– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
Trebuie să ştim că Klipot poate să existe doar într-un loc al lipsei, iar unde există plenitudine Klipot fuge şi nu se poate atinge de nimic. Acum putem înţelege problema spargerii: este scris în câteva locuri că aceasta se referă la separarea Luminii Înţelepciunii de Lumina Milei. Cu alte cuvinte, deoarece a fost făcută o Parsa (diviziune/partiţie) între Ațilut şi BYA, Lumina Înţelepciunii nu mai poate coborî. Doar Lumina Hasadim, care anterior conţinea Lumina Înţelepciunii, a fost acum separată de Lumina Înţelepciunii şi a coborât. Astfel, ei încă mai au puterea pe care au avut-o înainte, iar aceasta se cheamă „coborârea Kduşa (Sfinţenie) în Klipa (coajă)“.
„Răsplătit – am să o grăbesc“, adică pe calea Torei; „nerăsplătit – prin suferinţă“, o cale de evoluţie care va conduce în final la perfecţiune totală. În ceea ce priveşte calea Torei, omului obişnuit i se dau calităţi cu ajutorul cărora îşi poate face vasele adecvate. Iar vasele pot fi făcute prin extinderea Luminii şi îndepărtarea ei.
Un Kli (vas) este numit „dorinţa de a primi“. Aceasta înseamnă că lui îi lipseşte ceva. Iar faptul că „nu există Lumină fără un Kli“ înseamnă că Lumina trebuie captată într-un Kli, pentru a putea fi păstrată. Însă o persoană obişnuită nu poate avea dorinţe pentru lucruri sublime, căci este imposibil să ai o nevoie înainte de a exista împlinirea, aşa după cum este scris: „extinderea Luminii …“. De exemplu, când cineva are o mie de lei, el este bogat şi mulţumit. Totuşi, în cazul în care ulterior va câştiga mai mult, până la cinci mii de lei, apoi pierde din bani şi rămâne cu două mii, rezultă că el are o lipsă. Acum el are Kelim (vase) pentru trei mii de lei, din moment ce i-a avut deja. Astfel, el a fost de fapt anulat.
Şi există calea Torei. Atunci când omul este obişnuit cu calea Torei regretă că a realizat atât de puţin şi, de fiecare dată când beneficiază de anumite iluminări şi ele sunt divizate, ele îi provoacă mai multă durere şi mai multe Kelim.
Acesta este înţelesul faptului că fiecare Kli are nevoie de Lumină, că nu este complet şi că îi lipseşte Lumina. În acest mod, fiecare loc al lipsei devine un loc pentru credinţă. Iar dacă s-ar umple, nu ar mai exista un Kli, adică nu ar mai exista un loc pentru credinţă.
Copiat din scrierile tatălui, domnului şi învăţătorului meu
În privinţa celor şapte(37) complete ale Sanctificării Lunii Noi, există obiceiul de a aştepta şapte zile întregi, inclusiv sfârşitul Șabat ului. Acesta nu seamănă cu obiceiul de a sanctifica luna când sfârşitul Șabat ului cade la mijlocul celor şapte zile, iar dacă cele şapte zile s-au încheiat, nu aşteptăm sfârşitul Șabat ului. Aici nu este aceeaşi situaţie şi ar trebui să aşteptăm, în mod special, împlinirea celor şapte zile până la terminarea Șabat ului. De fapt, luna este considerată Malhut , numit „al şaptelea“, care înseamnă „El este în mine“, adică atunci când Șabat ul este complet în privinţa cele şase zile de acţiune, numite „El“, Șabat ul spune: „El este în mine.“ „El“ este soarele şi „eu“ este luna, care primeşte în întregime lumina de la soare, pentru că nu are nimic al ei.
Însă există două Bhinot (discernăminte) în ea, numite „Șabat “ şi „lună“(38), deoarece Malhut însuşi este considerat ca fiind cele patru discernăminte cunoscute: HB şi TM. Primele trei Bhinot (Hohma, Bina şi Tiferet) sunt Șabat ul. Acestea trei sunt cele trei mese, numite şi sugerate în Sfânta Tora de trei ori prin „această zi“. Bhina Dalet din ea este sfârşitul Șabat ului sau al lunii şi nu este inclusă în „această zi“, ea fiind noapte, şi nu zi.
