Autor: arhiprofesor

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. Dar cu tine fac un legământ: să intri în corabie …”

Aici avem din nou expresia: „să intri în corabie”. Intrarea în arcă și salvarea de potop este posibilă numai dacă îţi opreşti mintea, oricât de ciudat ţi s-ar părea. „Opreşte-ţi mintea”, înseamnă să-ţi ignori impulsul corpului, propriul egoism. Este o condiție dificilă, dar se poate face și mulți au trecut deja prin această călătorie. Ei au scris cărțile autentice despre revelarea adevăratei forțe înălțătoare a iubirii, pe care au numit-o „Creatorul”. Ei au scris, de asemenea, că cel mai mic dram de plăcere spirituală este de miliarde de ori mai mare decât toate plăcerile pământești la un loc.

Așadar, obținerea plăcerii spirituale este posibilă numai dacă scapi de mâna de fier a egoismului și îţi învingi mintea. Bineînțeles, mintea ta te bombardează cu întrebări precum: „De ce faci acest lucru?” şi „Ce îţi iese realmente din chestia asta?” „Unde sunt avantajele concrete?” „Cine sunt acești înțelepți ale căror învăţături le respecţi îndeaproape?”

Le-ai auzit pe toate acestea, dar răspunsul pe care-l dai minţii tale este următorul: „Îţi înțeleg preocupările, dar am încredere în înțelepți și în ceea ce am citit în aceste cărți. Am încredere în calea pe care am pornit pentru că, fără credință nu poți realiza nimic în lumea spirituală”.

Răspunzi fiecărei obiecții pe care corpul tău o ridică în același mod: „Tot ceea ce mi se întâmplă este mila Forței Superioare, care mă conduce spre mântuire. Această milă este de fapt ascunsă, dar mă îndrept spre ea în ciuda propriei mele minţi. Nu mă voi abate de la această cale.” Acesta este singurul răspuns care te va duce la țintă și este exact starea pe care o numim „intrarea în arcă”.

Îmi dau seama că te-am derutat, dragă cititorule, anume că mintea ta se răscoală împotriva unei asemenea asupriri, strigând: „Nu asculta! Eşti o ființă umană independentă, capabilă să ia decizii de una singură!”

Dă-mi voie să-ţi spun un secret. Știi cine te alimentează cu aceste întrebări? Este așa-numita „forță impură”, căreia i se mai spune şi „diavolul”. Această forță are putere numai asupra minții tale. Dar dacă acționezi în ciuda minții tale vei simți imediat acea ușurare, care vine după ce eşti epuizat de muncă, deoarece puterea „forței pure” înseamnă a face ceva în ciuda minții.

Acum, noțiunea despre care vom vorbi în continuare poate părea ciudată sau uimitoare, dar trebuie să știi că, atât forțele pure, cât și cele impure provin din aceeași sursă. Iar acea sursă este Creatorul, o forță a binelui absolut care vrea doar un singur lucru: să ne transformăm în creaturi demne de El. El este Cel care ne derutează, în mod deliberat, astfel încât să putem decide soarta noastră pentru noi înșine. Fiecare decizie pe care o luăm, fiecare pas pe care îl facem, va trebui cântărit cu grijă, ca și cum întreaga noastră viață este pusă în balanță.

„Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului. Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor … Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ … N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.”

Care este semnificația propoziţiei: „Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ”? Înseamnă că „pământul” – dorința ta egoistă – este „inundată de apele potopului”. „Apele potopului” sunt întrebările care „te spală”.

După cum am menționat mai devreme, aceste întrebări nu sunt simple. Sunt întrebările minții tale. Ele sunt materiale, raționale, pragmatice și sunt declanșate de probleme ce privesc corpul. În aceste întrebări („apele potopului”) se ascunde „îngerul morții”. Nenumăratele „ce?” şi „cine?” au scopul de a te îneca.

Da, corpul devine „îngerul morții” atunci când porneşti pe calea ascensiunii spirituale. Întrebările nu au încetat niciodată; ele revin de mii de ori: „La ce ai nevoie de asta? Care-i este rostul? Gândeşte-te la tine, deoarece eforturile tale nu-ţi aduc nici un avantaj personal. Ce va ieși din toată această lucrare? Cum te va răsplăti Creatorul pentru că-I respecţi poruncile? Va merita după ce ai făcut toate eforturile?”

Aceste obiecții ale corpului sunt rezumate de întrebarea „Ce?”(în ebraică: Ma?)

Dacă te opui corpului, pomenind de credința în Creator şi de faptul că El guvernează toate lucrurile în numele binelui, atunci corpul va obiecta și mai mult. Acum, el va striga: „Cine?” (în ebraică: Mi?) „Cine este Creatorul ca să trebuiască să ascult de glasul Lui?” Dacă ai  ştii doar, dacă ai  putea să vezi şi să simți cât de important și măreț este Creatorul, ai putea lucra pentru El. Gândeşte-te numai cât de avatajos este să lucrezi pentru cineva respectat de toată lumea.

Atunci când aceste două obiecții ale corpului se suprapun în interiorul tău, cele două întrebări „Ce?” şi „Cine?” (Ma și Mi) se combină într-un singur cuvânt – Maim, care în ebraică înseamnă „apă”. Iar mult Maim (apă) dă naştere unui potop.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Intrarea ta în arcă începe în momentul în care îţi „sortezi” dorințele și le selectezi pe cele cu care poți continua să evoluezi spiritual. În consecință, vei înțelege care dorințe trebuie „înecate”.

Cum se face acest lucru? O putem face în primul rând cu ajutorul cărților. În plus față de această carte, vei căuta şi altele ca ea, scrise de cei care şi-au atins deja propriile rădăcini în Lumea Superioară și transmit prin scrierile lor rezultatele la care au ajuns. Aceste cărți sunt ca nişte foi de parcurs, concepute să te îndrume către ţinta drumului tău prin intermediul celui mai scurt traseu posibil. Ele sunt puține la număr şi nu sunt menite să îţi extindă cunoștințele, ci să cultivi în tine senzația Celui de Sus. Acestea sunt scrise de marii cabaliști: Avraam, Moise, RAȘBI (Rabi Șimon Bar Yohai), ARI și Baal HaSulam. Vom reveni la aceste nume mai târziu.

Deci, dacă refuzi să renunți până când vei găsi cărțile potrivite, înseamnă că deja „construieşti o arcă”. Te adânceşti în cărți, iar la început nu înțelegi nici o iotă, dar continui să citeşti. Acesta este modul în care „ridici pereţii arcei”.

Apoi vei găsi un învățător, un ghid care nu te va lăsa să te îndepărtezi de la drum și vei găsi prieteni cu care vei depăși obstacolele care stau între tine și Ținta pe care o urmăreşti. Acesta este modul în care „așezi acoperișul arcei”.

Iar acum te afli în interiorul arcei. Cu alte cuvinte, trăieşti în lumea materială, dar în condițiile potrivite. Aceasta este „arca ta”.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.” Aceasta înseamnă că toate dorințele noastre sunt egoiste.

Cu toate acestea, mai vedem încă printre toate aceste stricăciuni un anumit punct, minuscul și stingher, complet opus față de orice altceva de pe pământ. Acesta este „punctul din inimă”.

La primul nivel egoist, acest punct este numit „Noe”. Noe din interiorul nostru este prima noastră dorință spirituală. Poate că e mică și abia perceptibilă, dar deja o simțim că trăiește în noi. Astfel, l-am descoperit pe Noe.

