Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce respectare a Torei şi Miţvot purifică inima ?

Articolul 8, 1984

Întrebare: Respectarea Torei şi a Mitzvot în scopul primirii de recompensă este, de asemenea, purificatoare de inimă? Înţelepţii noştri spun că: „Am creat înclinaţia rea, am creat Tora ca o mirodenie”. Adică, purifică inima tocmai dacă nu este de dragul primirii de recompensă, sau, acelora care fac de dragul primirii de recompensă, le purifică de asemenea inima?

Răspuns:În „Introducere la Cartea Zohar” (Articol 44), este scris: „Când cineva începe să se angajeze în Tora şi Mitzvot, chiar şi fără intenţie, adică fără iubire şi teamă, după cum este necesar atunci când slujeşte Regele, chiar şi în Lo Lishma (nu pentru numele Ei), punctul lui din inimă începe să crească şi îşi arată activitatea. Este aşa, fiindcă Mitzvot nu necesită intenţie şi, chiar şi acţiunile fără intenţie pot purifica dorinţa de primire a cuiva, dar la primul său nivel numit, „inanimat” (mineral). Apoi, după ce acesta îşi purifică partea minerală a voinţei de a primi, el începe treptat să-şi construiască cele 613 organe ale punctului din inimă, care este mineralul lui Nefesh de Kedusha (sanctitatea)”. Astfel, vedem că urmând Tora şi Mitzvot, chiar şi în Lo Lishma, purifică inima.

Întrebare: Este calea respectării Torei şi a Mitzvot fără scopul de a primi  recompensă, destinată numai câtorva aleşi? Sau, poate oricine să păşească pe acest drum al respectării fără scopul de a fi recompensat, iar prin aceasta, de fapt, să fie răsplătit prin Dvekut (adeziune) cu Creatorul?

Răspuns:Deşi dorinţa de primire pentru sine a apărut din Gândul Creaţiei, dar, datorită faptului că i-a fost dată corecţia, şi sufletele o vor corecta în scopul dăruirii, adică respectând Tora şi Mitzvot, asta ne va schimba dorinţa de primire, către dăruire. Acest lucru este dat oricui, fără excepţie fiindcă tuturor li s-a dat acest remediu, nu doar câtorva aleşi.

Dar din moment ce aceasta este o chestiune de alegere, unii avansează mai rapid iar alţii, mai încet. Dar este scris în „Introducere la Cartea Zohar” (Articol 13,14), că la final, toţi vor obţine perfecţiunea completă „Că nu va fi izgonit de la El cel proscris”.

Şi totuşi, când el începe să înveţe să respecte Tora şi Mitzvot, o face în Lo Lishma. Aceasta, deoarece omul este creat cu dorinţa de primire; de aceea, el nu înţelege nimic din ceea ce nu-i aduce beneficiu propriu şi niciodată nu va vrea să înceapă să respecte Tora şi Mitzvot.

Este, după cum a scris Rambam (Hilchot Teshuva, Capitolul 10): ‚Şi au spus înţelepţii „niciodată omul nu se va angaja în Tora, chiar şi în Lo Lishma, deoarece din Lo Lishma, se ajunge la Lishma.” De aceea, când învăţăm pe cei mici şi pe femei şi pe toată populaţia ţării, nu-i învăţăm să muncească din teamă, ci să primească răsplată. Şi, când ei câştigă cunoaştere şi dobândesc înţelepciune, acel secret le este revelat treptat. Ei se obişnuiesc cu asta, cu calm, până când Îl dobândesc pe El şi Îl servesc cu iubire.’ Aşadar, vedem din cuvintele lui Rambam că fiecare va trebui să obţină Lishma, iar diferenţa constă doar în timp.

Întrebare: Dacă un om vede şi simte că se află pe o cale care îl duce către Lishma, ar trebui să încerce să-i influenţeze şi pe ceilalţi astfel încât şi aceştia să meargă pe acea cale corectă?

Răspuns:Aceasta este o întrebare generală. Este ca şi cum un om religios  examinează un om laic. Dacă ştie că îl poate schimba, atunci trebuie să o facă, după cum spune porunca: „ Cu siguranţă îţi vei mustra aproapele”. La fel, în acest caz, se poate spune că ar trebui să-i zici prietenului despre calea mai bună pe care poate merge, cu condiţia ca intenţia ta să fie doar porunca (Mitzva). Dar sunt multe cazuri în care omul îl mustră pe celălalt, doar cu scopul de dominare, şi nu cu scopul de “a-ţi mustra aproapele”.

Şi, învăţăm de Sus, că dorinţa fiecăruia ca ceilalţi să meargă pe calea adevărului, a dus la dispute între ortodocşi (tradiţionalişti) şi laici, între fracţiunea care îl urma pe Vilna Gaon şi Hasidism, si chiar între Hasidici. Aceasta deoarece fiecare crede că are dreptate, şi fiecare încearcă să îl convingă pe celălalt că drumul său este cel corect.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Potrivit celor explicate referitor la “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Articolul Nr. 7, 1984

Referitor la ceea ce este explicat despre “ Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, toate elementele celor 612 Mitzvot (porunci) sunt conţinute în această lege. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri, “Restul este comentariul la ea; acum du-te şi studiază.” Aceasta înseamnă că respectând cele 612 Mitzvot, vom fi recompensaţi cu legea “ Iubeşte-ţi aproapele” şi ca urmare, cu iubirea pentru Creator.

