86. Atunci a zidit Israel cetăţi-depozit

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit de la tatăl meu în 3 şevat, 31 ianuarie 1941

       Scriptura spune: „Atunci a zidit Israel cetăţi-depozit (19) lui Faraon: Pitom şi Ramses“ (Exodul, 1, 11). Ar trebui să întrebăm: „Pitom şi Ramses înseamnă că sunt oraşe frumoase, în timp ce cuvintele arei miskenot înseamnă sărăcie şi slăbiciune, dar şi pericol?“ Trebuie să înţelegem întrebarea Patriarhului Avraam: „Prin ce voi cunoaşte că-l voi moşteni ?“ (Geneza, 15, 8). Ce a răspuns Creatorul? Este scris: „Şi El i-a spus lui Avraam: «Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani.»“

       Sensul literal este greu de înţeles, deoarece problema este că el a vrut garanţii privind moştenirea şi, aparent, nu există nicio garanţie în răspunsul Creatorului, care spune: „urmaşii tăi vor fi în exil“, ceea ce înseamnă că acest răspuns a fost suficient pentru el. Mai mult decât atât, vedem că atunci când Avraam a avut o discuţie lungă cu Creatorul privitoare la oamenii din Sodoma, el continuă să spună: „Poate“. Cu toate acestea, când Creatorul îi spune că urmaşii lui vor fi în exil, el consideră imediat acest răspuns ca fiind suficient şi nu mai stă la îndoială, spunând: „Poate?“ În schimb, el acceptă răspunsul ca fiind o garanţie privind moştenirea pământului.

       Este necesar să înţelegem acest răspuns şi, în plus, trebuie să înţelegem care este semnificaţia faptului că Zohar-ul interpretează textul: „Faraonul s-a apropiat“ spunând că i-a atras spre pocăinţă. Este posibil ca Faraonul cel rău să vrea să îi aducă mai aproape de pocăinţă?

       Pentru a desluşi toate acestea trebuie să înţelegem ceea ce au spus înţelepţii noştri: „Rav Yehuda spune: «La sfârşitul zilelor,

       Creatorul aduce înclinaţia rea şi o nimiceşte înaintea celor drepţi şi înaintea celor păcătoşi. Pentru cei drepţi ea pare un munte înalt, iar pentru cei păcătoşi ea pare un fir gros cât firul de păr. Plâng şi unii, plâng şi alţii. Cei drepţi plâng, zicând: «Cum putem cuceri un munte atât de înalt?» Iar cei păcătoşi, spunând: «Cum se face că nu putem cuceri acest fir care are grosimea unui fir de păr?»“ (Sukah, 52, 71)

       Acest verset este uimitor de la un capăt la altul:

  1. Dacă înclinaţia rea a fost deja nimicită, cum de mai există cei păcătoşi?
  2. De ce plâng cei drepţi? Dimpotrivă, ei ar trebui să fie Fericiţi!
  3. Cum pot exista două opinii diferite, dacă ambii au ajuns la    starea de adevăr? Acest verset vorbeşte despre sfârşitul zilelor, care este cu siguranţă starea de adevăr, deci cum poate să existe o diferenţă atât de mare ca cea dintre grosimea unui fir de păr şi înălţimea unui munte?

       El explică acest lucru prin cuvintele înţelepţilor noştri: „Rav Assi spune: «La început, înclinaţia rea pare ca o pânză de păianjen, iar în final pare ca şleaurile unei căruţe», căci este scris: «Vai de cei care trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul cu şleaurile unei căruţe.»“ (Isaia, 5, 18)

       Există o regulă deosebit de importantă pe care trebuie să o cunoaştem. Munca noastră, care ni s-a dat pentru a servi ca bază a credinţei mai presus de raţiune, nu se datorează faptului că nu merităm un nivel mai înalt. Dimpotrivă, ea ne-a fost dată ca să putem primi totul în vasul credinţei. Ea ni se pare fără valoare şi infamă, iar noi suntem nerăbdători să ajungem la momentul în care putem scăpa de această povară numită „credinţă mai presus de raţiune“. Cu toate acestea, ea reprezintă un nivel înalt şi foarte important, iar caracterul ei sublim nu îl putem măsura.

       Motivul pentru care ne apare ca fiind infamă se datorează dorinţei noastre de a primi. Aşadar, trebuie să discernem un Roş (cap) şi un Guf (corp) în dorinţa de a primi. Roş se numeşte cunoaştere, iar Guf se numeşte primire. Din această cauză considerăm tot ce este contrar cunoaşterii ca fiind josnic, de natură animală.

       Acum putem interpreta ceea ce a întrebat Patriarhul Avraam: „Prin ce voi cunoşte că-l voi moşteni?“ Cum va fi posibil ca ei să accepte povara credinţei, care este opusă raţiunii, şi cine poate să meargă împotriva raţiunii? Aşadar, cum vor avea parte de Lumina credinţei, din moment ce perfecţiunea depinde doar de asta?

