GLOSAR BIBLIC – LITERA C

00 A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ș T Ț U V Z

Canaan

Canaan este țara lui Israel înainte de a fi corectată pe deplin.

Cașrut

Pentru fiecare dintre dorințele noastre care au fost corupte, facem diverse verificări. Noi le tăiem și le aranjăm în așa fel încât să le putem folosi cu scopul de a dărui. Acest lucru este considerat a le face Coșer.

Călăuzirea Creatorului

Călăuzirea Creatorului înseamnă că nu există altceva decât El. Pe parcurs drumului, trebuie numai să aducem catalizatorul între acțiunile noastre și ale Sale – cererea ca asta să se întâmple. Fără cererea noastră nu se va întâmpla, dar într-adevăr, Creatorul este la începutul şi la sfârşitul oricărei situații, iar noi suntem numai cei care cerem între acestea două.

Nu este doar o cerere. Trebuie să știm ce cerem și cum o împlineşte El. Acesta este modul prin care El știe că ajungem să cunoaștem întregul sistem, precum și pe El.

Cetate de refugiu

„Cetăţile de refugiu” sunt dorințe pe care le „înghețăm”. Uneori suntem cufundați în astfel de gânduri, dorințe și predilecții cu care nu putem lucra pentru a le corecta. Aşadar, punem aceste dorințe „în așteptare”. Aceasta este o stare în care suntem neputincioși, lipsiți de un Masah (ecran) cu care să lucrăm în dăruire pentru ceilalți. Cu toate acestea, putem fi într-un „loc” unde să ne corectăm și, după un timp, să ieșim afară pentru a reveni în lume.

Căpetenie

O „căpetenie” este calitatea care controlează în mod curent toate celelalte calități.

Căsătoria

„Căsătoria” este o stare în care, în mod repetat, putem să luăm diferite calități egoiste din dorința noastră de a primi, să le corectăm și, astfel, să le acoperim. Acesta este sensul ceremoniei de nuntă, cu Hupah (baldachinul nunții) fiind Masah (ecranul). Cartea Zohar o explică foarte clar în eseul „Noaptea miresei”.

Cântecul Mării

Cântecul Mării este o formă de mulțumire. Este recunoștința pentru trecerea graniţei, pentru a nu ne întoarce niciodată în Egipt. Uneori am putea să plângem pentru ce a fost în trecut, ca în acest fragment, dar nu există cale de întors. Facem ultima ieșire din Egipt. După evadare, începem să simțim Lumea Spirituală și nu doar existența acestei lumi, iar acest sentiment ne induce o izbucnire de bucurie.

Chivotul Legământului

De aici vine Forța Superioară – locul din care apare Creatorul.

Ciorba de Linte

„Umplerea de către Lumina Superioară” înseamnă să fii împlinit cu intenția de a dărui. Esau, care nu poate dobândi acest lucru, este dispus să se plece, să se facă mic pentru a primi împlinirea de la Iacov. Nu are de ales pentru că îi este foame. Cu alte cuvinte, vasele de primire sunt toate goale; nu există nici o modalitate de a primi hrană de la ele.

Circumcizia

„Circumcizia” este ca un legământ. Când facem o corectare în dorința noastră de a primi, trebuie să dăm mereu la o parte acele dorințe pe care încă nu le putem corecta și să ne ocupăm doar de cele pe care le putem adăuga la Bina, pentru a dărui. Prin urmare, dintre toate dorințele noastre (împărțite în 620 de dorințe), am tăiat acea parte al cărui scop este de a primi. Ceea ce există acum în noi și ce nu putem corecta, este aruncat în praf.

Acest act simbolizează incapacitatea noastră de a corecta acea parte. Cu toate acestea, ea va fi corectată la sfârșitul corectării. Este inima de piatră, ce trebuie corectată, așa cum este scris că ar trebui de fapt să facem corectarea asupra inimii.

„Circumcizia” este  corectarea unei dorințe nou născută. Dacă este un bărbat, trebuie să treacă printr-o corectare anume pentru a-l împiedica să-şi folosească propriul Sium (capăt), Yesod, pentru a atinge Malhut. Aici pot fi găsite cele mai mari și cele mai rele dorințe, care pot fi corectate numai la sfârșitul corectării. De aceea, cine doreşte să fie Yașar El (direct la Dumnezeu, Israel) trebuie să facă circumcizia, adică să se restricţioneze de la folosirea dorinței de a dărui dincolo de punctul propriului Yesod. Acceptăm astfel de semne şi ca datini în lumea noastră.

Ciumă, urgie

O urgie, „ciuma”, este o modalitate de corectare. Corectarea desprinde și pune în ordine intențiile noastre de a primi – le corectează pentru a fi în dăruire, fie în gradul Bina, fie în gradul Keter.

Cohen (Preot)

Un „preot” este cel mai înalt grad în corectarea Omului, în care devii asemenea cu Creatorul în toate dorințele, în întreaga ta alcătuire și te afli într-o stare de dăruire și iubire. Dobândind corectarea la acest nivel, te potrivești cu Creatorul și atingi starea de Dvekut (contopire) cu El. Acesta este scopul Creaţiei.

