură la moarte, adică merge într-un loc unde există pericol. Aceasta se numește „a se pune într-un loc periculos”. În cea mai mare parte, mediul provoacă o astfel de stare numită „moarte”. Și apoi „morții sunt liberi”, de vreme ce o persoană moartă devine eliberată din Mițvot [porunci]. Adică, spune că toate Mițvot pe care le luase de la profesori sunt inutile, deci nu are nici un motiv să le țină.

Sfatul pentru acest lucru este doar să se întoarcă într-un mediu de oameni vii, adică oameni care continuă să-și urmeze Mițvot pe care și le-au asumat de la profesorii lor. Și, deși în acea stare nu poate să creadă că există oameni în grupul său care trăiesc, ci mai degrabă i se pare că lumea s-a întunecat și oriunde privește sunt doar grămezi de oase care îl înconjoară, există un lucru în care el poate depune efort și să vadă – dacă grupul său totuși urmărește poruncile învățătorului său.

Uneori nu este permis nici măcar să vezi chiar și acest lucru. În acel moment el vede înaintea lui un om viclean, că nu poate să se înșele că merge pe calea dreaptă și văzând că faptele lui sunt nedorite, și asta îl chinuie.

Acest lucru nu este valabil pentru grup. Niciunul nu-și vede situația reală, nici nu au timp să-și vadă josnicia, așa că duc o viață liniștită și sunt înpăcați. Dar [eu] duc o viață de durere.

În acel moment o persoană dorește uneori să se bucure de vanități lumești, dar și pe astea nu și le poate satisface. Și deși vede că ceilalți se bucură de viață, de ce ea a fost condamnată de a nu fi mulțumită ca ceilalți? Se plimbă și vede oameni care se apropie fiecare în lucrarea sa, la muncă sau în seminar, și niciunul dintre ei nu pare să sufere de vreo durere sau suferință. În schimb, toți sunt veseli și bucuroși. Deci, de ce nu găsește motiv pentru satisfacerea onoarei și a înzestrării?

Cu alte cuvinte, chiar și cei care au mai puțin decât mine nu sunt încă chinuți de viață atât de mult încât să spună că nu se bucură de viață. Dar în ceea ce mă privește, simt că viața este lipsită de gust, ceea ce înseamnă că toate plăcerile corporale nu mă pot mulțumi suficient pentru a mă satisface.

Nu spun că dacă plăcerile corporale nu îmi dau atât de multă plăcere pe cât vreau, voi renunța la ele, căci chiar și ceva care nu merită un ban nu arunci la gunoi. Dar preocuparea este că nu simt la fel de multă plăcere ca și ei, astfel încât să fiu la fel de mulțumit ca ceilalți.

Într-adevăr, dacă ar fi să determinăm [acest lucru] și să spunem că plăcerile corporale conțin patruzeci la sută plăcere, ele ar putea fi satisfăcătoare pentru cei care se mulțumesc cu patruzeci la sută. Dar pentru cei care au gustat un gust spiritual, despre care putem spune că au avut o plăcere de șaizeci la sută, le este greu să se obișnuiască să trăiască cu o hrană care conține doar patruzeci la sută. De aceea, toți sunt veseli și bucuroși, iar el trăiește o viață de durere, deoarece are nevoie de șaizeci la sută plăcere. Totuși, el nu aruncă plăcerea, chiar dacă conține doar un procent.

Acesta este motivul pentru care „oricine este lacom, este supărat”. Adică, chiar dacă primește la fel de multă plăcere ca alții, este supărat. Adică, vrea să găsească cantitatea de plăcere de șaizeci la sută cu care era obișnuit în aromele spirituale. Dar, pentru început, te poți bucura doar de o lumină mică în corporalitate, așa cum este scris în sfântul Zohar, adică o cantitate foarte limitată de plăcere. De aceea, chiar și atunci când moare, adică atunci când a pierdut gustul vieții spirituale, când își amintește că este obișnuit să experimenteze aroma unui procent mai mare decât există în plăcerile corporale, este afectat și nemulțumit.

Acesta este înțelesul la: „Viermele este la fel de chinuitor pentru cel mort ca un ac în carnea vie”. Adică atunci când este mort, dar își amintește gustul plăcerii pe care o avusese în timp ce era îndurerat spiritual, numit „vierme”, este „ca un ac în carnea vie”, adică atunci când era în viață și toate plăcerile lui erau în Tora și în muncă, și a simțit aroma lucrării de devotament pentru a da mulțumiri Creatorului său. Și dacă s-ar fi trezit vreun păcat în el, însemnând o dorință de voință de a primi, acesta l-ar înțepa.

Acesta este sensul la „ca un ac în carnea vie”, adică atunci când el a fost atașat la viață. Dar acum că își aduce aminte de vierme, el este privit ca mort și este afectat, de asemenea.

Cu toate acestea, este o regulă faptul că morții sunt uitați din inimă. Adică, el uită că a trăit odată și că acum este într-o stare de moarte. Ei sunt spălați de fluxul de viață al publicului larg și nu mai trăiesc o viață de întristare. Cu alte cuvinte, ei vin într-o stare în care uită totul.

În acel moment se ajunge la starea „morții sunt liberi”, însemnând că este eliberat de toate poruncile pe care le-a primit de la învățătorul său și ajunge la o stare de uitare, uitând chiar că a posedat odată unele lucrări. În schimb, i se pare că a fost în această stare întreaga sa viață și uită să facă această socoteală, și curge pur și simplu cu curentul lumii.