       Creatorul i-a răspuns: „Să ştii cu siguranţă … că ei vor fi în exil“. Aceasta înseamnă că El a pregătit o Klipa (coajă), care este înclinaţia rea, o persoană rea, Faraonul, regele Egiptului. Literele cuvântului Faraon sunt aceleaşi cu literele cuvântului oref(20) (ceafă).

       Ari a scris (Şa’ar HaKavanot pentru Pesach) că Faraonul este considerat Oref al Egiptului(21). El va absorbi abundenţa care coboară la cei de jos prin întrebarea: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?“ (Exodul, 5, 2). Prin intermediul acestei întrebări ei se află în mâinile Klipot (coji), aşa cum zice RAMBAM (Hilchot Deot) despre întoarcerea către zei falşi, că prin această abordare, adică prin această întrebare, interdicţia de întoarcere la ei este încălcată deja.

       Înclinaţia rea vrea să absoarbă abundenţa de la Kduşa (Sfinţenie). Ce face ea ca să absoarbă abundenţa de la Kduşa? Scriptura ne spune: „şi Faraonul s-a apropiat“. Interpretarea Zohar-ului este că el i-a apropiat de căinţă. Apoi întreabă: Cum putem spune că Faraonul i-a adus aproape de căinţă, dacă Klipot are rolul de a îndepărta omul de Creator?

       Trebuie să interpretăm acest lucru prin ceea ce este scris în Zohar (Introducere la Zohar şi Comentariul Sulam): „Păcatul este ascuns în tine, ca un şarpe care loveşte şi îşi ascunde capul în  interiorul corpului său.“ Iar în Sulam: „Aşa cum … Din moment ce

păcatul este ascuns, forţa şarpelui care loveşte omenirea şi aduce moartea în lume este încă deplină şi nu poate fi revocată. Este ca un şarpe care muşcă un om şi imediat îşi ascunde capul în corpul său, iar atunci este imposibil să îl omori.“

       Există o altă menţiune în Zohar care specifică faptul că şarpele îşi înclină capul şi loveşte cu coada sa. Aceasta înseamnă că uneori îl lasă pe om să ia asupra lui povara credinţei mai presus de raţiune, înclinând capul, însă loveşte cu coada. Coada poate fi interpretată ca fiind finalul, adică îşi înclină capul ca la sfârşit să primească pentru a primi. Cu alte cuvinte, mai întâi îi permite omului să accepte credinţa pentru ca, mai târziu, să poată lua totul sub autoritatea sa, deoarece Klipa ştie că singura modalitate de a primi abundenţa este prin Kduşa.

       Aceasta este semnificaţia faptului că Faraonul i-a apropiat. Este explicat faptul că în mod deliberat a adus Israelul la căinţă pentru ca, ulterior, să ia de la ei totul sub propria lui autoritate. De aceea Ari a scris că Faraonul a absorbit toată abundenţa care a coborât la cei de jos. El a absorbit din oref şi din gât, care este considerat capul corpului, adică a vrut să ia totul în vasele de primire.

       Versetul „Şi au construit Arei Miskenot“ indică faptul că acest lucru a fost pentru Israel. Cu alte cuvinte, toată munca lor din timpul exilului a fost luată în custodia Faraonului, iar Israel a rămas sărac. De asemenea, trebuie să înterpretăm cuvântul Miskenot, care provine din cuvântul Sakana (pericol), în sensul că ei au fost în mare pericol de a rămâne în această stare pentru tot restul vieţii lor. Cu toate acestea, munca lui Israel pentru Faraon a fost Pitom şi Ramses, adică oraşe foarte frumoase.  Prin urmare, ei „au construit Arei Miskenot“ pentru Israel şi Pitom şi Ramses pentru Faraon. Acest lucru se datorează faptului că toată munca lui Israel a căzut în Klipot, iar ei nu au găsit nicio binecuvântare în munca lor.

       Când în munca lor a predominat credinţa şi dăruirea, ei au avut parte de rodnicie, iar în momentul în care au ajuns la cunoaştere şi primire, ei au căzut imediat în mâinile Klipa ale Faraonului. În cele din urmă, au ajuns la hotărârea definitivă că munca trebuie să fie în credinţă mai presus de raţiune şi în dăruire.

       Cu toate acestea, au văzut că singuri sunt incapabili să iasă de sub puterea Faraonului. De aceea este scris: „copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei“, doarece se temeau că vor rămâne în exil pentru totdeauna. Atunci, „strigătele acestea … sau suit până la Dumnezeu“ şi au fost răsplătiţi cu exodul din exilul în Egipt.

       Prin urmare, înainte ca ei să vadă că sunt sub puterea Klipot şi să sufere şi să se teamă că vor rămâne acolo pentru totdeauna, fiind în vasele de primire, nu au avut nevoie de ajutorul Creatorului pentru că nu au simţit deficienţa şi paguba cauzată de ele, asta fiind tot ceea ce îi împiedică să adere la Creator. În caz contrar, omul are o consideraţie mai mare pentru munca în forma cunoaşterii şi primirii, iar credinţa este considerate josnicie. Ei au ales cunoaşterea şi primirea pentru că asta este nevoia minţii omului orietată către exterior.

