– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
Diferenţa dintre prima şi ultima scrisoare se află numai în copia scrierii, adică în conţinutul copiei care a ieşit din casa Regelui. Iar autorii Regelui au detaliat conţinutul, astfel încât să devină inteligibil pentru toată lumea.
Conţinutul a fost următorul: „ei ar trebui să fie pregătiţi pentru acea zi“. Autorii au interpretat că acest lucru se aplică naţiunilor lumii, a căror destin este să facă dreptate evreilor.
Această forţă l-a determinat pe Haman să se întrebe: „Pe cine altcineva ar vrea regele să onoreze, în afară de mine?“ Prin urmare, în ultimile scrisori el a scris, în mod special, direct Regelui că „evreii trebuie să fie pregătiţi“. Pe de altă parte, în primele scrisori el nu a specificat că este vorba de evrei. Acesta este motivul pentru care au avut puterea de a se plânge.
Explicaţia constă în faptul că această forţă a fost dată pentru ca omul să nu trebuiască să justifice dorinţa de a primi Lumina şi să extindă Lumina Superioară în jos, întrucât întreaga muncă este doar în dăruire. Ca atare, el nu poate să extragă ceva de jos. Oferindu-i putere lui Haman, el vrea tocmai Luminile cele mai mari, aşa cum îi spune şi numele: Haman agagitul, din cuvântul gag (acoperiş), adică nivelul Gar.
„Să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept.“ „Drept“ este cel care îl justifică pe Creator şi tot ceea ce simte, bine sau rău, acceptă mai presus de raţiune. Aceasta este considerată „linia dreaptă“. „Nevinovat“ se referă la curăţenia materiei, a stării aşa cum o vede el. Acest lucru se datorează faptului că „un judecător are doar ceea ce ochii lui pot vedea“. Şi chiar dacă omul nu înţelege această problemă sau nu o poate rezolva, el nu ar trebui să ascundă formele care apar în faţa ochilor lui. Aceasta este consideră „linia stângă“, iar omul este obligat să se asigure că ambele linii există.
Nu se poate dobândi Tora în întregime. Însă prin îmbătarea cu vinul Torei, atunci când omul simte că întreaga lume este a lui, chiar dacă nu deţine întreaga învăţătură, el va crede şi va simţi că deţine totul, în perfecţiune.
Luminile de Șabat provin de la discernământul Guf (corp). Prin urmare, de Șabat spunem un Psalm al lui David: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu“, adică Guf. Totuşi, un cap nou este considerat Neşama (suflet), care vine doar pentru a discerne Neşama, şi nu Guf. Acesta este motivul pentru care spunem doar „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul“, şi nu „toate cele dinlăuntrul meu“, din moment ce nu se dobândeşte Guf (Zohar, pag. 97).
„În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea.“ „Pâine“ înseamnă Tora, care spune: „Du-te şi mănâncă din pâinea Mea.“ Studiul Torei trebuie să fie făcut cu frică, tremur şi sudoare pentru ca păcatul Pomului cunoaşterii să fie îndulcit.
„Cel care vine să fie purificat este ajutat.“ Aceasta înseamnă că omul trebuie să se găsească întotdeauna în starea de „venire“. Dar dacă simte că a fost deja purificat, omul nu mai are nevoie să fie ajutat, deoarece Creatorul l-a corectat, iar apoi a plecat. Însă dacă simte că se află într-o stare de venire şi plecare, atunci el este cu siguranţă asistat, deoarece dorinţa lui depăşeşte toate obstacolele atunci când caută adevărul.
„Pentru că dragostea ta este mai bună decât vinul.“ Aceasta înseamnă că vinul poate îmbăta omul, iar omul beat crede că toată lumea este a lui, deoarece el nu are nicio deficienţă şi nu a avut nici măcar în timpul celor şase mii de ani.
Am auzit de 1 adar, 21 februarie 1947, într-o călătorie la Tiberias
„TiBrias al înţelepţilor noştri, cât de bine este să te văd!“ „Vedere“ înseamnă înţelepciune. „Bine“ înseamnă că omul ar putea dobândi înţelepciune. Iar Rav Şimon Bar-Yochai purifica pieţele din Tiberias. Impuritatea celui mort, adică a dorinţei de a primi, presupune că „cei răi, în timpul vieţii lor, sunt numiţi «morţi»“. Şi toate impurităţile aparţin numai nivelului Hohma (Înţelepciune). Prin urmare, în Tiberias, unde există calitatea Hohma, piaţa trebuie să fie purificată.
