GLOSAR BIBLIC – LITERA B

00 A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ș T Ț U V Z

Bereşit

Bereşit (La Început) înseamnă că Creatorul a creat șase calități și omul. În om se găsesc toate calitățile prin care acesta să poată deveni asemănător Creatorului. De fapt, aceasta este munca Creaţiei – aceea de a construi substanţa, voinţa de a primi. Aceste calități pătrund în dorința de a primi, astfel încât structura ca suflet să atingă starea Creatorului.

Benevolent (Cel Bun care face bine)

Lumina provine de la Creator, care este binevoitor. Cu toate acestea, din cauza disparității noastre faţă de Lumină, simțim contrariul. Este ca o mamă care iubește copilul, dar copilul vede comportamentul ei ca fiind rău. Înăuntru, inima ei este bună și deschisă, dar în afară trebuie să se comporte diferit cu copilul ei, pentru a-l „îndrepta”. Este la fel şi cu noi. Totul funcționează în conformitate cu promisiunea care este scrisă în această porțiune.

Binecuvântarea

O „binecuvântare” este pogorârea Luminii Superioare asupra materiei (substanței) noastre, asupra vieții noastre. Este imposibil să se facă orice corectare sau orice altceva bun în lume fără Lumina Superioară, care este cea care operează și cea care face.

Există un eseu foarte frumos în „Introducere la Cartea Zohar”, numită „Eseul literelor”, care explică faptul că Tora trebuie să înceapă cu litera Bet, deoarece numai în Lumina Superioară care vine de la Creator, în gradul Bina, putem face corectări.

„Binecuvântarea” este Forța Superioară care vine de la Bina. Bet este Beraha (binecuvântare). Fără această Forță Superioară nu există creștere. Este la fel ca apa, care reprezintă forța lui Bina în lumea noastră.

O „binecuvântare” este forța de dăruire pe care o primim, prin care începem să simțim Lumea Superioară. Lumea Spirituală este în întregime binecuvântare, adică Bet (prima literă din cuvântul Braha – binecuvântare), este în întregime Bina. De aceea Tora începe cu litera Bet, cu Braha.

O „binecuvântare” este forța pe care o primim de Sus pentru a face acte de dăruire către alții. Această forță vine după ce ne pregătim pentru asta, când vom vrea cu adevărat să împlinim acte de dăruire superioară, din orice vom avea. Când se întâmplă acest lucru, o Forță Superioară vine la noi căreia îi spunem „primirea unei binecuvântări”. O binecuvântare este o forță de sus, Ohr Hozer (Lumina Reflectată) pe care o activăm.

Binecuvântare versus blestem: un „blestem” asupra cuiva, în forma sa simplă, indică faptul că acela nu cere și nu primește Forța Superioară. Pe de altă parte, o „binecuvântare” este primirea puterii de Sus pentru a efectua un act cu scopul de a dărui celorlalţi, în care descoperim că suntem asemenea Creatorului și ne simțim ca atare.

„Binecuvântare” înseamnă că Lumina Reformatoare se revarsă în dorința de a primi şi o corectează în scopul dăruirii. Aceasta este corectarea.

Dacă vrem să dobândim calitatea de dăruire, Lumina ne afectează și construiește acea calitate în noi.

Binecuvântarea preoților

„Binecuvântarea preoților” este Lumina care vine de la gradul Bina până la gradul Malhut și îl corectează, când Malhut începe să se relaționeze cu gradul Bina. Un „preot” este gradul Bina.

Aceasta nu se referă numai la corectarea voinței de a primi, ci şi la dăruire și se apropie de gradul Creatorului. Un „preot” este gradul lui Elokim, Bina, care dorește milă și dăruire. Preoții nu au pământ; ei sunt la gradul de dorință a milei, în întregime în dăruire. Prin urmare, dacă Malhut i se poate alătura, primește o binecuvântare, o corectare, binecuvântarea preoților.

Blestem

Un „blestem” înseamnă să descoperim că nu putem fi de acord cu Creatorul cu privire la  dorințele noastre.  Descoperim asta  ca fiind Balaam, Balak și așa mai departe. Dacă descoperim condiţia de Forță Superioară, de Creator, de Natură, trebuie să muncim de dragul dăruiri, în iubire și dăruire. Dacă descoperim că dorințele noastre sunt opuse, muncim de dragul primirii, blestemăm, ne împotrivim, ne ciocnim cu Creatorul și Îi suntem opuși Lui ca formă.

Blestemul este forța egoistă care lucrează în scopul de a primi, care ne guvernează pe noi, pentru noi funcţionând ca un blestem.

Blestemul este opusul unei binecuvântări. Dacă o persoană dorește să aibă intenția de a primi, de a-i exploata pe alții, de a primi de la ei, acea persoană suferă lovituri care îl învață că ar trebui să fie opusul. Întotdeauna funcţionează în felul ăsta.

error: Content is protected !!