Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în timpul mesei de Şavuot , mai 1947, Tel Aviv

       „Un înţelept vine în oraş.“ Creatorul este numit „înţelept“. El vine în oraş pentru că de Şavuot (Pentecost)⁽²⁴⁾ se arată lumii întregi. „Leneşul spune: «Este un leu pe drum»; poate că înţeleptul nu este acasă. Poate că uşa este zăvorâtă.“ Înţelepţii noştri explică astfel: „dacă ai muncit şi nu ai găsit, nu crede“. Aşadar, dacă el vede că nu a găsit apropierea de Creator, atunci i se spune că, în mod sigur, nu a muncit suficient. Din acest motiv versetul îl numeşte „leneş“.

       Şi care este motivul pentru care nu a muncit? Dacă omul caută apropierea de Creator, de ce nu vrea să facă un efort? În fond, chiar şi atunci când vrei un lucru material, nu îl poţi obţine fără muncă. De fapt, el chiar vrea să muncească şi nu se mulţumeşte doar să spună că „este un leu pe drum“, adică Sitra Ahra, aşa după cum este scris: „ca un leu în locuri secrete“. Aceasta înseamnă că omul care porneşte pe drumul către Creator întâlneşte leul în calea lui. Iar cei care pierd această luptă nu îşi mai pot reveni. De aceea el se teme să înceapă, căci cine poate să răzbească?

       Apoi i se spune: „Nu există niciun leu pe drum“, adică „Nu există nimeni în afară de El“, aşa cum este scris. Acest lucru se datorează faptului că nu există nici o altă forţă în afara Lui, întrucât „şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“.

       Ulterior, el găseşte o altă scuză: „Poate că Înţeleptul nu este acasă.“ Casa Lui este Nukva, Sfânta Șhina (Divinitate). Astfel, el nu poate să ştie cu siguranţă dacă merge pe calea Kduşa (Sfinţenie) sau nu.

       Din acest motiv spune că probabil Înţeleptul (adică Creatorul) nu este acasă la El. Cu alte cuvinte, aceasta nu este casa Lui, nu este de partea Kduşa. Aşadar, cum poate să ştie dacă avansează în Kduşa? Apoi i se spune: „Înţeleptul este acasă la El“, ceea ce înseamnă că „Sufletul omului îl va învăţa“ şi, în sfârşit, el va şti că avansează în Kduşa.

       Apoi, spune: „Poate că uşa este zăvorâtă şi este imposibil să intru, aşa după cum se şi spune că «nu toţi cei care vor să se apropie de Creator vor veni şi vor lua».“ Apoi i se spune: „Uşa nu este zăvorâtă.“ În fond, putem vedea că mulţi oameni au fost recompensaţi cu admiterea în Palatul Regelui.

       Atunci el răspunde: „Oricum, eu nu mă voi duce.“ Aceasta înseamnă că dacă este leneş şi nu vrea să se străduiască devine viclean şi aduce argumente, gândindu-se că ei doresc doar să-i facă munca mai grea. Dar, în realitate, cel care doreşte să se străduiască constată contrariul. El vede că mulţi au reuşit. Pe când cei care nu vor să se străduiască văd că există oameni care nu au reuşit. Şi chiar dacă nu au reuşit, ei au descoperit că aceasta s-a datorat faptului că nu doresc să se străduiască. Fiind leneş şi dorind doar să-şi justifice acţiunile, el predică precum un om ştiutor. În realitate, povara Torei şi a Mițvot ar trebui acceptată fără comentarii şi plângeri, iar atunci omul va reuşi.

_______________

(24) Rusalii – Ziua dăruirii Torei la muntele Sinai (n.t.).