Scânteia Noe trăiește în fiecare dintre noi. Problema este că am înconjurat-o cu grămezi de egoism care continuă să-i înnăbuşe vocea blândă. Pe măsură ce egoismul se dezvoltă, îl acoperă pe Noe cu tot mai multe straturi, copleșindu-l neîncetat cu dorințe. Căutarea plăcerii l-a îndepărtat pe om de Noe, făcându-l mai aspru și mai egoist, pe măsură ce vocea lui Noe a devenit din ce în ce mai slabă. În cele din urmă, el a devenit în esență tăcut.

Noe nu a plecat însă nicăieri. El constituie baza sufletului omului. Într-adevăr, el este veșnic și așteaptă numai vremea când omul se va întoarce către el.

De fapt, acest punct pe care îl numim „Noe” este chiar centrul dorințelor noastre și este direct legat de Creator. Este, de asemenea, veșnic, în timp ce dorințele egoiste din jurul lui sunt de scurtă durată, trecătoare, zadarnice și lipsite de conţinut. Doar ceea ce aspiră către sus, către lumea spirituală este veşnic și către aceasta năzuieşte dorinţa noastră cunoscută sub numele de „Noe”.

Dragă cititorule, ţi-ai dorit vreodată să opreşti brusc această cursă nebună de șobolani pe care noi o numim „viață”, să închizi ochii, să-ţi acoperi urechile și să simți tăcerea care sălăşluieşte în interiorul tău? Ţi-ai dorit vreodată să auzi vocea lăuntrică, neacoperită de influențe străine? Ți-ai dorit vreodată să-ţi auzi propria voce și, în acest fel, să dispari în aparenţă din această lume care-ţi impune dorințele ei de dimineaţă până seara?

Televizorul, radioul și ziarele te împroaşcă cu reclamele lor; oamenii, atât cei apropiaţi, cât și străinii, îţi impun ideile şi dorințele lor. Bani! Putere! Faimă! Asta auzi în stânga și în dreapta în mediul tău, până când începi să crezi că ele sunt de fapt propriile tale gânduri. Prins în vâltoarea zilnică a vieții nu mai poți spune, dacă tu eşti cel care doreşti toate aceste lucruri sau altcineva.

Vocea ta lăuntrică a fost suprimată, sufocată de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Pe măsură ce alergi de-a lungul drumului vieții ești stimulat de dorințe străine. Doar mai târziu vei ajunge să realizezi că te-ai înșelat, că nu ai vrut niciodată nimic din aceste lucruri care ţi-au fost pur și simplu dictate, impuse de către altcineva.

Cât de fericit poţi să te simţi dacă eşti capabil să te opreşti        și să-ţi asculţi propria ta dorință, pură și deconectată de           lumea materială! Este dorința de a trăi experienţa spiritualităţii, cunoscută în Vechiul Testament ca fiind „Noe”. El trăiește în interiorul tău, indiferent dacă eşti președinte sau un ucigaș în masă. Când îţi croieşti drum prin învelişul de sentimente și gânduri străine, vei ajunge în sfârșit la Noe și vei auzi vocea: „… căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni”.

Dacă-l poți auzi pe Noe din tine, această scânteie altruistă numită „Noe cel fără de prihană”, dacă poţi simți dorința de a te înălța deasupra acestei lumi, atunci eşti gata să dobândeşti pacea, liniştea și veșnicia care te așteaptă pe calea ta spirituală.

Iar dacă nu eşti, vei continua să-ţi petreci fiecare moment al stării tale de veghe înrobit dorințelor străine ale corpului, pentru că acestea continuă să-ţi șoptească la ureche: „Continuă,       răsfață-te în plăcerile acestei lumi, trăieşte pentru tine, nu fi fraier!”

Și ce se întâmplă când cedezi acestor dorințe? Corpul devine slab și moare și este aruncat în pământ pentru a se descompune. Moartea cărnii este inevitabilă. Păcat, nu-i așa? Tu îți dedici întreaga viață pentru corp, iar în cele din urmă el te trădează.

Dar Noe? Ei bine, Noe nu te trădează, pentru că Noe este dorința sufletului veşnic. Ea este conectată la eternitate, iar dacă te atașezi de Noe vei deveni și tu veşnic. Este atât de simplu! Tot ce trebuie să faci este să-ţi doreşti asta. Exact despre asta se vorbește în carte, în capitolul despre Noe.

„… Pământul era plin de silnicie … era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.”

Ne amintim că acest cuvânt „pământ” (în ebraică: Ereț) provine din cuvântul Rațon – dorință. Prin urmare, „pământul era plin de silnicie” și „era stricat” înseamnă că dorințele tale sunt stricate (corupte): te epuizezi căutând să ai ce este al altora, eşti complet egoist și trăieşti numai pentru tine însuţi. Ai simțit deja că această atitudine provoacă distrugeri în interiorul și în jurul tău (uită-te numai la ceea ce se întâmplă în lume: am face-o bucăți cu egoismul nostru).

Dar nu există nici un răspuns la toate astea? Sigur că există. Găseşte-l pe „Noe” înăuntrul tău și salvează-ți viața, după cum spune textul: „… iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul”.

Urmează sfatul Creatorului, deoarece el este Intelectul Suprem sau Legea Supremă, şi asta este ceea ce spune El:

„Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.”

Ce înseamnă asta? Întreaga lume este în tine. Eşti la cel mai înalt nivel al existenței, vârful piramidei, piramidă care include toate sufletele, animale, vegetale și minerale, care se află       dedesubtul tău. Ele îţi sunt „ataşate” ţie ca fiind singura creatură adevărată, care are un suflet și responsabilitatea de a se ridica pe sine și întreaga lume la nivelul Creatorului.

Astfel, acest capitol descrie modul în care dorința numită „Noe” din interiorul tău pune la un loc toate fragmentele corectate ale sufletului (fragmentele umane, animale, vegetale și chiar cele necorectate care aspiră la corectare), ceea ce reprezintă sensul cuvintelor: „… câte două din fiecare soi …”, şi intră în arcă cu ele.

Arca este un fel de ecran, un câmp de forță de protecție pe care îl creezi în jurul tău și care te ajută să rezişti tulburărilor din exterior, adică tuturor influențelor egoiste ale acestei lumi.

Pur și simplu refuzi să permiţi ca ceva să ajungă la tine, negând orice contact cu ceea ce te înconjoară. Făcând acest lucru nu devii un pustnic sau nu îţi abandonezi cu totul familia și această lume, categoric nu! Încă mai mergi la lucru, îți faci viața și îţi continui propria afacere ca de obicei, dar numai în plan exterior.

În plan intern încerci din toate puterile să refuzi accesul lumii materiale. Cu ajutorul arcei, ecranului de protecție, cauţi răspunsuri la întrebările: „Cine sunt eu? De ce trăiesc? Ce este cel mai important pentru mine în viață?”

Nu ai găsit încă răspunsul, dar continui să cauţi, iar acest lucru este deja extraordinar de semnificativ. Te pregătești să găsești răspunsul și deja ești sigur că vei reuşi în căutarea ta, pentru că „punctul din inimă” din tine te-a trezit deja și nu te va lăsa să te odihnești nici un moment. Acest punct menține contactul direct cu Creatorul și, pe măsură ce se amplifică în interiorul tău, el formează un vas gata să primească Lumina Superioară. Aceasta este vocea pe care o auzi, spunându-ţi că te afli pe drumul cel bun și că vei ajunge cu siguranță la Creator, chiar dacă încă nu Îl simți.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.” Așa începe capitolul despre Noe, derutându-l imediat pe cititor cu ceea ce pare a fi o poveste simplă despre lumea noastră.

Cu toate acestea, este derutant numai pentru cei care nu sunt încă pregătiți să citească Biblia în mod diferit, găsind încă satisfăcătoare simpla relatare istorică despre un personaj numit Noe.