Aşadar, ce ne oferă iubirea pentru prieteni? Este scris, că adunând câţiva prieteni împreună şi, fiindcă fiecare are doar o mică putere de a-i iubi pe ceilalţi– adică, ei pot avea iubirea pentru alţii doar în stare potenţială – când o aplică, îşi amintesc că au decis să renunţe la iubirea de sine în favoarea iubirii pentru ceilalţi. Dar, de fapt, ei observă că nu pot renunţa la nicio plăcere a dorinţei de primire în favoarea celuilalt, nici măcar un strop.

Dar, prin unirea câtorva oameni, care sunt de acord că trebuie să obţină iubirea unul faţă de celălalt şi dacă ei îşi anulează sinele unul în faţa celuilalt, atunci ei sunt conectaţi. Astfel, în fiecare om se acumulează o forţă mare, proporţională cu mărimea grupului şi, apoi, fiecare poate să aplice efectiv iubirea pentru ceilalţi.

Deci, ce ne aduc în plus elementele celor 612 Mitzvot, despre care am spus că se referă la aplicarea legii, din moment ce legea este aplicată prin iubirea pentru prieteni? Mai vedem că în realitate există iubirea de prieteni şi printre laici. Şi ei, se strâng de asemenea, în diverse cercuri, în ideea de a avea iubirea pentru aproape. Care este atunci diferenţa dintre religioşi şi laici?

Versetul spune (Psalmul 1 ), “ …nici nu te aşeza pe locul celui batjocoritor.” Trebuie să înţelegem interdicţia de “Locul celui batjocoritor”. Dacă este ca urmare a calomniei sau a unor cuvinte goale, atunci, interdicţia nu este din cauza „locului celui batjocoritor”. Ce ne aduce atunci în plus “locul celui batjocoritor” ?

De fapt, se înţelege, că atunci când se adună câţiva indivizi, în scopul iubirii pentru prieteni, cu intenţia ca fiecare din ei să-şi ajute prietenul să-şi îmbunătăţească situaţia materială, fiecare presupune că având loc cât mai multe întruniri vor avea câştig de la grup şi îşi vor îmbunătăţi situaţia materială.

Aşa că, după toate întrunirile, fiecare calculează să vadă cât de mult a obţinut de la grup pentru dragostea de sine, ce a câştigat dorinţa de primire din asta, fiindcă el a investit timp şi efort în interesul grupului şi deci, ce câştigă din asta? Probabil că ar fi avut mai mult succes dacă s-ar fi ocupat de beneficiul propriu, sau, cel puţin ar fi avut partea eforturilor proprii. Dar, “Eu am intrat în grup fiindcă am crezut că prin asta voi fi capabil să câştig mai mult decât aş fi câştigat singur însă acum văd că nu am câştigat nimic”.

Apoi, el regretă şi spune, “Ar fi fost mai bine să îmi folosesc mica mea putere în loc să dau timpul meu grupului. Însă acum, că mi-am dăruit timpul grupului pentru a câştiga mai multe bunuri cu ajutorul lui, realizez că în final nu doar că nu am obţinut nimic de la grup, dar am şi pierdut ceea ce aş fi putut obţine de unul singur.”

Când există unul care vrea să spună că iubirea de prieteni trebuie făcută în scopul dăruirii, şi că fiecare ar trebui să muncească pentru câştigul celorlalţi, toţi ceilalţi râd şi îsi bat joc de el. Lor li se pare un fel de glumă, iar acesta este „locul laicilor”. Se spune despre asta, “dar păcatul este un reproş pentru oricine, şi fiecare lucru bun pe care îl fac, îl fac pentru ei înşişi”. O astfel de societate îl îndepărtează pe om de sfinţenie şi îl aruncă într-un loc al batjocorii. Aceasta este interdicţia locului celui batjocoritor.

Înţelepţii noştri au spus despre asemenea societăţi, “Risipiţi-i pe cei păcătoşi; este mai bine pentru ei şi este mai bine pentru lume”. Cu alte cuvinte, este mai bine ca ei să nu existe. Dar, este invers cu cei drepţi: “Adunaţi-i pe cei drepţi; mai bine pentru ei, şi mai bine pentru lume.”

Care este înţelesul a “drepţi”? Ei sunt aceia care doresc să ţină legea” Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.”Singura lor intenţie este să iasă din iubirea de sine şi să îşi însuşească o natură diferită, a iubirii pentru cei din jur. Şi, deşi este o Mitzva [poruncă] care ar trebui ţinută, şi omul se poate forţa pe sine să o respecte, iubirea este totuşi ceva care este dat inimii, dar inima este cea care, prin natura ei, nu este de acord cu această iubire. Cum poate el atunci să facă astfel ca iubirea de prieteni să-i atingă inima?

Acesta este motivul pentru care ne-au fost date cele 612 Mitzvot: ele au puterea să trezească o trăire în inimă. Dar, din moment ce este ceva împotriva naturii, trăirea fiind prea mică pentru a putea să păstreze ‘de facto’ iubirea de prieteni, deşi el are nevoie de ea, el trebuie să caute acum modul în care să aplice soluţia.

Soluţia pentru a fi în stare să-şi mărească puterea de aplicare a legii “ Iubeşte-ţi aproapele” este prin iubirea faţă de prieteni. Dacă fiecare se anulează pe sine în faţa prietenului şi se contopeşte cu el, ei devin un întreg în care toate părţile mici care doresc iubirea pentru ceilalţi, se unesc într-o forţă colectivă, alcătuită din mai multe părţi, iar atunci când omul are o putere mare, el poate aplica iubirea pentru ceilalţi.

