Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

10 Februarie, 1955

Prietenului meu….Te salut și toate cele bune,

Mă surprinzi …fiindcă a trecut ceva timp de când am primit de la tine ceva noutăți referitoare la sănătatea și puterea ta.

Cred că sunteți lipsiți de încredere și tărie și, în viziunea mea, din cauza gândurilor exterioare și a opiniilor pe care le absorbiți prin canalele atașate, găsite când ați ajuns într-un mediu care nu este de acord cu spiritul și calea noastră. Și, în cazul în care gândurile străine au fost pentru voi în „Nukva marelui adânc”, adică gândurile nu au avut nicio putere sau control, fiindcă voi le-ați anulat deja și le-ați aruncat sub picioarele voastre, fiindcă deja le puteți călca în picioare și puteți trece peste ele, adică, în corpurile voastre sunt încă gânduri străine dar, nu mai dețin controlul.

Acesta este înțelesul la Șabat, înseamnă că, deși Klipot (cojile) sunt prezente în lume și corectarea nu a fost completă, când „întunericul strălucește ca lumina” însă, locul gândurilor străine este în „Nukva marelui adânc”. Deci, ele nu se agață în niciun fel de om. Dar, când omul pleacă de sub o singură autoritate, la autoritatea mulțimii, adică atunci când scoate gândurile și lucrează sub autoritatea mulțimii, pentru ca mulțimea să se uite la ele și, dacă mai și inserăm gândurile oamenilor din autoritatea mulțimii în autoritatea unică, asta se cheamă deja „profanarea Șabatului. Asta înseamnă că noi dăm spațiu pentru trezirea acelor Klipot (coji) a căror putere a încetat, deși ele deja erau în „Nukva marelui adânc”, să iasă în gândurile noastre.

În acel moment, nu crezi că acele gânduri străine sunt mărturiile și erudiția oamenilor din afară, care este vlăstar al ticăloșiei (răutății) voastre și care, acum, sunt alipite adevărului, adică au adevăratul control, iar acum, concluziile pe care le trageti sunt prin adevăr și, în procent de 100% pură contemplare a gândurilor străine. Și de asemenea că, până acum, tot ceea ce ai făcut a fost doar datorită controlului insuficient pe care ar trebui să îl facă omul care vrea să meargă pe calea adevărului?

Și, de acum înainte, va trebui să mergeți pe calea care este obișnuită oamenilor care se comportă după curentele lumești, și rezultatele sunt destul de previzibile. Și cu toate că eu nu țin să vorbesc, cu atât mai puțin să scriu, despre această chestiune, o să-mi schimb calea, deși știu că va fi cu totul inutil, numai pentru scopul „eu mi-am salvat sufletul”.

Am avut o petrecere a pomilor în seara de Anul Nou (al pomilor) în luna Șvat, când lumea este condamnată fie la bici, fie la milă. Luna Șvat este a cincea lună din lunile iernii. Prin blestemele și înjurăturile pe care le auzim despre Tora și Mițvot (porunci) când ajungem la a cincea Bhina, care este Sfira Hod, noi trebuie să ne corectăm și să fim judecați favorabil, astfel ca durerea să se transforme în splendoare. În acel moment, biciul devine milă, extinzând toate cele cinci Bhinot (faze) de la Hesed la Hod, după cum e scris „Pentru că Eu am spus: Să fie construită o lume a milei”, fiindcă Lumina Hasadim este numită „deasupra rațiunii” și numai acolo se află binecuvântarea.

Din acest motiv, pe 15 al lunii Șvat, noi binecuvântăm fructele, după cum a spus Baal HaSulam, că toată deosebirea dintre Kdușa (sfinţenie) și Klipa (coajă) este în fructe: munca este răsplătită cu fructe dar, „un alt Dumnezeu este nefertil și nu dă roade”. De asemenea, a fi recompensat cu fructe este numai prin calitatea Hesed și omul este recompensat cu un pom roditor. „Pentru că omul este „pomul din câmp” adică, numai pe calea pe care noi am primit-o de la Baal HaSulam suntem recompensați cu fructe și asta se numește a fi „roditor și a te înmulți”. Prin fructe noi suntem întotdeauna în starea de tinerețe, adică să fii ca un băiat tânăr, să fii „încântător, tinere, în copilăria ta”.