Să-i lăsăm pe aceştia să caute Arca lui Noe pe Muntele Ararat și să se cufunde în text. Noi, în măsura în care putem, să încercăm să înțelegem ce legătură are această poveste cu noi toţi şi cu fiecare în parte, cu căutarea noastră spirituală, cu sufletele noastre și cu scopul vieții noastre.

Să începem prin a face un rezumat al acestui capitol. Văzând că pământul este plin de păcat, Dumnezeu face un legământ cu Noe pentru a construi o arcă în care să se adăpostească împreună cu soția, copii și animalele lui. Între timp, Dumnezeu va inunda pământul, distrugând efectiv toată lumea.

Apoi, Noe urmează să iasă din arca sa cu familia și cu animalele pe care le-a salvat, devenind strămoşii generațiilor viitoare de oameni și animale de pe Pământ. Oamenii vor dori să construiască un Turn Babel și să vorbească aceeași limbă, dar vor da greş. Apoi, ei se vor răspândi în întreaga lume și nu se vor mai înțelege unul cu celălalt.

Întreabă-te: „Unde sunt eu în această poveste a lui Noe?” Sau mai bine: „Care este semnificaţia lui Noe din interiorul meu?” Trebuie să urmăreşti un singur mod de înţelegere al conținutului acestei cărți: „Tot ce am citit aici este despre mine.” Noe cel drept, soția, copiii și toate animalele, arca și Turnul Babel există în tine. Sunt forțe, dorințe care guvernează lumea ta interioară și cea exterioară. Tot ce trebuie să faci este să ajungi la ele și să le simți, iar porțile către toate secretele ţi se vor deschide.

În capitolul precedent, Bereşit („La început”) am vorbit despre crearea lumii, locul sufletelor. Am clarificat cum, după toate dorințele animalice, s-a născut dorința umană, simbolizând aspirația omului către lumea spirituală, către Creator, care apoi  s-a spart în nenumărate mici fragmente care au căzut în lumea noastră.

Această coborâre continuă încă. Va continua până când vom fi pregătiți să ne confruntăm cu egoismul nostru primordial pentru a vedea adevăratul nostru „Eu”. Mai avem până să ajungem la acest moment; trebuie să fim pregătiți, însă nu numai să vedem egoismul, ci să-l suportăm, și nu numai să-l suportăm, ci să reuşim să ne salvăm de el.

Sărind un pas înainte, vei afla că egoismul nostru este personificat prin Faraon. Dar vom vorbi pe tema asta mai târziu. Între timp ne îndreptăm spre Faraon, spre înţelegerea completă a faptului că suntem sclavi ai egoismului nostru. Coborârea abia a început. Pentru moment, ne simțim ca și cum suntem încă aproape de lumea spirituală. Continuăm să simțim Lumina: această bucurie inițială datorată întâlnirii cu Creatorul. Cu alte cuvinte, Creatorul nu ne este încă în totalitate ascuns, așa că noaptea evadării noastre din Egipt nu a sosit încă.

Cu toate acestea ne simțim deja ca fiind egoiști, iar acest sentiment este extrem de dezolant.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Să ne întoarcem acum la Primul Om, la Adam, acea dorință pe care o simțim în interiorul nostru. Când Creatorul l-a exilat din Grădina Edenului, „omul din noi” (Adam) a încetat să mai fie copil și a început să se maturizeze.

Procesul de maturizare este o perioadă în care știm că trebuie să ne corectăm egoismul, pentru că nu putem trăi cu el şi nici nu putem, pur și simplu, să îl suprimăm.

Nu există o corectare imediată, așa cum a sugerat „șarpele”. În schimb, omul trebuie să coboare până la capăt, până când simte întreaga dimensiune a egoismului său și atunci îi cere Creatorului ajutor, realizând că nu are puterea să se descurce de unul singur.

„Adam s-a împreunat cu nevasta-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: «Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!» A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.”

Acesta este începutul coborârii. Vedem cum o mare dorință egoistă, pe care omul nu putea să o domine, a început să se împartă în fragmente. (Există o spărtură prin care scânteile intră în lumea noastră, unde primesc îmbrăcăminte egoistă, corpuri. Voi repeta aici faptul că vorbim exclusiv despre munca noastră cu dorințele egoiste, și nu despre nişte oameni anume).

„Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva.” Aceasta înseamnă că dorințele altruiste și egoiste s-au contopit în om. Rezultatul a fost o fuziune sau „nașterea” altor două dorințe: Cain și Abel.

Una dintre acestea, Abel, este atrasă spre dăruire, către Creator. Acesta este motivul pentru care este scris că el nu lucra pământul, ci „ținea oile”. El poate fi „ghidul” și cel care deschide calea către pășuni fertile. Pe cine conduce acolo? Dorințele egoiste ale omului, care sunt gata să-l urmeze în vederea unor plăceri viitoare. Tocmai aceste dorințe se numesc „oi”.

Dorința numită „Abel” mai este numită și „linia dreaptă”. Linia dreaptă este o dorință altruistă, o aspirație pentru Creator, fără urmă de egoism. Această dorință ne este trimisă de sus, ca o mână întinsă sau ca o scară coborâtă pe care să putem urca spre Ținta noastră.

Dorința numită „Cain” este linia stângă. Aceasta este exact opusul: o dorință egoistă și o tentație de a folosi legătura cu Creatorul pentru împlinirea proprie.

În povestea despre Cain și Abel distanțarea de Creator nu este completă încă. Adică nu există o situație ca cea din lumea noastră în care Creatorul este ascuns, mintea pretinde că totul este doar o farsă și că omul ar trebui să trăiască numai pentru el însuși.

Aici tabloul este diferit. Suntem în dialog cu Creatorul: El este simțit, iar lumea spirituală este aproape, dar dorințele sunt diferite.

Abel are dorințe pure: dorința de a dărui, de a primi plăcere pentru a încânta Creatorul. Din câte se pare şi Cain are dorința de a dărui, dar în cazul său el se străduiește să câștige favoarea Creatorului, pentru a merita atenția Sa, pentru a putea să dobândească lumea spirituală. El vrea să primească toată Lumina și plăcerea infinită pe care aceasta o conține, dar numai pentru sine.

Cain reprezintă linia stângă, care „ară pământul”. Aceasta înseamnă că dorința noastră numită Cain lucrează totdeauna cu egoismul. Cain nu stăpânește egoismul, însă egoismul îl stăpânește pe Cain. La asta se referă următorul pasaj:

„După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: «Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu poți să-l stăpâneşti.»”

„… Dar tu poți să-l stăpâneşti …”, aceasta este o necesitate Naturală. Trebuie să lucrezi cu dorințele tale egoiste mai degrabă, decât să le suprimi sau să încerci să le elimini, deoarece a nu primi nu este o opțiune pentru tine. Acesta este modul în care ai fost creat. Ţi se cere să te ridici deasupra lor, să le foloseşti, să-ţi stăpâneşti dorințele egoiste, adică să primeşti plăcerea pentru      a-ţi bucura Creatorul.

Acesta este starea la care omul trebuie să ajungă în cele din urmă. În asta constă scopul creării omului. Altfel, egoismul său îl va domina, iar rezultatul acestei dominaţii reprezintă tot ceea ce afectează în ziua de azi omenirea: război, moarte și tragedii.

Asta e ceea ce provine de la Cain.

„Însă Cain a zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim la câmp.» Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.”

Ce înseamnă fratricidul aici? Înseamnă că linia stângă suprimă linia dreaptă. Cu alte cuvinte, linia egoistă afirmă următoarele: „Sunt singurul care este util aici; eu acționez, eu recoltez, eu lucrez pământul și eu ar trebui să fiu cel răsplătit pentru toate astea.”