Apoi, el poate ajunge la dragostea pentru Creator. Condiţia este însă ca fiecare să se anuleze în faţa celuilalt. Iar atunci când omul este separat de prietenul lui, el nu poate primi de la acesta partea care i-ar fi necesară.

Din acest motiv, fiecare ar trebui să spună că el nu reprezintă nimic comparativ cu prietenul sau. Este la fel ca în scrierea numerelor: dacă iniţial scrii “1” şi apoi “0” este de zece ori mai mult. Iar când scrii “00” este de o sută de ori mai mult. Altfel spus, dacă prietenul său este numărul unu, iar el zero şi îl urmează, se consideră că el primeşte de la prietenul sau de zece (10) ori mai mult. Iar dacă spune că el reprezintă de două ori zero comparativ cu prietenul său, el primeşte de la prietenul său de o sută  de ori mai mult.

Dar, dacă este invers, şi spune că prietenul său este zero iar el este unu, atunci el este de zece ori mai puţin decât prietenul său (0,1) .Iar dacă el afirmă că este 1 şi are doi prieteni care sunt amândoi zero în comparaţie cu el, atunci el este considerat de o sută de ori mai puţin decât ei, însemnând că el este 0,01. De aceea, gradul său descreşte în raport cu numărul de zerouri pe care le-a dat prietenilor săi.

Cu toate acestea, chiar dacă omul acumulează acea putere şi poate efectiv să ţină  iubirea pentru prieteni şi simte mulţumirea de sine ca fiind rea pentru el, chiar şi aşa, să nu crezi în tine însuţi. Trebuie să existe frica de cădere în iubirea de sine în mijlocul muncii. Altfel spus, trebuie să-i fie dată o plăcere mai mare decât este el obişnuit să primească, fiindcă el poate deja să muncească cu mici plăceri de dragul dăruirii şi este dispus să renunţe la ele, deci, el trăieşte cu frica plăcerilor mari.

Aceasta se numeşte “teamă” şi aceasta este poarta primirii Luminii credinţei, numită “inspiraţia Divinităţii”, după cum este scris în Comentariul Scării, “ Pe măsura fricii este măsura credinţei”.

De aceea, trebuie să ne amintim că legea “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” trebuie să fie respectată pentru că este o Mitzva, din moment ce Creatorul a poruncit să ne angajăm în iubirea pentru prieteni. Iar Rabbi Akiva doar interpretează această Mitzva prin care Creatorul ne-a poruncit. El a intenţionat să facă prin această Mitzva o lege prin care toate Mitzvot să fie respectate din porunca Creatorului, şi nu pentru mulţumirea de sine.

Cu alte cuvinte, nu înseamnă că Mitzvot (Poruncile) ar trebui să ne mărească dorinţa de primire, adică, dacă respectăm Mitzvot vom fi recompensaţi generos. Chiar din contră, ţinând poruncile vom ajunge la recompensa de a fi capabili să anulăm iubirea de sine şi să obţinem iubirea pentru ceilalţi şi, după aceea, iubirea pentru Creator.

Acum putem înţelege ce au spus înţelepţii noştri despre versetul „Ve Samtem” [şi aţi pus]. Vine de la cuvântul Sam [“poţiune,” dar şi “a plasa”]. „Dacă s-a ţinut, este poţiunea vieţii, dacă nu s-a ţinut, este o poţiune a morţii.”

Neţinere înseamnă că cineva se angajează în Tora şi Mitzvot pentru mărirea iubirii de sine, astfel încât corpul său să poată acumula câştig în schimbul muncii sale. Ţinere înseamnă că, iubirea de sine a acestuia este anulată, iar el tinde să obţină ca recompensă iubirea pentru ceilalţi, prin care, el va obţine iubirea pentru Creator – şi tot ceea ce-şi doreşte este să dăruiască bucurie Creatorului.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Iubirea pentru prieteni – 2

Articolul Nr. 6, 1984

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Rabbi Akiva a spus: „Este o lege mare (în Ebraică, klal – lege, regulă, general) în Tora”. Aceasta înseamnă că dacă omul ţine această lege, toate detaliile sunt incluse în ea, adică, deja vom ajunge la acele detalii fără nicio muncă, mai mult de atât nu avem ce să facem.

Dar vedem că Tora ne spune: „Ce cere Domnul de la oameni? Ca să se teamă de Mine.” De aici rezultă că cerinţa cea mai mare dorită de la om, este numai frica. Dacă omul ţine porunca fricii, deja sunt cuprinse în aceasta toată Tora şi Mitzvot, chiar şi porunca „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Dar, după cum spune Rabbi Akiva, este invers, adică frica este conţinută în legea „Iubeşte-ţi aproapele”. După spusele înţelepţilor (Berahot p.6), înţelesul real nu este cum spune Rabbi Akiva. Ei s-au referit la versetul „Asta e tot, frica de Dumnezeu, şi păzirea poruncilor Lui; căci astfel este omul întreg”. Gemarah întreabă, „Ce înseamnă „astfel este omul întreg”? Rabbi Elazar a zis „Domnul a spus că toată lumea a fost creată numai pentru asta”. Dar, după spusele lui Rabbi Akiva, se pare că totul este conţinut în legea „Iubeşte-ţi aproapele”.

Dar, vedem că în scrierile înţelepţilor noştri cel mai de preţ e credinţa. Au spus că a venit Habakkuk (profet) şi a rectificat spunând că: „cel drept în credinţa lui va trăi” (Macot 24).