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 8 sivan, 15 iunie 1949

       „Celui care se bucură de Șabat   îi este dat un domeniu nemărginit, aşa după cum este spus: «Atunci te vei desfăta în Domnul şi Eu te voi face să călătoreşti deasupra înălţimilor pământului şi te voi hrăni cu moştenirea lui Iacov, tatăl tău …» Spre deosebire de Avraam, despre care este scris: «Ridică-te, mergi prin ţară în lungul ei …» şi diferit de Isaac, aşa după cum e scris că «ţie şi seminţiei tale Eu îi voi da toate aceste pământuri», însă aşa ca Iacov, despre care este scris că «tu te vei răspândi pretutindeni, spre vest şi spre est şi spre nord şi spre sud»“ (Șabat  , 118). Este dificil de înţeles acest pasaj din Gemarah, aşa cum este el. Ar trebui ca fiecăruia din Israel să i se dea întreaga lume, un domeniu nemărginit?

       Ar trebui să începem cu vorbele înţelepţilor noştri: „În viitor, Creatorul va scoate soarele din învelişul său şi îl va întuneca. Cei răi sunt judecaţi de el şi cei drepţi sunt vindecaţi de el, aşa după cum este scris: «Căci iată, vine ziua, arde ca un cuptor; şi toţi cei mândri şi toţi cei care întreţin răutatea vor fi ca paiele rămase după seceriş; şi ziua care va veni îi va transforma în rug, spuse Domnul gazdelor, pentru ca să nu mai rămână din ei nici rădăcină şi nici ram», nici o rădăcină în lumea aceasta şi nici o ramură în lumea viitoare.“ Cei drepţi sunt vindecaţi de el, aşa cum este scris: «Dar asupra ta, care te temi de Numele Meu, se va ridica soarele dreptăţii cu vindecare în aripile sale.» Şi mai mult decât atât, ei sunt purificaţi de acesta.“ (Avoda Zarah, Idolatrie, 3b)

       Iar noi trebuie să înţelegem taina înţelepţilor, ce este un soare  şi ce este un înveliş şi de unde vine caracterul lor opus. De asemenea, ce înseamnă „nici o rădăcină în această lume şi nici o ramură în lumea viitoare“? În plus, ce înseamnă „mai mult, ei sunt purificaţi de acesta“? El ar fi trebuit să spună „vindecat şi purificat de acesta“; dar ce este acest „mai mult“ de care vorbeşte?

       Acum putem lămuri cuvintele înţelepţilor noştri: „Israel socotește după lună, iar naţiunile lumii, după soare“ (Sukah, 29). Astfel, lumina soarelui este un epitet pentru cea mai clară cunoaştere, aşa după cum este scris: „clar ca soarele“. Iar naţiunile lumii nu au primit Tora şi Mițvot, căci este scris cum Creatorul a adus-o la fiecare naţiune şi limbă, deoarece ei nu au vrut să se delecteze în Lumina Torei, considerată „luna“, care primeşte de la Lumina Sa, aceasta fiind lumina soarelui, adică Lumina obişnuită. În schimb, ei simt nevoia şi au dorinţa să studieze în Numele Lui şi să-l cunoască pe El Însuşi. Dar Israel socoteşte după lună, care este Tora şi Mițvot, lumina soarelui fiind îmbrăcată în ele. Prin urmare, Tora este învelişul pentru Creator.

       Este scris în Zohar că „Tora şi Creatorul sunt unul“. Aceasta înseamnă că Lumina Creatorului este îmbrăcată în Tora şi Mițvot, iar El şi învelişul Său sunt unul. Prin urmare, Israel socotește după lună pentru a se completa, pe ei înşişi, în Tora şi Mițvot. De aceea ei sunt răsplătiţi, în mod natural, cu Creatorul. Dar din moment ce naţiunile lumii nu respectă Tora şi Mițvot, adică învelişul, ei nu au parte nici de Lumina soarelui.

       Acesta este înţelesul versetului: „în viitor, El va scoate soarele din învelişul său“. Şi ei au spus: „Șhina (Divinitate) în cei de jos; o necesitate sublimă.“ Cu alte cuvinte, Creatorul doreşte cu putere şi tânjeşte după aceasta.

       Semnificaţia celor şase zile de acţiune este munca în Tora şi Mițvot, deoarece „Domnul a făcut fiecare lucru pentru scopul Său propriu“. Chiar şi munca din cele şase zile este tot munca lui Dumnezeu, aşa cum este scris că „El a creat acest lucru nu ca pe un pustiu, El l-a format pentru a fi locuit“. Din acest motiv este numit „înveliş“.