Are sens, nu-i așa? Sigur, însă această abordare sensibilă „ucide” linia dreaptă, care susține că singura cale este dăruirea pură și echivalența absolută cu Creatorul. Aici, singura stare permisă este aceea de a-L bucura pe El, fără a fi preocupaţi de vreo răsplată.

Deci, care este verdictul Creatorului?

„Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”

Forța pământului, dorința, constă tocmai în combinarea liniei drepte și a celei stângi, pentru a găsi „mijlocul de aur”, unde omul se bucură de primire doar atunci când îi dăruiește altuia. Numai așa putem rămâne în fericirea infinită.

Dar dacă această combinație nu are loc, adică dacă „Abel este omorât”, pământul nu poate să-ţi dea putere, mai degrabă ţi-o secătuieşte, deoarece toate eforturile pe care le-ai făcut devin forță pentru propriul tău egoism, pentru linia stângă, pentru Cain. Egoismul nu poate fi niciodată îndestulat. De aceea este scris: Pribeag şi fugar să fii pe pământ”, adică vei încerca în zadar        să-ţi găseşti fericirea.

„Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ, şi oricine mă va găsi, mă va omorî.”

După cum am menționat deja, uciderea sau suprimarea egoismului este imposibilă. El trăiește pentru totdeauna, dezvoltându-se, trecând de la o generație la alta și pierzând permanent contactul cu Creatorul.

De aceea este scris: „Domnul i-a zis: «Nicidecum, ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.» Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.”

Acest moment marchează începutul istoriei omenirii, procesul în care sufletul tău coboară de la Creator în lumea noastră. Sufletul în sine nu se schimbă pe tot parcursul procesului, ci doar îmbrăcămintea egoistă din belșug care îl ascunde, înmuindu-i vocea, legătura cu Creatorul. Când sufletul coboară în lumea noastră el suferă o spargere, dintr-o dorință unică, unificată, a lui Adam (primul om) în nenumărate puncte  ale unui număr infinit de oameni.

Creatorul rămâne mereu conectat la suflet în acea parte pe care o numim „punctul din inimă”. De aceea vine, în cele din urmă, un moment când „auzi” vocea Lui încă o dată, simțind o slabă luminiscență ce izbucnește printre filtre și bariere. Acela este momentul de început al aspirației de a te întoarce la lumea spirituală, la Creator, dorind Grădina Edenului.

„Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său, Enoh. Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.”

Și așa mai departe, și mai departe … Omenirea începe să procreeze, creşte ca număr, dar tu ştii deja că toţi aceşti „oameni” sunt în realitate dorinţele tale egoiste. Este misiunea ta să le corectezi, după care te vei întoarce din nou la sufletul unic al lui Adam, unindu-te cu el într-un singur întreg.

Deci, de ce a fost spartă marea dorinţă egoistă (șarpele și Cain) în nenumărate şi mărunte dorințe egoiste? S-a întâmplat pentru că este mai ușor să corectezi o multitudine de dorințe mici decât o singură mare dorință. Corectându-le, reasamblăm singura dorință mare și restaurăm un singur suflet în Grădina Edenului.

Există o veche pildă despre un rege care dorea să trimită o mare avere fiului său într-o altă împărăție. Această pildă ne spune că regele s-a confruntat cu o dilemă: el știa că întregul său popor era hoț și nu era nimeni în întreagul regat căruia să-i poată încredinţa atâta bogăție.

Așa că, după ce s-a gândit un timp la problemă, a găsit o      cale de a o rezolva. Regele și-a schimbat toată averea în mai             multe monezi de valoare mică şi le-a împărţit supuşilor săi, însărcinându-i să le ducă fiului său, în împărăția vecină. Firește, oamenii nu puteau fi tentați de o sumă atât de mică; era mai important să-şi arate loialitatea și supunerea faţă de rege. Fiecare dintre ei și-a îndeplinit datoria cu onoare, iar întreaga avere a ajuns la destinație.

Reflectează la această pildă; ea are un înţeles deosebit, care te poate ajuta să tragi concluzia corectă din tot ce am discutat în acest capitol.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Din cele de mai sus am aflat că învăţăm treptat să simțim această lume și Lumea Superioară şi, în acelaşi timp, modul în care acestea interacționează. Informațiile coboară din Lumea Superioară și se manifestă în lumea noastră ca materie. Noi vedem obiecte fizice, plante, animale, păsări, insecte și oameni. Dar dacă avem o viziune spirituală în plus față de cea corporală, putem să simțim şi forțele care guvernează materia.

Tocmai această percepție a realității trebuie să fie obținută de toți: să simtă Creatorul din spatele a tot ceea ce există și a tot ce se întâmplă. Nu trebuie să credem orbește, ci chiar să vedem și să simțim asta. Aceasta este ceea ce ne învață cartea.

Reacția noastră la forțele care coboară de sus ca informații urcă în Lumea Superioară unde se decide viitorul nostru, fie că se materializează într-un rezultat bun, fie într-unul rău.

Fiind la cel mai înalt nivel spiritual, Creatorul a creat creatura din calitatea egoismului, care este opusă Lui. El a umplut creatura cu Lumină, apoi a golit-o, coborând-o astfel la starea numită „lumea noastră”.

În schimb, creatura se întoarce înapoi parcurgând niveluri (trepte) spirituale, meritând astfel plăceri mult mai mari decât cele pe care le-a avut înainte de a cădea în această lume.

Se ridică o întrebare: Pentru a ajunge la o echivalență cu Creatorul ei, de ce creatura a trebuit să trăiască experienţa celei mai grave situații posibile? Nu putea fi evitată?

Este așa deoarece ea, creatura, trebuie să aibă puterea și libertatea de a acționa liber între două calități opuse: propriul egoism și Creatorul, să-și aleagă liber calea și să o urmeze independent.

Pentru a-i oferi omului aceste alegeri, Creatorul trebuie: (a)  să îndepărteze complet creatura de El; (b) să dea creaturii capacitatea de a evolua și de a dobândi Universul; și (c) să permită creaturii libertatea de a alege.

Creatorul oferă creaturii aceste condiții treptat. Creatura care simte Creatorul și, prin urmare, este umplută de Lumină, nu este autonomă. Mai degrabă, ea este controlată în totalitate de Lumină, care îi dictează proprii săi termeni și îi conferă calitățile sale.

Pentru a crea o creatură complet autonomă și independentă, Creatorul trebuie să se distanțeze complet de ea. Cu alte cuvinte, eliberându-se din Lumină, creatura atinge independența în acțiunile sale. Actul prin care Lumina este extrasă se numește Țimțum (restricție).

Imaginează-ți că ai un instrument defect cu care trebuie să lucrezi. Bineînțeles, primul lucru pe care trebuie să-l faci  este     să-l repari și să-l faci funcţional înainte de-al putea utiliza.

De la primele pagini, exact despre asta se vorbeşte în Biblie: cum să reparăm acest instrument inutilizabil – sufletul nostru – pentru a ne putea reîntoarce la Creator. Ca un manual de instrucțiuni, ea explică modul în care se poate ajunge la starea superioară, perfectă, trăind totuşi în această lume.

Așa cum am menționat deja, în timpul corectării există două lumi: cea superioară și cea inferioară. În procesul de corectare, sufletul dobândește abilitățile, cunoștințele și experiențele necesare pentru corectare.

Mult mai important decât asta, dezvolţi noi senzații, noi calități spirituale. Astfel, prin realizarea unei corectări complete a sufletului dobândești calitățile care-ţi permit existența în toate Lumile Superioare: în eternitate, seninătate și perfecțiune. Acesta este modul în care ajungem la sfârșitul corectării.

Această stare nu este descrisă nicăieri pentru simplul motiv că nu poate fi exprimată în cuvinte. Numai cei care trec prin toate stările prealabile și ajung la sfârșitul corectării o ating. Dincolo    de sfârșitul corectării se găsesc teritorii neexplorate care dețin         așa-numitele „secrete ale Torei” (Maase Merkava și Maase Bereşit).