Acesta este sensul la „Aceia a căror speranță este în Domnul, vor câstiga o nouă putere”, fiindcă numai asta se numește „ajutor de Sus”. Deci, când omul ajunge într-o stare în care sunt argumente pentru ambele direcții, omul nu poate alege adevărul. În acel moment el are nevoie numai de ajutor de Sus. Asta se numește „Aceia a căror speranță este în Domnul”, pentru că el are nevoie de mila cerurilor.

Fie ca Creatorul să ne dea mântuirea Lui în corporal și în spiritual,

Prietenul tău,

Baruh Șalom HaLevi Așlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Vaiehi Yakov (Și Yacov a trăit), 2 ianuarie, 1955, Tel-Aviv

Prietenilor mei dragi și credincioși,

Citesc o scrisoare semnată de… și mă bucur cu adevărat că luați asupra voastră munca iubirii față de prieteni. Referitor la prima voastră întrebare, nu vă pot răspunde în scris fiindcă sunt chestiuni de discutat oral și nu este indicat să le scriem.

Referitor la cea de a doua întrebare, vă scriu un articol despre ceea ce am auzit de la tatăl meu, Baal HaSulam: „Tu păstrezi omul și animalul, o, Doamne”. Înțelepții noștri au explicat că, „aceștia sunt oameni vicleni care pretind că sunt ca animalele” și voi îmi scrieți că, de fapt, este bine să fii animal! Voi ar trebui în schimb să mergeți pe căile Torei și ale înțelepciunii și să atrageți din strălucirea plăcerii de Sus, dulceața delicioasă a Luminii Superioare. În orice caz, trebuie să fie ca „păstorii vitelor lui Avraam” și nu ca „păstorii vitelor lui Lot”.

Voi ar trebui să înțelegeți aceste lucruri, împreună cu ceea ce am spus ieri înaintea prietenilor noștri la cea de a treia masă, legat de versetul „Voi coborî în Egipt cu voi și de asemenea vă voi scoate”… și, la fel, versetul „Fiindcă EKIEH (Voi Fi) cu tine și acesta va fi un semn pentru tine că ANOHI (Eu) te-am trimis. „Când am să scot poporul din Egipt, pe acest munte (Har) te vei închina lui Dumnezeu”. Care este conexiunea dintre EKIEH (Voi Fi), ANOHI (Eu Sunt) și Har (munte)?

În cartea „Scrierile lui Rabi Akiva”, la paragraful 5, este scris „EKIEH Așer EKIEH (Voi Fi ceea ce Voi Fi), spune Creatorul. „Am creat lumea cu calitatea bunătății, cu calitatea bunătății o conduc și cu calitatea bunătății o voi înnoi”. Încă ceva „EKIEH Așer EKIEH (Voi Fi ceea ce Voi Fi), a spus Creatorul. „Cu calitatea credinței Am creat lumea, cu calitatea credinței o conduc și cu calitatea credinței o voi înnoi”. Va trebui să înțelegem ce spune versetul „EKIEH Așer EKIEH (Voi Fi ceea ce Voi Fi)” cu respect față de calitatea bunătății și față de calitatea credinței. Înțelepții noștri au interpretat versetul „EKIEH Așer EKIEH” cu sensul „Eu voi fi cu ei în acest necaz, fiindcă Eu voi fi cu ei în robia lor în alte regate”.

Pentru a înțelege cele de mai sus, trebuie să știm că atunci când omul începe să împlinească Tora și Mițvot în linia Lișma, el simte că este în necaz, în Egipt, adică regele Egiptului întreabă mereu „Cine este Dumnezeul la al cărui glas ar trebui să mă supun?”. Se întâmplă atunci când sosește munca minții, când gândurile lui încep cu Zivughim de Hakaa (împerecheri prin lovitură) care distrug mintea lui. Atunci când omul gândește că toate aceste gânduri străine sunt numai spionii care vin „să vadă goliciunea țării” adică, să se uite prin coșurile sobei și nu mai mult și nu este nicio legătură între aceste gânduri și munca pentru Creator. Alteori, omul crede că „noi suntem onești, fiii unui singur tată” adică, toate gândurile noastre sunt legate numai de Creator și noi suntem întăriți și depășim toate gândurile de felul „Cine este Dumnezeul la al cărui glas ar trebui să mă supun?” și „Ce înseamnă pentru voi această muncă?” numită „exil în Egipt”.