Şi am putea întreba: „Prima masă a Șabat ului are loc, de asemenea, noaptea. Atunci, de ce Sfânta Tora o numeşte «această zi»?“ În orice caz, ajunul Șabat ului „va fi singura zi care va fi cunoscută ca fiind a Domnului, nici zi şi nici noapte, şi se va întâmpla că va fi lumină la vremea serii“.
Cu toate acestea, în noaptea de la sfârşitul Șabat ului este încă întuneric, şi nu lumină. De aceea în Tora orală înţelepţii noştri ne-au învăţat să aşternem o masă şi la sfârşitul Șabat ului pentru a corecta acest întuneric care încă este necorectat. Aceasta se numeşte „Melaveh Malkah“ (Însoţind Regina(39), care susţine şi completează acest „Os Luz“, care este Bhina Dalet şi care nu primeşte nimic de la cele trei mese ale Șabat ului, aşa după cum am explicat. Totuşi, această Bhina Dalet este completată treptat prin „lună, zi“. Acesta este motivul pentru care are loc sanctificarea lunii, faptul că Israel sanctifică timpul, adică acel reziduu al Israelului care nu este hrănit de masa de Șabat .
Ca atare, chiar şi cel mai mare dintre preoţi este avertizat să fie atent să nu se întineze prin atingerea trupului mort al rudelor sale. Scrierile îl avertizează: „cu excepţia rudelor sale … prin ele se poate pângări“. Din cele de mai sus puteţi înţelege că orice Kduşa (Sfinţenie) Superioară provine din Șabat . Şi din moment ce „Osul Luz“, adică Bhina Dalet, numită „neamurile lui“, nu primeşte de la masa de Șabat, chiar şi marele preot poate să fie pângărit de aceasta.
Într-adevăr, semnificaţia corectării prin sanctificarea lunii se extinde de la Șabat şi iluminările lui. Acesta este sensul versetului: „Moise a fost nedumerit, până când Creatorul i-a arătat asemănarea cu o monedă de foc şi i-a spus: «Vezi asta şi sfinţeşte-o.»“ Aceasta înseamnă că Moise a fost foarte confuz pentru că nu putea să o sfinţească, din moment ce toată puterea lui este Șabat ul, pentru că Tora a fost dată de Șabat .
Prin urmare, el nu a putut găsi o corectare pentru acest reziduu în toate Luminile Sfintei Tora, pentru că acest reziduu nu este hrănit de toate acestea. Din acest motiv Moise a fost nedumerit. Şi ce a făcut Creatorul? El l-a luat şi a modelat o formă în interiorul matriţei, ca o monedă de foc care are imprimată pe o faţă o formă diferită de cea imprimată pe cealaltă faţă. Aşa cum au spus înţelepţii noştri despre moneda lui Avraam că pe o parte erau imprimaţi un om bătrân şi o femeie bătrână, reprezentând Bhina Bet, calitatea milei, iar pe cealaltă parte, un bărbat tânăr şi o fecioară, adică Bhina Dalet, calitatea aspră a judecăţii, din cuvintele „nici nu a fost cunoscută de vreun bărbat“.
Aceste două forme au colaborat în aşa fel, încât atunci când Creatorul a dorit să extindă corectarea Luminilor Șabat ului acolo, prin munca celor drepţi, El le-a arătat celor drepţi forma care se extinde de la primele trei discernăminte ale lui Malhut . Noi o numim Bhina Bet, iar cel drept o poate sanctifica cu ajutorul Luminilor Șabat ului. Acesta este sensul …
Problema Achoraim (spate) se referă în primul rând la absenţa Luminii Hohma, care este esenţa vitalităţii, numită „Lumina Directă“. Această Lumină a fost restricţionată, astfel încât să nu se ajungă la o diferenţă de formă. De aceea ZON nu au Gar când ei nu sunt corectaţi, pentru a nu hrăni Sitra Ahra.
Întrucât acolo există o lipsă de Gar, există şi teama că cele exterioare vor avea de ce să se agaţe. Acest lucru se datorează faptului că ele se bucură ori de câte ori apare o deficienţă în Kduşa (Sfinţenie), din moment ce întreabă „Unde?“ şi este nerealist să răspundă la această întrebare înainte de a exista Hohma (Înţelepciune).