       Ca atare, li s-a dat exilul pentru a simţi că nu progresează în   direcţia apropierii de Creator şi că întreaga lor muncă se afundă în Klipa Egiptului. În cele din urmă, au văzut că nu au altă opţiune şi că trebuie să accepte munca înjositoare care este credinţa mai presus de raţiune şi să tânjească după dăruire. În caz contrar, ei vor fi sub dominaţia înclinaţiei rele.

Se pare că şi-au asumat credinţa pentru că au văzut că nu au de ales şi, prin urmare, au fost de acord să facă o muncă  înjositoare. Aceasta este considerată „muncă condiţionată“, atunci când au acceptat-o pentru a nu cădea în plasa Klipot. Din acest motiv au luat asupra lor această muncă. Iar dacă motivaţia dispare, dispare şi dragostea pentru această muncă. Cu alte cuvinte, dacă înclinaţia rea este anulată şi dacă nu există nimeni care să le „trezească“ gândul de a nu se întoarce la zei falşi, atunci dragostea pentru munca josnică este revocată.

Acum putem înţelege ceea ce au scris înţelepţii noştri: „La început, înclinaţia rea pare ca o pânză de păianjen, iar în final pare ca şleaurile unei căruţe.“ Ştim că există următoarele discernăminte: „constrângere“, „greşit“, „deliberat“. Dorinţa de a primi, imprimată în om, este considerată „coercitivă“, deoarece omul nu poate să o revoce şi, ca atare, nu este considerată un păcat, ci o faptă greşită, aşa cum este scris: „Vai de cei care trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii.“ Omul nu o poate respinge şi nici nu o poate urî, pentru că nu o consideră a fi un păcat.

       Cu toate acestea, ea îi va apărea ulterior ca fiind un „păcat, ca şleaurile unei căruţe“, şi atunci Klipot este format din această dorinţă de a primi, care are o structură completă, aşa cum este scris: „Dumnezeu a făcut-o pe una întocmai ca şi pe cealaltă.“ De aici provine înclinaţia rea, adică totul vine din acest fir.

       Din moment ce ea ne apare ca fiind un păcat, toată lumea ştie să se păzească de acest fir şi înţelege că nu există nici o altă cale de a intra în Kduşa, cu excepţia celei în care hotărăsc să muncească cu umilinţă, adică în credinţă şi dăruire. În caz contrar, ei văd că se află sub autoritatea Klipa a Faraonului, Regele Egiptului. Prin urmare, beneficiul exilului a fost dobândirea simţământului că dorinţa de a primi este un păcat, acesta fiind motivul pentru care au ajuns la concluzia că nu există nimic altceva în afara încercării de a dobândi vasele de dăruire. Aceasta este, de asemenea, semnificaţia răspunsului pe care Creatorul i l-a dat Patriarhului Avraam cu privire la solicitarea lui de a primi garanţii asupra moştenirii pământului: „Să ştii bine că urmaşii tăi … şi apăsaţi …“ În timpul exilului ei vor ajunge să descopere că firul este un păcat, iar apoi vor accepta adevărata muncă de detaşare faţă de păcat.

       Acesta este înţelesul celor spuse de Rav Yehuda că, în viitor, moartea va fi înghiţită pentru totdeauna, deoarece Creatorul va nimici înclinaţia rea şi tot ceea ce va rămâne din ea va fi doar un fir minuscul, care nici măcar nu va fi simţit ca un păcat. (Firul, care are grosimea unui fir de păr, este ceva ce nu poate fi văzut cu ochiul liber.)

       Totuşi, unii păcătoşi şi unii drepţi rămân, şi cu toţii îşi doresc să se alipească de El. Cei păcătoşi nu şi-au corectat firul lor atunci cât încă mai exista înclinaţia rea, iar aceasta ar putea fi simţită ca un păcat. Dar acum, când nu mai există înclinaţia rea, tot ceea ce a mai rămas este doar un fir minuscul, iar ei nu mai au niciun motiv să îşi transforme vasele de primire în vase de dăruire, deoarece un fir de grosimea firului de păr este imperceptibil. Cu toate acestea, nu pot adera la Creator din cauza diferenţei de formă care există acolo, iar „El şi cu Mine nu putem sălăşlui în aceeaşi locuinţă.“

       Corectarea lor este ca ei să fie praf sub picioarele celor drepţi. Aceasta înseamnă că din moment ce înclinaţia rea a fost anulată, cei drepţi nu mai au niciun motiv să avanseze prin credinţă mai presus de raţiune. Prin urmare, dacă ei nu au niciun motiv, cine ar putea să îi oblige?

       Ei văd că cei păcătoşi au rămas cu un fir pe care nu l-au corectat cât timp a existat înclinaţia rea; şi era timpul corectării, deoarece atunci dorinţa de a primi era un păcat evident, pe când acum, ea nu mai pare a fi un păcat, ci un fir. Prin urmare, dacă nu există motiv, nu există nici loc de corectare.

       În plus, nu există nici loc de contopire, deoarece diferenţa de formă rămâne, şi toată corectarea lor constă în faptul că cei drepţi trec peste ele. Adică, ei văd că nu mai există pericol din partea plasei Klipot, pentru că înclinaţia rea a fost nimicită.