Noțiunea EKIEH înseamnă starea de „de la tine, mai departe” ceea ce înseamnă starea de deasupra rațiunii. Această perioadă de timp este numită „Voi coborî în Egipt cu voi” pentru că „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”, adică povara credinței însemnând că El a fost coborât prin exil în Egipt. Când vrem să calmăm corpul și să îi promitem recompensă, sub forma dorinței de primire, îi spunem „și tot Eu am să te scot” adică, până la urmă, tu vei rămâne de asemenea în starea de Anohi („Eu sunt” sau „egoist”), ceea ce înseamnă starea de credință.

Și aceasta este Așer EKIEH (ceea ce Voi fi), însemnând în cele din urmă și că El va rămâne în starea de EKIEH adică, chiar atunci „Când tu vei scoate poporul din Egipt, vei servi pe Dumnezeu pe acest munte (Har – cuvânt ce vine de la Hirhurim – reflectări) adică, după aceea, el va fi clădit de asemenea în fundația muntelui, ceea ce înseamnă „așa cum munții atârnă de un fir” ca în „El fixează pământul pe nimic”.

Dar după ce obținem Dvekut (alipirea) cu Creatorul, „nimic” devine „fără ce” acolo unde nu este niciun loc pentru ca „ce” să fie trezit. În schimb, „EKIEH Așer” devine „Am creat lumea prin calitatea bunătății”. Și când simțim că El este tot bunătate, înțelegem „Am creat lumea prin calitatea credinței”.

Acesta este înțelesul la „Inima mea este inundată de ceva bun”. Baal HaSulam a explicat că acea trăire este doar în inimă, nu este revelată de la inimă la gură. Gura înseamnă cunoaștere, însemnând că gura dezvăluie mintea și gândurile omului, pe când inima este numai primirea în inimă, numai un potențial. Atunci când omul ia asupra lui acest potențial, el este răsplătit cu un lucru bun, cu un sentiment că nu este nimic mai bun în lume decât credința. În acel punct el poate spune „Munca mea este pentru Rege”, adică pentru dăruire și nu pentru primire. Pentru aceasta este recompensat cu starea „Limba mea este creionul unui scriitor rapid”, ceea ce înseamnă starea de Moise.

Asta înseamnă „Voi coborî cu voi în Egipt”, adică în timpul exilului omul vede că nu este nimic mai rău sau mai josnic decât starea de „Anohi” („Eu sunt” sau „egoism”). Dar când sunt răsplătiți, ei văd că este și starea de „și Eu de asemenea vă voi scoate”, că toate urcările sunt stări de „Anohi”. „EKIEH Așer EKIEH” înseamnă că el a fost întâi în necaz dar acum, el privește asta ca pe un bine. Asta este „Și este vreme de necaz pentru Iacov dar el va fi salvat din asta” pentru că toate salvările sunt privite ca „Anohi”.

Îmi închei scrisoarea cu dorința că vom merita primirea poverii regatului cerurilor în starea de „Anohi”.

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Marți, Porțiunea Toldot (Generații), 23 noiembrie 1954, Tel Aviv

Prietenilor mei curajoși … Creatorul fie cu voi.

În legătură cu ceea ce am vorbit în timp ce stăteam la mașină, uitați-vă în cartea Beit Șar HaKavanot (Poarta casei intențiilor) la paragraful 70 și veți găsi răspunsul.

Iar în legătură cu aderarea voastră la societate, lucru cu care am fost de acord, trebuie să recunosc că nu l-am examinat suficient. Motivul este că în timp ce am fost la Tveria (Tiberias), m-am gândit la opiniile contradictorii existente în Tveria, așa că am zis că nu e nevoie să le iau în considerare și numai adevărul va arăta calea. Dar după ce am ajuns la Tel Aviv, am simțit imediat că există puncte de vedere chiar și printre foștii noștri prieteni, adică înainte de plecarea Luminii. Acum sunt Kelim (vasele) lor, și acesta e un indiciu suficient, ei vor căuta inechități și greșeli pentru a-și justifica acțiunile și anume, că acel adevăr este numai în Ierusalim, în locul de ruină. Așa că noi acum trebuie să revenim la acest lucru, adică să nu ne alăturăm societății menționate mai sus.

