Scrisoarea nr.51

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Bnei Brak, 27 martie 1960

Pace şi tot ce e mai bun prietenului meu,

Prin prezenta, confirm că am primit telegrama de felicitare pentru nunta fiicei mele, împreună cu binecuvântarea triplă. Fie ca gospodăria ta să cunoască întotdeauna bucurie, veselie, fericire şi mulţumire.

Vă scriu ceea ce am spus în Șabat, porţiunea de [noua] lună. RAȘI spune despre verset: “Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună”. Acestea sunt cuvintele lui: „Moise a fost nedumerit cu privire la începutul lunii, în ce măsură ar trebui să fie văzută şi vrednică de sfinţenie? El le-a arătat cu degetul luna de pe cer şi a spus: ‘Aceasta văd şi sfinţesc!’. RAȘI interpretează şi versetul: ‘La început [Dumnezeu] a creat’ şi acestea sunt cuvintele lui: Rabi Iţhak a spus: ‘Tora ar fi trebuit să înceapă de la ‘Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună’ care este prima Miţva [poruncă] către Israel’. Care este motivul pentru care începe cu Bereşit? Pentru că ‘El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le-a dat moştenirea neamurilor’, pentru ca neamurile lumii să zică lui Israel: ‘Sunteţi hoţi, căci aţi cucerit ţara a şapte naţiuni’, iar ei le vor răspunde: ‘Întregul pământ este al Creatorului. El l-a creat şi l-a dat celor pe care El i-a ales. După voia Lui, le-a dat-o lor şi, după voia Lui, El a luat-o de la ei şi ne-a dat-o nouă’”

Trebuie să înţelegem:

  1. De ce Moise a găsit acest lucru mai încurcat decât alte lucruri?
  2. Dacă Tora nu ar fi început cu „La început”, se poate spune că nu Creatorul a creat lumea?

Trebuie să interpretăm acest lucru conform eticii. Pământul este numit „trup”. Creatorul a creat trupul şi l-a dat naţiunilor lumii, adică înclinaţia rea, pentru că de îndată ce se naşte cineva, înclinaţia rea intră în el, aşa cum este scris: „Pentru că înclinaţia inimii unui om este rea din tinereţea lui”. Prin urmare, înclinaţia rea, care este naţiunea, spune că trupul îi aparţine, ceea ce înseamnă că trebuie să îl guverneze şi să facă cu el orice vrea.

Prin urmare, după treisprezece ani, când vine înclinaţia bună şi doreşte să intre în corp şi să îl guverneze şi doreşte să înlăture înclinaţia rea, înclinaţia rea susţine: „Sunteţi hoţi”, pentru că înclinaţia bună este numită Israel. Rezultă că naţiunile spun că vor să fure corpurile care le aparţin, pentru că, argumentează ele, „Creatorul ne-a dat toate trupurile şi după treisprezece ani voi, israeliţii, care înseamnă înclinaţia bună, doriţi să ne jefuiţi de aceste trupuri”.

Aici vine răspunsul, că Tora începe cu „La început”, pentru că Israel se numeşte Resit (început). Creatorul a creat lumea numai pentru Israel şi faptul că El a lăsat naţiunile să guverneze primul corp este doar pentru a da loc la alegere şi pentru a putea să se bucure de toată recompensa Sa fără nici o ruşine.

Acesta este sensul a ceea ce spune RAȘI, „Şi i-a dat-o cui a vrut”, ceea ce înseamnă Israel. Acesta este începutul intenţiei, de a da poporului lui Israel stăpânirea deplină asupra trupului, deoarece scopul este ca înclinaţia rea să controleze corpul. Acesta este sensul „După voia Lui, le-a dat-o lor”, ceea ce înseamnă că dăruirea Lui către înclinaţia rea la început era conform voinţei Lui, astfel încât poporul lui Israel să aibă posibilitatea de a lucra asupra alegerii”…”şi, după voia Lui, El a luat-o de la ei”, însemnând că totul era conform unei dorinţe, iar Creatorul nu şi-a schimbat raţiunea. Astfel, nu se poate spune că la început El a dat puterea naţiunilor şi apoi a regretat şi i-a dat-o lui Israel. Mai degrabă, a fost totul în conformitate cu o dorinţă, adică un gând şi o intenţie. Aceasta este precizarea pe care o face RAȘI: „După voia Lui, le-a dat-o lor şi, după voia Lui, El a luat-o de la ei”, etc.