Există numai indicii izolate despre ele în Cartea Zohar și în alte texte de Cabala. Cu toate acestea, acele sfere spirituale nu pot fi descrise, deoarece limbajul scris și noțiunile noastre sunt împrumutate din lumea corectării.

Nu putem să simțim nimic care există deasupra sistemului de corectare. Prin urmare, nu le putem exprima în limba noastră, umană, care este limitată la coordonatele, noțiunile și percepțiile noastre.

Acesta este motivul pentru care cel mai mare cabalist al epocii moderne, Baal HaSulam, s-a rugat la Creator pentru a-i permite lui să coboare din lumea percepțiilor adevărate la un nivel mai jos, astfel încât să poată comunica drumul către dimensiunea spirituală, folosind litere, cuvinte și emoții pământești. Când cererea i-a fost acceptată, el a scris principalele lucrări cabaliste pentru generația noastră, pe care le putem folosi pentru a intra în domeniul spiritual. Lucrările sale sunt ca o hartă fără de care vei rătăci cu siguranță drumul în labirintul vieții corporale, îţi vei pierde speranța, vei obosi și vei trece mai departe fără a învăța vreodată care este adevăratul scop al existenței tale. Ca un tată care dă ascultare suferințelor copiilor săi, Baal HaSulam ne ia și ne duce spre Lumină.

Așa cum nu putem exista în lumea noastră fără să înțelegem acest lucru, sufletul nu poate exista în lumea spirituală, după ce corpul dispare, fără a căpăta dinainte cunoștințe despre el. Prin urmare, toate realizările din știința Cabala nu numai că ne garantează o existență confortabilă în această lume, dar și posibilitatea de a exista în lumea viitoare.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?»  Femeia a răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”» Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.»”

Ce s-a întâmplat aici, de fapt? Sunt convins, cititorule, că începi deja să „simți” gândurile și dorințele tale și să percepi această poveste în mod diferit, adică să o citești cu viziunea ta interioară.

Evident, „șarpele” este dorința ta egoistă, natura ta. („Șarpele” este a patra și ultima fază a egoismului.) Mai târziu, vom vorbi despre modul în care nu putem lucra cu șarpele până când nu suntem suficient de puternici pentru a depași această fază finală a egoismului, numită Lev HaEven (inima de piatră). Nu degeaba se numește „de piatră”. Doar Creatorul o poate birui, și asta se întâmplă de îndată ce ne încheiem corectarea. Procesul este finalizat de către Creator.

Te-ai putea întreba cum a ajuns șarpele în Grădina Edenului. Ei bine, dacă nimeni nu folosește șarpele pentru scopuri rele, el există pe același nivel cu tot ce a fost făcut de Creator, în forma sa adevărată, primordială, ca o creație a lui Dumnezeu. Dacă el      nu-și folosește dorințele de dragul primirii, egoismul său nu este dezvăluit, iar într-o asemenea stare poate fi oriunde îi place.

Ai fi însă îndreptăţit să întrebi: „Care este motivul pentru care șarpele (egoismul nostru) s-a dezvăluit?” De ce nu a continuat să trăiască în Grădina Edenului, fără a duce omul în păcat?

Răspunsul este că omul ar rămâne atunci la nivelul unui înger, „infertil”, în timp ce scopul este ca el să devină Adam! Acesta este motivul pentru care șarpele se dezvăluie. Este tocmai ceea ce îi trebuie omului pentru a se ridica de la nivelul Grădinii Edenului până la nivelul Creatorului, iar asta din propria sa voință.

Atunci de ce șarpele se duce la Eva? Eva reprezintă acel egoism ascuns care există deja în Adam (calitatea de a dărui). Eva este podul care-l leagă pe Adam de egoismul real și puternic (natura omului, deoarece egoismul poate fi conectat numai prin egoism). Deci, când vine timpul să facă această conexiune, șarpele apare înaintea Evei: „El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină.”?» ”

Pentru că Eva este partea egoistă a lui Adam (calitatea dăruirii), ea se opune șarpelui pentru că dorește să îl păstreze pe Adam pur, ca un înger, ca să poată rămâne cu el în grădină.

„Femeia a răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”»”

Totuși, potrivit planului Creatorului, Adam trebuie să devină cu adevărat uman și să avanseze de la starea de Katnut (copilărie) în care se află, la starea de Gadlut (maturitate). El va realiza acest lucru după ce, în cele din urmă, îşi va arăta egoismul pe de-a întregul, folosindu-l însă exclusiv pentru folosul altora, de dragul Creatorului.

Acesta este motivul pentru care adevăratul egoism insistă: „Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.»”

Cu alte cuvinte, „șarpele” din interiorul nostru insistă că aceasta este singura modalitate de a realiza cu adevărat un act de dăruire către Creator. Adică înfăptuirea realmente a unui act de dăruire față de Creator presupune implicarea întregului egoism și astfel atingerea scopului Creației, și anume echivalența de formă cu Creatorul, totul într-un singur pas. (Șarpele nu mințea. El vorbea de faza finală a corectării, când aceasta se va întâmpla într-un fel sau altul. Intenţiile lui erau dintre cele mai bune.)

Eva din interiorul omului crede că acesta va fi capabil să se descurce cu egoismul său. Are, de asemenea, convingerea și nu se îndoiește nici o secundă că nu se va abate de la calea spirituală.

Acesta este modul în care se simte fiecare începător. Îți amintești când ai descoperit pentru prima dată adevărurile spirituale? Atunci erai absolut sigur că din acel moment nu vei aspira decât la lumea spirituală și nu vei mai reveni niciodată la dorințele corporale, primitive. Ai crezut că vei putea „explica” egoismului tău toate avantajele căii spirituale.

Apoi, dintr-o dată, ai fost supraaglomerat cu probleme concrete, ca de exemplu: o oportunitate de a face o mulțime de bani sau o promovare în carieră pentru care a fost nevoie să munceşti zilnic douăsprezece ore. Aceste avantaje materiale ți-au oferit un rezultat de moment, dar foarte concret, precum banii, respectul și posibilitățile de creștere în viitor și ai uitat complet faptul că ieri te-ai simțit ca și când Creatorul ți s-ar fi dezvăluit în orice moment și te-ar fi dus în „Grădina Edenului”. Ai uitat totul și ai decăzut în dorințele tale corporale. Dar amintirea acelui minunat sentiment de înălțare spirituală pe care l-ai trăit a rămas în tine, iar acest lucru este mai important decât orice altceva.

Despre asta se vorbește în acest capitolul din Pentateuh. El înfăţişează ce se întâmplă atunci când Eva (dorința egoistă care nu este conectată la partea spirituală, la Adam) îşi uneşte forțele cu șarpele (egoismul primordial și pământesc) și îi ascultă cuvintele: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea …”

Cu alte cuvinte, credeai că această acțiune te va duce către țintă, că este „bun de mâncat”, numai pentru că asta a pretins șarpele.

Acesta este momentul când cea mai puternică dorință egoistă pătrunde  în tine, în Adam (omul) din tine, care este dorința cea mai înflăcărată de a dobândi starea spirituală. Acest lucru provoacă „spargerea lui Adam”, dorința spirituală pură, iar asta înseamnă „căderea omului” (Adam).