„Voi iubiţi suferinţa. Apoi el a spus: «nici ei, nici răsplata lor», despre această frumuseţe care dispare în praf.“ Suferinţa se găseşte, în primul rând, într-un loc care este mai presus de raţiune. Iar măsura suferinţei depinde de măsura în care contrazice raţiunea. Aceasta este considerată credinţă mai presus de raţiune, iar prin această muncă Creatorul primeşte plăcere. Prin urmare, recompensa constă în faptul că prin această muncă omul aduce mulţumire Creatorului său.
Dar între timp, adică înainte ca omul să poată să izbândească şi să justifice conducerea Lui, Divinitatea este în ţărână. Aceasta înseamnă că munca prin credinţă, numită Sfânta Divinitate, este în exil, anulată în praf. Iar despre asta el a spus: „nici ei, nici răsplata lor“. Mai exact, el nu poate suporta perioada de tranziţie. Din acest motiv el îi răspunde: „plâng şi pentru aceasta şi pentru aceea“.
„Din această Galgalta picură rouă în Zeir Anpin.“ În ceea ce priveşte părul palid, există o adâncitură sub fiecare fir de păr, aşa cum este scris: „Căci El mă sfarămă ca sub furtună.“ Prin urmare, se spune că: „Atunci Domnul a vorbit cu Iov din mijlocul furtunii.“ Şi acesta este înţelesul versetului: „Iată ce vor da ei, fiecare dintre cei care sunt număraţi, o jumătate de şekel după şekelul pentru Templu.“ Aceasta înseamnă „o beka (adâncitură) a capului“, „pentru răscumpărarea sufletelor lor“.
Problema părului se referă la culoarea neagră şi la cerneală. Atunci când omul simte îndepărtarea de Creator, din cauza faptului că are gânduri străine, această situaţie este numită „păr“. „Palid“ se referă la culoarea albă. Aceasta înseamnă că atunci când Lumina Creatorului se varsă asupra lui, îl aduce mai aproape de El, iar cele două situaţii luate împreună se numesc „Lumină şi Kli (vas)“.
Ordinea muncii este aceea că omul se trezeşte să muncească pentru Creator atunci când i se dă paloare. În acel moment simte vitalitate şi însufleţire în munca pentru Creator. Apoi, vine un gând străin, din cauza căruia omul cade de pe nivelul său şi se îndepărtează de muncă. Gândul străin se numeşte se’ara (furtună şi păr). Iar sub păr există o adâncitură, care este lipsă şi gaură în craniu.
Înainte de apariţia gândurilor străine, el a avut un Roş (cap) complet şi a fost aproape de Creator. Apoi, datorită gândurilor străine, s-a îndepărtat de Creator. Iar aceasta înseamnă că are o deficienţă. Prin regrete, prin faptul că-i pare rău, omul atrage o curgere de apă. Astfel, părul devine un furtun pentru transmiterea abundenţei, prin care se consideră că omului i-a fost dăruit albul.
Apoi, gândurile străine vin la el din nou, iar astfel se îndepărtează de Creator încă o dată. Aceasta creează o nouă adâncitură, o gaură şi o deficienţă în craniu, iar prin părerea de rău, prin faptul că regretă, el extinde curgerea de apă încă o dată, părul devenind un furtun de transfer al abundenţei.
Această ordine a urcărilor şi coborârilor se tot repetă până când firele de păr sunt acumulate într-o măsură completă. De fiecare dată când omul se corectează, el extinde abundenţa. Această abundenţă este numită „rouă“, aşa cum este scris: „capul îmi este plin de rouă“. Acest lucru se datorează faptului că abundenţa vine intermitent şi, de fiecare dată, este ca şi cum el ar primi un strop. Iar când munca omului este completă şi el a realizat o măsură întreagă, până într-atât încât „nu-i lăsa să se întoarcă la prostie“, se consideră că prin această rouă morţii vor reînvia.
Aceasta este semnificaţia adânciturii prin care gândurile străine sunt menite să facă găuri în cap. În ceea ce priveşte jumătatea de şekel, aceasta se referă la faptul că omul este pe jumătate demn, pe jumătate nedemn. Trebuie să înţelegem că jumătăţile nu sunt simultane, însă în orice moment trebuie să existe un lucru complet. Aceasta se datorează faptului că dacă omul a încălcat o Mițva şi nu a respectat-o, el nu mai este considerat pe jumătate rău, ci pe de-antregul.
Ca atare, procesul are loc în doi timpi. La un moment dat el este drept, aderă la Creator, apoi este complet corupt. Iar când este în coborâre, el este rău. Acesta este înţelesul versetului „lumea nu a fost creată nici pentru cei complet drepţi, nici pentru cei complet răi“. Iar faptul că este numit „jumătate“ înseamnă că are doi timpi.