Prin urmare, există mai multe stări înainte ca cineva să prindă conducta vieții care susține toate sufletele:

1. A uitat să facă o analiză a stării sale actuale.
2. Examinează și vede că este mort și își amintește de timpul viermilor. În acel moment el simte o viață de durere, așa cum este scris: „Ca un ac în carnea vie”. Cu toate acestea, el cade în disperare.
3. Examinează și vede că este mort, dar lumina credinței strălucește pentru el și devine mai puternic, hotărând că de acum înainte va merge pe calea muncii, ca și în atenuare.
4. În timpul muncii, când lucrează sub porunca minții și a inimii cât de mult poate, ca și în „Orice poți face cu mâna și cu tăria ta, fă”, în acel moment prinde gust să studieze Cabala, deși nu înțelege conținutul materiei spirituale. Totuși, studiul strălucește pentru el cu lumina din el. El simte și aroma de a lucra mai presus de rațiune și simte îndepărtarea pe care voința de a primi o provoacă și dorește să se angajeze numai în munca de dăruire până când Creatorul se îndură și îl întâmpină, așa cum este scris: „Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul, căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai ei să nu cadă iarăşi în nebunie”.

Într-adevăr, ar trebui să înțelegem o întrebare grea – că ne-a fost acordat să auzim cuvintele Dumnezeului celui viu din gura lui ARI cel viu, Baal HaSulam, și am văzut că nimic nu era ascuns de el și de fiecare dată când am fost distinși cu capitularea în fața lui, cu inimile și cu sufletele noastre, am simțit că eram în aer spiritual, mai presus de toate vanitățile acestei lumi- cum am rămas în starea noastră actuală, fiecare după gradul său, în care fiecare dintre noi ar fi trebuit să fim într-un grad mai înalt decât cel prezent?

Această problemă este dezvăluită în Tora. V-am explicat deja înțelesul ieșirii lui Israel din mâinile lui Faraon și de ce, dacă Creatorul a vrut să-i aducă pe Israel din Egipt, trebuia să aibă consimțământul lui Faraon, deoarece el era atotputernic. Am explicat că Faraon este trupul, iar trupul trebuie să „iubească pe Domnul cu toată inima”, etc., iar dragostea nu poate fi forțată.

Din acest motiv ar trebui să ne întrebăm: „Se știe că munca trebuie să fie mai presus de rațiune, așa că de ce a arătat Creatorul Faraonului semnele?” O altă întrebare: „căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor”. Are sens să se argumenteze că El i-a negat alegerea? Adică, în afară de faptul că înclinația din inima omului este rea din tinerețe, el i-a adăugat o întărire a inimii, astfel că nu avea cum să aleagă binele și să respingă răul.

Într-adevăr, trebuie să înțelegem așa cum ne-a învățat Baal HaSulam: fundamentul muncii noastre ar trebui să fie pentru a dărui. Cu toate acestea, atunci când există un semn, este dificil să lucrăm Lișma [de dragul Său], iar lucrul cel mai important este „să fac semnele Mele în mijlocul lor”. Aceasta este, mai exact, motivul pentru care este dificil să lucrezi Lișma.

Dar principalul lucru este că acolo unde există o întrebare despre „cine”, există loc de legătură cu „aceștia” și din cei doi, Dumnezeu apare acolo, deoarece „aceștia” fără „cine” nu pot fi, așa cum este explicat [În „Introducere la Cartea Zohar”, în comentariul Sulam].

Și, cel mai important: avem nevoie să apară literele Torei, pentru că „cei needucați nu sunt evlavioși”, ceea ce înseamnă că este exact cel care este învățat în Tora de care avem nevoie. În caz contrar, este privit ca fiind „cel care își dă fiica unui needucat, este ca și cum o bagă în gura leului”. Altfel spus, dacă este analfabet în Tora, este sigur mort. De asemenea, Tora este numită linia de mijloc – care conține ambele lucruri împreună, adică „cine” și „aceștia”, care împreună formează numele Elokim [Dumnezeu].

În consecință, dacă o persoană începe să intre în lucrare pe calea adevărului și începe să guste aroma muncii, atunci este posibil să reușească cu voința de a primi. Asta înseamnă că el are deja o bază pentru a se angaja în Tora și de a lucra pentru că el simte că este mai plăcută la gust decât toate vanitățile din această lume.

În acel stadiu nu mai are nevoie de credință mai presus de rațiune pentru că senzația de plăcere este un semn clar pentru el că merită să fie servitor al Creatorului. Dar dacă nu i se dau arome în muncă, el nu va putea continua lucrarea, deoarece este dificil să începi cu o muncă ce este mai presus de rațiune. Mai degrabă o începi în Lo Lișma [nu de dragul Său] și apoi ajungi la Lișma.

Ordinea este așa cum îi învățăm pe copii să meargă: îi ținem de mâini și îi conducem [din nou și din nou]. Când încep să meargă, îi lăsăm în pace. La început, ei cad, așa că îi ajutăm, iar ei cad din nou. Deci, este așa până când cineva poate merge neasistat. Acest lucru este considerat a fi mai presus de rațiune pentru a lucra Lișma.