Prin urmare, există o corectare pentru ZON, prin care se ridică şi se integrează în Bina, considerate „încântare în milă(36)“, şi respinge Hohma. Bina, în sine, nu are nevoie de Hohma, deoarece ea este, în esenţă, Hohma. Aceasta înseamnă să urmăm întotdeauna opiniile Rav-ului, pentru că sunt fundamentate pe rădăcina lor, adică punctul de vedere al Rav-ului. Şi întrebarea: „Unde este onoarea Lui?“ este irelevantă aici.
Iar ei rămân în Bina până când sunt corectaţi prin ridicarea MAN, prin eforturi şi muncă, până când sunt curăţaţi de primirea pentru sine. Apoi, sunt pregătiţi să primească Hohma şi doar atunci li se permite să dezvăluie propriul discernământ, adică faptul că sunt în deficit pentru că nu au Hohma, să accepte răspunsul, să extindă Lumina Hohma ca să strălucească în ei ca iluminarea Hohma. În acea stare ei se află sub propria lor autoritate, şi nu sub autoritatea Bina, deoarece au Lumina Înţelepciunii, iar Lumina curăţă şi le elimină pe cele exterioare. Poate că acesta este înţelesul expresiei: „Să ştii ce să răspunzi unui epicurian.“
Aceasta se numeşte „un zid“, adică Achoraim de Bina, care este suficient pentru ambele şi este scut pentru Sitra Ahra. Cu alte cuvinte, bazându-se pe opiniile Rav-ului său, fiind una cu Ravul, zidul pe care îl are Rav-ul, adică „încântare în milă“, este suficient şi pentru el. Dar dacă omul extinde iluminarea Hohma şi se poate descurca singur, fiind capabil să răspundă tuturor întrebărilor pe care le pune Sitra Ahra, atunci ei se separă.
Semnificaţia sorţilor este aceea că amândoi sunt egali şi că este imposibil de examinat, cu ajutorul raţiunii, care dintre ei este mai important. De aceea este necesară tragerea la sorţi. În Zohar, Amor, se pune întrebarea: „Cum se poate ca ţapul pentru Domnul şi ţapul pentru Azazel să fie egali?“
De fapt, ţapul pentru Domnul este considerat „dreapta“, iar ţapul pentru Azazel este considerat „stânga“, acolo unde există Gar de Hohma. Este scris despre aceasta: „recompensat – bine; nerecompensat – rău“. Aceasta înseamnă că Malhut al calităţii Din (judecată) şi-a făcut apariţia sub forma zăvorului care blochează Luminile. Zăvorul se găseşte la Hazeh în fiecare Parţuf şi, astfel, Hohma poate să strălucească până la locul zăvorului şi se opreşte la Hazeh, pentru că orice restricţie are efect numai de la ea în jos, şi nu în sus.
Ţapul pentru Domnul este inclus în partea stângă a ţapului pentru Azazel, cu alte cuvinte, în Hohma. Totuşi, nu este acelaşi lucru cu stânga lui Azazel, aceasta fiind de Sus în jos, motiv pentru care Lumina se opreşte datorită acţiunii zăvorului; doar de jos în sus zăvorul este ascuns şi cheia este revelată.
Rezultă că, în ceea ce priveşte Hohma, ţapul pentru Azazel are Hohma de la Gar, iar ţapul pentru Domnul este considerat Vak. Cu toate acestea, Vak poate străluci, dar Gar trebuie oprit, deci şi ţapul pentru Azazel, aşa încât diavolul să nu se plângă. El se plânge pentru că singura lui dorinţă este aceea de a extinde Hohma, care face parte din Bhina Dalet, el nefiind completat de nici un alt nivel, deoarece sursa lui este Bhina Dalet. De aceea, dacă nu primeşte în interiorul propriului nivel, el nu este complet.
Acesta este motivul pentru care omul este întotdeauna ademenit să extindă lumina în Bhina Dalet, iar dacă nu vrea să facă asta, atunci foloseşte toate trucurile posibile pentru a forţa omul să facă acest lucru. Prin urmare, atunci când i se dă o porţiune din discernământul Hohma, el nu dă vina pe Israel, pentru că se teme că abundenţa pe care a căpătat-o va înceta. Dar când extinde Gar de Hohma, în acelaşi timp Israel extinde Vak de Hohma. Această Lumină a Înţelepciunii este numită „Lumina iertării păcatelor“ prin care omul obţine pocăinţa din dragoste, iar păcatele devin virtuţi. Aceasta este semnificaţia ţapului pentru Azazel, care ia asupra lui păcatele copiilor lui Israel, ceea ce înseamnă că toate păcatele lui Israel au devenit acum merite.