Rezultă că, pentru a alege, a dat mai întâi poruncă înclinaţiei rele. Acesta este motivul pentru care lumea este ascunsă, pentru că ascunderea feţei oferă loc de alegere.

De asemenea, se ştie că luna implică Şchina (Divinitatea), însemnând credinţa, şi trebuie să reînnoim în mod constant credinţa. Acesta a fost ceea ce l-a nedumerit pe Moise, deoarece la începuturile sale, luna este într-o stare totală de Katnut, ceea ce înseamnă că este timpul de ascundere. Apoi, Creatorul a spus: „Aceasta văd şi sfinţesc”, că cea mai mare sfinţenie este tocmai atunci când o persoană se poate sfinţi pe sine chiar şi în timpul celei mai mari ascunderi, şi, apoi… cu exil din Egipt.

De la prietenul tău care îţi doreşte ţie şi familiei tale toate cele bune,

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.50

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Bnei Brak, 22 decembrie 1959

Pace şi tot ce e mai bun prietenului meu,

Interpreţii au întrebat despre versetul „Iacov a fost foarte înspăimântat şi înfricoşat”. Dar Creatorul îi făgăduise în spectacolul scării să-l susţină oriunde merge, aşa cum este scris: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Dacă este aşa, de ce a trebuit să se roage: „Salvează-mă, te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau”?

Sfântul Zohar (VaYislah [Iacov a trimis], punctul 70) interpretează cuvintele îngerilor către Iacov: „Şi [el] vine spre voi şi patru sute de oameni sunt cu el”. Întrebarea este: „De ce i-au spus aşa”? Aceasta răspunde: „Fiindcă, Creatorul doreşte întotdeauna rugăciunile celor neprihăniţi şi se încununează pe Sine cu rugăciunile lor”. Creatorul doreşte rugăciunea celor drepţi.

Baal HaSulam a interpretat motivul pentru care Creatorul nu dă abundenţă creaturilor, fără rugăciune, ci vrea ca acestea să-L întrebe pe El şi apoi El le va da, deoarece se ştie că vaca vrea să alăpteze viţelul mai mult decât viţelul vrea să sugă. Cu toate acestea, există o regulă, că nu există lumină fără un Kli (vas). Un Kli înseamnă dorinţă, căci nu există nicio constrângere în spiritualitate, deoarece este imposibil să ne bucurăm de ceva ce nu avem, deoarece senzaţia de plăcere depinde în primul rând de măsura dorinţei şi a poftei pentru ea. Acesta este motivul pentru care Creatorul dă numai atunci când creaturile au dorinţă şi poftă.

Dorinţa este înfăţişată în mod special prin rugăciune, căci simţind o lipsă, începe să se roage. Prin aceasta, rugăciunea creşte şi se intensifică până când ajunge la măsura necesară pentru a primi darul superior. Acesta este motivul pentru care Creatorul doreşte rugăciunea celor neprihăniţi, deoarece doar prin ea, ei pot primi abundenţa Lui.

Se ştie că discernem două lucruri în abundenţa Lui: 1) Lumina Înconjurătoare şi 2) Lumina Interioară, Lumina Înconjurătoare este ceea ce persoana va primi în viitor şi pe care în prezent nu este capabilă să o primească. Lumina Interioară este ceea ce o persoană primeşte în prezent, ceea ce înseamnă că abundenţa intră în el.

Conform cu ceea ce am spus mai sus, pentru fiecare lucru trebuie să ne rugăm mai întâi pentru a avea un Kli care să primească dăruirea, rezultă că, chiar şi după ce Creatorul i-a promis-o în spectacolul scării, ea este considerată Lumina Înconjurătoare. Dar când l-a întâlnit pe Esau şi a avut nevoie de mântuire în prezent, a trebuit să se roage şi să arate dorinţă, care este privită ca Kli pentru mântuire, deoarece este imposibil să primim fără Kli. Aceasta se numeşte „Lumina Interioară”, deoarece promisiunea se numeşte „Lumina Înconjurătoare”, dar când venim să ne ţinem promisiunea în realitate, avem nevoie de o rugăciune şi aceasta se numeşte „Lumina Interioară”, pentru că Lumina Înconjurătoare se trezeşte de sus şi Lumina Interioară se trezeşte de jos.