       Iar Șabat  ul este lumina soarelui, ziua de odihnă în viaţa eternă. Cu alte cuvinte, El a pregătit lumea în două niveluri:

1. Divinitatea Lui va fi prin Tora şi Mițvot în şase zile de  acţiune;
2. El va fi revelat în lume fără Tora şi Mițvot.

       Aceasta înseamnă „la timpul său; am să o grăbesc“. Răsplătit – am să o grăbesc, adică prin Tora şi Mițvot. Nerăsplătit – la timpul său. Acest lucru se datorează faptului că evoluţia creaţiei prin creşterea suferinţei aduce sfârşitul şi ispăşirea umanităţii, până când Domnul plasează Divinitatea Sa în cei de jos. Iar asta se numeşte „la timpul său“, adică evoluţie în timp.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Există două discernăminte de Șabat  :

1. Bereşit (Geneză/început);
2. cei şase mii de ani.

       Diferenţa dintre ele este următoarea: se ştie că există oprire şi pauză. Oprire este atunci când nu se mai poate adăuga nimic. Însă pauză provine din cuvintele „a sta“ şi „a se odihni“, ceea ce presupune că omul se află în toiul muncii sale. Deoarece nu are putere să-şi continue munca, el stă şi se odihneşte pentru a se învigora şi a-şi putea relua munca.

       Șabat  ul din Bereşit implică faptul că nu se mai poate adăuga nimic. Aceasta se numeşte „o oprire“. Șabat  ul din cei şase mii de ani este considerat o pauză prin care omul primeşte puterea de a-şi continua munca în zilele lucrătoare.

       Acum putem înţelege cuvintele înţelepţilor noştri: „Șabat  ul spuse: «Le-ai dat tuturor o pereche, doar mie nu mi-ai dat.»“ Iar Creatorul a replicat: „Israel va fi partenerul tău.“ Un partener, adică ZA. Dacă există o Nukva, poate fi şi un Zivug (cuplare), iar din Zivug rezultă vlăstarul, care înseamnă reînnoire şi adăugări.

       Nukva este o lipsă. Dacă într-un anumit loc există o deficienţă, atunci este loc pentru a corecta lipsa, iar toate corectările se consideră a fi îndeplinite prin atragerea Luminii Superioare la locul deficienţei. Prin urmare, la început aici nu a existat nicio deficienţă, ci întreaga lipsa pe care ei o considerau a fi deficienţă a venit, în primul rând, sub forma corectării, însemnând că Lumina Superioară va curge de Sus.

       Situaţia este similară cu cea în care cineva se adânceşte în studiul unei probleme şi se străduieşte să o înţeleagă. Când ajunge la semnificaţia ei, se întâmplă ceva diferit, iar el nu simte că atunci când încă nu înţelegea problema a suferit. În schimb, se bucură pentru plăcerea pe care o are acum. Bucuria se măsoară prin mărimea efortului depus anterior înţelegerii problemei.

       Aşadar, timpul alocat căutării se numeşte Nukva, o lipsă. Iar când omul se uneşte cu deficienţa produce vlăstarul, reînnoirea. Din acest motiv Șabatul a argumentat: „Din moment ce în Șabat   nu există muncă, nu va fi nici vlăstar şi nici reînnoire.“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit. Amintiri despre ADMOR (Baal HaSulam)

       În ceea ce priveşte Hey de jos din Eynaim (ochi), aceasta înseamnă că a fost plasat un Masah (ecran) şi o acoperire peste ochi. „Ochi“ înseamnă vedere şi Providenţă, atunci când omul vede Providenţa ascunsă.