       Atunci, de ce trebuie să mai lucreze în credinţă mai presus de raţiune? Deoarece acum văd că cei răi nu pot ajunge la contopire, pentru că nu au niciun motiv, adică nu au înclinaţia rea care să fie percepută ca fiind un păcat, şi astfel rămân în afară din cauza diferenţei de formă. Prin urmare, când cei drepţi văd acest lucru, înţeleg cât de bine a fost pentru ei că au avut un motiv pentru a munci în dăruire.

       Ei au crezut că s-au angajat în dăruire numai datorită înclinaţiei rele, dar acum înţeleg că păcatul pe care l-au văzut a fost spre binele lor. Cu alte cuvinte, aceasta este adevărata muncă şi nu se datorează fricii de a cădea în mâinile Klipot. Acest lucru este demonstrat de faptul că cei răi care nu şi-au corectat firul, acum nu mai au motiv să o facă şi rămân în afară, neputând fi în contopire cu Creatorul.

       Prin urmare, cei drepţi primesc o putere din ce în ce mai mare de a se îndepărta de cei răi, aşa încât cei răi au devenit praf sub picioarele lor, iar cei drepţi calcă pe acele discernăminte care rămân rele.

       În concluzie, privind în urmă, vedem că exact această muncă este cea importantă, însă nu din cauza necesităţii, aşa cum au crezut  ei la început, atunci când exista înclinaţia rea. Acum văd, chiar şi în lipsa înclinaţiei rele, că merită să lucreze în dăruire şi credinţă.

       Despre faptul că „plâng şi unii, plâng şi alţii“ se ştie că plânsul este Katnut (micime, pruncie), VAK. Există o diferenţă între GAR şi VAK. Mochin de VAK (Lumina de VAK) luminează din trecut, adică se alimentează de la experienţele din trecut. Însă Mochin de GAR străluceşte în prezent, realizând un Zivug (cuplare spirituală).

       Acesta este motivul pentru care cei drepţi plâng şi spun: „Cum am putea cuceri un munte atât de înalt?“ Acum văd ce a fost înainte de nimicirea înclinaţiei rele, că dominaţia ei a fost, într-adevăr, foarte mare, după cum este scris: „Dumnezeu a făcut pe una întocmai ca şi cealaltă.“ Ei au primit de la Creator o îndurare mare, care le-a dat puterea să câştige lupta împotriva înclinaţiei rele, iar acum se bucură de miracolul care le-a fost acordat atunci, adică în trecut. Aceasta se numeşte Mochin de Katnut.

       Cei răi plâng pentru că acum nu mai există nicio posibilitate de a se alipi de El, chiar dacă văd că este doar un fir minuscul. Întrucât nu mai există înclinaţia rea, ei nu au niciun motiv să-şi transforme vasele de primire în dăruire; ei pot doar să vadă că se află în afară, şi de aceea plâng.

       Cu toate acestea, corectarea lor este ca ei să devină praf sub picioarele celor drepţi. Cu alte cuvinte, deşi cei drepţi văd că acum nu mai există înclinaţia rea, cei răi încă nu pot atinge contopirea. Astfel, ei cred că au urmat calea dăruirii numai din cauza înclinaţiei rele şi văd că acesta este vasul actual. Chiar dacă nu ar fi existat înclinaţia rea, aceasta oricum este calea adevărată, iar calea credinţei este o cale minunată.

       Acum putem înţelege de ce rămân cei răi după ce înclinaţia rea a fost nimicită: pentru ca ei să devină praf sub picioarele celor drepţi. Dacă cei răi nu ar fi rămas, nu ar fi avut cine să arate măreţia faptului că drumul credinţei nu se datorează dragostei condiţionate.

       Ceea ce înseamnă că nu din cauza înclinaţiei rele trebuie să urmăm calea credinţei, ci datorită iubirii necondiţionate, deoarece acum nu mai există nicio înclinaţie rea şi, în plus, doar prin credinţă poate fi atinsă contopirea cu Creatorul.

       Cu altă ocazie am auzit că motivul pentru care avem nevoie în mod special de credinţă este propria noastră mândrie. În acest caz este dificil să acceptăm credinţa. Deşi credinţa este un nivel sublim şi minunat, cei de jos nu îl pot atinge şi înţelege, şi asta numai din cauza mândriei noastre, adică a dorinţei de a primi.

       Ne imaginăm că este un nivel nedemn şi animalic, şi din acest motiv ni s-a dat înclinaţia rea. Altă dată am auzit următoarele: Vedem că atunci când nu vrem să acceptăm credinţa cădem din starea noastră prezentă.

       Ne ridicăm şi cădem de fiecare dată, până când decidem că nu există nici un alt mijloc decât să acceptăm credinţa pentru totdeauna. Lucrurile stau astfel pentru a dobândi credinţa, iar aceasta înseamnă „Şi au construit Arei Miskenot“ (pentru Israel) pentru Faraon.

_______________

(19) În limba ebraică nu există expresia „cetăţi-depozit“, ci cuvintele arei miskenot care înseamnă sărăcie, iar pronunţia este asemănătoare cu cea a cuvântului pericol.