Cu binecuvântările Torei şi prietenie,

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.49

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Bnei Brak, 14 septembrie [1959]

Pace şi tot ce e mai bun prietenului meu,

A trecut o vreme de când am primit o scrisoare de la tine… nu este nimic nou cu mine şi să sperăm că Creatorul ne va ajuta cu orice lucru bun.

Trebuie să înţelegem Midraş (interpretarea) despre versetul pe care îl spunem în timpul Rugăciunii optsprezece de Roş Haşana: „Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin milostenie”. Este scris: „Creatorul i-a spus lui Israel: „Fiii mei, pledez pentru voi; prin a vă respecta judecata, Eu urc”. Cum? Se spune: „Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată”. Prin înălţarea Mea prin judecată, dau milostenii şi insuflu sfinţenia Mea printre voi. Pentru că se spune. „Şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin milostenie”.

Trebuie să înţelegem următoarele:

  1. Este El… mai jos, de trebuie să fie înălţat?
  2. Este judecata un lucru real, de putem ridica ceva cu judecată?
  3. Dacă Creatorul doreşte să dea milostenie, de ce are nevoie de judecată? Nu poate El să dea milă şi să insufle sfinţenie fără judecată?

Trebuie să interpretăm acest lucru conform eticii lucrării Creatorului. Omul constă din două elemente: înclinaţia rea şi înclinaţia bună. Pentru a evita pâinea ruşinii, omul a primit lucrarea în Tora şi Miţvot porunci), prin care alegerea binelui şi dispreţuirea răului este răsplătit cu primirea darurilor Lui fără nici o ruşine.

Prin urmare, rezultă că omul este judecătorul şi trebuie să condamne şi să stabilească cine are dreptate. Adică, înclinaţia rea susţine: „Totul este al meu”, că întregul corp îi aparţine şi că omul trebuie să fie preocupat şi să lucreze numai în favoarea înclinaţiei rele. De asemenea, înclinaţia bună susţine: „Totul este al meu”, că întregul corp îi aparţine şi că omul trebuie să fie preocupat şi să lucreze numai pentru înclinaţia bună.

Atunci când o persoană doreşte să execute sentinţa şi să aleagă binele, întrebarea este: „De ce trebuie să aleagă binele şi să spună că înclinaţia bună este corectă?” Nu se poate spune că este pentru a primi recompensă în lumea viitoare, deoarece s-a spus: „Nu fiţi că sclavii care slujesc Ravul pentru a primi răsplata”. Mai degrabă, trebuie să alegeţi binele din cauza măreţiei Creatorului. După cum scrie sfântul Zohar, trebuie să slujim Creatorului „pentru că El este mare şi stăpâneşte, umple toate lumile şi cuprinde toate lumile”. Aceasta înseamnă că elementul principal al lucrării este măreţia Creatorului.

Rezultă că atunci când o persoană condamnă, trebuie să se angajeze în măreţia Creatorului. Astfel, Creatorul este înălţat prin judecată. Apoi, odată ce o persoană a ales binele – nu pentru o răsplată – Creatorul îi poate da toate darurile şi nu va fi nici o ruşine. În acel moment, Creatorul insuflă sfinţenia Sa, adică îl lasă să simtă sfinţenia.

Toate aceste daruri sunt considerate ca milostenii pe care Creatorul le-a dat pentru că persoana nu lucrează pentru recompensă. De aceea, acum darurile Creatorului sunt numite „milostenii”.

Fie ca Domnul să ne ajute să merităm simţirea sfinţeniei, iar cuvintele din Midraş, de mai sus se vor împlini în noi. Te binecuvântez cu o bună înscriere şi semnătură.