       „A experimenta“ înseamnă că omul nu poate decide asupra unei variante, că nu poate clarifica dorinţa Creatorului şi nici intenţia Rav-ului său. Deşi poate lucra cu devotament, el nu poate decide dacă această muncă a sa, în devoţiune, este la locul ei sau, din contra, această muncă grea este împotriva viziunii Rav-ului său şi a Creatorului. Pentru a se decide, el alege ceea ce sporeşte munca. Acest lucru înseamnă că omul ar trebui să lucreze în concordanţă cu linia care spune că munca este tot ceea ce trebuie făcut, şi nimic altceva. Astfel, el nu mai are niciun loc în care să pună la îndoială acţiunile şi cuvintele sale, dar trebuie ca întotdeauna să-şi intensifice munca.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în ajunul Șabat  ului, Nitzavim, 22 elul, 4 septembrie 1942

       Trebuie să înţelegem ceea ce este explicat în Shulchan Aruch (Masa Întinsă – codul evreiesc de Legi): regula este ca omul să cugete, în mod repetat, asupra rugăciunilor din Zilele Teribile, astfel încât atunci când soseşte vremea rugăciunii să fie obişnuit să se roage.

       Este important ca rugăciunea să fie făcută din inimă. Acesta este înţelesul muncii în inimă, ca inima să fie de acord cu ceea ce spune gura lui (în caz contrar, atunci când gura contrazice inima, vorbim de înşelătorie). Prin urmare, pe parcursul lunii elul omul trebuie să se obişnuiască cu munca intensă.

       Cel mai important lucru este faptul că omul poate cere: „Înscrie-ne la viaţă.“ Aceasta înseamnă că atunci când spune „Înscrie-ne la viaţă“ inima lui trebuie, de asemenea, să fie de acord (să nu fie ipocrit), astfel încât gura şi inima lui să spună acelaşi lucru. „Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă“.

       În mod corespunzător, atunci când omul strigă „Înscrie-ne la viaţă“, „viaţă“ înseamnă aderarea la Viaţa Vieţilor, iar aceasta se întâmplă, în mod specific, când vrea să lucreze doar în forma dăruirii şi toate gândurile lui referitoare la propriile plăceri vor fi anulate. Dar când simte ceea ce rosteşte, inima se teme de faptul că rugăciunea lui va fi acceptată, şi că nu va avea nicio dorinţă pentru el însuşi.

       În ceea ce priveşte mulţumirea de sine, apare o stare în care omului i se pare că părăseşte toate plăcerile lumii, toţi oamenii, prietenii, rudele şi toate posesiunile lui şi se retrage în desert unde nu există nimic altceva în afară de fiare sălbatice, fără să existe cineva care să-l cunoască şi să ştie de existenţa lui. Omului i se pare că şi-a pierdut propria lume dintr-o dată; simte că a pierdut o lume plină de însufleţire şi că este mort faţă de această lume. Atunci când experimentează această imagine se simte de parcă ar fi comis un suicid.

       Uneori, Sitra Ahra îl ajută să-şi imagineze starea lui în cele mai negre culori. Atunci corpul respinge rugăciunea şi, în această stare, rugăciunea omului nu poate fi acceptată, deoarece el însuşi nu doreşte ca rugăciunea să îi fie acceptată.

       Din acest motiv ar trebui să existe o pregătire pentru rugăciune, pentru ca omul să se obişnuiască cu rugăciunea, ca şi cum gura şi inima lui sunt egale. Iar datorită obişnuinţei inima poate ajunge să fie de acord, înţelegând că primirea înseamnă separare şi că cel mai important lucrul este contopirea cu Viaţa Vieţilor, care este dăruire. Trebuie să ne adâncim mereu în munca din Malhut , numită „scriere“, considerată „cerneală“ şi şaharit (negreală). Aceasta înseamnă că omul ar trebui să vrea ca munca lui să fie în forma lui „Libni⁽²³⁾ şi Şimei“, astfel încât să adere la Tora şi Mițvot numai în timp de „alb“, dar necondiţionat. Fie în alb, fie în negru, pentru el va fi acelaşi lucru şi, orice ar fi, el întotdeauna va adera la poruncile din Tora şi Mițvot.