(20) În limba ebraică ambele cuvinte sunt formate din aceleaşi litere, dar într-o ordine diferită.

(21) Ari împarte cuvântul ebraic pentru Egipt – Mitzraim în două: Metzar Yam, adică Marea Îngustă.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

85. Ce înseamnă în muncă „poame din pomii cei frumoşi“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în prima zi de Sukot, 27 septembrie 1942

       Este scris: „În ziua întâi, să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de salcii de râu“ (Leviticul, 23, 40).

       Trebuie să interpretăm „poame din pomii cei frumoşi“ astfel: „pom“ înseamnă drept şi este numit „pom al câmpului“.„Poamă“ este rodul pomului, însemnând rodul celui drept, adică faptele bune care trebuie să fie sub formă de podoabe în pomul său.

       „Din an în an“ înseamnă un an întreg, unde sunt „şase luni cu untdelemn de mirt şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti“. Cu toate acestea, cei păcătoşi sunt „ca pleava pe care o spulberă vântul“.

       „Ramuri de finici“ sunt două linguri, simbolizând cei doi Hey, primul Hey şi ultimul Hey, prin care omul este răsplătit cu „o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie“.

       „Linguri“ înseamnă constrângere, adică omul îşi asumă silit Împărăţia Cerului. În ciuda faptului că raţiunea se împotriveşte, el merge mai presus de raţiune. Aceasta se numeşte „conectare silită“. Cuvântul tmarim (palmier) vine de la cuvântul morah (teamă) şi înseamnă temere („şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“). Din acest motiv este numit Lulav (ramură de palmier).

       Aceasta înseamnă că înainte de a fi răsplătit, omul are două inimi. Iar asta se numeşte Lo Lev (fără inimă), însemnând că inima nu este devotată exclusiv Creatorului. Iar când este răsplătit cu discernământul Lo (a Lui), ceea ce înseamnă o inimă pentru Creator, aceasta este Lulav.

       De asemenea, omul ar trebui să spună: „Când vor accede acţiunile mele la cele ale părinţilor mei?“ Prin asta omul este răsplătit, devenind o ramură a sfinţilor patriarhi, iar acesta este sensul expresiei „ramuri de copaci stufoşi“, indicând cei trei mirţi.

       În acelaşi timp, omul trebuie să fie ca „salciile de râu“, fără gust şi fără miros. Şi trebuie să fie încântat în timp ce munceşte, chiar dacă nu simte niciun gust şi nicio aromă în munca lui. Abia atunci această muncă este numită „literele Numelui Tău Unificat“, prin care ne este acordată unirea deplină cu Creatorul.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

84. Ce semnifică „aşa că El l-a izgonit pe om din grădina Edenului, ca nu cumva să ia din Pomul vieţii“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 24 adar, 19 martie 1944

       Este scris: „şi i-a zis: «Unde eşti?» El a spus: «Ţi-am auzit glasul … şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns» … ca nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia şi din Pomul vieţii …“ „Astfel a izgonit El pe Adam.“

       Trebuie să înţelegem frica lui Adam, care era atât de mare, încât a trebuit să se ascundă pentru că a văzut că era gol. Înainte de a mânca din Pomul cunoaşterii hrana lui a venit de la Bina, care este lumea libertăţii. Ulterior, când a mâncat din Pomul cunoaşterii, el a văzut că este gol. Asta înseamnă că s-a temut ca nu cumva să ia Lumina Torei şi să o folosească în forma „păstorii vitelor lui Lot“.

       „Păstorii vitelor lui Lot“ înseamnă că există credinţă mai presus de raţiune, numită „păstorii vitelor lui Avraam“. Cu alte cuvinte, cel care a fost recompensat cu dobândirea Luminii Torei nu foloseşte asta ca bază pentru munca lui, spunând că acum nu mai are nevoie să-şi întărească credinţa în Creator, pentru că are deja ca fundament Lumina Torei. Aceasta se numeşte „păstorii vitelor lui Lot“, care este „lumea blestemată“, fiind considerate un blestem, spre deosebire de credinţă, care este o binecuvântare.

       Cu toate acestea, omul trebuie să spună că acum înţelege că dacă merge cu credinţa mai presus de raţiune i se dă de Sus Lumina Torei, pentru a-i arăta că merge pe calea adevărului. Şi el nu se bazează pe acest lucru, adică pe faptul că munca lui va fi în limitele raţiunii, de unde va intra în discernământul vaselor de primire peste care a existat Ţimţum (restricţie). De aceea este numit „locul blestemului“, pentru că Lot înseamnă „lumea blestemată“.

       În această privinţă, Creatorul i-a spus: „De ce ţi-e frică să iei aceste Lumini? De teamă că le vei păta? Cine ţi-a spus că eşti gol? Aşa trebuie să fie, pentru că ai mâncat din Pomul cunoaşterii, iar asta te-a făcut să cunoşti frica. Înainte, când mâncai din fiecare pom din grădină, adică foloseai Luminile ca «păstorii vitelor lui Avraam», nu îţi era teamă de nimic.“ Prin urmare, l-a izgonit, „ca nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia şi din Pomul vieţii“.