De la prietenul tău care îţi doreşte ţie şi familiei tale toate cele bune,

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.48

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Tel Aviv, 13 aprilie 1959

Pace şi tot ce e mai bun prietenului meu,

Am citit cartea despre care mi-ai scris şi m-am bucurat pentru că este exact aşa cum ai spus.

În ceea ce priveşte apropierea Pesahlui, este scris: „Tora a vorbit în legătură cu patru fii” etc.” şi “celui care nu ştie să ceară, i se va deschide”. Trebuie să interpretăm cuvântul „cere”, din cuvintele „Cereţi de la Domnul ploaie”, ceea ce înseamnă rugăciune. Adică, cine nu ştie să se roage, motivul este că el nu are deficienţe, căci rugăciunea se referă în mod specific la un loc de deficienţă. Apoi, „i se va deschide”, adică se va deschide un loc de deficienţă, el va avea la ce să se roage şi Creatorul va putea să-i dea lumina Torei. Acesta este motivul pentru care Tora a vorbit în mod specific în relaţie cu el, pentru cel care nu are deficienţe, însemnând că nu are nici un Kli (vas) în care să primească, deci este imposibil să-i dai.

„Tora a vorbit” înseamnă că ne învaţă cum să ne clarificăm pentru a fi răsplătiţi cu lumina Creatorului, care este tot ce este mai valoros din ce ne-a fost dat, aşa cum este scris: „Căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!’ Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?” Asta înseamnă că, Creatorul este aproape de noi prin faptul că El doreşte să ne dăruiască toată bunătatea Lui. Tot ce lipseşte este chemarea, deficienţa, căci numai acolo unde este lipsă e loc de cerere, adică rugăciune, şi anume Kli pentru primirea abundenţei. Acesta este sensul pentru „şi celui care nu ştie să ceară, i se va deschide”, i se va deschide un loc de deficienţă.

Când are lipsă şi cere şi solicită Creatorului să o satisfacă, se spune: „Cel care are o sută, vrea două sute”. Rezultă că prin satisfacerea lipsei pe care o ai pentru spiritualitate apare o lipsă mai mare. Adică, el obţine mai multe Kelim (vase) şi prin aceste Kelim primeşte lumini mai mari, deoarece el poate să-L cheme pe Creator, aşa cum spuneau înţelepţii noştri: „Deschide pentru mine o despicătură de pocăinţă, ca vârful unui ac şi îţi voi deschide porţile prin care să intre vagoane şi căruţe”. Asta înseamnă că o persoană trebuie să insiste „să i se deschidă” chiar dacă este o deschidere doar cât vârful unui ac.

Există două sensuri:

1) Este la fel de mică, precum vârful unui ac. Aceasta înseamnă că, dacă există o deficienţă a spiritualităţii, chiar dacă deficienţa este mică, este deja posibil să-L cheme pe Creator ca să-l ajute să-i satisfacă lipsa. Când Creatorul satisface lipsa, atunci, „Cel care are o sută vrea două sute” oricum şi de aceea lumina însăşi creează Kli, adică locul deficienţei până când Creatorul îi promite că El – lumina însăşi – îi va deschide lui porţile prin care să intre vagoane şi căruţe.

2) Un alt înţeles al cuvintelor „ca vârful unui ac”, este că lipsa mică îl va lovi şi îl va înţepa ca vârful unui ac cu care se înţeapă. Omul care ere o lipsă, dar nu o simte şi nu este ajutat. Dar dacă lipsa îi lipseşte, atunci cere şi solicită Creatorului pentru a-şi satisface lipsa.

Fie că Creatorul să ne satisfacă lipsa favorabil în corporalitate şi spiritualitate şi să avem o sărbătoare fericită şi Caşer.

De la prietenul tău care îţi doreşte ţie şi familiei tale ce e mai bun,

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.47

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Tel Aviv, 11 martie 1959

Pace şi tot ce e mai bun prietenului meu,

Vreau să îţi scriu întreaga discuţie pe care am avut-o despre Şabat, porţiunea Şkalim [7 martie 1959]. „Pe întâi din Adar vorbim de Şkalim”. Trebuie să înţelegem sensul lui Şkalim [pl. de la Şekel], ceea ce este unul dintre lucrurile pe care Moise le-a descoperit. RAȘI interpretează versetul „o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul”. El i-a arătat ceea ce părea ca o monedă de foc cântărind o jumătate de siclu şi i-a spus, „Acesta va fi darul ridicat pentru Domnul”. Trebuie să înţelegem de ce Moise a descoperit că este ceva complicat.