Există o parabolă în Zohar despre un nebun al Regelui. Când i se dă vin şi i se vorbeşte despre tot ceea ce a făcut, chiar şi despre faptele rele pe care le-a făcut, el spune despre toate că sunt fapte bune şi nu există nimeni altul ca el în întreaga lume. Cu alte cuvinte, diavolul este numit „nebun“. Atunci când i se dă vin, adică înţelepciune, atunci când atrage Hohma, care este Lumina iertării păcatelor, toate păcatele sale devin astfel virtuţi.
Prin urmare, el spune că toate faptele rele au devenit bune, iar păcatele au devenit virtuţi. Şi din moment ce diavolul doreşte să i se dea partea sa, el nu se plânge de Israel. Acesta este sensul plângerilor care au existat în Egipt atunci când a întrebat: „Care este diferenţa dintre ei? Fie Israelul moare precum egiptenii, fie se întoarce în Egipt.“ De fapt, Egiptul este sursa extinderii înţelepciunii, dar este o înţelepciune în forma Gar, iar când Israel a fost în Egipt, el a fost sub conducerea egiptenilor.
Este greu de descris timpul coborârii, când toată munca şi efortul, de la început şi până la momentul coborârii, sunt pierdute. Celui care nu a simţit niciodată gustul servituţii faţă de Creator i se pare ca fiind ceva în afara lui, care se întâmplă celor ce se află la un nivel înalt, nu însă şi oamenilor obişnuiţi, care nu au nicio legătură cu servirea Creatorului, ci tânjesc să umple dorinţa materială de a primi, prezentă în curgerea lumii şi care învăluie întreaga lume.
Cu toate acestea, trebuie să înţelegem de ce au ajuns oamenii la o astfel de stare. În fond, nu există nicio schimbare în Creatorul cerului şi al pământului, chiar dacă omul este sau nu de acord; El se comportă în forma Binelui care face bine. Aşadar, care este consecinţa acestei stări?
Ar trebui să afirmăm că acest lucru se face în scopul de a anunţa măreţia Lui. Omul nu trebuie să acţioneze ca şi cum nu ar dori această măreţie. Dimpotrivă, ar trebui să se comporte cu teamă faţă de ea şi să cunoască atât valoarea, cât şi distanţa dintre el şi Creator. Este greu de înţeles cu o minte superficială acest lucru sau posibilitatea conectării Creatorului cu creaţia.
În timpul căderii omul simte că este imposibil să aibă legătură sau să aparţină Creatorului prin Dvekut (contopire). Acest lucru se datorează faptului că simte că servitutea este un lucru strain pentru întreaga lume. Într-adevăr, aşa este, dar „în locul unde veţi găsi măreţia Lui, acolo veţi găsi şi smerenia Lui“. Aceasta înseamnă că este vorba despre ceva mai presus de natură, prin care Creatorul a oferit creaturilor permisiunea de a fi conectate şi de a adera la El.
De aceea, atunci când omul se întoarece la legătura cu Creatorul ar trebui să îşi amintească în mod constant momentele sale de cădere, astfel încât să cunoască şi să aprecieze perioada de Dvekut. Astfel, el va şti că acum a primit salvarea pe o cale mai presus de cea naturală.
Am auzit în timpul unei mese din prima zi de Paşte, 15 aprilie 1949
El a întrebat dacă eliberarea ţării noastre de opresori are influenţă asupra nostră. Noi am fost răsplătiţi cu eliberarea de sub povara naţiunilor şi am devenit la fel ca toate naţiunile în care omul nu este sclavul altuia. Această libertate a acţionat asupra noastră, astfel încât să avem o percepţie a servirii Creatorului, iar el a spus că nu ar trebui să considerăm că nu ne afectează şi că nu apare nicio schimbare în această sclavie, comparativ cu libertatea.
Acesta ar fi un lucru imposibil, din moment ce Creatorul nu acţionează în van. Dimpotrivă, tot ce face El ne afectează fie în bine, fie în rău. Înseamnă că din fiecare acţiune pe care El o efectuează se extinde către noi o putere suplimentară, pozitivă sau negativă, adică Lumină sau întuneric. Prin această acţiune putem, de asemenea, să începem să ne ridicăm, deoarece nu există întotdeauna permisiune şi putere în spiritualitate şi suntem obligaţi să continuăm în conformitate cu această forţă.