„… A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.” Erai sigur că vei reuşi, că faci acest lucru pentru avansarea spirituală. Aceasta a fost intenția ta sinceră. Adam (omul) din tine, „mănâncă”, adică îşi atașează egoismul pe care nu l-a folosit deloc înainte. Bineînțeles că nu izbuteşte; el începe să folosească plăcerea pentru el însuși. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi …”. Într-adevăr, ei au descoperit Lumina Iubirii, Lumina Creatorului care îi înconjurase tot timpul. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi … „, dar în acelaşi timp ei s-au văzut unul pe altul în acea Lumină și și-au dat seama că erau complet opuși Lui. Lumina (Creatorul) este dăruire pură, absolută, în timp ce ei sunt complet egoişti („au cunoscut că erau goi”).

Ei au înțeles că erau egoiști și că nu puteau fi ca El, simţind pe de o parte propria stricăciune, diferenţa între ei şi Creator, iar pe de altă parte, individualitatea, unicitatea și capacitatea lor de a realiza corectarea. Ai putea spune că aceasta a fost prima manifestare a „eului” omului. Până în acel moment, Adam a existat în Lumina generală, întru totul devotat Creatorului când, deodată, „li s-au deschis ochii la amândoi”: iată „eul” meu, egoismul meu. E de neînchipuit dacă ne gândim la amploarea urcărilor şi căderilor pe care această mare descoperire o va provoca fiecărui individ şi întregii umanităţi în viitor!

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.»”

Într-adevăr, nu este bine pentru omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să aibă doar puterea Creatorului și nimic din omul însuși (adică natura sa egoistă). „Nu este bine ca omul să fie singur,” adică nu este bine ca el să fie copleşit de Lumină și să nu aibă voință liberă. Puțin câte puțin, natura lui trebuie să fie trezită, egoismul său trebuie dezvăluit în măsura în care îl poate controla. Astfel, egoismul său ar sta „în spatele lui”. Adică egoismul ar putea fi folosit, dar va rămâne sub controlul lui.

„Femeia din noi” este întruchiparea acestui egoism controlat.

„Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: «Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din om.»”

„Somnul” este o stare spirituală, ca și cum omul moare, când toate tipurile de Lumină îl părăsesc. În această stare lipsită de control, se trezește o forță în el (egoismul) pe care nu voia să o folosească înainte. Omul nu a vrut să-și activeze egoismul său.

De ce este așa? El locuiește în Grădina Edenului făcută de Creator și se află complet sub autoritatea Luminii. Omul există într-un fel de stare de somnolență, dar în cele din urmă trebuie să devină liber, deoarece scopul Creatorului a fost să facă o creatură asemenea Lui mai curând, decât un sclav al Luminii. Prin urmare, mai devreme sau mai târziu, omul trebuie să înceapă să-și activeze egoismul și să-l corecteze.

Atunci când Lumina „iese din el” în timp ce „Adam” din el adoarme, se poate face o „operație”: „… a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a  adus-o la om.”

Desigur, toate acestea nu se referă la corpul fizic al lui Adam. Sper că te-ai obișnuit deja, cititorule, cu faptul că privim dincolo de aspectele materiale ale acestor cuvinte, pentru a înţelege adevărata lor semnificație spirituală. Întotdeauna vorbim despre dorințe și nimic altceva!

O coastă este un „loc” în piept unde dorința altruistă din noi este conectată la dorința egoistă.

În fiecare dintre dorințele noastre este un „loc” vulnerabil, dar absolut esențial. Este momentul de îndoială și de zbucium, când apare ispita de a lua pentru tine, chiar dacă deja ai decis să „începi o viață nouă” și să exişti exclusiv pentru dăruire. Acesta este materialul din care se face „femeia ta interioară” și care există în fiecare din noi.

Acest material este acea calitate comună care există între dorința de a dărui și dorința de a primi.

Te-ai putea întreba: „Ce ar putea să aibă ele în comun?” Dorința masculină din tine se străduiește să primească plăcere spirituală, pentru a le dărui celorlalţi, implicit Creatorului. Ea așteaptă momentul în care omul declară: „Voi lua numai ce este esențial pentru mine și, cu bucurie, voi dărui orice altceva Creatorului.”

Dorința feminină din tine se străduiește să primească plăcere spirituală, doar pentru propria ei bucurie, realizând că această plăcere este cea mai mare în toată existența.

Acest punct comun se numește „dorința de a primi”, singura diferență fiind ceea ce împlinești prin această acțiune: pe tine însuţi sau pe alții.

Dacă dorința de a primi plăcere spirituală cu intenția de a primi pentru sine (dorința feminină) nu este controlată de dorința de a primi cu intenția de a dărui celuilalt (dorința masculină), ea ajunge să fie moartea omului (în sens spiritual).

Încearcă să înțelegi că ceea ce vezi și ceea ce simţi este imaginar. De fapt, alături de tine se află doar Creatorul. „De dragul Creatorului” și „spre binele celuilalt” înseamnă exact același lucru. Până când vei ajunge la stadiul final al corectării, această iluzie că există şi alţii va persista. Dar atunci vei înţelege că nu există „alții”; există doar „eu și Creatorul”.

Iar dacă dorința de a dărui (dorința masculină) se supune sau urmează dorința de a primi pentru sine (dorința feminină), aceasta va însemna, la fel de bine, moartea pentru om.

Avansarea poate fi infinită, deoarece sufletul tău nu cunoaşte nicio limitare în ceea ce privește capacitatea, fiindcă prin suflet te conectezi cu alţii. Sufletul este comunicatorul cu alte suflete. Te poţi conecta cu întreaga omenire, pentru a simţi, a gândi şi a înţelege ca ei. Ai nevoie numai să „ieși” din tine și să-i „pătrunzi” pe ceilalţi.

Aceasta este esența principiului biblic: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Care este egoismul nostru adevărat? Atunci când te iubești pe tine însuţi într-un mod egoist, fiind dispus să ignori o întreagă lume doar pentru a lua ceva pentru tine însuţi. Dacă poţi să ieşi din tine şi să renunţi la tot ce ai, vei începe să-i simţi pe ceilalţi oameni și vei deveni veșnic. Prin urmare, nu există nicio limită pentru avansarea ta spirituală; pur și simplu nu suntem învățați cu această practică. Fiecare dintre noi se poate realiza, devenind asemenea Creatorului. Mai mult decât atât, este responsabilitatea și datoria fiecăruia dintre noi să facem acest lucru.

Vom explica mai târziu această încrucişare de porniri masculine şi feminine în dorinţele noastre și vom clarifica proporțiile necesare. Până atunci să înțelegem că, adevărata lor contopire constă în supunerea față de Lumină, în aspiraţia către aceasta, indiferent cum.

Să rezumăm: manifestarea unei calități egoiste în Adam, pe care nu a mai simţit-o niciodată înainte, constituie nașterea unei „femei”, în forma suplimentară exterioară, „Eva”. Adam și Eva sunt aceeași carne, prin faptul că ei alcătuiesc împreună o combinaţie care are dreptul să existe în mod independent. Ei se susțin unul pe celălalt, în timp ce înainte, tot ei (dorința de a dărui și dorința de a primi) erau străini unul faţă de celălalt.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur corp.” Până în acel moment, toate dorințele noastre depindeau de o singură nevoie: aceea de a rămâne în Grădina Edenului, pentru a fi totdeauna în Lumina Creatorului. Acesta este modul în care ne simțim atunci când ne aflăm în stare de ascensiune, când ne gândim numai la plăcerile spirituale, în timp ce orice altceva ni se pare gol și lipsit de orice valoare. Aceasta înseamnă că suntem „în Grădina Edenului”, conectați la „tatăl și la mama noastră”. Nu ne coborâm privirea spre „păcătosul pământ”,   gândindu-ne că l-am „părăsit” și acum aspirăm numai către sus. Dar nu se poate scăpa de pământ. Natura noastră este egoistă și trebuie corectată. Legătura cu pământul (dorința de a primi cu intenția de a primi pentru sine) este „femeia” de care „omul” se atașează, devenind un singur corp cu ea, ceea ce înseamnă atragerea către sine a dorințelor egoiste,  fără să le expunem, încă. Nici bărbatul, nici femeia nu s-au descoperit, încă, pe ei înşişi: „Omul şi femeia lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine …”

Termenul „gol” face aluzie la absența „hainelor”, adică a dorințelor egoiste care-l îmbracă pe om ca nişte haine, ca să-i ascundă dorința sa adevărată, primordială, pentru lumea spirituală.