Trebuie să interpretăm acest lucru în etică: o jumătate de siclu este numită o „fisură pe cap”. Este scris în Zohar (Naso, Idra Raba, punctul 20): „Fiecare Galgalta [cap/craniu] aduce o răsplată a albului Atik Yomin… Pentru a o accepta, a despicat capul jos. Astfel a fost calculat”. Baal HaSulam a interpretat că Galgalta înseamnă începutul, deoarece capul începe cu craniul. „Albeaţa” înseamnă „alb”, care este credinţa şi Dvekut (adeziune), „fisura” înseamnă despicare şi rupere.

Pentru a interpreta cuvintele lui, trebuie să începem cu sensul Torei ca fiind scrisă cu „foc negru peste foc alb”. Trebuie să interpretăm că pentru a fi răsplătit cu lumina Torei avem nevoie de două stări: o stare de „negru” şi o stare de „alb”. Negrul înseamnă un moment în care credinţa şi Dvekut (adeziunea) în Creator nu strălucesc. Acest lucru vine la o persoană prin faptul că are o natură care arde ca focul şi doreşte să satisfacă dorinţa voinţei de a primi doar pentru sine şi nu poate face nimic… nu va vedea în prealabil că prin aceasta va primi mai târziu bucurie şi plăcere.

Atunci când cineva începe să se uite la întreaga lume şi doreşte să creadă că Creatorul conduce lumea cu îndrumări binevoitoare, el cade în gânduri străine, iar aceste gânduri îi provoacă o fisură şi o ruptură în lucrarea pe care a luat-o asupra lui – de a crede mai presus de raţiune. Această fisură creează în el întuneric pentru că atunci credinţa se îndepărtează de la el şi îi lipseşte Dvekut cu El. Aceasta se numeşte „o fisură în craniu, o jumătate de siclu”, adică o stare de întuneric.

Aceasta a fost ceea ce Moise a descoperit: De ce avem nevoie de acest întuneric? Pentru că ar fi mai bine dacă ar exista întotdeauna o stare de providenţă deschisă, în care lumina credinţei va lumina clar. Şi de ce este necesar să spargi craniul, care se despică şi se rupe, pentru a păstra „ia capul… copiilor lui Israel”? Acesta a fost ceea ce Moise a descoperit.

Creatorul a răspuns lui Moise: „Acesta… va da”, ceea ce înseamnă natura focului, ceea ce voinţa de a primi îi obligă; Aceasta va fi ca o donaţie dată Creatorului.

Nevoia de a învinge acea stare neagră îi obligă ajutorul, aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Cel care vine să se purifice, este ajutat”. Sfântul Zohar interpretează că este ajutat de Creator dându-i un suflet sfânt pentru a depăşi situaţia. Ulterior, El îl poate ajuta, dându-i un grad mai înalt. Şi trebuie întotdeauna să extindă „albul”, care este albul superior, aşa cum se explică în cartea Pomul vieţii, Poarta Akudim (Capitolul 1), iar această albeaţă se numeşte „alb”.

Acesta este înţelesul „focului negru peste focul alb”. Acesta este şi sensul „Fiecare Galgalta (craniu/cap)”, care înseamnă fiecare început, şi anume că trebuie să facă mereu noi alegeri, determinându-l să imagineze de fiecare dată că este un nou Neşama şi grad, prin faptul că trebuie să-şi depăşească starea, numită „foc negru”. Când ajutorul vine de sus, există „focul alb”, până când o persoană este răsplătită cu scopul complet pentru care a fost creată.

Fie ca Domnul să ne ajute să fim răsplătiţi cu revelarea lumii Torei şi venirea Răscumpărătorului în curând în zilele noastre, Amin.