Iar explicaţia lui Maharsha (Rabbi Samulel Eidels) spune că, „aceasta este legea cea mai importantă pentru orice fiu al lui Israel, în orice timp, şi ea e credinţa”. Cu alte cuvinte, esenţa legii este credinţa. De aici rezultă că, atât frica cât şi „Iubeşte-ţi aproapele” sunt conţinute în legea credinţei.

Dacă vrem să înţelegem cele scrise mai sus, trebuie să examinăm mai îndeaproape următoarele:

1. Ce este credinţa?
2. Ce este frica?
3. Ce este “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?

Cel mai important lucru este să ne amintim totdeauna scopul creaţiei, care este recunoscut ca fiind „să facă bine creaturior Sale”. Aşadar, dacă El vrea să le dea bucurie şi plăcere, de ce există aceste trei probleme mai sus menţionate – credinţa, frica şi „Iubeşte-ţi prietenul”? Înseamnă că ei trebuie doar să-şi perfecţioneze vasele pentru a fi capabile să primească bucuria şi plăcerea pe care Creatorul doreşte să le-o dea creaturilor.

Acum, noi trebuie să înţelegem pentru ce ne califică aceste trei lucruri mai sus menţionate. Credinţa, incluzând certitudinea, ne dă o încredere preliminară în scop, acela de a face bine creaturilor Sale. Trebuie, de asemenea, să credem cu certitudine, că ne putem promite nouă înşine că, şi noi, de asemenea, putem atinge acest scop. Cu alte cuvinte, scopul creaţiei nu este numai pentru un grup select. Ci, din contră, scopul creaţiei aparţine tuturor creaturilor, fără excepţie. Nu numai cei puternici şi îndemânatici, sau cei viteji, sunt cei care pot reuşi. Ci, este pentru toate creaturile.

(Examinează „Introducerea la Studiul celor Zece Sefirot”, paragraf  21, unde citează porţiunea din Midrash Raba, „Aceasta este Binecuvântarea”: „Creatorul a spus lui Israel: Iată, toată înţelepciunea şi toată Tora sunt uşoare: Oricine are frică de Mine şi împlineşte cuvintele Torei, întreaga înţelepciune şi toată Tora sunt în inima sa.”)

Aşadar, şi noi trebuie, de asemenea, să folosim credinţa pentru a avea încredere că vom putea atinge scopul, şi să nu disperăm la mijlocul drumului şi să părăsim calea. Dimpotrivă, noi trebuie să credem că Creatorul poate ajuta chiar şi pe cel mai vulgar şi josnic dintre oameni, aşa cum sunt eu însumi. Asta înseamnă că Creatorul mă va aduce aproape de El, iar eu voi putea să ajung la adeziune cu El.

Cu toate acestea, pentru a atinge credinţa, ne trebuie mai întâi frica, aşa cum este scris în introducerea la Zohar: „Frica este porunca ce conţine toate poruncile din Tora, pentru că este poarta către credinţa în El. Datorită treziri fricii în om (în îndrumarea Lui), acesta crede în îndrumarea Lui.”

Se termină astfel: „Frica este ca să nu micşoreze dăruirea satisfacţiei Creatorului său”. Aceasta înseamnă, că frica pe care omul trebuie să o aibă în ceea ce-L priveşte pe Creator, este existenţa posibilităţii ca el să nu-i dăruiască satisfacţie Creatorului, şi nu frica referitoare la propriile lui interese. Deci, poarta către credinţă este frica; este imposibil să se ajungă la credinţă în alt mod.

Pentru a obţine frica, frica de a nu putea să dea mulţumire Creatorului său, omul trebuie întâi să-şi dorească şi să aspire la dăruire. Apoi, el poate spune că există loc pentru frica de a nu putea să-şi susţină frica. Dar, omul de obicei se teme că iubirea lui de sine nu este completă, şi nu se îngrijorează că nu va putea dărui mulţumire Creatorului.

Prin ce poate fi adus omul la obţinerea unei noi calităţi, la cea de dăruire, şi la înţelegerea că primirea pentru sine este greşită? Asta este împotriva naturii! Deşi, din când în când omul primeşte un gând şi dorinţa nevoii de abandon a iubirii de sine, asta fiindcă auzim la prieteni, sau din cărţi, aceasta este însă o forţă foarte mică, care nu este întotdeauna simţită de noi ca să putem să o apreciem şi să putem spune că aceasta este legea principală a tuturor poruncilor (Mitzvot) din Tora.

Deci, există un singur sfat: Mai mulţi indivizi trebuie să se adune cu dorinţa de a abandona iubirea de sine, dar, fără suficientă forţă şi apreciere pentru dăruire astfel ca să devină independenţi fără ajutor din afară. Acum, dacă aceşti indivizi se anulează unul în faţa celuilalt, fiindcă fiecare din ei are un potenţial redus de iubire pentru Creator şi pe care nici nu o pot menţine, atunci, prin alăturarea lor la grup şi prin anularea de sine în faţa grupului, ei devin un singur corp.

De exemplu, dacă sunt 10 oameni în acel corp, el are de 10 ori mai multă putere decât un om singur. Dar, există o condiţie: Când ei se adună, fiecare trebuie să se gândească la faptul că a venit cu scopul de a-şi anula iubirea de sine. Asta înseamnă că el nu se va gândi acum, la cum să-şi satisfacă dorinţa de primire, ci se va gândi, pe cât posibil, numai la iubirea pentru ceilalţi. Acesta este singurul mod de a obţine dorinţa şi nevoia unei noi calităţi, numită „dorinţa de dăruire”.