Prin îmbrăcarea acestor „haine”, însemnând noi și noi dorințe egoiste, omul se distanțează de Creator, deși baza spirituală rămâne totdeauna în interiorul lui. El trebuie, pur și simplu, să înceapă să îndepărteze aceste straturi și să aspire mereu la rădăcini – Creatorul care ne-a creat pe toți. Este exact ceea ce facem acum.

Dacă te gândeşti la un singur lucru și numai la el – cum să ajungi să fii similar cu Creatorul – evoci astfel o influență extrem de intensă a Luminii purificatoare. Te „scalzi” în gânduri adevărate, cu o carte adevărată, privind-o precum cabaliștii la un nivel spiritual superior. Este ca și cum te-ai agăţa de un fir de aţă pe care ei ţi l-au aruncat pentru a te salva. Acum, important este să te ţii bine de el!

„Gol” înseamnă absența completă a intențiilor egoiste. Acesta este motivul pentru care cabaliștii nu se rușinau de dorințele lor.

Nici animalele nu trebuie să-și ascundă acțiunile; ele sunt conduse de instincte, nu de dorințe egoiste. Omul este singura creatură care se poate îmbujora de rușine sau trebuie să-şi „ascundă” intențiile, pentru că sunt egoiste de la un capăt la celălalt.

Acum însă, la începutul drumului, Adam și Eva (dorințele noastre), separați, sunt goi şi neacoperiţi. Ei nu au de ce să se rușineze pentru că trăiesc o existență „animalică”, condusă de instincte. Aceasta este ceea se cheamă în lumea noastră a te lăsa în voia instinctelor.

Ei sunt goi și fără ruşine, deoarece rușinea este descoperirea opoziției față de Creator, adică ceea ce Adam și Eva vor înțelege în continuare.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.”

Ce este o „grădină”? Sunt calitățile omului, care, folosite corect, îi vor oferi ocazia de a dobândi lumea spirituală. Această „grădină” (calitățile omului) a fost „sădită” cu singurul scop de a ne conduce către Ţintă. Grădina este „sădită” înăuntrul nostru de către Creator, ceea ce înseamnă că nu putem să ne atribuim nici una dintre calitățile noastre.

Încearcă să-ți imaginezi că oamenii din jurul tău, întregul univers, sunt toate calitățile tale proiectate în conștiința ta. Ni se pare doar că ceva există în exterior. De fapt, pe măsură ce ne corectăm începem să percepem că toate acestea sunt propriile noastre calități, care există în noi. Oamenii, animalele, plantele, planetele, întreaga lume și întregul univers – totul există în noi.

În momentul în care ajungem acolo suntem lăsați faţă-în-faţă cu Creatorul și înțelegem că nu există nimic, decât noi și Creatorul. (Nu te îngrijora dacă ţi se pare confuz. Pe măsură ce continui să îţi clarifici adevăratul înțeles al cărții veșnice, aceste clarificări îţi vor permite să dezvolți din ce în ce mai mult această senzație.)

„Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoașterii binelui şi răului.”

După cum poţi constata, indiferent de modul în care condamnăm sau blestemăm egoismul, el este totuși natura noastră. Dorința noastră este egoistă. În Midraș, despre Geneză: ea crește din egoism, așa cum se spune: „Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi” (Învățăm să înțelegem sensul cărții și mă repet în mod deliberat pentru a consolida în memoria ta terminologia care îţi va permite curând să înţelegi semnificația interioară a tuturor cuvintelor și expresiilor corporale.)

Deci, ce înseamnă „… pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoaşterii binelui și răului”? „Pomul vieții” este partea superioară a sufletului tău, calitatea dăruirii care te atrage. Calitatea cea mai profundă este cea mai aproape de Creator, de aceea este scris că se găseşte „în mijlocul grădinii”, în mijlocul tuturor calităților tale. „Pomul cunoașterii binelui și răului” este partea inferioară a sufletului tău, calitatea de a primi, componenta egoistă.

Iată că în acest caz chestiunea binelui și a răului depinde de modul în care îţi foloseşti egoismul (dorința de a primi), iar acest lucru se numește „intenție”. Va fi ea oare îndreptată spre împlinirea altora (primire cu intenția de a dărui) sau spre împlinirea ta (primire cu intenția de a primi pentru sine)? Spre creație sau distrugere? Să vedem ce se întâmplă în continuare.

„Un râu ieşea din Eden şi uda grădina …” Ce este acest râu care curge din Eden pentru a uda grădina? „Râul” este Lumina Superioară, care îţi hrănește calitatea de dăruire din interior, conferindu-ţi încrederea că poți exista fără a-ţi dori nimic pentru tine însuți. Cum poți pretinde că nu vrei nimic pentru tine? Poți, dacă ai posibilitatea de-a avea totul. Este senzația de securitate și seninătate pe care ţi-o asigură râul (Lumina Superioară) care udă totul. Hrănindu-se din el, le permite tuturor lucrurilor să dea roade.

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în Grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.»”

În acest moment exişti într-o stare înaltă, căci în sfârșit ai atins „omul” din tine. El este Adam (am menționat anterior că în ebraică Adam provine din cuvântul domeh – asemănător, adică asemenea Creatorului). Toate dorințele tale în acest stadiu sunt cuprinse de euforia de a atinge lumea spirituală. Te simți bine în această Lumină și vrei să continui să trăieşti și să respiri numai în acest fel. Acesta este înțelesul frazei: „Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a aşezat în Grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească”.

Pentru moment, este ca și cum ai uita că în interiorul tău se ascunde egoismul, că eşti înconjurat de dorințe egoiste, lumești, pentru bani, faimă, putere și cunoaștere. Este ca și cum I-ai spune Creatorului: „Nu am nevoie de niciunul din aceste lucruri; sunt fericit că pur și simplu mă aflu în Lumina Ta.”

Dintr-odată, auzi avertizarea: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

Chiar acum exişti în această „grădină” cu calitățile tale de dăruire. Ele nu te vor „răni” niciodată, întrucât  ele sunt destinate dăruirii pentru alţii. Prin urmare, „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină …”

Cu toate acestea, dacă îţi foloseşti calitățile egoiste, „… dar din pomul cunoașterii binelui şi răului să nu mănânci”, Lumina va dispărea instantaneu și te vei găsi deconectat de la Creator, de la dăruire, de la Legea universală a vieții. Tocmai această stare se numește moarte: „… căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”. Conectarea la Creator este viața; deconectarea de la El este moartea.

Toate acestea trebuie înţelese așa cum se explică mai jos: Când se naște un „om” înăuntrul tău nu trebuie să-ţi trezeşti în întregime egoismul, pentru că încă nu-l poţi corecta. Adică, „omul din tine” nu trebuie să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, deoarece acest lucru îi va face rău. Chiar dacă fructele pot părea mari, coapte și gustoase, ele sunt otrăvitoare.

Astfel trăiește în tine „dorința umană”, „omul” sau „Adam”, bucurându-se de fericirea sa. Egoismul nu s-a manifestat încă în el, în nici un fel. El este în Grădina Edenului, adică printre plăcerile admise, bucurându-se de liniștea sa și de apropierea de Creator.