       Frica se referă la faptul că el se va căi şi va intra în Pomul vieţii. Dar ce este frica? Pentru că a păcătuit cu Pomul cunoaşterii, el trebuie acum să corecteze Pomul cunoaşterii. Din acestă cauză „El l-a izgonit din grădina Edenului“, pentru a corecta păcatul Pomului cunoaşterii. Abia apoi va fi capabil să intre în grădina Edenului.

       Grădina Edenului înseamnă ridicarea lui Malhut  la Bina, unde primeşte Hohma, deoarece Eden înseamnă Hohma. Apoi Malhut , numită „grădină“, primeşte Hohma sub formă de „Eden“, iar aceasta este „grădina Edenului“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

83. Despre Vav din dreapta şi Vav din stânga

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 19 adar, 24 februarie 1943

       Există discernământul Ze („acesta“, ca formă masculină) şi discernământul Zot („aceasta“, ca formă feminină). Moise, care este cel mai important om al Regelui, este considerat Ze. Restul profeţilor sunt consideraţi Zot sau Koh (literele Chaf şi Hey), acesta fiind sensul cuvântului Yadecha (mâna ta), un Vav din stânga. Există, de asemenea, discernământul pentru Vav din dreapta. Acesta este înţelesul expresiei „Zayns reunite“, care reuneşte doi Vavs. Aceasta înseamnă „şi unul care îi conţine“, care este treisprezece, considerat un nivel complet.

       Există un Vav în dreapta şi există un Vav în stânga. Vav din dreapta se numeşte „Pomul vieţii“, iar Vav din stânga este numit „Pomul cunoaşterii“, care este un loc păzit. Cei doi Vavs sunt numiţi „cele douăsprezece Halahs (18)“: două rânduri, câte şase pe fiecare rând, care înseamnă treisprezece Tikunim (corectări), adică douăsprezece, plus una care le conţine, numită „noroc şi curăţare“.

       Aceasta conţine, de asemenea, a treisprezecea corectare, numită „nu va fi curăţat“ şi se referă la Zeyins reunite. Zayin este Malhut ; ea le conţine. Înainte ca omul să fie recompensat cu „nu se va întoarce la prostie“, el este numit „nu va fi curăţat“. Iar cei care au fost deja recompensaţi cu lipsa întoarcerii la prostie sunt numiţi „purificaţi“.

       Aceasta înseamnă că „va dezvălui aromele sale în douăsprezece strigăte, care sunt un semn în cerul său, de două ori şi fără putere“ (în cântecul „Mă voi pregăti pentru o masă“). Este scris, de asemenea, că „ea va fi încoronată cu Vavs şi Zeyins reuniţi“ (în cântecul „Voi slăvi cu un cântec“). Trebuie să interpretăm încoronarea cu Vavs, înţelegând că unificarea celor doi Vavs înseamnă cele douăsprezece strigăte (adică cele douăsprezece Halahs) care sunt un semn în cer.

       Un semn se numeşte Yesod şi înseamnă „de două ori şi fără putere“. Aceasta înseamnă că Vav a fost dublat: Vav din stânga este numit „Pomul cunoaşterii“, locul păzit. Apoi, ei au devenit slabi (numiţi „uşori“), şi astfel a apărut un spaţiu prin care era uşor de trecut. Dacă nu ar fi existat dublarea cu Pomul cunoaşterii ei ar fi trebuit să lucreze cu Vav din dreapta, perceput ca „Pomul vieţii“. Şi atunci, cine ar fi putut să se ridice pe sine şi să primească Mochin?

       Totuşi, cu Vav din stânga, considerat protecţie, omul este mereu în această formă. Iar prin meritul protecţiei, atunci când şi-o asumă mai presus de raţiune, munca lui devine dorită. De aceea se numeşte „slabă“, uşoară, pentru că va găsi cu uşurinţă un loc în care să muncească.

       Aceasta înseamnă că în orice stare s-ar află, omul poate să muncească pentru Creator, deoarece nu are nevoie de nimic şi face totul mai presus de raţiune. Prin urmare, el nu are nevoie de Mochin pentru a fi slujitorul Creatorului.

       Acum putem interpreta ceea ce este scris: „aşterne o masă în faţa mea, împotriva duşmanilor mei“. „O masă“ înseamnă, aşa cum

este scris:„să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece” (Deuteronomul, 24, 1, 2). Şulchan (masa) este ca VeŞlacha (să-i dea drumul), adică a părăsit muncă. Trebuie să înţelegem că până şi în perioada în care abandonează munca, însemnând că este în starea de declin, omul tot mai are un loc în care să muncească. Atunci când în timpul declinului se ridică deasupra raţiunii, spunându-şi că aceste căderi i-au fost, de asemenea, date de Sus, duşmanii sunt anulaţi. Acest lucru se întâmplă pentru că duşmanii au crezut că datorită căderilor omul va atinge umilirea totală şi va fugi, abandonând munca, însă în final se întâmplă exact opusul – duşmanii sunt anihilaţi.