Prin urmare, omul nu poate spune că libertatea pe care a obţinut-o nu a determinat nicio schimbare în el. Iar dacă nu simţim nicio schimbare în bine, atunci trebuie să spunem că aceasta este o schimbare în rău, chiar dacă nu o percepem.
El a explicat aceasta după ce a trecut sărbătoarea, după Havdala binecuvântarea de la sfârşitul sărbătorii); este similar cu masa de Șabat sau de sărbătoare, unde plăcerile material trezesc plăcerile spirituale pe calea rădăcinii şi ramurii. Este un fel de „lumea viitoare“. Iar degustarea lumii următoare necesită, cu siguranţă, mari pregătiri în timpul celor şase zile lucrătoare.
Percepţia omului depinde de măsura pregătirii lui. Dacă nu există o pregătire adecvată pentru extinderea gustului spiritual al Șabat ului, se întâmplă invers: el creşte mai mult pe seama plăcerilor corporale. Este astfel deoarece, după o masă obişnuită, omul este atras doar către somn, şi nimic mai mult, pentru că după mâncare vine somnul. Astfel, mâncarea l-a tras în jos.
Pentru a se ajunge la spiritualitate prin plăceri materiale sunt necesare eforturi deosebite, din moment ce aceasta a fost voinţa Regelui. Deşi ele sunt în opoziţie, pentru că spiritualitatea este poziţionată sub linia dăruirii, iar corporalitatea sub cea a primirii şi pentru că aceasta a fost voinţa Regelui, spiritualitatea este atrasă de plăcerile materiale, plasate sub ale Sale Mițvot, care sunt bucuria Șabat-ului şi a sărbătorii.
De asemenea, ar trebui să vedem că deşi ne-a fost dăruită această libertate, avem nevoie de o mare pregătire şi de intenţie pentru a extinde libertatea spirituală, numită „libertatea faţă de îngerul morţii“. Apoi, vom fi recompensaţi cu „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“, numit Mochin de AVI. Aceasta înseamnă că nu vom mai vedea un timp sau un loc în care Creatorul să nu se fi îmbrăcat, ca să nu putem spune că „El nu poate fi îmbrăcat“ în acel timp sau în acel loc, ci că „tot pământ este plin de slava Lui“. Dar, înainte de aceasta, există o diferenţă „între Lumină şi întuneric şi între Israel şi celelalte naţiuni“, pentru că acolo unde lumina străluceşte Creatorul este prezent, iar unde este înturneric El lipseşte.
De asemenea, în Israel există un loc în care „Lumina Divină a lui Israel“ să poată fi prezentă. Acest lucru nu este posibil în naţiunile lumii, deoarece Creatorul nu se îmbracă în ele şi există separare „între ziua a şaptea şi cele şase zile lucrătoare“. Totuşi, când ni se acordă Mochin de AVI suntem răsplătiţi cu „tot pământ este plin de slava Lui“. În acel moment nu există nicio diferenţă între perioade, iar Lumina Lui este prezentă în toate locurile şi în toate timpurile.
Aceasta este semnificaţia Paştelui, când Israel au dobândit libertatea, adică Mochin de AVI, ceea ce înseamnă că „tot pământ este plin de slava Lui“. Este firesc să nu existe niciun loc pentru înclinaţia rea deoarece, prin acţiunile sale, el nu se distanţează de munca pentru Creator. Dimpotrivă, vedem că omul a fost adus mai aproape de munca Lui, chiar dacă această apropiere s-a realizat printr-o trezire de Sus.
De aceea ei au spus că Sfânta Divinitate (35) a afirmat: „Am văzut un strop al unui trandafir roşu.“ Aceasta înseamnă că el a văzut un loc care are nevoie de corectare, întrucât în acel loc El nu poate străluci. Prin urmare, ei au trebuit să socotească cele şapte săptămâni ale numărării Omer pentru a corecta aceste locuri, astfel încât noi să vedem că „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“
Aceasta este asemenea unui rege care are un turn plin cu bunătăţi, dar niciun oaspete. Prin urmare, El a creat oamenii, pentru ca ei să vină şi să primească abundenţa Lui. Cu toate acestea, noi nu vedem turnul plin cu lucruri bune. Dimpotrivă, ceea ce vedem este că întreaga lume este plină de suferinţă. Explicaţia este faptul că „vinul regal era din abundenţă“, dar din perspectiva lui Malhut nu există nicio nevoie de vin sau de plăceri compaRavle cu vinul.