Cât despre întrebarea voastră referitoare la înțelesul versetului „Oricine cu care spiritul oamenilor este mulțumit”, am găsit că am scris în numele tatălui meu, care a fost întrebat și a spus că există o diferență de opinii chiar și în rândul celor mai mari și mai faimoși. El a motivat spunând că dacă ei au spus că „oricine cu care oamenii sunt mulțumiți”, atunci ei ar fi putut să pună această întrebare. Dar fiindcă ei au spus exact așa, „oricine cu care spiritul oamenilor este mulțumit”, însemnând că sunt creaturi, adică corpuri, și corpurile nu au nicio legătură cu spiritul Creatorului. Dimpotrivă, viziunea proprietarilor este opusă viziunii Torei. Dar spiritul oamenilor este sfânt.

Acesta este spiritul la care se seferă înțelepții, fiindcă „oricine ține o poruncă”, adică porunca credinței, numită „o literă”, „se judecă pe sine și pe restul lumii pe o scară de merit”.

Asta ridică întrebarea: „Dar noi nu am văzut niciodată și nu am simțit niciun merit în lume, când există în această generație oameni drepți?”. Baal HaSulam a spus despre asta că acei drepți atrag abundența pentru întregul colectiv, dar cei care nu au Kelim (vase) pentru a îmbrăca Lumina, nu se pot bucura de această abundență. Dar sufletele tuturor oamenilor primesc Lumina Înconjurătoare din abundență, deoarece „spiritul oamenilor este mulțumit cu El”, fiindcă spiritul Creatorului iluminează în spiritul oamenilor.

În orice caz, noi nu vorbim, sau nu suntem preocupați de aceia care nu au îmbrăcat încă spiritele lor.

Fie ca meritul vostru să fie din ce în ce mai puternic.

Prietenul vostru care vă trimite salutări și urări de bine,

Baruh Șalom Așlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

„Și vei vorbi tuturor inimilor înțelepte pe care eu le-am umplut cu spiritul înțelepciunii”, etc.

Onorabilului meu tată, să trăiască îndelung și fericit.

Referitor la ceea ce am vorbit despre Studiul Cabalei în puritate, etc. Și ceea ce nu știu, voi scrie, și tu îmi vei răspunde la toate întrebările mele.

Văd că nu am multe de scris, numai generalități. Nu se poate învăța nici măcar un cuvânt în puritate, fiindcă aceasta este calea de a rezolva îndoielile din multe certitudini, și nu certitudinile din multe dubii, și atunci omul trebuie să învețe corespunzător.

Asta depinde de cât de calificat este omul pentru asta, adică toate primirile sale sunt în puritate, însemnând primirea de dragul dăruirii. Când omul nu este la acel grad de studiu, studiile lui de Cabala nu pot fi în puritate, după cum e scris: „și tu vei vorbi tuturor inimilor înțelepte pe care le-am umplut cu spiritul înțelepciunii”, adică acela a cărui inimă este deja purificată cu spiritul Creatorului.

În caz contrar, este absolut imposibil, după cum spun înțelepții noștri: „omul păcătuiește numai dacă un spirit nebunesc a intrat în el”. Rezultă că omul nu poate fi numit păcătos dacă nu are spiritul înțelepciunii. Și faptul că el nu simte că este pentru totdeauna păcătos se datorează faptului că el nu simte propriile păcate. Dar adevărul este că atâta timp cât omul nu este răsplătit cu spiritul înțelepciunii, el este numit păcătos. Este necesar acest lucru și tocmai asta depinde de Creator, să umple…… (Restul scrisorii lipsește)

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

24 adar Alef, 1 martie 1947

       Despre umbră. În noaptea de Hoshana RAbah (a şaptea zi a Sărbătorii Corturilor ⁽⁵⁵⁾ există obiceiul ca fiecare om să se examineze pe sine pentru a vedea dacă are umbră şi atunci este sigur că va avea abundenţă (Şa’ar HaKavanot – Poarta Intenţiilor, Comentarii Sukot, 6-7). Umbra se referă la îmbrăcămintea în care se îmbracă Lumina.