Apoi, când i se acordă multe lucruri, el știe deja cum să se conducă pentru a fi în stare să dăruiască, deși primește multe lucruri, pentru că este învățat în Tora, ceea ce înseamnă că el se angajează constant în Tora și are toate intențiile sale către Creator. Acesta este începutul timpului în care i se arată secretele Torei, care reprezintă abundența revărsată asupra slujitorilor Creatorului.

Cu cele de mai sus vom înțelege problema întăririi inimii, pe care Creatorul i-o făgăduise lui Moise. Adică după toate miracolele și minunile, adică chiar dacă primim mai multe feluri de Gadlut [măreție / creștere] atât din punct de vedere al entuziasmului, cât și din punct de vedere al inovațiilor din Tora, chiar dacă în acțiune aceasta ne va oferi o inspirație uriașă, până la punctul în care decidem că nu există altceva în afară de El și că ar trebui să ne dedicăm numai slujirii Creatorului.

Prin urmare, nu credeți că acest lucru va anula munca în ceea ce privește ceea ce persoana trebuie să descopere, pentru că persoana va fi imediat anulată în fața profesorilor săi și nu va mai fi loc de alegere, ceea ce înseamnă că ceea ce omul trebuie să [descopere], alege.

În acest sens, Creatorul a promis: „Pot să fac ceva ce nu poți înțelege că un astfel de lucru va fi în realitate. Adică, dacă i-am întărit inima”, deoarece Creatorul dă întărirea inimii, pentru că imediat după toate semnele evidente el uită totul și trebuie să înceapă din nou lucrarea. Și dacă întrebi: „De ce e nevoie de toate aceste semne dacă le uită?”. În momentul în care are un semn clar că merită să fie servitorul Creatorului, acesta este numit „sprijin”. Și nu i se atribuie, ci e doar pentru susținere. Dar în acest fel el se obișnuiește să meargă, ca în alegoria cu copilul.

Prin urmare, chiar dacă am fost răsplătiți cu auzul cuvintelor Dumnezeului celui viu din Șchina [Divinitatea] care vorbea din gura lui Baal HaSulam, alegerea rămâne la noi. Astfel, ne-a dezvăluit multe revelații, numai pentru a ne călăuzi, astfel încât să putem merge fără ajutor.

Prin urmare, pentru fiecare inovare pe care ne-a dezvăluit-o în Tora, care ne-a adus înflăcărare și o mare încredere în a ne dedica viețile numai pentru binele Creatorului, a venit prompt o întărire a inimii, ca în: „Pentru că i-am întărit inima”, așa încât vom putea ulterior să facem alegerea noastră, ceea ce se numește „muncă fără sprijin”.

Intenția lui era să ne aducă la deplinătatea dorită. Acesta este motivul pentru care fiecare rămâne într-o stare care nu este potrivită pentru un student al lui și trebuie să ne întărim, așa cum este scris în scrisoarea mea anterioară, că Iacov patriarhul nu a murit, ceea ce înseamnă, calitatea lui de adevăr trăiește pentru totdeauna. Așa cum spune versetul: „De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată şi îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă”.

Asta înseamnă că, chiar dacă suntem în depărtare deplină, mântuirea Domnului este ca o minciună a ochiului și vom fi răsplătiți cu venirea la adevăr, adică a da mulțumire Creatorului. Amin, așa să fie!

Prietenul tău, Baruch Șalom HaLevi Așlag

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, 18 decembrie 1956

Pentru prieteni, fie ca ei să trăiască pentru totdeauna,

A trecut mult timp de când am primit scrisori de la voi, cu excepția … și o scrisoare scurtă din partea …

Trebuie să ne reînnoim lucrarea în fiecare zi, adică să uităm trecutul. Adică, dacă nu am reușit înainte, trebuie să începem din nou. Este ca la un comerciant: dacă ar avea o afacere care nu a reușit, el închide afacerea respectivă și începe imediat una nouă, sperând că, deși nu a reușit în afacerea anterioară, va reuși cu siguranță în cea nouă.

Așa suntem și noi. Deși în trecut nu am reușit, în viitor suntem siguri că vom reuși. Dar nu vom rămâne fără rost, pentru că fără a face afaceri, este imposibil să reușim. Mai degrabă, trebuie să credem că lumina va fi cu siguranță atrasă de noi și vom fi răsplătiți cu lumina legii Sale, care este adevărata lege, că adevărul ne va proteja și vom atrage lumina legii Sale și vom fi alipiți la numele Lui pentru totdeauna.

Înțelepții noștri au spus: «Rabi Yohanan a spus: „Iacov, tatăl nostru, nu a murit”. El întreabă: „Au fost zadarnic mumiile mumificate și groparii îngropați?” Mai degrabă, eu numesc versetul „Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată şi îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă”. În timp ce descendenții săi sunt în viață, el este în viață». RAȘI interpretează că doar despre cei vii poți vorbi despre robie, dar cu privire la cei morți, nu poți vorbi despre robie [Taanit 5b].

Interpreții au întrebat:

1) Întrebarea rămâne în continuare. Maharșa interpretează că trupul moare și sufletul există, de ce nu a murit în mod special Iacov? El explică faptul că Avraam și Isaac au murit în țara Israel, dar Iacov a murit în străinătate, așa că trebuie să ne spunem că Iacov nu a murit.