Prin urmare, se spune „pentru răscumpărarea sufletelor lor“. Datorită adânciturii omul îşi simte capul ca fiind incomplet, pentru că atunci când soseşte un gând străin, mintea lui nu este dedicată, în întregime, Creatorului. Iar când regretă, aceasta îi aduce răscumpărarea sufletului său. Astfel, dacă se căieşte de fiecare dată, el extinde abundenţa până când devine completă, aşa cum este scris „capul îmi este plin de rouă“.
Este cunoscut faptul că plecarea Mochin şi încetarea Zivugului se referă doar la adăugările aduse lui Mochin, în timp ce nucleul nivelului din ZON este Vav şi un Nekuda (punct).
Aceasta înseamnă că, în esenţa sa, Malhut nu are mai mult de un punct, un punct negru care nu are deloc alb în el. Şi atunci când omul acceptă acel punct ca fiind nucleul, şi nu ca pe ceva inutil de care vrea să fie scăpat, mai mult chiar, îl acceptă ca pe o podoabă, acel punct este numit „o locuinţă frumoasă în inima omului“. Acest lucru se datorează faptului că nu condamnă această servitute, ci o face esenţială pentru el.
Aceasta se numeşte „ridicarea Divinităţii din praf“. Iar când omul menţine baza ca fiind esenţială, el nu mai poate cădea de pe nivelul lui, pentru că nu poate exista îndepărtare de esenţă. Iar atunci când omul consimte să muncească sub forma unui punct negru, chiar dacă este cel mai negru din întreaga lume, Sfânta Divinitate spune că „nu este niciun loc în care să mă pot ascunde de tine“. De aceea, „eu sunt legat de El într-un nod“ „şi nu va fi niciodată desfăcut“. Din această cauză Dvekut (contopirea) omului nu încetează. Şi dacă îi vine de Sus o oarecare iluminare, numită „adăugare“, el o acceptă în modul „de neevitat şi fără intenţie“, din moment ce vine de la Emanator, fără trezirea celui de jos.
Acesta este înţelesul versetului: „sunt negru, dar frumos şi dacă puteţi accepta faptul că sunt negru, veţi vedea frumuseţea mea“. În acest sens se spune: „Cine este prost, să vină încoace.“ Când îşi părăseşte toate preocupările lui şi vrea să lucreze doar în beneficiul Creatorului, ca atunci când „eram ca un dobitoc înaintea Ta“, el este recompensat şi vede perfecţiunea finală. Aceasta înseamnă „cel fără inimă, i-a zis ea lui“. Adică, din moment ce el era fără inimă, trebuie să fi fost fără minte; altfel nu s-ar fi putut apropia.
Dar uneori întâlnim starea „Divinitate în exil“, atunci când punctul coboară la BYA separată. Atunci este numită „ca un trandafir printre spini“, pentru că are forma spinilor şi scaieţilor. În această stare ea nu poate fi acceptată, deoarece acolo se exercită dominaţia Klipot.
Iar aceasta se datorează acţiunilor omului, deoarece acţiunile de jos ale omului afectează rădăcina sufletului său de Sus, din Sfânta Divinitate. Aceasta înseamnă că dacă o persoană de jos se află în robia dorinţei de a primi, ea face ca Sus Klipa să domnească peste Kduşa.
De aceea există Tikun Hatzot (corectarea de la miezul nopţii), atunci când ne rugăm pentru ridicarea Divinităţii din praf, ceea ce înseamnă să o ridicăm pentru a fi importantă, pentru că Sus şi jos sunt calcule privind importanţa. Apoi este considerat un punct negru.
În Tikun Hatzot el învinge şi spune că vrea să respecte ceea ce a fost spus despre „Libni şi Şimei“. Libni înseamnă lavan (alb), şi nu negru, iar Şimei înseamnă şmi’a (auz), adică raţional, ceea ce înseamnă că asumarea poverii Împărăţiei Cerului este o problemă rezonabilă şi acceptabilă pentru el. Tikun Hatzot este un Tikun Mehiţa (separare), însemnând corectarea separării Kduşa de Klipa, atunci când senzaţia neplăcută din interiorul dorinţei de a primi este corectată şi conectată la dorinţa de a dărui.
Cuvântul golah (exil) conţine aceleaşi literele ca ge’ulah (izbăvire), singura diferenţă fiind litera Alef. Aceasta înseamnă că trebuie să extindem Aluf (Campion) al lumii în Golah şi imediat vom simţi Ge’ulah. De aceea este scris că „cel care poate păzi ceea ce este vătămător trebuie să-l compenseze pe cel vătămat cu ce are el mai bun“. Iar acesta este motivul pentru care este scris că „unde există judecată jos, nu mai există judecată Sus“.