Iar de la iubirea pentru prieteni, omul poate ajunge la iubirea pentru Creator, adică, la dorinţa de a dărui mulţumire Creatorului. Rezultă, că numai astfel omul poate obţine nevoia şi înţelegerea că dăruirea este importantă şi necesară, şi că asta vine prin iubirea pentru prieteni. Apoi, putem vorbi despre frică, adică, omului ii este teamă că nu va putea dărui mulţumire Creatorului, iar aceasta se numeşte „frică”.

Aşadar, fundaţia principală pe care poate fi ridicată sanctitatea, este legea „Iubeşte-ţi aproapele”. Prin ea, omul poate obţine nevoia de a dărui mulţumire Creatorului. După aceea, poate exista frica, şi anume, teama că e posibil ca el să nu poată să dăruiască mulţumire Creatorului. Când trece de această poartă a fricii, el poate ajunge la credinţă, pentru că frica este vasul de insuflare a Divinităţii, aşa cum este explicat în mai multe locuri.

Aflăm aşadar, că există trei legi în faţa noastră: Prima lege este cea a lui Rabbi Akiva, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Înainte de asta, nu există nimic care să îi dea omului combustibilul, care să îi permită să-şi schimbe situaţia în vreun fel, fiindcă numai aceasta este calea de a ieşi din iubirea de sine spre iubirea de oameni şi către sentimentul că iubirea de sine este un lucru rău.

Acum, ajungem la a doua lege, frica. Fără frică, nu există loc pentru credinţă, aşa cum spune Baal HaSulam.

În sfârşit, ajungem la a treia lege, credinţa. După ce, cele trei legi de mai sus au fost dobândite, omul ajunge să simtă scopul creaţiei, acela de a face bine creaturilor Sale.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce ne dă legea “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?

Articolul Nr. 5, 1984

Ce ne oferă legea [Klal – „regulă,” precum şi „colectiv”], „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi?” Prin această lege, putem ajunge la iubirea Creatorului. Dacă este aşa, ce ne oferă respectarea celor 612 Mitzvot (porunci)?

Mai întâi trebuie să ştim ce este o poruncă. Este ştiut că generalul (Klal) este format din multe părţi. Fără părţi nu poate exista un general. De exemplu, când ne referim la o audienţă ca la „o audienţă sacră,” ne referim la câţiva indivizi care s-au adunat şi s-au conectat ca să fie un grup. Apoi, este desemnat un cap peste comunitate, grup, etc, Grupul este denumit Minian (zece) sau „congregaţie.” Trebuie să fie prezenţi cel puţin zece oameni şi apoi este permis să spunem Kedusha (sfinţenie) în rugăciune .

Zohar spune despre asta: „Oriunde sunt zece, Sfinţenia sălăşluieşte.” Asta înseamnă că în locul în care sunt zece bărbaţi, deja a fost creat spaţiul pentru inspiraţia divină.

Rezultă că legea „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi,” este construită pe cele 612 Mitzvot. Adică, dacă respectăm cele 612 porunci, atunci vom putea ajunge la legea „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.” Prin urmare, elementele particulare ne permit să realizăm generalul, şi atunci când avem generalul, putem să ajungem la iubirea Creatorului, după cum este scris, „Sufletul meu tânjeşte după Domnul.”

Şi totuşi, nu există om să poată respecta singur toate cele 612 Mitzvot. Să luăm de exemplu, răscumpărarea primului născut. Dacă primul născut al cuiva este o fată, atunci deja nu se poate respecta Mitzva răscumpărării primului născut. Tot aşa, femeia este scutită de îndeplinirea poruncilor legate de timp, cum ar fi Tzitzit şi Tfilin. Dar pentru că „tot Israelul este responsabil unul pentru celălalt,” prin fiecare, ele sunt toate ţinute. Este ca şi cum ei ţin Mitzvot împreună. Astfel, împreună, prin cele 612 Mitzvot, putem să ajungem la „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.”

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Fiecare şi-a ajutat prietenul

Articolul Nr. 4, 1984

Trebuie să înţelegem, cum poate cineva să-şi ajute prietenul, în cazul specific, când sunt bogaţi şi săraci, înţelepţi şi proşti, slabi şi puternici? Dar atunci când toţi sunt bogaţi, inteligenţi sau puternici, etc., cum poate unul să-l ajute pe celălalt?

Vedem că există un singur lucru care este comun tuturor – starea de spirit. Se spune, “Este o grijă în inima cuiva, lasă-l să vorbească despre ea cu alţii.” Asta pentru că, referindu-ne la sentimentul spiritual înalt, nici bogăţia şi nici erudiţia nu pot fi de ajutor.

Mai repede poate un om să-l ajute pe celălalt văzându-şi prietenul jos. Este scris, “Cineva nu se poate elibera singur din închisoare.” Mai degrabă, prietenul lui este cel care poate să-i ridice spiritul.

Asta înseamnă că prietenul acestuia este cel care îl ridică din starea lui la starea de însufleţire. Apoi, el începe să adune putere şi încredere în viaţă, şi bogăţie, şi o ia de la început ca şi cum scopul lui este acum aproape de el.

Rezultă că, fiecare din ei trebuie să fie atent şi să se gândească cum îşi poate ajuta prietenul să-şi ridice spiritul, pentru că, în materie de spirite, fiecare poate găsi în prietenul său un loc gol pe care să-l umple.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

iubirea pentru prieteni – 1

Articolul Nr. 3, 1984

„Şi un anumit om l-a găsit, şi iată, el rătăcea pe câmp. Şi omul l-a întrebat, spunând: ‚Ce cauţi?’ Şi el a răspuns: ‚Îmi caut fraţii. Spune-mi, te rog, unde îşi pasc ei oile?’ “ (Geneza, 37).