Voi interpreta acest lucru după felul nostru, iar acest lucru va reconcilia faimoasa întrebare despre verset: «Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh, iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!”».

Acest lucru este derutant:

2) Unde găsim că Iacov a poruncit un astfel de lucru înainte de moartea sa? Și există, de asemenea, întrebarea din Midraș despre versetul „Și l-a chemat pe fiul său, Iosif”, și i-a poruncit înmormântarea.

3) De ce nu a poruncit lui Ruben, care era mai mare, sau lui Iuda, care era împărat?

Și interpreții au întrebat:

4) Despre Iacov spunându-i lui Iosif – „trăiește cu îndurare și adevăr”, însemnând îndurări făcute față de cei morți – nici o răsplată și recompensă nu este dată pentru milă. Dar, după aceea, i-a spus lui Iosif: „Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi”. RAȘI interpretează că, ‘de când depuneți efort și vă necăjiți cu înmormântarea mea, nu mai este milă adevărată’.

O altă nedumerire:

5) Iosif i-a spus: „Eu voi face cum îmi spui”. „Eu” este excesiv (în ebraică, cuvântul „eu” este repetat de două ori în acest verset). Ar fi trebuit să spună: „Eu voi face așa cum spui” [cu un singur „eu”].

Pentru a înțelege cele de mai sus trebuie să înțelegem calitatea adevărului, care este calitatea lui Iacov. Este scris: „Să se dea adevărul lui Iacov”. Baal HaSulam a interpretat chestiunea adevărului [prezentată în Sulam, în „Introducere la Cartea Zohar”, punctul 175], că două facțiuni ale îngerilor au defăimat creația și două au susținut-o.

Îngerii adevărului au spus că lumea este toată minciună, ceea ce înseamnă că lumea este numită „voință de a primi” și adevărul este dorința de a oferi mulțumire Creatorului, adică Dvekut. Cum pot realiza acest lucru? Îngerii milostivi au spus: „El face milă” și, prin mila lor, ei vor realiza Dvekut. Vedeți aici întreaga chestiune a „Și a aruncat pământul la pământ”, însemnând că din Lo Lișma [nu de dragul Său], vom fi răsplătiți cu Lișma [de dragul Său] și vom atinge calitatea adevărului.

Iacov, care este calitatea adevărului, a poruncit înainte de moartea sa, adică i-a dat voința sa lui Iosif ca să facă adevărata milă, ceea ce înseamnă că prin aceasta îi va fi acordată calitatea adevărului, ceea ce înseamnă că el va fi în întregime pentru a dărui. A fost la fel pentru toți fiii săi, dar a poruncit în mod special lui Iosif, ceea ce înseamnă că după moartea sa, Iosif nu o va obține tocmai pentru vânzarea lui Iosif de către frații săi.

Și, deși Iosif vede că frații săi au fost necinstiți prin vânzare, el trebuie să se angajeze numai cu calitatea adevărului, adică să dăruiască, iar corectarea defectului este numai pentru Creator. Această chestiune de corecție a fost ulterior corectată cu cele zece distrugeri ale împărăției [după cum se explică în mai multe locuri].

Iosif a răspuns: „Eu voi face așa cum îmi spui”, însemnând că eu voi fi așa cum spui – că voi merge doar în calea dăruirii. Aceasta reconciliază de ce i-a spus în mod specific lui Iosif și de ce a folosit în mod specific cuvântul „Eu”.

Aceasta explică, de asemenea, a doua întrebare: „Unde găsim că Iacov i-a poruncit lui Iosif înainte de moartea sa, ceea ce înseamnă că, înainte de moartea sa, el i-a spus în mod special lui Iosif să urmeze calea adevărului, care este doar pentru a dărui și, prin urmare, nu o va atinge tocmai pentru vânzare?”

Și, de asemenea, odată ce Iosif a luat-o asupra sa și a spus: „Eu voi face cum îmi spui”, însemnând dăruirea, și spunându-i mai târziu: „Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi”, el nu strică adevărul primind acum darul, de vreme ce acum este privit ca primind pentru a dărui, pentru că el nu are nevoie pentru el însuși, dar toate acțiunile sale sunt în Tora și Mițvot pentru a dărui.

Aceasta explică a patra întrebare: După acceptarea adevărului, el putea să-l răsplătească, dar ar fi considerat încă darul pur. Acesta este motivul pentru care Rabi Yohanan a spus că Iacov nu a murit. Înseamnă că această calitate a lui Iacov nu a murit pentru că el a lăsat calitatea fiilor săi. Acesta este motivul pentru care Rabi Yohanan a spus în mod specific Iacov, deoarece adevărul este cel mai important; Dacă este adevăr, cineva este răsplătit cu Avraam și Isaac, care sunt Hasadim și Gvurot.

Din toate cele de mai sus rezultă că Iacov nu a murit, dar legea Sa, legea adevărului, va străluci pentru noi și vom fi răsplătiți mergând pe urmele lui și cu o creștere mai puternică și cu mai mult efort. Nu trebuie să luăm în considerare propriile noastre gazde, care ne aduc scânteie de disperare, dar spun așa cum spun înțelepții noștri: „Fiul lui David vine numai din neatenție”. Aceasta este răscumpărarea numită „Fiul lui David” Distrage mintea gazdelor.

Acesta este sensul interpretării lui RAȘI că viața este numai în robie, însemnând că numai atunci când cineva este considerat „viu” simte că este rob și trebuie să se elibereze din închisoare. Dar când o persoană este moartă, nu simte că este captivă.