______________

(23) Libni înseamnă, de asemenea, de culoarea alb.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Versetul spune: „Ea este precum vasele negustorilor; ea aduce pâinea sa de departe.“ Când omul cere şi insistă că „Ea este toată a mea“ şi că toate dorinţele vor fi dedicate Creatorului, atunci Sitra Ahra se ridică împotriva lui şi pretinde, de asemenea, că „Ea este toată a mea“. Şi atunci intervine tocmeala.

       O tocmeală presupune că omul vrea să cumpere un anumit obiect, iar cumpărătorul şi vânzătorul îi negociază valoarea, fiecare dintre ei pretinzând că are dreptate.

       Aici corpul examinează de cine merită să asculte: de primitor sau de forţa care dăruieşte. În mod evident, ambele susţin: „Ea este toată a mea.“ Pentru că omul îşi vede josnicia, faptul că şi în el există scântei care nu sunt de acord să respecte Tora şi Mițvot, nici măcar în cea mai mică parte şi întregul corp susţine că „Ea este toată a mea“, atunci „ea aduce pâinea sa de departe“.

       Datorită îndepărtărilor, atunci când omul vede cât de departe   se află de Creator, însă regretă acest lucru şi cere Creatorului să îl aducă mai aproape, în acel moment „ea aduce pâinea sa de departe“. „Pâine“ înseamnă credinţă. În acea stare omul dobândeşte

credinţa permanentă, deoarece „Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“. Aceasta înseamnă că toate îndepărtările pe care le simte vin de la Creator, ca să trezească în el frica de ceruri.

       Acesta este sensul afirmaţiei: „omul nu trăieşte doar cu pâine, ci cu tot ceea ce iese din gura Domnului“. Cu alte cuvinte, viaţa de Kduşa (Sfinţenie) din interiorul omului nu vine numai datorită apropierii de Creator şi intrării în spiritualitate (adică admiterea în Kduşa), ci şi datorită ieşirilor şi îndepărtărilor de Creator. Acest lucru se datorează faptului că prin îmbrăcarea Sitrei Ahra în corpul omului şi prin cererile ei justificate („Ea este toată a mea“) omul dobândeşte o credinţă permanentă, atunci când depăşeşte aceste stări.

       Aceasta înseamnă că omul trebuie să atribuie totul Creatorului, adică faptul că şi ieşirile provin tot de la El. Iar atunci când este recompensat vede că atât ieşirile, cât şi intrările sunt de la El. Aceasta îl forţează să fie umil, deoarece acum vede că Lui i se datorează totul, atât ieşirile, cât şi intrările. Din acest motiv se spune că Moise era umil şi răbdător – pentru că omul trebuie să tolereze umilinţa. Astfel, la fiecare nivel el trebuie să rămână umil, iar în clipa în care îşi pierde umilinţa, el pierde imediat toate nivelurile de „Moise“ pe care le-a atins.

       Este nevoie de răbdare, pentru că nimicnicia există în fiecare om, dar nu oricine simte că este un lucru bun. Mai mult decât atât, omul nu vrea să sufere. Cu toate acestea, Moise a tolerat umilinţa şi din acest motiv a fost considerat modest, deoarece era bucuros de starea de umilinţă în care se afla.

       Iar regula este că „unde nu există bucurie, Șhina (Divinitate) nu sălăşluieşte“. Ca atare, în timpul perioadei de purificare nu poate exista Șhina, cu toate că purificarea este un proces necesar (ca şi spălătoria – omul trebuie să meargă acolo, deşi este sigur că acel loc nu este Palatul Regelui).

       Acesta este înţelesul cuvintelor beracha (binecuvântare) şi bechora (maturitate), care au aceleaşi litere (în ebraică). Maturitatea este Gar, iar Sitra Ahra doreşte acest Gar, dar nu şi binecuvântările, deoarece binecuvântarea este ceea ce îmbracă Mochin. Esau a vrut maturitate fără îmbrăcăminte, dar este interzisă primirea Mochin fără îmbrăcăminte. Din acest motiv Esau a spus: „Nu ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?“