       Nu există Lumină fără îmbrăcăminte, deoarece nu există Lumină fără Kli (vas). În funcţie de măsura îmbrăcăminţii, Lumina creşte şi se multiplică. Iar în măsura în care omul pierde îmbrăcămintea, în aceeaşi măsură dispare şi Lumina care aparţine acestei îmbrăcăminţi.

       Acesta este sensul adevărului şi al credinţei. Adevărul este numit „Lumină“, iar credinţa este numită „Kli“. Şi acesta este înţelesul expresiei „Creator şi Divinitate“ şi al versetelor: „Să facem om după chipul nostru“ şi „Deşi ca o umbră trece omul…“. Mersul omului depinde de Tzelem (imagine), adică de credinţă. Acesta este motivul pentru care de Hoşana Raba omul trebuie să verifice dacă credinţa lui este deplină.

       Şi de ce numim Lumile Superioare „Ţelem“? La urma urmei, Sus nu există nici un fel de greutate a credinţei? Cu toate acestea, ceea ce ni se pare uscat este de fapt o mare Lumină Sus. Şi numim „Sus“ ceea ce ni se dezvăluie ca umbră, pentru că este numit de către cel de jos.

       Bina este numită „credinţă“ şi este Lumina Ozen (ureche), adică auz. Hohma (Înţelepciune) corespunde vederii şi este Lumina care întră în vasele de primire, şi se numeşte ochi.

_______________

(55) Sărbătoarea de Sukot sau Sărbătoarea Tabernaculelor (n.t).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în a treia zi de Sukot

       În Zohar este scris: „Partea Creatorului este să bucure săracii…“ În (comentariul) Sulam el a explicat că atunci când Creatorul a văzut că Lo Lișma (nu pentru Numele Ei) nu îl duce pe om la Lișma (pentru Numele Ei) s-a ridicat să distrugă lumea, ceea ce înseamnă că abundenţa care vine de la El este oprită. (Cartea Zohar, Introducere la Cartea Zohar, paragrafele 6-7) Am putea spune că atunci când omul primeşte o iluminare de Sus, chiar şi atunci când nu a fost purificat, dacă ia această iluminare pentru a se ridica pe sine din micimea lui şi pentru a se apropia de dăruire, se consideră că Lo Lișma îl duce la Lișma.

       Aceasta înseamnă că omul avansează pe calea Torei. Şi acest lucru se numeşte „Cel care este fericit în zilele de sărbătoare.“ Sărbătoarea este o zi bună. Şi este clar că nu există o zi mai bună decât cea în care o oarecare iluminare străluceşte de Sus pentru om şi îl aduce mai aproape de Creator.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

„Chemaţi-L câtă vreme este aproape“ (Isaia, 55, 6). Trebuie să înţelegem ce înseamnă „câtă vreme este aproape“, din moment ce „Tot pământul este plin de mărirea Lui!“ Astfel, El este întotdeauna aproape. Prin urmare, ce înseamnă „câtă vreme este aproape“? Pare că există un timp când El nu este aproape.

       Aceasta înseamnă că stările omului sunt evaluate în funcţie de obţinerea individuală. Dacă omul nu simte apropierea Creatorului, atunci nimic nu va ieşi din asta, atâta timp cât totul este măsurat în funcţie de senzaţiile lui. Cineva poate să simtă că lumea este plină de abundenţă, iar altcineva poate să nu simtă bunătatea lumii şi, astfel, nu poate să spună că lumea este bună. Omul îşi evaluează starea în funcţie de ceea ce percepe, adică vede o lume plină de suferinţă.

       Profetul avertizează: „Chemaţi-L câtă vreme este aproape.“ El vine şi spune: „să ştii că faptul că tu îl chemi pe Creator înseamnă că El este aproape“. Aceasta înseamnă că acum ai o oportunitate; dacă eşti atent, vei simţi că Creatorul este aproape de tine, iar acest lucru este un semn al apropierii Creatorului.

       Dovada este următoarea: noi trebuie să ştim că, în mod natural, omul nu este calificat să adere la Creator. Aceasta este împotriva naturii umane pentru că, prin Creaţie, omul are doar dorinţa de a primi, în timp ce contopirea este numai dăruire. Totuşi, din moment ce Creatorul cheamă omul, aceasta face ca omul să vrea să îşi revoce propria natură şi să adere la El.