Calitatea lui Iacov va străluci pentru noi din robie, după cum este scris: „Și îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă”, ceea ce înseamnă că toate dorințele pentru muncă sunt captive. Acesta este și înțelesul „Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, … Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată”. Deși erau la mare distanță de Creator, Creatorul le promite că îi va mântui, așa cum au spus înțelepții noștri: „Dacă Creatorul nu-l ajută, nu va domni peste ea”.

De aceea, trebuie să înțelegem cum ajutorul nostru este puternic, așa cum este scris: „Domnul este un războinic”. Și pentru mântuirea celui puternic, nu-l reține niciun gând, chiar dacă trebuie să ajute mult sau puțin. Căci, mai degrabă, „te voi salva de departe”. Chiar și atunci când suntem în depărtare, El ne va salva.

Să sperăm că de azi înainte, ceea ce înseamnă de fiecare dată și în fiecare moment, vom fi răsplătiți cu plenitudinea veșnică și ne alipim de adevăr.

De la prietenul tău, Baruch Șalom Așlag HaLevi

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, 7 decembrie 1956

Pace și toate cele bune pentru prietenul meu, cel mai drag om, urmărind dreptatea și mila, și încununat cu virtuți.

În această dimineață, am primit scrisoarea ta, împreună cu douăzeci de gerah, care este un șekel. Îți voi scrie ceva privitor la Hanuka conform cu ceea ce am auzit de la Baal HaSulam, o explicație cu privire la ceea ce au spus înțelepții noștri, „Ce este Hanuka? Hanu Koh [staționat până acum (în momentul acesta)]. „El a spus despre asta că există două grade: 1] Koh și 2] „Acesta”. Înțelepții noștri au spus: „Toți profeții au profețit în Koh și Moise a profețit în „Acesta”. Hanuka este privită ca Koh.

Explicația cuvintelor lui Baal HaSulam o găsim în alegoria: Când soldații merg la război și luptă de ceva timp, li se dă o permisie într-un adăpost cu o mulțime de mâncăruri și băuturi bune. Intenția comandantului este de a le reface puterea, astfel încât ei nu vor mai fi obosiți și vor putea lupta încă o dată. Dar pentru cel care este mirat crezând că va primi o permisie pentru că războiul s-a terminat, adevărul este că războiul nu s-a terminat, iar această permisie este de a le da putere și curaj să meargă din nou în prima linie.

Deci, aceasta este problema cu Hanuka. Acesta este sensul Hanu [staționat] În cazul în care staționarea nu a fost din cauza plenitudinii, ceea ce înseamnă o oglindă iluminată. Mai degrabă, staționarea a fost Koh [în momentul acesta / până acum], ceea ce înseamnă incomplet, care este o oglindă care nu luminează. Cu alte cuvinte, războiul înclinației încă nu s-a terminat, dar trebuie să ajungem la adevărata plenitudine. Acesta este sensul la Hanu-Koh, staționare ca și în Koh, adică primirea dăruirii superioare, astfel încât să aibă mai multă forță să meargă înainte în războiul cu înclinația rea.

Ceea ce se întinde de la aceasta este că atunci când cineva merge pe calea Creatorului, i se dau multe treziri de sus – în mijlocul rugăciunii sau în timpul studierii Torei sau în timpul executării unei Mițva [porunci]. Această trezire intră în inimă și omul începe să simtă acel gust și harul sfințeniei.

Cu toate acestea, ar trebui să știm că i-a fost dată această abundență numai pentru a câștiga noi puteri și pentru a putea deveni mai puternici în muncă, când se va angaja în bătălia războiului cu înclinația rea. Apoi, de fiecare dată i se acordă o odihnă temporară, adică o abundență superioară, pentru că atunci când trezirea de sus vine la o persoană, i se pare că nu mai există război, pentru că atunci începe să simtă frumusețea și gloria sfințeniei și micimea problemelor corporale, până când se hotărăște să lucreze numai pentru Creator.

Dar, din moment ce o persoană nu și-a terminat treaba, trezirea pe care a primit-o i se ia și în curând cade în starea lui anterioară, unde simte plăcerea și frumusețea numai în lucrurile corporale și privește chestiunile sfințeniei ca fiind de prisos. În acel moment el se angajează în Tora și Mițvot numai din obligație și constrângere, și nu din dorință și bucurie ca atunci când avea trezirea.

Această trezire este lumânarea de Hanuka. Prin urmare, dacă el este inteligent, ar trebui să depună efort întotdeauna până când este ajutat de sus, pentru a fi răsplătit cu adevărata deplinătate.

Să sperăm că, Creatorul ne va deschide ochii și ne va încânta inimile pentru totdeauna.

De la prietenul tău, care îți dorește ție și familiei tale toate cele bune,

Baruch Șalom Așlag HaLevi

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester 23 noiembrie 1956

Pentru prieteni, fie ca ei să trăiască mult,

Am primit câteva scrisori de la …

Aș fi foarte fericit dacă aș putea să fiu cu voi, dar ce poți face când timpul te condiționează? Cu toate acestea, există niște Mițvot [porunci] pe care le putem păstra, necondiționați de timp, ceea ce înseamnă lucruri care depășesc timpul. Pentru el însuși, omul este limitat de timp și de loc. Dar când cineva se străduiește să adere la Creator, trebuie să se egaleze cu El, adică să fie mai presus de loc și de timp.