Mai degrabă, deficienţa există doar din partea Kelim (vase), prin faptul că nu avem vase potrivite pentru a primi abundenţa, abundenţă pe care o putem primi doar în vasele de dăruire. Măsura măreţiei abundenţei este în concordanţă cu valoarea mărimii pe care o au Kelim. Prin urmare, toate schimbările se produc numai în vase, nu şi în Lumini. Aceasta este ceea ce ne spune textul: „vase de aur – vase care diferă unele faţă de altele – şi vinul regal din abundenţă“, aşa cum a fost în Gândul Creaţiei, să încânte creaturile Sale, cu toată generozitatea Lui.
Trebuie să înţelegem motivul preciziei, entuziasmului şi agerimii, atunci când toate organele lucrează coordonat la viteză maximă, în timp ce omul se gândeşte la bunurile materiale. În privinţa sufletului, omul, corpul precum şi toate simţurile sale lucrează cu greutate la orice lucru care se referă la nevoile sufletului.
Mintea şi gândirea omului sunt doar proiecţii ale acţiunilor sale. Ele sunt reflectate la fel ca într-o oglindă. Prin urmare, dacă majoritatea acţiunilor unui om urmăresc satisfacerea nevoilor materiale, acest lucru se reflecă în oglinda minţii. Aceasta înseamnă că ele sunt percepute suficient de către minte şi, astfel, omul poate să-şi folosească mintea pentru orice doreşte, deoarece mintea primeşte vitalitate de la lucrurile materiale.
Cu alte cuvinte, mintea serveşte locul din care primeşte „hrană“. Şi pentru că nu există suficiente Reşimot (înregistrări) în creier pentru primirea hranei şi a impresiilor, mintea nu este pregătită să servească nevoilor sufletului. Din acest motiv omul trebuie să izbândească şi să facă multe lucruri, până când acestea sunt înregistrate în minte. Atunci cunoştinţele cu siguranţă vor creşte, iar mintea îl va servi cu precizie şi cu rapiditate, chiar mai mult decât pentru îndeplinirea nevoilor materiale, pentru că mintea este o „haină“ apropiată a sufletului.
Am auzit după Șabat ul Beşalach, 14 şevat, 25 ianuarie 1948
Orice muncă este posibilă numai dacă există două căi, aşa după cum am aflat: „şi el va trăi în ele(33) şi el nu va muri în ele“. Iar semnificaţia expresiei „şi de-ar fi să fie omorât, el tot nu va încălca poruncile“ se aplică doar în cazul a trei Mițvot. Şi totuşi, constatăm că primii Hasadim(34) şi-au dat viaţa în acţiuni. În realitate, aceasta este toată munca. Când omul trebuie să respecte Tora, acest timp este perceput ca fiind timpul muncii grele.
Iar când Tora are grijă de om, acest lucru nu este deloc dificil, pentru că „sufletul omului îl va învăţa pe om“. În acest caz se consideră că Tora are grijă de om.
Referitor la Hey de jos, din Eynaim (ochi), aceasta înseamnă că există un Masah (ecran) şi un văl peste ochi. „Ochi“ înseamnă călăuzire, atunci când omul vede conducerea ascunsă. „O judecată“ înseamnă că omul nu poate decide ce să facă. În acest caz, el nu este în măsură să determine nici intenţia Creatorului şi nici intenţia învăţătorului său. Deşi poate să muncească cu devotament, el este incapabil să-şi dea seama dacă această muncă este adecvată sau nu, şi nici dacă ea contravene punctului de vedere al învăţătorului lui sau al Creatorului.
Pentru a determina acest lucru omul alege ceea ce adaugă mai multă muncă. Aceasta înseamnă că el trebuie să lucreze în conformitate cu învăţătorul său. Omul trebuie doar să muncească, şi nimic altceva. Prin urmare, nu există loc de îndoială în cuvintele şi faptele omului. În schimb, el ar trebui ca întotdeauna să îşi intensifice munca.
