– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
Din Zohar: „Când cineva se naşte, lui i se dă un suflet din partea pur animală.“ Iar el interpretează că până şi sufletul său animal este de acord să fie slujitorul Creatorului. „Dacă va fi răsplătit în continuare, i se va da un suflet al Roţilor Sfinte“.
Aceasta înseamnă că el are un suflet care tânjeşte mereu şi care se rostogoleşte dintr-un loc într-altul. La fel ca o roată care se învârte la nesfârşit, el se roteşte şi se învârteşte pentru a adera la Kduşa (Sfinţenie).
„Va da înţelepciune celui înţelept.“ El a întrebat: „Oare nu ar
fi trebuit să spună: «Va da înţelepciune proştilor»?“ În continuare, el a spus: „Este cunoscut faptul că nu există constrângere în spiritualitate.“ Mai mult, fiecăruia îi este dat pe măsura dorinţei sale. Motivul este faptul că spiritualitatea este sursa vieţii şi a plăcerii. Cum ar putea exista constrângere întrun lucru care este bun? Prin urmare, dacă observăm că atunci când ne angajăm în Tora şi Mițvot prin constrângere trebuie să învingem rezistenţa corpului pentru că el nu este de acord, aceasta se datorează faptului că organismul nu simte plăcere în această muncă. Iar cauza trebuie să fie faptul că trupul nu simte în el spiritualitatea, aşa cum am descris-o, ca fiind sursa vieţii şi a plăcerii, după cum este scris în Sfântul Zohar: „Acolo unde este muncă, acolo se află Sitra Ahra.“
Acesta este motivul pentru care doar înţelepţilor li se poate da înţelepciune, din moment ce proştii nu au nevoie de ea. În plus, faptul că doar înţelepţilor li se poate da înţelepciune se datorează naturii lor. Adică, cel înţelept iubeşte înţelepciunea şi ea este singura lui dorinţă! Conform legii „niciun obstacol nu poate sta în calea unei dorinţe“, el face toate eforturile necesare obţinerii înţelepciunii. Aşadar, în cele din urmă îi va fi acordată înţelepciunea. Rezultă că cel care iubeşte înţelepciunea poate fi numit „înţelept“, în funcţie de starea lui finală.
Despre proşti este scris: „Un prost nu găseşte plăcere în înţelegere.“ Versetul „va da înţelepciune celui înţelept“ ne spune că cel care iubeşte înţelepciunea nu va fi impresionat de faptul că nu a obţinut-o, deşi a depus eforturi consideRavle. În schimb, el îşi va continua munca şi, cu siguranţă, va dobândi înţelepciune, pentru că o preţuieşte. Din acest motiv ni se spune: „Mergi pe această cale şi sigur vei avea succes.“ Dar ce poate omul să facă atunci când, prin natura sa, „se naşte asemenea mânzului unui măgar sălbatic“? De unde va lua dorinţa de a tânji după înţelepciune?
Din acest motiv am fost sfătuiţi să muncim „împlinind poruncile Lui“ şi fiind demni să „ascultăm de glasul cuvântului Lui“. Aceasta înseamnă că omul face diverse acţiuni pentru a obţine ceea ce doreşte. În acest caz, dacă omul nu are dorinţă pentru înţelepciune, înseamnă că ceea ce îi lipseşte este tocmai această dorinţă. Din acest motiv el începe să se străduiască şi să acţioneze pentru a obţine această dorinţă, din moment ce ea reprezintă singurul lucru de care are nevoie.
Iar ordinea este de aşa natură, încât omul trebuie să depună efort în Tora şi în muncă, deşi nu are nicio dorinţă, iar acest lucru se numeşte „efort“. Înseamnă că omul face diverse acţiuni, chiar dacă nu are nicio dorinţă pentru lucrul pe care îl face. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Tot ce este la îndemâna ta să faci prin propria-ţi putere, fă.“ Şi, datorită străduinţei, o dorinţă fierbinte pentru înţelepciune se va crea în interiorul lui.
Apoi versetul „va da înţelepciune celui înţelept“ va devein adevărat pentru el, iar el va fi răsplătit cu „ascultarea glasului cuvântului Lui“. Astfel, pentru ceea ce anterior era un mod de acţiune lipsit de voinţă, acum omul a dobândit o dorinţă pentru aceasta.