Se știe că un loc este numit Kli [vas], adică o anumită voință de a primi. „Mai presus de loc” înseamnă că nu se dorește ca munca să fie doar pentru „locul acela”, ci pentru „Binecuvântat fie locul”, care este locul lumii [referitor la Creator], ceea ce înseamnă că toată munca ar trebui să fie doar pentru a dărui, și mai presus de timp, când timpul se referă numai la rațiune. Rațiunea unei persoane o face mereu să înțeleagă că acum nu este momentul potrivit să accepte lucrarea Lui, pentru numele Lui. Dar în această privință trebuie să mergem întotdeauna mai presus de timp. Asta înseamnă să nu spunem că primele zile au fost mai bune decât acestea, căci avem întotdeauna nevoie de reînnoirea puterilor, adică de temeliile pe care să construim toată lucrarea până când vom fi răsplătiți cu insuflarea permanentă a Șchina [Divinității].

De asemenea, trebuie să mergem mereu pe două căi care se neagă una pe alta, adică în deficiență și în deplinătate, ceea ce este rugăciune și laudă și recunoștință.

Vezi în Zohar [VaIșev și p 12 în Comentariul Sulam]: „De aceea acel trup și sufletul purificator s-au spart și de aceea Creatorul face ca cei drepți să sufere chinuri și dureri în această lume și el va fi curățat de toate și va fi răsplătit cu viață în lumea următoare. Este scris despre aceasta: „’Domnul testează pe cel neprihănit’, într-adevăr” [Comentariul Sulam la Zohar, VaIșev, articolul 36, p. 12]. La punctul 38: „Și când luna este întunecată”, adică atunci când sufletul apare când luna este întunecată, sufletul afectează corpul.

Este scris în Sulam: „Cum se poate spune că sufletul afectează trupul?” El explică că prejudiciul sufletului se extinde de la diminuarea din Bina. Malchut ia această diminuare, ca în „Mama și-a împrumutat hainele fiicei sale”, iar corpurile devin capabile să primească și Gadlut [măreția / maturitatea]. Astfel, deteriorarea pe care o provoacă sufletele în corpuri este pentru a corecta corpul și de a-l califica pentru a primi lumina Gadlut. Până aici sunt cuvintele lui.

Pentru a înțelege acest lucru în timpul perioadei de pregătire pentru intrarea în palatul Regelui, putem interpreta că trupul, în felul său este întreg. Adică, nu simte nici o deficiență în sine, așa cum se simte dacă există o lipsă corporală. Apoi, cineva nu stă liniștit în disperare, căci simțirea lipsei evocă într-o persoană trucuri și tactici, și aceasta nu cade niciodată în disperare. Aceasta este tocmai în măsura senzației de lipsă. Asta înseamnă că, dacă el privește ceea ce dorește ca desfătare, senzația de deficiență nu este atât de puternică în ceea ce privește desfătarea și renunță la ea cu ușurință.

Cu toate acestea, nu este așa, pentru că îi este dificil să o obțină și acceptă situația, spunând: „Am făcut ce am putut și nu am nici o idee cum să obțin ceea ce vreau”, și astfel își întoarce mintea în altă parte. Mai degrabă, pentru că ceea ce cere este de prisos pentru el, și în exces nu există o senzație de lipsă, deoarece nu este o necesitate. Într-adevăr, când vine vorba de necesitate, o persoană nu acceptă situația și întotdeauna caută sfaturi și tactici pentru a obține necesitatea, adică forța motrice a omului, care nu-l lasă să renunțe și de fiecare dată când este reînnoită, este doar prin puterea deficienței.

Acest lucru depinde de măsura deficienței, care, la rândul său, depinde de măsura suferinței. O mare nevoie înseamnă că dacă nu obține ceea ce dorește, va simți o mare suferință și o mică nevoie este dacă nu-l doare dacă nu obține ceea ce dorește, dar dacă o primește, se va simți mai complet.

În ceea ce privește necesitatea și excesul, fiecare persoană determină singură această măsură. Înțelepții noștri au spus despre asta că, dacă cineva este obișnuit să trăiască cu o necesitate a unui slujitor care aleargă înaintea lui, trebuie să i se acorde acest lucru și există o poveste despre Hillel care fugea în fața lui. Astfel, fiecare persoană poate determina ce-i este necesar.

Acesta este înțelesul sufletului care afectează corpul. Aceasta înseamnă că atunci când o persoană nu are suflet, are un corp complet. Adică, el nu consideră necesar să lucreze în puritate. Dar prin angajarea în Tora și Mițvot, lumina din ea îl transformă. Adică, lumina din ea, adică sufletul pe care îl atinge, sparge trupul, ceea ce înseamnă că trupul se rupe atunci când vede că este incomplet.

Acest lucru înseamnă că înainte el știa că trebuie să se angajeze în puritate pentru a atinge integritatea, care este considerată lux și poate renunța la lux. Dar când corpul se rupe, ceea ce înseamnă că el vede că este deficient – ceea ce înseamnă că lipsa pe care o are Bina superioară numită Bina, referindu-se la Providență – se trezește în el o putere motivantă care nu se odihnește până nu este milostivit de sus și i se acordă chipul Șchina [Divinității].