       Acesta este înţelesul a ceea ce este scris: „masa care este înaintea Domnului“, adică tocmai în acest mod omul primeşte faţa Creatorului. Şi asta înseamnă să-şi supună toate judecăţile, chiar şi pe cele mai mari, atunci când îşi asumă povara Împărăţiei Cerurilor în fiecare moment. Astfel, omul găseşte mereu un loc în care să muncească, aşa cum este scris că Rav Şimon Bar-Yochai a spus: „nu există nici un loc unde să se ascundă de Tine“.

_______________

(18) Pâine împletită (preparat tradiţional de Șabat  ).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

82. Rugăciunea pe care omul ar trebui să o înalţe mereu

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Ceea ce am auzit în particular în Vayera, noiembrie 1952

       Credinţa este numită Malhut , interpretată cu mintea şi cu inima ca fiind dăruire şi credinţă. Opus credinţei, există discernământul „prepuţului“, care înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea are rolul de a aprecia discernământul prepuţului. În schimb credinţa, numită „Sfânta Șhina“ (Divinitate), este în praf. Cu alte cuvinte, această muncă este considerată ruşinoasă şi toţi încearcă să evite această cale, deşi doar ea este numită „calea celor drepţi, şi Kduşa“.

       Creatorul vrea ca numele Lui să fie revelat numai în acest mod, pentru că doar aşa ei vor fi siguri că nu vor păta Luminile Superioare, deoarece întregul fundament este dăruire şi Dvekut (contopire). De asemenea, Klipot nu poate să absoarbă nimic din acest discernământ, pentru că tot ce absoarbe vine din cunoaştere şi primire. Iar acolo unde este întuneric Sfânta Șhina nu poate să primească Luminile Superioare în ea, pentru că Luminile nu se încadrează în Klipot. Din această cauză există durere în Șhina, deoarece Luminile Superioare sunt împiedicate să pătrundă şi, în acest fel, să poată dărui sufletelor.

       Acest lucru depinde numai de cei de jos. Cel de Sus poate doar să disperseze Lumina Superioară. Forţa Masah-ului, datorită căreia cei de jos nu doresc să primească nimic în vasele de primire, depinde de munca celor de jos; cei de jos trebuie să facă această clarificare.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

81. Referitor la ridicarea MAN

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Este cunoscut faptul că, datorită spargerii, scântei de Kduşa au căzut în BYA. Dar acolo, în BYA, ele nu pot fi corectate, şi de aceea trebuie să fie ridicate la Ațilut. Îndeplinind fapte bune şi Mițvot pentru a aduce mulţumire Creatorului lor, şi nu lor înseşi, aceste scântei se ridică la Ațilut. Apoi, ele sunt integrate în Masah-ul Celui de Sus, în Roş al nivelului, unde Masah-ul rămâne veşnic. Şi atunci are loc un Zivug (cuplare spirituală) peste Masah, prin Hitkalelut-ul (amestecare/integrare) scânteilor, iar Lumina Superioară se răspândeşte în toate lumile într-o măsură egală cu scânteile ridicate din acele lumi.

       Acest lucru este similar cu Hizdakchut (purificare) care are loc în Parţufim de Akudim. Am învăţat că în timpul Hizdakchut-ului lor, când din această cauză Lumina se îndepărtează, Masah-ul din Guf se ridică împreună cu Reşimot la Peh de Roş. Motivul este că atunci când cel de jos nu mai primeşte, se consideră că s-a purificat de Aviut-ul său (dorinţa de a primi). Prin urmare, Masah-ul se poate ridica înapoi la Peh de Roş, deoarece căderea lui la nivelul Guf s-a datorat faptului că Lumina s-a extins de Sus în jos, în vasele de primire.

       De asemenea, se consideră că Roş este întotdeauna de jos în sus, adică în opoziţia faţă de extindere. Iar atunci când Guf încetează să mai primească Luminile care se extind de Sus, din cauza lipsei Masah-ului care a fost purificat prin bitush-ul (lovire) dintre interior şi exterior, se consideră că Masah de Guf a fost purificat de Aviut-ul său şi a urcat la Roş împreună cu Reşimot.

       În plus, când omul se angajează în Tora şi în Mițvot pentru a dărui, şi nu pentru a primi, prin aceasta scânteile se ridică la Masah-ul din Roş al lumii Ațilut (ele se ridică nivel cu nivel, până când ajung în Roş de Ațilut). Atunci când sunt integrate în acest Masah, iar nivelul Luminii este în concordanţă cu mărimea Masah-ului, se adaugă mai multă Lumină tuturor lumilor. Iar pentru că a determinat această îmbunătăţire Sus, în lumi, omul primeşte şi el lumina.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link) )

80. Despre „spate în spate“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Panim şi Ahor (faţă şi spate). Panim înseamnă primirea sau dăruirea abundenţei. Contrariul este numit Achoraim (spate), atunci când nici nu primeşte, nici nu dă.