Prietenul tău care îţi trimite cu plăcere şi vă doreşte toate cele bune,

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.46

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Tel Aviv. 25 ianuarie 1959

Pace şi tot ce e mai bun prietenului meu, pe care îl iubesc ca pe sufletul meu,

Îţi scriu ceea ce am spus ieri, pe 24 ianuarie.

Gmara spune despre Roş Haşana (începutul anului) pentru pomi: „Care este motivul pentru care [este] pe întâi din luna Şvat? Rabi Elazar a spus: “Rabi Oşaaia a spus, ‘pentru că majoritatea ploilor din an au căzut’. Şi RAȘI [interpretează], ‘Este timpul ploii, iar răşina curge din pomi şi de acum încolo fructele sunt coapte’. Tosfot scrie că motivul de mai sus corespunde şi lui Beit Hilel, care concurează cu cea de-a cincisprezecea zi din Tevet care este Roş Haşana. Se spune în Gmara: ‘Unul care iese pe o zi de Nisan şi vede pomii înfloriţi şi spune: ‘Ferice de El, care nu privează lumea Lui de nimic şi a creat în ea creaţii bune şi pomi buni cu care să bucure oamenii’”.

Trebuie să înţelegem:

  1. Ce înseamnă, „El nu privează lumea Lui”? Pomii înfloriţi dovedesc că nimic nu lipseşte?
  2. „A creat creaţii bune” – ce dovadă avem că sunt bune creaţiile?
  3. Legătura dintre om şi pom;
  4. Se ştie că, dacă majoritatea zilelor ploioase au trecut, este semnul începutului anului.

Trebuie să interpretăm acest lucru în etică. Se ştie că Roş Haşana (începutul anului) este un moment de judecată, când lumea este condamnată favorabil sau nefavorabil. Roş (cap/început) înseamnă „rădăcină”, iar ramurile apar din rădăcină. Ramurile se extind întotdeauna în funcţie de esenţa rădăcinii. Astfel, o rădăcină de smochin nu va produce ramuri de curmal şi aşa mai departe. La fel ca rădăcina, o persoană, aşa cum îşi stabileşte începutul, aşa îşi continuă procesul vieţii. De asemenea, hotărârea ca o persoană să fie judecată la începutul anului înseamnă că persoana se judecă pe sine şi ea îşi este judecătorul, arbitrul, reclamantul şi martorul. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Există o judecată de jos, nu există nici o judecată mai sus”.

Ploile se numesc „vitalitate” şi „plăcere”. Omul se bucură de fructele pe care le poartă pomul. Munca principală a omului este pe timpul iernii, în nopţile lungi ale lui Tevet. Din Tişrei, care este generalul Roş Haşana, până la luna Tevet, majoritatea ploilor anului au scăzut, ceea ce înseamnă că o persoană a primit deja vitalitate şi plăcere din Tora şi din munca sa (deoarece ploaia vine de sus, implicând abundenţa care vine de sus, trece prin pom şi se îmbracă în fructe). În acel moment, o persoană se judecă pe sine însăşi, dacă trebuie să continue cu Tora şi Miţvot (porunci/fapte bune) pe tot parcursul anului, sau, dimpotrivă, că este mai bine să-şi concentreze mintea asupra chestiunilor corporale.

Prin aceasta putem interpreta cuvintele menţionate mai sus ale lui RAŞI: „pentru că majoritatea ploilor din an au căzut, iar răşina curge în pomi şi de acum înainte fructele sunt coapte”. Aceasta înseamnă că, dacă majoritatea nopţilor din Tora şi muncă au trecut şi răşina curge din pomi – pentru că pomul implică omul (după cum este scris, „pentru că omul este pomul câmpului”) – şi el vede că un foc arde în inima sa, aşa cum este scris, „Flăcările ei sunt flăcări de foc, flacăra Domnului”, atunci el decide să urmărească acest lucru pe tot parcursul anului. Acesta este sensul la „şi de acum încolo fructele sunt coapte”. Cu alte cuvinte, de acum înainte va fi răsplătit cu fructe din abundenţă. De aceea, cincisprezece din Şvat este începutul anului, atunci omul se inspectează şi vede dacă merită să continue cu Tora şi Miţvot sau nu.