Prin urmare, dacă vrem să ştim cine iubeşte înţelepciunea, trebuie să ne uităm la cei care se străduiesc să o obţină, chiar dacă nu au fost încă răsplătiţi cu includerea lor în rândul celor care iubesc înţelepciunea. Aşa după cum am spus, motivul este faptul că prin efortul lor vor deveni demni de a fi printre cei care iubesc înţelepciunea.
Iar apoi, când vor avea o dorinţă pentru înţelepciune, ei vor dobândi înţelepciune. Astfel, dorinţa de înţelepciune este Kli, iar înţelepciunea este Lumina. Aceasta este semnificaţia versetului „nu există nicio constrângere în spiritualitate“.
Lumina Înţelepciunii înseamnă Lumina vieţii. Înţelepciunea nu este percepută ca un concept intelectual, ci ca însăşi viaţa, ca esenţa vieţii, în măsura în care fără ea omul este considerat mort. Din acest motiv putem spune că înţelepciunea este numită haya (viaţă).
Am auzit în noaptea de Purim, după citirea Megillah, 1950
„Există un anumit popor dispersat între popoarele din toate provinciile regatului tău.“ Haman a spus că, în opinia lui, vom fi capabili să îi distrugem pe evrei pentru că sunt separaţi unul de celălalt. Prin urmare, puterea noastră împotriva lor va avea, cu siguranţă, câştig de cauză, deoarece o astfel de divizare cauzează separarea omului de Creator. Iar Creatorul nu îi va ajuta, din moment ce sunt separaţi de El. Acesta este motivul pentru care Mordechai a plecat să corecteze acest defect, aşa după cum este explicat în versetul: „Evreii s-au adunat …, să fie împreunăşi să îşi apere viaţa lor.“ Aceasta înseamnă că ei s-au salvat prin unitatea lor.
„Bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.“ Se ştie că „numai“ şi „doar“ sunt diminutive. Acest lucru înseamnă că în fiecare loc din Tora în care este scris „numai“ şi „doar“ este vorba de o diminuare.
Prin urmare, în chestiunile legate de muncă trebuie să interpretăm aceşti termeni în sensul că omul se diminuează pe sine. Starea de micime se aplică atunci când omul vrea să fie mândru, adică vrea să fie în Gadlut (măreţie). Aceasta înseamnă că deşi omul vrea să înţeleagă totul, că sufletul lui tânjeşte să vadă şi să audă totul, el se diminuează pe sine şi este de acord să meargă înainte cu ochii închişi şi să respecte Tora şi Mițvot în cea mai mare simplitate. Aceasta reprezintă „bun cu Israel“. Cuvântul Ysar-El (Israel) are aceleaşi litere cu Li Roş (capul, mintea este a mea).
Cu alte cuvinte, omul crede că are o minte de Kduşa (Sfinţenie), deşi el este considerat a fi „doar“, adică se găseşte într-o stare de diminuare. Iar el spune despre acest „doar“ că este bun. Atunci „cu cei cu inima curată“ există în el, adică este răsplătit cu o inimă curată. Acesta este înţelesul versetului „voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă din carne“. Inima din carne este Mochin de Vak, numit Mochin de îmbrăcăminte, care vine de la Cel Superior. Însă Mochin de Gar ar trebui să vină de la cel inferior, prin propria sa clarificare.
Conceptele Vak de Mochin şi Gar de Mochin necesită explicaţii suplimentare. Există multe discernăminte de Vak şi de Gar la fiecare nivel. Poate că el se referă la ceea ce a mai scris şi în alte locuri, şi anume că starea de Katnut (micime), numită „GE al celor de jos“, se înalţă la MAN prin Kli-ul care ridică MAN, numit „AHP-ul Celui Superior“. Cu alte cuvinte, Cel Superior îl ridică pe cel inferior. Apoi, pentru a primi Gar al Luminilor şi AHP de Kelim, cel de jos trebuie să se ridice de unul singur.
Războiul principal ar trebui să fie acolo unde există libertatea de a alege. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte Mițva şi păcatul, pierderea este aproape, iar recompensa este departe. Prin urmare, omul ar trebui să respecte Mițva fără să stea pe gânduri.
Însă în cazul în care duce un război şi ţine Mițva datorită propriei lui alegeri, acesta ar trebui să se desfăşoare într-un loc în care există posibilitatea de a alege, deoarece acţiunea este o problemă care ţine de liberul arbitru. Prin urmare, chiar dacă omul eşuează, păcatul nu va fi prea mare. Acesta este motivul pentru care este considerat aproape de recompensă, pentru că dacă va câştiga războiul, el va aduce o nouă autoritate sub Kduşa.