       Prin urmare, omul trebuie să ştie că dacă rosteşte rugăciunea şi cuvintele din Tora, aceasta vine de la Creator. Omul nu trebuie să creadă şi să spună că este „tăria mea şi puterea mâinii mele“, deoarece acest lucru este complet opus puterii sale. La fel se întâmplă şi în cazul celui care se pierde într-o pădure deasă, fără să vadă un indicator care să îi arate drumul spre o aşezare, astfel încât el este disperat şi crede că nu va mai ajunge acasă. Dar atunci când vede un om în depărtare sau aude vocea cuiva, imediat se trezeşte în el dorinţa de a se întoarece acasă şi începe să ceară ajutor.

       În mod similar, cel care s-a abătut de la calea bună şi a ajuns într-un loc rău, unde deja s-a obişnuit să trăiască printre animale, atunci, din perspectiva dorinţei de a primi, niciodată nu i se va părea că ar trebui să se întoarcă într-un loc al raţiunii şi al Sfinţeniei. Cu toate acestea, când aude vocea care îl cheamă, se trezeşte în el căinţa.

       Dar aceasta este vocea lui Dumnezeu, nu vocea lui proprie. Iar dacă omul încă nu şi-a finalizat acţiunile pe calea corectării, el nu poate să simtă şi să creadă că aceasta este vocea Creatorului, şi crede că tăria şi puterea se află în mâinile lui. Profetul atrage atenţia asupra faptului că omul ar trebui să îşi depăşească propriile gânduri şi să creadă din toată inima că aceasta este vocea Creatorului.

       Prin urmare, în cazul în care Creatorul vrea să îl ajute să iasă din pădure, El îi arată o Lumină în depărtare, iar omul îşi adună toate puterile pe care le mai are pentru a merge pe calea pe care i-o arată Lumina, şi astfel ajunge la Lumină.

       Dar dacă nu atribuie această Lumină Creatorului şi nu spune că Creatorul îl cheamă, atunci omul pierde Lumina şi rătăceşte în pădure. Astfel, el şi-ar putea deschide inima spre Creator, pentru ca El să vină şi să îl salveze din locul rău, adică din dorinţa de a primi, şi să îl ducă într-un loc al raţiunii numit „locul fiilor lui Adam“, ca în Adameh la Elyon (Asemănător Celui de Sus), ceea ce înseamnă „dorinţa de dăruire în contopire cu Creatorul“. În schimb, el nu profită de această oportunitate şi rămâne aşa cum a fost mai înainte.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Slichot 1, de la onorabilul meu tată, maestrul meu şi profesorul meu

       „Cere celor ce-Ţi cer atunci când cer faţa Ta, răspunde-le din ceruri din casa Ta şi nu-Ţi închide urechea Ta la strigătul lor stăruitor“ (Slichot pentru prima zi). Aceasta înseamnă că … scopul creării lumii a fost să facă bine creaturilor Sale. Însă pentru finalizarea corectării trebuie să existe îndulcirea calităţii judecăţii în milă.

       Judecata este considerată Gadlut (măreţie). Pentru a evita ajungerea la diferenţă de formă trebuie să existe un discernământ, care este un fel de compromis: judecata spune că ar putea primi mai mult, dar încă este în pericol de a ajunge la diferenţă de formă. Însă atunci când se amestecă cu calitatea milei nu primeşte Gadlut a Luminii, şi astfel poate să ajungă la echivalenţă de formă. Iar corectarea se face prin vasele de primire care sunt transformate în „a primi pentru a dărui“.

       Prin urmare, atunci când omul începe să caute Creatorul, el încă este ataşat de primire, iar cel care primeşte este considerat sărac şi blestemat. Şi un blestemat nu aderă la binecuvântări. Însă cel care primeşte pentru a dărui este numit „binecuvântat“, deoarece nu îi lipseşte nimic ori nu are nevoie de nimic pentru el însuşi. În consecinţă, singura dificultate este ca omul să fie într-o starea de binecuvântare, aşa cum numai prin virtutea Torei şi a Mițvot vasele de primire pot fi transformate în vase de dăruire.

       De aceea ne rugăm: „Cere celor ce-Ţi cer“. Există două tipuri de căutători: unii care caută doar dezvăluirea „feţei Tale“, care vor doar să dăruiască. Prin urmare, ceea ce cer ei – să primească o anumită izbăvire – este numai pentru faţa Ta. Despre aceasta El a spus: „când cer faţa Ta“.