Un om „rătăcea pe câmp” se referă la locul de unde ar trebui să răsară roadele pământului, pentru a susţine lumea. Şi muncile câmpului înseamnă aratul, semănatul şi recoltatul. Se spune despre asta că: „Aceia care seamănă cu lacrimi, vor culege cu bucurie” şi acesta este numit „un câmp pe care Creatorul l-a binecuvântat.”

Baal HaTurim a explicat că „un om care rătăceşte pe câmp” este de fapt acela care se abate de la calea raţiunii, care nu cunoaşte calea reală ce îl duce la locul unde ar trebui să ajungă „ca un măgar rătăcind pe câmp”. Şi el ajunge la o stare în care crede că niciodată nu va mai atinge scopul pe care trebuia să-l obţină.

„Şi omul l-a întrebat, spunând: ‘Ce cauţi?’“ înseamnă “Cum te pot ajuta?”. Şi el a spus: “Îmi caut fraţii”. Prin a fi „împreună cu fraţii mei”, înţelegem că, fiind într-un grup în care există iubirea de prieteni, voi fi capabil să identific traseul care mă duce către casa Creatorului.

Acest traseu este numit “calea dăruirii” şi acesta este un mod diferit de cel al naturii noastre. Pentru a fi capabili să îl dobândim, nu există o altă cale decât iubirea de prieteni, prin care fiecare îşi poate ajuta prietenul.

Şi omul a spus: „prin urmare, sunt plecaţi”. Şi Rashi a interpretat că au plecat ei înşişi din frăţie, adică nu vor să facă legământ cu tine. În final, aceasta a cauzat Israelului exilul în Egipt. Şi pentru a fi răscumpăraţi din Egipt, trebuie să intrăm într-un grup în care se doreşte să fie iubire pentru prieteni, iar prin asta, vom fi recompensaţi cu exodul din Egipt şi cu primirea Torei.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Referitor la iubirea pentru prieteni

Articolul Nr. 2, 1984

1. Nevoia de iubire a membrilor.
2. Care este motivul pentru care am ales special aceşti prieteni, şi de ce m-au ales prietenii pe mine?
3. Trebuie ca fiecare membru să îşi dezvăluie iubirea pentru societate, sau este de ajuns să simtă iubirea în sufletul lui şi să se practice iubirea pentru prieteni în ascuns şi, astfel, să nu fie nevoie să arate deschis ce este în inima lui?

Este ştiut că a fi umil este un lucru măreţ. Dar, de asemenea, putem spune şi opusul – că cineva trebuie să îşi destăinuie iubirea din sufletul lui faţă de prieteni, fiindcă, prin dezvăluirea ei, el trezeşte inimile lor faţă de ceilalţi prieteni, astfel încât, ei vor simţi de asemenea, că fiecare dintre ei experimentează iubirea faţă de prieteni. Ceea ce se câştigă din asta este că, în acest fel, el dobândeşte puterea să experimenteze iubirea faţă de prieteni cu mai multă convingere, deoarece forţa de a iubi a fiecărui om este integrată în forţa celorlalţi.

Rezultă că, acolo unde omul are o măsură a forţei de a iubi pe ceilalţi membri, iar grupul este format din 10 oameni, atunci el este integrat cu 10 măsuri de forţă a nevoii de iubire a celor care înţeleg că este necesar să se angajeze în iubirea pentru prieteni. Oricum, dacă oricare dintre ei nu arată grupului că experimentează iubirea pentru prieteni, atunci, acestuia îi lipseşte forţa grupului.

Este aşa, pentru că e foarte dificil să-şi judece cineva prietenul într-un mod favorabil. Fiecare crede că el este virtuos şi că doar el este angajat în iubirea pentru prieteni. În această stare, respectivul are foarte puţină forţă să experimenteze iubirea pentru alţii. De aceea, această muncă trebuie anume făcută la vedere şi nu în mod ascuns.

Dar, acesta trebuie întotdeauna să-şi reamintească lui însuşi despre scopul grupului. Altfel, corpul tinde să înceţoşeze scopul fiindcă trupul are întotdeauna grijă de propria lui satisfacere. Trebuie să ne amintim că grupul a fost întemeiat exclusiv pe baza obţinerii iubirii pentru ceilalţi, iar aceasta va fi trambulina pentru iubirea Creatorului.

Aceasta este obţinută tocmai prin afirmarea că un individ are nevoie de o societate pentru a fi capabil să dăruiască prietenului său fără nicio recompensă. Cu alte cuvinte, el nu are nevoie de o societate pentru ca aceasta să-i ofere asistenţă şi daruri care îi vor umple vasele de primire ale corpului. O asemenea societate este construită pe dragoste de sine şi determină doar dezvoltarea vaselor sale de primire, fiindcă el vede acum posibilitatea să obţină mai multe lucruri prin prietenul său care îl sprijină să obţină mai multe venituri corporale.

În schimb, noi trebuie să ne amintim că societatea a fost stabilită pe baza iubirii pentru ceilalţi astfel încât, fiecare membru să primească de la grup dragostea pentru ceilalţi şi repulsia faţă de sine. Şi, văzând că prietenul său face eforturi să se anuleze pe sine şi să-i iubească pe ceilalţi, fiecare va fi influenţat să se integreze în intenţiile prietenilor lor.