Fie ca Creatorul să ne ajute să ne asumăm povara împărăției cerului mai presus de loc și de timp, să ne ținem strâns de veșnicia Lui.

Prietenul vostru, Baruch Șalom HaLevi Așlag

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

7 Noiembrie, 46

Salutări şi toate cele bune

Către prietenul meu,

Ca răspuns la scrisoarea ta din 27 Octombrie, cu privire la prima ta întrebare despre necesitatea de a sta de gardă şi de a evoca dragostea în inimile prietenilor, pe care îi găseşti necuviincioși, văd că asta va fi necesar pentru tine. Ştii ceea ce a spus Baal HaSulam, că de la cum se comportă om cu om se învaţă cum să se comporte omul cu Creatorul.

Este aşa deoarece Lumina Superioară este în repaos complet, şi este necesar ca mereu să fie evocată iubirea, „Până când iubirea nunţii noastre place”. Cu alte cuvinte, ţi se arată de Sus, că pe această cale trebuie mereu să evoci iubirea numelui Său, deoarece El îţi aşteaptă trezirea.

Adică, precum vezi, în iubirea pentru prieteni ai drepturile pe care le vezi, adică aşa cum ţi se arată de Sus, tu eşti cel care îi trezeşte (deşi adevărul nu este tocmai aşa; dacă întrebi prietenii, nu sunt sigur că sunt de acord cu dovada ta, că numai tu eşti cel care îi doreşte şi nu e și invers).

Acesta este înţelesul a „un judecător are numai ceea ce ochii lui pot vedea”. Adică, atât cât ţine judecata, trebuie să o faci numai prin dovezile tale. Acesta este motivul pentru care ţi se arată de Sus, că în acest fel trebuie să continui să trezeşti iubirea pentru Creator, că trebuie mereu să stai de pază, toată ziua şi toată noaptea, când simţi o stare de zi sau o stare de noapte.

Spunem Creatorului, „A Ta este ziua şi a Ta este noaptea”. Aşadar, noaptea, întunericul nopţii vine, de asemenea de la Creator în favoarea omului, aşa cum este scris, „Zi după zi rostește vorbirea şi noapte după noapte exprimă cunoaşterea” (vezi Comentariul Sulam, Partea 1, Paragraf 103).

Prin urmare, trebuie să evoci inima prietenilor până când flacăra se ridică de una singură, aşa cum înţelepţii noştri au spus despre asta, „Când aprinzi lumânările”. Prin asta, vei fi recompensat cu trezirea iubirii Creatorului pentru noi.

Şi despre cea de-a doua întrebare a ta, că tu trebuie să trezești inima prietenilor, care după ce au fost recompensaţi deja cu vederea importanţei studiului, etc., tot nu respectă lecţiile – acesta este de asemenea meritul tău.

Cu alte cuvinte, trebuie să vezi pentru tine că Creatorul ţi-a dat deja apropierea Lui de câteva ori. Au fost deja câteva dăţi când ai simţit că nu ai o altă grijă pe lume decât să rămâi lipit de El pentru totdeauna, fiindcă eşti nedemn să servești Regele, chiar şi în cele mai simple munci, fiindcă, de ce ai fi tu mai privilegiat decât contemporanii tăi?

Şi totuşi, aştepţi ca Creatorul să te trezească să munceşti, adică să ai o trezire de Sus, şi apoi vei începe să studiezi lecţiile.

Adică, exact aşa cum trebuie să trezeşti tu ceilalți studenţi, spui că Creatorul ar trebui să te trezească pe tine. Adică, dacă Creatorul îţi dă un motiv şi un gust bun în muncă, eşti de acord să munceşti. Dar înainte de asta, nu poţi. Apoi, ţi se arată de Sus cât de jos şi de inferiori consideri că sunt studenţii.

Şi referitor la a treia întrebare, despre a ţine grupul prin exagerări mari, aşa este, deoarece aşa se comportă oamenii când le este teamă că pruncul va ieşi din casă singur noaptea. Ei îi spun, „Este un urs afară şi alte bestii sălbatice”, deoarece copilul nu poate înţelege în niciun alt fel. Cu alte cuvinte, dacă ar fi ştiut adevărul, dacă ar fi știut că nu este niciun leu sau urs afară dar, că este cel mai bine pentru un copil să se ducă la culcare, şi cel mai important, să rămână înăuntru în casă, copilul nu ar fi fost capabil să accepte adevărul.

De aceea, trebuie să ştii fratele meu, că pentru a accepta calea adevărului şi cuvintele adevărului spuse de Baal HaSulam, nu sunt mulţi oameni care pot auzi cuvintele adevărului, fiindcă tu vezi doar mulţi copii. Şi ce îţi pot spune eu, atunci când tu eşti doar la grădiniţă, şi eşti impresionat de ei, și îmi scrii că sunt preocupați şi veseli? Într-adevăr, aşa este felul copiilor – să fie preocupați şi veseli. Dar se ştie că un copil nu este luat în serios când plânge, sau când este vesel, deoarece sentimentele şi emoţiile sale sunt legate de chestiuni neimportante.

Şi când vezi că corpul plânge în timpul serviciului, eşti impresionat, şi când este vesel şi dansează, eşti impresionat, şi că îi invidiezi pe copii că sunt preocupați şi că dansează. Şi ce vrei? Să fii din nou copil? Ar trebui să ştii, frate, că zilele copilăriei tale s-au sfârşit, fiindcă înainte să intri în clasa lui Baal HaSulam, dansai exact ca şi ei.