Concluzia sau, încheierea Torei

„Concluzia” se referă la încheierea învăţăturii. Este sfârșitul primelor corectări în pregătirea noastră, când obținem prima corectare și apoi intrăm în țara lui Israel, unde continuăm corectarea. La această încheiere, trăim experienţa primei corectări a celor 248 de organe și 365 tendoane, adică a celor 613 dorințe. O numim „dăruire pentru a dărui” sau „gradul deșertului”.

Corbul

„Corbul” este partea din stânga care necesită corectare, comparativ cu „porumbelul”, care este din dreapta. De aceea, atunci când în loc de corb guvernează porumbelul, când se întoarce cu o frunză de măslin, este clar că a fost încheiată corectarea și egoismul este în întregime sub dominația dăruirii.

Core (Korah)

Este dorința de a primi ce pare a fi în opoziţie cu (diferită de) calitatea lui Moise. Prin această dispută, anume, noi evoluăm.

Cortul Întâlnirii și Tabernacolul

Sufletul conține un Kli (vas) extern. Deși acesta conține multă Lumină, este Lumina înconjurătoare. Există, de asemenea,  mai multe Kelim interioare (pluralul lui Kli), care sunt Tabernacolul. Asemănător lumii noastre, avem în noi un Șoreș, un Neșama și un Guf (o rădăcină, un suflet și un corp) dar și Levuș și Heihal (îmbrăcăminte și lăcaș/sală) care sunt restul lumii. Acesta este modul în care suntem construiți, modul cum percepem Kli-ul în care suntem. Totul este, însă, în noi, chiar și atunci când ni se pare că este în afara noastră.

Același lucru este valabil pentru Tabernacol. Este un Tabernacol interior, înconjurat de Cortul Întâlnirii, de o curte și multe alte detalii. Când începem să le observăm și să le studiem, înţelegem că fiecare element este într-adevăr o formă unică de muncă.

Crima, hoţia

„Crima” se referă la dorința egoistă. De aceea există o poruncă anume că, dacă cineva vine să te omoare, trebuie să-l omori tu înainte. „Hoţia” se referă la a fura de la un ne-evreu. Asta înseamnă că, dacă dorința de a primi este considerată „un ne-evreu”, este poruncă să furi de la ea sau nu va mai fi nevoie de justificare. Când citim literal cuvintele, este imposibil să înțelegem Tora, pentru că vorbește în întregime despre Lumea Spirituală, despre corectarea sufletului și despre revelarea Creatorului.

Conducător

Fiecare grad cuprinde zece Sfirot. Keter este conducătorul, cel care dă Lumina în toate gradele prin Malhut, unde se petrece de fapt  săvârşirea. Keter are căpeteniile triburilor, sute, mii și așa mai departe, iar în cele din urmă, săvârşirea este în popor.

Cucerirea pământului

„Cucerirea pământului” vine ca urmare a acestei porțiuni, când spionii s-au dus să spioneze. Cuvântul Ereț (țară), vine din cuvântul „Rațon” (dorință). Luăm dorința egoistă de a primi, pe care am corectat-o în  deșert, în scopul de a avea intenția de-a dărui, pentru ca acum această dorință să devină dăruire. Cu alte cuvinte, acum primim de la ceilalţi numai pentru că vrem să dăruim, să dăm altora. În felul acesta, ceilalţi se bucură și ne bucurăm și noi; ne place să ne oferim unii altora. Având acest tip de relație cu Creatorul înseamnă a fi în Dvekut (contopire) cu El, în Lumea Ein Sof (Infinitul). Chiar dacă este, însă, Lumea Ein Sof, trebuie să ajungem la El în această lume, în timp ce suntem încă în viață.

Culcat

„Culcat” este o stare în care încetezi să mai lucrezi cu Roș, Toh și Sof (cap, corp și sfârşit), adică în poziție verticală, când ai Lumină care te dezvoltă de sus în jos. Atunci când Roș, Toh și Sof sunt la același nivel, iar luminile NRNHY s-au îndepărtat, ceea ce rămâne este doar „un buzunar de viaţă”.

Curcubeul

Curcubeul marchează legământul. Dacă fac un legământ cu tine, nu înseamnă că ne place să fim împreună, pentru că în acea stare nu este nevoie să semnăm nimic. Mai degrabă, este o garanție pentru ziua de mâine. Ne temem sau anticipăm că relația noastră se poate deteriora; prin urmare, prin semnătura prealabilă suntem obligați să menținem relații bune și corecte.

În ebraică, un curcubeu este numit „un arc în nor”. Norul nu simbolizează o situație bună, dar arcul, conexiunea dintre noi care este deasupra norului, ne leagă într-un mod care ne permite să continuăm. Avem nevoie de acest legământ, care este un angajament veșnic.

Darul

Darul este definit de măsura în care putem renunța la dorința de a primi pentru noi înșine; este ca și cum am dărui preotului, propriei noastre forme de dăruire, calității de dăruire. Când ne referim la gradul de preot, la această dorință de a dărui, se consideră că am primit, în schimb, o binecuvântare pentru asta și că am sfințit această dorință.

error: Content is protected !!