Astfel, dacă societatea e alcătuită, de exemplu, din zece persoane, fiecare va avea zece forţe de experimentare a propriei anulări, a urii faţă de sine şi iubirii pentru ceilalţi. Altfel, omul rămâne doar cu o singură forţă de iubire pentru ceilalţi, fiindcă el nu vede că prietenii lui o practică, aceştia experimentând iubirea pentru ceilalţi în ascundere. Mai mult de atât, prietenii îl fac să-şi piardă tăria dorinţei de a merge pe calea iubirii faţă de ceilalţi. În această fază, el învaţă din acţiunile lor şi cade sub dominaţia iubirii de sine.

4. Trebuie ca fiecare să ştie nevoile prietenului său, specifice fiecărui prieten, astfel încât, el să ştie cum poate să le împlinească sau, este de ajuns să experimenteze în general iubirea pentru prieteni?

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Scopul Societăţii – 2

Articolul Nr. 1, Partea 2, 1984

Deoarece omul a fost creat cu un Kli numit “iubire de sine”, adică, în acţiunea în care el nu vede niciun beneficiu pentru sine, nu are nicio motivaţie să facă nici cea mai mică mişcare. Iar fără să-şi anuleze această iubire de sine, este imposibil să ajungă la Dvekut (adeziune) cu Creatorul, adică la echivalenţa de formă.

Şi pentru că aceasta este împotriva naturii noastre, avem nevoie de o societate care să formeze o forţă imensă, astfel încât noi, să putem lucra împreună la anularea voinţei de a primi, numită “rău”, cea care împiedică obţinerea scopului pentru care omul a fost creat.

Pentru acest motiv, societatea trebuie să fie constituită din indivizi care sunt unanim de acord că ei trebuie să îl obţină. Apoi, toţi indivizii devin o forţă imensă care poate lupta împotriva ei însăşi, pentru că fiecare este integrat în toţi ceilalţi. Astfel, în fiecare om se găseşte o dorinţă mare de a atinge scopul.

Pentru a fi integrat unul în altul, fiecare om trebuie să se anuleze pe sine în faţa celorlalţi. Se întâmplă atunci când fiecare vede meritele celuilalt membru şi nu defectele sale. Dar cel care gândeşte că el este un pic mai sus decât aproapele său, nu se mai poate uni cu ei.

De asemenea, este important să rămână serioşi în timpul adunării, pentru a nu pierde intenţia, pentru că în acest scop s-au adunat. Şi umblând umili, ceea ce este lucru mare, ei ar trebui să fie obişnuiţi să pară ca şi cum nu ar fi ceva serios. Dar, de fapt, un foc arde în inimile lor.

Totuşi, în timpul adunării, pentru oamenii mici, el trebuie să se teamă să urmeze cuvintele şi faptele ce nu folosesc scopului adunării – adică să ajungă la Dvekut cu Creatorul. Iar, în legatură cu Dvekut (adeziune), vezi eseul “Matan Tora”.

Dar, atunci când el nu este cu prietenii săi, este cel mai bine să nu arate nimic din intenţia din inima sa şi să pară ca toţi ceilalţi. Acesta este înţelesul a “mergi umil cu Domnul Dumnezeul tău”. Şi, deşi sunt interpretări mai înalte ale acesteia, explicaţia simplă este, de asemenea, un lucru mare.

Aşadar, este un lucru bun ca acolo să fie egalitate între membrii care se unesc, astfel încât unul să poată fi anulat în faţa celorlalţi. Şi ar trebui să fie o urmărire atentă a societăţii, care să nu permită frivolitatea, pentru că frivolitatea ruinează totul. Dar, aşa cum am spus mai înainte, aceasta ar trebui să fie o problemă interioară.

Dar atunci când este cineva care nu este din aceasta societate, nu trebuie arătată nicio seriozitate ci să se egalizeze cu persoana care abia a intrat. Cu alte cuvinte, evitaţi să vorbiţi lucruri serioase şi vorbiţi numai lucruri care se potrivesc cu omul care abia a intrat şi care este numit “un musafir nepoftit”.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Scopul Societăţii – 1

Articolul Nr. 1, Partea 1, 1984

Ne-am adunat aici ca să punem bazele unei societăţi pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam, modul în care să putem urca la nivelul de om şi să nu rămânem animale, aşa cum au spus înţelepţii noştri (Yevamot, 61a): „voi, oile Mele, oile pajiştii Mele, sunteţi oameni.” Iar Rashbi a spus, „voi sunteţi numiţi oameni, dar cei ce se închină la idoli, nu sunt numiţi oameni.”

Pentru a înţelege meritul omului, acum vom cita din înţelepţii noştrii (Brahot, 6b) versul, “Până la urmă, totul fiind auzit: fie-ţi frică de Dumnezeu şi urmează-I legile căci astfel este întreg omul” (Ecleziastul, 12:13). Şi Gemarah întreabă, “Ce înseamnă: ‘căci astfel este întreg omul’?”

Rabbi Elazar a zis, “Creatorul a spus: ‘Întreaga lume a fost creată numai pentru aceasta.’ Adică, întreaga omenire a fost creată pentru frica de Dumnezeu.”

Însă noi, trebuie să înţelegem ce este frica de Dumnezeu, ea fiind motivul pentru care a fost creată lumea. Din toate cuvintele înţelepţilor noştri, învăţăm că motivul creaţiei a fost să facă bine creaturilor Sale. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a vrut să bucure creaturile, astfel ca ele să se simtă fericite în lume. Iar aici, înţelepţii noştri au spus despre versul: „Pentru aceasta omul este întreg,” fiindcă motivul creaţiei a fost frica de Dumnezeu.