Dar acest lucru este doar pentru moment. În Cabala, starea în care nu se utilizează dorințele egoiste se numește Katnut (copilărie). Este atunci când în mod conştient le respingi, știind că ești prea slab și că nu vei fi capabil să te abții să-ți iei pentru tine însuţi. Starea de Katnut este descrisă ca punând un „ecran” peste dorințele egoiste.

Este ca și cum ți-ai spune: „Nu, nu voi primi! Nu voi fi capabil să rezist și, în schimb, voi lua pentru mine, iar toate vor cădea în egoismul meu. Dar vreau să învăț să dăruiesc, ca tine. Deci, ce pot face? Am doar o singură opțiune: nu voi primi nimic. Nu vreau să iau pentru mine. Nu vreau nimic! Și așa am ridicat un ecran peste toate.”

Din nou, un ecran reprezintă puterea rezistenței față de egoism. Desigur, funcționează numai atâta timp cât putem continua să rezistăm, până când apare o plăcere la care nu putem rezista. Apoi rezistența noastră este ruptă și luăm pentru noi, iar ecranul se sparge pentru că ne afundăm din nou în egoism.

Timpul nostru nu a sosit încă. Se pregătește doar să sosească…

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Creatorul a vrut să facă corpul lui Adam. Iată cum a lucrat El: Pentru a modela mâinile și picioarele lui Adam, Creatorul a adunat pământ din toate colțurile lumii. Pentru trunchiul său, El a luat pământul Babilonului. Pentru a modela capul lui Adam, cea mai importantă parte a corpului uman, El a luat pământul din Ereț Ysrael (Țara lui Israel). Creatorul a pus tot pământul adunat pe Muntelui Moria, unde va fi altarul pentru sacrificii al Templului. El a amestecat totul cu apă luată din toate oceanele lumii, iar din lutul care a rezultat, el a modelat corpul omului.”

În mod evident, Midraș nu vorbește despre modul în care a fost făcut corpul uman, biologic, sau despre amestecarea cu apă a lutului și a pământului, aşa cum fac copiii când se joacă cu o găletuşă și o lopăţică sau olarii care modelează lutul în atelierele de ceramică. Mai degrabă, Midraș descrie modul în care omul include în el toate forțele lumii. Iată ce este scris: „Pentru a modela mâinile și picioarele lui Adam, Creatorul a adunat pământ din toate colțurile lumii.” Aceasta înseamnă că omul conține în el dorințele întregii lumi („pământul din toate colțurile lumii”). Dacă le corectează, el va corecta întreaga lume.

„El a amestecat totul cu apă luată din toate oceanele lumii, iar din lutul rezultat a modelat corpul omului.” „Apa” din om reprezintă forța de dăruire, calitatea altruismului, care animă totul, care este, de asemenea, colectată din întreaga lume.

Astfel, atât dorința de a primi (pământul), cât și dorința de a dărui (apa) există din abundență în om. Ele sunt amestecate și legate între ele în fiecare dorință a omului. Trebuie doar să identificăm forța de dăruire și să o folosim pentru a corecta forța de primire, astfel încât dăruirea să domine primirea. Apoi, toate dorințele noastre de a primi, adunate în noi de la toate „națiunile” lumii, vor fi activate numai prin calitatea dăruirii.

„Pentru a modela capul lui Adam, cea mai importantă parte a corpului omenesc, El a luat pământul din Ereț Ysrael (Țara lui Israel)”.

Creatorul a făcut „capul” omului din „pământul” lui Israel, din dorințele îndreptate către Creator. Astfel, toate aspirațiile omului trebuie să vizeze dobândirea calităților Creatorului. Israel vine de la cuvintele Yașar El, care se traduce prin „direct” (Yașar) și „către Creator” (El). Creatorul a luat „pământul” pentru „trunchiul” omului din Babilon, nivelul care ține de calitatea dăruirii. Nu este întâmplător faptul că Babilonul a fost locul unei mari crize, cunoscute sub numele de „Turnul Babel”. Babilonienii doreau să atingă Dumnezeirea cu ajutorul forțelor de primire, iar acest lucru este imposibil. După ce oamenii s-au dispersat și și-au dat seama de inutilitatea aspirațiilor lor, ei s-au reunit și au atins nivelul Creatorului cu ajutorul forțelor de dăruire.

(Dă-mi voie să-ţi aduc aminte că studiem rădăcinile, adică forțele Creatorului. Tot ce s-a întâmplat vreodată în plan fizic, pe acest pământ, are propria rădăcină spirituală Superioară, de aceea „Turnul Babel”, care a existat în lumea materială, există și înăuntrul nostru.)

„Creatorul a pus tot pământul adunat pe Muntele Moria, unde va fi altarul de sacrificii al Templului. El a amestecat totul cu apă luată din toate oceanele lumii, iar din lutul care a rezultat a modelat corpul omului.”

Unde a fost creat omul? El a fost creat într-un loc special, în care originea spirituală atinge corporalul, la punctul de contact dintre cele două niveluri adiacente.

Cu toate acestea, deși vorbim despre două niveluri adiacente, există o mare prăpastie între ele. Acest contact înseamnă că exact deasupra „Muntelui Moria” cele şase Sfirot coboară din ceruri și ating pământul. Realitatea de deasupra „Muntele Moria” se numește realitatea spirituală, în timp ce tot ceea ce există mai jos se numește „lumea materială”. Vârful Muntelui Moria este o culme spirituală, este cel mai înalt punct posibil din această lume, unde a fost construit Sanctuarul. El se înalță peste tot ce este material în această lume, iar cele mai mari forțe spirituale se adună acolo. Exact acolo a fost creat omul, „cel care face legătura” dintre dimensiunea materială și cea spirituală.

Ambele lumi, cea materială și cea spirituală, sunt prezente în Adam, iar el poate stabili un echilibru între ele, folosindu-le ca pe un singur întreg. În felul acesta el ridică întreaga noastră realitate la nivel spiritual.

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului și i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Nu trebuie să uităm că mereu vorbim despre ce se întâmplă în interior. Acolo este locul în care „omul” tocmai s-a „născut”. Ai trecut prin fazele de dezvoltare ale dorințelor minerale, vegetale şi însufleţite, iar acum nu mai eşti împlinit de tot ceea ce ţine de acestea. Acum îţi doreşti un alt nivel, cel spiritual!

Dacă te surprinzi gândind în acest fel, înseamnă că punctul din inimă s-a trezit în tine și te atrage către Creator. Dacă nu doreşti ca această încarnare să se risipească, urmează-ţi punctul și ascultă-ți vocea lăuntrică. Eşti acum „în linie” cu Cel Superior. Nu te-ai născut pe lume pentru a-ţi trăi pur și simplu viața și pentru a muri. De fapt, nu ar trebui să mori deloc.

Ieși acum din egoismul tău corporal, starea cea mai de jos: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului”. El      l-a lăsat pe „omul” din tine să simtă starea adevărată și pură, calitatea dăruirii, viața … (în lumea spirituală, egoismul reprezintă moarte, iar dăruirea înseamnă viață) şi „… i-a suflat în nări suflare de viaţă”.

Începi să te identifici cu punctul din inimă care te atrage către Creator. Iţi place să fii în această stare și doreşti să obții trăiri spirituale. Aceasta este semnificaţia expresiei „… și omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Omul din tine s-a născut. Dacă urmezi acest „om”, el te va conduce cu siguranță în „pământul care abundă de lapte și miere”, iar acolo îl vei vedea pe Creator.

Ce înseamnă să „Îl vezi pe Creator”? El are numeroase nume, dar cel care este în legătură cu noi este Bore. Acesta se compune din două cuvinte: Bo (vino) și Re’eh (vezi). Cu alte cuvinte, Îl vei vedea pe Creator; nimeni altcineva nu o poate face pentru tine.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)