       Celor care cer pentru faţa Ta, „răspunde-le din ceruri din casa Ta“, ceea ce înseamnă că cerurile casei Tale vor apărea, pentru că ei nu vor mai defăima Sus, deoarece s-au „curăţat“ de primire. „Strigătul lor stăruitor“ semnifică faptul că toate rugăciunile şi motivele lor sunt tot pentru ei înşişi, pentru că vor să se apropie de Creator, cu toate că încă nu sunt curăţaţi de primire.

       Acest lucru se datorează faptului că există două discernăminte în munca lui Dumnezeu: sunt cei care doresc să fie dezvăluit Creatorul în lume, pentru ca toată lumea să ştie că Divinitatea există. În această stare ei nu sunt în mijloc, ci doar vor să fie. Astfel, nu se poate spune că omul are discernământul de primire, din moment ce nu se roagă să fie aproape de Creator; el cere doar ca slava Cerurilor să fie dezvăluită în lume.

       Şi există cei care se roagă să fie aproape de Creator, şi atunci ei sunt în mijloc. Aceasta se poate numi „primire pentru sine“, din moment ce omul vrea să primească abundenţa în scopul de a se apropia de Creator. Aceasta se numeşte „cerere“ şi „strigăt“. Iar cei care se află în starea de „a cere“, datorită dorinţei de a se apropia, pot să strige pentru „a nu-Ţi închide urechea“.

       Acest lucru se datorează faptului că numai cel care are o deficienţă strigă. Dar pentru altul acest lucru nu este un strigăt, ci doar o cerere, ca atunci când spunem: „transmite salutări din partea mea“. Astfel, în privinţa dezvăluirii feţei Creatorului există doar o cerere.

       „Din cerurile casei Tale“ înseamnă eynaim (ochi), care este Lumina Înţelepciunii şi faptul că ei vor primi esenţa abundenţei, din moment ce Kelim-urile lor sunt deja pregătite pentru a primi în scopul de a dărui. Dar pentru cei care încă cer, „nu-Ţi închide urechea Ta“. Ureche se referă la Bina şi înseamnă că trebuie să îşi mărească forţa pentru a obţine calitatea dăruirii pe baza Luminii Milei.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Există o diferenţă între Şavuot  – considerat ascensiunea lui Zeir Anpin la Arich Anpin, la Bhinat Dikna – şi Șabat  ul din timpul   Mincha ⁽⁵³⁾, care este, de asemenea, o ascensiune la Arich Anpin.

       Şavuot  este considerat Mochin de Hohma de la YESHSUT, adică de la Bina care, din nou, este Hohma. Cu toate acestea, el (Șabat  ul) este calitate Gar de Bina, care reprezintă adevărata Hohma. Se consideră că el nu a părăsit Roş şi că este îmbrăcat în Moha Stima’a, care este Gar de Hohma, şi nu Vak.

Şi pentru că este Gar, el nu poate … decât numai de jos în sus, fără nicio extindere în jos. De aceea este considerat o Lumină feminină, deoarece nu se extinde în jos. Şi din acest motiv Șabat  ul este considerat Nukva ⁽⁵⁴⁾.

       O zi bună reprezintă Zat de Bina, considerată a fi Vak, şi se extinde în jos. Prin urmare, chiar şi după toate ascensiunile existente în realitate, încă nu se schimbă ordinea nivelurilor. Şi el a spus că motivul pentru care popoarele lumii respectă o zi bună mai mult decât Șabat  ul (deşi Șabat-ul reprezintă un nivel superior) este faptul că o zi bună este Zat de Bina, care este dezvăluită în jos, spre deosebire de Șabat  , considerat Gar de Bina, care nu este dezvăluit în jos. Şi, desigur, nivelul Șabat   este mult mai înalt decât o zi bună.

_______________

(53) Odihnă (n.t.).

(54) Femeie (n.t.).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

„Căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască“ (Exodul, 33, 20). Aceasta înseamnă că dacă omul vede revelaţia Divinităţii într-o măsură mai mare decât este pregătit să vadă, el poate să ajungă la primire, considerată a fi opusă faţă de Viaţa Vieţilor, şi astfel ajunge la moarte. Prin urmare, omul trebuie să avanseze pe calea credinţei.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)