Dar, după cum este explicat în eseul “Matan Tora,” (Dăruirea Torei), motivul pentru care creaturile nu primesc fericire şi plăcere, chiar dacă acesta a fost scopul creaţiei, este diferenţa de formă dintre Creator şi creaturi. Creatorul este Dăruitorul iar creaturile sunt primitorii. Dar este o regulă că: ramurile sunt asemenea rădăcinii din care s-au născut aceste ramuri.

Şi, fiindcă nu este nicio primire în rădăcina noastră, deoarece Creatorul nu are niciun fel de lipsă şi niciun fel de nevoie pentru a-Şi satisface dorinţa, omul simte neplăcere atunci când e nevoie să fie primitor. De aceea, fiecare om se ruşinează să mănânce pâinea ruşinii.

Pentru a corecta asta, lumea a trebuit să fie creată. Olam (lume) înseamnă He’elem (ascundere, tăinuire), de aceea bucuria şi plăcerea trebuie ascunse. De ce este aşa? Răspunsul este pentru frică. Cu alte cuvinte, este aşa pentru ca omului să-i fie frică să-şi folosească vasele de primire, denumite “dragoste de sine”. Aceasta înseamnă, că trebuie să se ferească să primească plăcerea pentru că o pofteşte şi, trebuie să aibă puterea să învingă pofta, obiectul dorinţei lui.

În schimb, omul ar trebui să primească plăceri care aduc mulţumire Creatorului. Aceasta înseamnă, că creatura va vrea să dăruiască Creatorului şi va avea frică de Creator în primirea pentru sine a plăcerii, deoarece primirea plăcerii – atunci când ea primeşte pentru sine – o îndepărtează de alipirea la Creator.

De aceea, când omul îndeplineşte una dintre Mitzvot ale(poruncile) Creatorului, el ar trebui să urmărească aducerea gândului pur prin această Mitzva (poruncă), deoarece el va dărui Creatorului prin respectarea poruncilor Lui (Mitzvot). Este precum au spus înţelepţii noştri: “Rabbi Hanania Ben Akashia spune, ‘Creatorul a dorit să cureţe pe  Israel, de aceea, El le-a dat din plin Tora şi Mitzvot.’”

Şi, de aceea ne-am adunat aici – să punem bazele societăţii în care fiecare dintre noi urmează spiritul dăruirii Creatorului. Şi pentru a obţine dăruirea pentru Creator, trebuie să începem cu dăruirea pentru om, care se cheamă „dragostea pentru ceilalţi.”

Şi dragostea pentru ceilalţi poate fi numai prin anularea de sine. Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă umil, iar pe de altă parte, să fie mândru, deoarece Creatorul ne-a dat şansa să fim în societatea în care, fiecare dintre noi nu are decât un singur scop: Divinitatea să fie printre noi.

Şi, deşi nu am obţinut încă acest scop, avem dorinţa de a-l obţine. Şi acest lucru trebuie, de asemenea, să fie apreciat de către noi, fiindcă, deşi suntem la începutul drumului, chiar sperăm să obţinem acest scop măreţ.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

(înapoi la pagina ZOHAR CUPRINS / ŞOFTIM – click)

21) The subsequent Mitzva is to assume the great courthouse, Bina, which—from the side of Hesed—is called Elokim, Bina, “the great court.” Great is Hesed. It is great in its Dinim, left, and great in its merits, right. When the left of Bina is included in the right, Hesed, they are both called “great,” as it is written, in the Mitzva, “You shall surely set a king over you.” “Set” means above, in Bina, and “Set” below, in Malchut. This is how he should assume the great court from the side of Bina, although he already assumed the small court from the side of Malchut. The small court is a court of three, from the side of lower Divinity, Malchut. The great court is made of those: the great Sanhedrin of seventy-two—seventy Sanhedrin and two authors.

22) Rabbi Shimon said to Moses, “There were seventy in the great Sanhedrin, and you were the greatest, as it is written, “Let it be that every major dispute they will bring to you, but every minor dispute they themselves will judge.” These are the great Sanhedrin and the small Sanhedrin, of which it was said, “The great thing and the small thing.” The great Sanhedrin are from the side of upper Divinity, Bina. The small Sanhedrin are from the side of the lower Divinity, Malchut.

23) Moses is the King’s (ZA’s) best man. Aaron is the queen’s best man. And with them are the seventy-two Sanhedrin—seventy Sanhedrin over which there are Moses and Aaron, which are as the number Hesed, which is seventy-two in Gematria. This is why they are called “the great Sanhedrin,” since Hesed is called “great.” The small Sanhedrin are from the left, Malchut that is built from the left. It is written about her, the small light for the governance of the night.

24) For this reason, Tifferet, which is called “The greater light to govern the day,” as it is written, “By day the Lord will command His grace.” And since He is Hesed [grace/mercy], He is called “The great light.” “The lesser light to govern the night,” as it is written, “And in the night His song shall be with me.” This is the song of the Levites, Yesod in Malchut, as it is written, “The son of Yishai [Jesse] lives on the earth,” where lives [Heb: Het–Yod] is Yesod, and the earth is Malchut. He established ten kinds of singing in Psalms, and he is a righteous on the left, Yesod in Malchut, and the left, the small light, Divinity, which was taken from the left, since Divinity was built from the left line of Bina in the first state. Also, she is always from the left.

(înapoi la pagina ZOHAR CUPRINS / ŞOFTIM – click)