Şi fie ca Creatorul să ne însoţească în lumea fizică şi în spiritualitate.

Prietenul tău, Baruh Șalom HaLevi Așlag

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Manchester, August 1956

Pentru prieteni, fie ca ei să trăiască veșnic,

Aș dori să fiu mai aproape de prieteni odată cu apropierea anului nou. Trebuie să ne întărim cu încredere că vom fi răsplătiți cu răscumpărarea generală, că numele gloriei Împărăției Sale va fi descoperit peste tot pământul, iar cei care sunt departe vor auzi și vor veni. Adică cei care au simțit că sunt departe de a lucra în sfințenia pură vor fi răsplătiți cu auzul, moment în care există o unificare de a face și a auzi, așa cum este scris: „El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit, din gunoi”.

Se știe că există două discernăminte generale: 1] minte și 2] inimă. Când o persoană are gustul prafului în munca sa, ca în „Un șarpe, tot ce mănâncă este țărână”, ceea ce înseamnă că gustul lui în Tora și Mițvot [porunci] este doar cel al prafului, motivul este că este sărac, că îi lipsește credința. De asemenea, el intră într-o stare a inimii atunci când voința de a primi este pentru poftele lumești, numită „gunoi”, iar apoi este un mizerabil.

Când regretă, adică se roagă și strigă către Creator să-l ajute în situația sa, ce strigă el? „Ridicați pe cei săraci din praf”, pentru că este sărac și simte gustului prafului și este nenorocit și căzut în gunoi și totul din cauza ascunderii feței care este în lume. În acel moment, cerem Creatorului să ne elibereze din sclavie, la libertate.

Acesta este sensul celui care se roagă lângă stâlp. În Sulam [Comentariul Scara], el interpretează că asta înseamnă AHP al celui superior care a căzut în GE al celui inferior. Când cel superior ridică AHP-ul său, GE-ul inferior se ridică și el. Este scris, de asemenea, că prin stâlp, sufletele se ridică din lume în lume și aceasta este legătura dintre cel superior și cel inferior.

Putem interpreta acest lucru conform modului nostru, însemnând că prin căderea Kelim [vaselor] de la cel superior până la locul celui inferior, ceea ce înseamnă: dacă cel inferior simte Katnut [micimea] celui superior; acesta este înțelesul la „Israel care a fost exilat, Șchina [Divinitatea] este cu ei”. Aceasta înseamnă că Șchina este de asemenea în exil cu ei și se numește „Șchina în praf”, și anume că Tora și gustul muncii este ca praful.

Când o persoană regretă exilul Șchina, a Divinității, adică atunci când Șchina nu este în exil, ci se ascunde pentru Israel, și este de acord că cel inferior va vorbi despre cel superior tot ceea ce este menit să spună, căci cel inferior vorbește astfel pentru că simte în acest fel.

Când regretă și se roagă din adâncul inimii pentru a ridica Șchina din praf, prin aceasta cel superior se revelează celui inferior în deplina lui Gadlut [măreție]. În acel moment, cel inferior, de asemenea, urcă.

Rezultă că acesta este stâlpul menționat mai sus, adică prin acest stâlp, rugăciunile cresc de la o lume la alta, adică de la o revelație la una de o mai mare strălucire. De aceea trebuie să ne rugăm în mod special lângă acest stâlp.

Prin aceasta vom înțelege de ce Roș Hașana [începutul anului] și Yom Kipur sunt considerate zile bune (sărbători), deși sunt judecăți. Judecata se referă în primul rând la plenitudinea care apare în acele vremuri. Există temeri că cei din afară ar putea intra în primire de sine în minte și în inimă. De aceea trebuie să creștem trezirea pentru pocăință.

Pocăința înseamnă a întoarce dorința de a primi în a fi o dorință de a dărui. Prin aceasta ne întoarcem la adeziunea cu sursa superioară și ni se acordă veșnica Dvekut [adeziune]. În acel moment, putem să primim plenitudinea care apare în zilele teribile [cele zece zile de pocăință dintre Roș Hașana și Yom Kipur], deoarece hrănirea este alocată de Roș Hașana [începutul anului], ceea ce înseamnă că apare lumina Hochma a plenitudinii și clarității.

Cu toate acestea, trebuie să pregătim Kelim [vasele] care vor fi gata să primească lumina Hasadim [îndurării] pe care trebuie să o atragem. Aceasta este pocăința și trezirea Rahamim [compasiunii], la fel ca în „pe cât este El de milostiv, fii tu milostiv”, de atunci vom putea să primim puritatea totală.

Acesta este motivul pentru care este considerată o zi bună, datorită apariției plenitudinii. Acesta este și sensul de „a sufla în Șofar [cornul festiv] la lună nouă, la lună plină, în ziua noastră festivă”. Cuvântul Șofar vine din cuvântul Șapru [mărește] Maaseichem [lucrările tale], deoarece acum există un acoperământ pentru lună, adică ascundere.

Nu am putut elabora din cauza apropierii sărbătorii și vă doresc să aveți o bună înscriere și semnătură.

De la prietenul vostru care vă trimite salutări și tot ce e mai bun,

Baruch Șalom HaLevi Așlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)