Sărbătoarea de Paşte se referă la Mochin de Haya, iar numărătoarea este legată de Mochin de Yechida. În continuare, în timpul numărătorii are loc îndepărtarea Mochin, deoarece numărătoarea este considerată ridicarea MAN. Se ştie că atunci cândse ridică MAN are loc îndepărtarea Luminilor, dar după numărare, Mochin se întoarce la locul său. Acest lucru se datorează faptului că starea Katnut (micime) din timpul numărării este Katnut de Yechida, dar împreună cu ea există Mochin din timpul săptămânii, care este YESHUT şi Mochin din Șabat , care sunt Mochin de AVI.
„Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.“ El a spus că Regele David încă mai aspira la Tora, desi dobândise perfecţiunea, pentru că Tora este mai mare şi mai importantă decât orice perfecţiune din lume.
Cele şase zile ale creaţiei se referă la ZA, iar Șabat se referă la Malhut . El a întrebat: „Dacă ZA este la un nivel mai sus decât Malhut , atunci de ce este Șabat ul mai important decât zilele săptămânii? Şi, în plus, de ce sunt numite yemey hol“ (25) (zilele săptămânii)?
Întreaga lume este alimentată numai prin Malhut . Acesta este motivul pentru care Malhut este numit „Adunarea Israel“, din moment ce toată influenţa bună asupra întregul Israel provine de acolo. Prin urmare, deşi cele şase zile implică ZA, nu există nicio unificare între ZA şi Malhut . Din acest motiv se numeşte Hol, şi nicio abundenţă nu se extinde de la ZA către Malhut .
Iar atunci când Kduşa (Sfinţenie) nu se extinde de la Malhut , aceasta se numeşte yemey hol. Cu toate acestea, de Șabat ZA se conectează la Malhut , şi atunci Kduşa se extinde de la Malhut . De aceea se numeşte „Șabat “.
_______________
(25) Yemey înseamnă zile, iar hol vine de la cuvântul hulin, care înseamnă secular, lipsit de sfinţenie.
Când frica vine asupra omului, el ar trebuie să ştie că „Nu există nimeni în afară de El“, chiar şi atunci când vine vorba de vrăjitorie. Iar dacă vede că îl copleşeşte frica, ar trebui să-şi spună că nimic nu este întâmplător, că nu există coincidenţă, ci că Dumnezeu i-a dat oportunitatea de Sus să analizeze şi să studieze scopul pentru care i-a fost trimisă această frică. Se întâmplă astfel pentru ca omul să ajungă să spună că „Nu există nimeni în afară de El“.
Iar dacă după toate acestea frica nu se îndepărtează de el, ar trebui să privească situaţia ca pe un exemplu în care gradul de servire a Creatorului este echivalent cu măsura fricii, adică frica de Creator, care este un merit, ar trebui să aibă aceeaşi intensitate cu cea a fricii pe care o are acum. Asta înseamnă că trupul primeşte o impresie de la această frică superficială, şi exact în măsură în care corpul este impresionat, în aceeaşi măsură ar trebui să fie şi frica de Creator.
„Zelofehad aduna lemne.“ Zohar-ul explică faptul că el măsura pentru a vedea care pom este cel mai mare, Pomul vieţii sau Pomul cunoaşterii? Un om drept este numit „Pomul vieţii“ şi este în întregime dedicat dăruirii. În această situaţie nu există niciun fel de sprijin pentru dorinţele externe. Cu toate acestea, împlinirea se găseşte în Pomul cunoaşterii, în extinderea Hohma (Înţelepciune) în jos. Aceasta se înţelege prin „a face bine creaturilor Sale“. Arborii nu ar trebui să fie măsuraţi; ei ar trebui „să devină unul în mâna ta“. Aceasta înseamnă că unul fără celălalt este incomplet.
Mordechai corespunde discernământului Pomului vieţii, care nu doreşte să extindă nimic în jos, pentru că nu a avut nicio deficienţă. Prin urmare, el a trebuit să-l mărească pe Haman, astfel încât să poată să extindă Luminile în jos. Iar atunci când îşi va dezvălui deficienţa, Mordechai le va primi sub forma primirii cu intenţia de a dărui.
Acum putem înţelege de ce mai târziu, când Mordechai a spus lucruri bune despre rege, când l-a salvat de la moarte, regele l-a promovat pe Haman, care era duşmanul lui. Este aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „în funcţie de dorinţa fiecăruia“, în concordanţă cu dorinţa lui Haman şi Mordechai, care se urau unul pe celălalt.