       Prin urmare, la începutul muncii omul se află în starea de Achor be Achor (spate în spate), deoarece încă are vasele dorinţei de a primi. Dacă atrage abundenţa în aceste Kelim, el ar putea „păta“ Lumina. Acest lucru se datorează faptului că Luminile provin din rădăcină, iar rădăcina doar dăruieşte.

       Din acest motiv cei de jos folosesc Kelim de Ima, numite Achoraim, adică nu doresc să primească pentru a nu prejudicial Lumina. Nici Creatorul nu le dă nimic, din acelaşi motiv menţionat mai sus, adică pentru faptul că Luminile se păzesc singure pentru ca cei de jos să nu le păteze. De aceea starea este numită Achor be Achor.

Pentru a explica ceea ce este scris în diferite locuri, şi anume că „oriunde există o deficienţă, există şi o năzuinţă din partea Klipa“, am putea spune că motivul este faptul că locul încă nu este pur în privinţa Aviut-ului. În caz contrar, Lumina ar fi strălucit în mod desăvârşit, pentru că Lumina Superioară nu se opreşte niciodată. Dacă există un loc care este corectat cu un Masah, Lumina Superioară imediat pătrunde acolo. Iar din moment ce există o deficienţă, ceea ce înseamnă absenţa Luminii Superioare, există cu siguranţă un discernământ al Aviut-ului (grosime/dorinţă de primire) a cărui singură autoritate este dorinţa de a primi.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

79. Ațilut şi BYA

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 15 tamuz, 1 Pinechas, 18 iulie 1943

       Ațilut este considerat a fi de la Hazeh în sus, şi doar vase de dăruire. BYA înseamnă „a primi pentru a dărui“, ascensiunea lui Hey cel de jos la locul Bina.

       Deoarece omul este scufundat în dorinţa de a primi cu intenţia de a primi, el nu poate face nimic fără să primească ceva pentru sine. Din acest motiv înţelepţii noştri spun că „de la Lo Lișma omul ajunge la Lișma“. Aceasta înseamnă că vom începe să ne angajăm în Tora şi Mițvot pentru „a ne da bogăţia acestei lumi“, iar apoi pentru „a ne da bogăţia lumii viitoare“. Iar când studiază în acest mod omul ar trebui să dobândească studiul Lișma, pentru Tora. Aceasta înseamnă că Tora îl va învăţa căile Creatorului. În primul rând, el trebuie să „îndulcească“ Malhut  în Bina, ceea ce înseamnă ridicarea lui Malhut , numit „dorinţa de a primi“, la Bina, care este considerată dăruire. Astfel, toată munca lui va fi doar în scopul de a dărui.

       Apoi, totul devine întuneric pentru el. Omul simte că lumea      s-a întunecat în jurul lui, deoarece corpul îi dă putere să muncească doar în forma primirii, şi nu în forma dăruirii. În această stare poate urma un singur sfat: să se roage Creatorului să-i deschidă ochii, astfel încât să poată lucra în forma dăruirii. Acesta este sensul întrebării: „Cine stă în spatele întrebării?“

       Asta se referă la Bina, numit Mi (apă), iar întrebarea vine de la versetul „cerând ploile“, care se referă la rugăciune. Deoarece ei ajung la starea numită „apele Bina“, există loc să se roage pentru asta.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

78. Tora, Creatorul şi Israel sunt unu

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în sivan, iunie 1943

       „Tora, Creatorul şi Israel sunt unu.“

       Prin urmare, atunci când omul studiază Tora, el ar trebui să studieze Lișma. Aceasta înseamnă că studiază cu intenţia ca Tora să îl înveţe, aşa după cum ne spune numele Torei, care înseamnă „instrucţiuni“. Şi pentru că „Tora, Creatorul şi Israel sunt unu“, Tora îl învaţă pe om căile Creatorului, modul în care El este îmbrăcat în Tora.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

77. Omul învaţă de la sufletul său

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 8 elul, 24 august 1947

       „Omul învaţă de la sufletul său.“

       Este cunoscut faptul că toată Tora este studiată, în primul rând, pentru nevoile sufletului, de către cei care au fost deja răsplătiţi cu discernământul unui suflet. Cu toate acestea, ei trebuie să continue să dorească şi să caute cu ardoare cuvintele Torei obţinute de predecesori, să înveţe noi căi de la ei, căi pe care aceştia le-au dobândit şi care au inovat Tora. În acest fel le va fi mai uşor să se ridice pe Trepte Superioare, adică prin intermediul lor vor avansa de la un nivel la altul.

       Însă există o Tora a cărei dezvăluire este interzisă, deoarece fiecare suflet trebuie să-şi facă propriile sale clarificări, şi nu poate primi clarificările făcute de alţii. Prin urmare, înainte ca ei să se examineze pe sine, este interzis să le fie dezvăluite cuvintele Torei.

Acesta este motivul pentru care cei mari ascund multe lucruri. Cu excepţia acestei părţi, sufletele au un mare beneficiu de pe urma inovaţiilor pe care alţii le-au adus Torei. Şi „omul învaţă de la sufletul său“ cum şi ce să primească, cum să utilizeze inovaţiile celorlalţi în Tora, precum şi ce ar trebui să inoveze el însuşi.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!