       „O binecuvântare“ reprezintă opusul binecuvântărilor, cu alte cuvinte, un blestem. Este scris despre aceasta: „Da, el iubea blestemul şi acesta a venit asupra lui; şi el nu găsea plăcere în binecuvântare.“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit la sfârşit de Roş Haşana, 1942, Ierusalim

       Motivul pentru care nu se mănâncă nuci de Roş Haşana (Anul Nou evreiesc) este acela că egoz (nucă) în Gematria este het (păcat). El a întrebat: „Dar Egoz, în Gematria, este Tov (bun)?“ şi i s-a răspuns că egoz simbolizează Pomul cunoaşterii binelui şi răului. Şi, mai înainte ca omul să se căiască din iubire, egoz din el încă este păcat. Doar celui care a fost răsplătit cu căinţa din iubire îi este permis să mănânce nuci. Prin urmare, het-ul său a devenit bun, şi astfel îi este permis să mănânce nuci. De aceea trebuie să avem grijă să mâncăm doar lucruri care nu conţin nici cea mai mică urmă de păcat, ele fiind considerate Pomul vieţii. Cu toate acestea, lucrurile care au Gematria lui het includ Pomul cunoaşterii binelui şi răului.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 5 tishrei, 16 septembrie 1942

       Pe acel discipol care a învăţat în secret, Bruria l-a lovit şi i-a spus: „ordonat în toate“, dacă este ordonat în 248. Secret înseamnă Katnut (micime), de la cuvântul Haş-Mal. Haş înseamnă Kelim de Panim (vasele feţei) şi Mal înseamnă Kelim de Ahor (vasele spatelui), Kelim sub Hazeh (piept), care induc  Gadlut (măreţie).

       Acel discipol s-a gândit că dacă ar fi fost recompensat cu starea Haş, care este dorinţa de a dărui şi toate intenţiile lui ar fi doar de a dărui, atunci el ar fi ajuns la perfecţiune. Dar scopul creării lumilor a fost acela de a face bine creaţiilor Sale, de a primi cea mai sublimă plăcere, astfel încât omul să ajungă la cel mai înalt nivel, chiar şi sub Hazeh, adică toate cele 248 de părţi ale sufletului. Acesta este motivul pentru care Bruria i-a spus versetul „ordonat în toate“, în toate 248.

       Aceasta înseamnă că el ar trebui să se extindă şi sub Hazeh, adică ar trebui să extindă şi Gadlut. Acesta este Mal, discurs, considerat dezvăluire, pentru a revela întregul nivel. Totuşi,  pentru a evita deteriorarea, omul trebuie ca întâi să primească Katnut, numit Haş, care este în ascundere, nefiind încă revelat. De fapt, omul are nevoie să cerceteze discernământul Mal, precum şi Gadlut, iar apoi întregul nivel va fi revelat.

       Aceasta este „ordonat … şi protejat“, când Katnut îi oferă deja securitate, iar el poate extinde Gadlut fără frică.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Există discernământul soţie şi discernământul soţ. Despre soţie se spune că „ea nu are nimic în afară de ceea ce îi dă soţul ei“, iar soţ se consideră că este extinderea abundenţei în propria lui parte. Genunchii sunt consideraţi „înclinare“, aşa cum este scris: „în faţa Mea orice genunchi se va pleca“.

       Înclinarea cuprinde două discernăminte:

1. Cel care se înclină înaintea unuia care este mai mare. Deşi nu-i cunoaşte meritele, crede că celălalt este mare şi, prin urmare, se înclină în faţa lui.
2. Atunci când îi cunoaşte măreţia şi meritul cu deplină  claritate.

       Există, de asemenea, două discernăminte în ceea ce priveşte credinţa în măreţia Celui de Sus:

1. Crede că El este măreţ pentru că nu are de ales, adică nu are posibilitatea de a cunoaşte măreţia lui.
2. Are o cale de a cunoaşte cu certitudine deplină măreţia lui dar, cu toate acestea, el alege calea credinţei pentru că „este gloria Creatorului să ascundă un lucru“. Aceasta înseamnă că deşi există scântei în corpul celui care doreşte să cunoască măreţia Lui şi să nu fie ca un animal, el tot credinţa o alege.

       Prin urmare, cel care nu are alternativă şi alege credinţa este considerat o femeie, de gen feminin – „el a devenit tot atât de slab ca o femeie“ – şi ea primeşte doar de la soţul ei. Însă cel care are alternativă şi se zbate să meargă pe calea credinţei este numit „un luptător“. Rezultă că cei care aleg credinţa, atunci când au opţiunea de a merge pe calea cunoaşterii, numită Baal (soţ), sunt consideraţi „cei care nu s-au înclinat în faţa lui Baal“. Ei nu s-au predat muncii lui Baal, considerată „cunoaştere“, ci au ales calea credinţei.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

       Munca este o necesitate absolută. Atunci când Creatorul îi dăruieşte omului un cadou, El vrea ca omul să simtă beneficiul acestui cadou. Altfel, omul ar fi ca un nebun, aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Cine este nebun? Cel care pierde ceea ce îi este dat.“ Pentru că nu apreciază importanţa problemei, el nu veghează îndeaproape asupra darului.

       Există o regulă care spune că omul nu simte importanţa unui lucru dacă nu are nevoie de acel lucru. Pe cât de mult simte nevoia şi suferinţa atunci când nu îl obţine, tot în aceeaşi măsură simte bucuria, plăcerea şi fericirea atunci când necesitatea este împlinită. Este asemănător cu cel căruia i se dau tot felul de băuturi delicioase, dar dacă nu este însetat, el nu gustă din nimic, aşa cum este scris: „Precum apele reci pentru un suflet obosit.“

       Ca atare, când se pun mese pentru a aduce plăcere oamenilor, există o regulă: la pregătirea cărnii, a peştelui şi a altor delicatese avem grijă să servim lucruri amare şi picante, cum ar fi: muştar, ardei iuţi, alimente acre şi sărate. Toate acestea au scopul de a evoca suferinţa foamei, deoarece atunci când inima gustă o aromă picantă şi amară, aceasta îi evocă foamea şi lipsa pe care el trebuie să şi le satisfacă mâncând acele lucruri bune.

       Ar trebui să nu întrebăm: „De ce am nevoie de lucruri care îmi trezesc foamea? Nu este de ajuns ca gazda să prepare doar ceea ce este necesar pentru satisfacerea nevoii, adică mâncarea, şi nu lucruri care stârnesc nevoia de împlinire?“ Răspunsul este evident: deoarece gazda vrea ca oamenii să se bucure de masă, iar plăcerea va fi pe măsura nevoii lor de a mânca. În concluzie, dacă le va da multe bunătăţi, aceasta nu-i va ajuta să se bucure de mâncare, datorită motivului expus anterior, că nu există împlinire fără o nevoie.

       Prin urmare, pentru a fi răsplătit cu Lumina Creatorului trebuie să existe o nevoie. Această nevoie implică muncă. Dacă omul se străduieşte şi cere de la Creator în timpul celei mai mari ascunderi, în aceeaşi măsură el începe să aibă nevoie de Creator.

       Aceasta înseamnă că El îi va deschide ochii pentru a merge pe calea Creatorului. Apoi, când omul are acest Kli (vas) pentru deficienţă, iar Creatorul îi dă un oarecare ajutor de Sus, el deja va şti cum să păstreze acest cadou. Rezultă că munca este considerată Achoraim (spate), iar când primeşte Achoraim, omul are un loc în care să fie răsplătit cu Panim (faţă).

       Despre aceasta s-a spus că „un nebun nu doreşte înţelepciune“. Cu alte cuvinte, el nu are o nevoie puternică de a se sili să obţină înţelepciunea. Prin urmare, el nu are Achoraim şi, evident, nu poate fi răsplătit cu discernământul Panim. Acesta este înţelesul versetului: „Cât este durerea, tot atât şi răsplata.“ Adică durerea, numită „efort“, făureşte Kli-ul pentru ca omul să obţină  ecompensa. Aceasta înseamnă că în măsura în care omul regretă, în aceeaşi măsură el va fi ulterior recompensat cu bucurie şi plăcere.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)