Acum vom înţelege toate cele de mai sus. Din moment ce oamenii sunt la fel cu pomii, „Cel care iese pe o zi de Nisan şi vede pomii înfloriţi”, adică pomii au început deja să-şi demonstreze puterea, că doresc să împartă fructele în favoarea omului, acesta este sensul pentru „pomii buni”. „Bun” înseamnă „a da”, aşa cum este scris: „Inima mea este plină de lucruri bune” şi interpretează ceea ce este bine: „Eu spun: ‘Lucrarea mea este pentru Rege'”. Doreşte să-şi facă toată lucrarea pentru rege, iar acest lucru este considerat ca dorind doar să dăruiască şi nu să-şi satisfacă dorinţele inimii.

De aceea, când vede că pomii înfloresc, adică pomii poartă fructe, el spune, „şi a creat în ea creaţii bune”, căci pe lume trebuie să fie oameni buni care să dăruiască, sau pomii nu şi-ar mai da roadele. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri: „Întreaga lume este hrănită prin meritul fiului meu, Hanina”, adică mulţumită celor neprihăniţi, deoarece, în timp ce există oameni în lume care se angajează în dăruire, prin acest merit pomii îşi poartă roadele, de asemenea.

Acesta este sensul la „care nu a privat lumea Lui de nimic”. Asta înseamnă că, deşi prin natura noastră sunt calităţi necinstite în noi, Creatorul a pregătit pentru noi angajarea în Tora şi Miţvot, prin care angajând de dragul Creatorului vom fi răsplătiţi cu toată încântarea şi plăcerea pe care a pregătit-o Creatorul pentru noi.

Îmi voi încheia scrisoare cu cuvinte de binecuvântare: „Fie ca Domnul să ne ajute pe toţi să fim răsplătiţi cu o răscumpărare completă în curând în zilele noastre, Amin!”.

De la prietenul tău, care vă doreşte tot ce este mai bun în corporalitate şi spiritualitate.

Baruch Şalom HaLevi Aşlag

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.45

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Tel-Aviv, 22 ianuarie 1959

Pace şi toate cele bune pentru dragul meu prieten,

Prin urmare, răspund la scrisoarea pe care ai trimis-o în data de 25 noiembrie. Ai pus două întrebări cu privire la şarpele primordial:

  1. De ce a fost pedepsit, pentru că nu găsim undeva că a fost avertizat să nu incite?
  2. Care este pedeapsa: „Să te târăşti pe pântece”, cu privire la înclinaţia rea?

Este scris în Buzele celor înţelepţi despre versetul (Geneza 3:14) că şarpele a fost pedepsit numai pentru că a avut loc o greşeală prin el, căci nu i s-a poruncit să nu îndemne. Aceasta înseamnă că pedeapsa nu este că merită să i se refuze puterea pentru că a păcătuit, ci pentru un alt motiv: pentru ca alţii să nu cadă prin el. Prin urmare, rezultă că nu a fost pedepsit, pentru că nu i-a fost poruncit să nu îndemne.

În ceea ce priveşte „Să te târăşti pe pântece”, trebuie să interpretăm că există trei grade în sfinţenie, numite Nefeş, Ruah, Neşama. Nefeş vine din cuvântul Nefişa (odihnă/pauză), când vitalitatea este atât de mică încât nu se poate mişca deloc. Ruah este deja o măsură în care există abilitatea de a se îndrepta spre corectarea calităţilor, numită Hesed, mâna dreaptă şi Gvura, mâna stângă, adică poate folosi mâinile cu vitalitatea sfinţeniei.

Neşama înseamnă că el are deja intelectul şi mintea sfinţeniei, ceea ce inseamna că el a primit deja motivul sfinţeniei. Acest lucru este privit ca având un Neşama [suflet].

Ordinea primirii lumii spirituale este aşa cum este ea în corporalitate. Vedem că atunci când se naşte un copil, vitalitatea lui este atât de mică, încât nu se poate mişca de la sine, ci alţii trebuie să îl ajute. Tot ce poate face este să se lase jos. Aşezarea înseamnă că, capul nu este mai înalt decât virtutea corpului, şi capul este la acelaşi nivel cu picioarele. Aceasta se numeşte Nefeş [spirit] în spiritualitate.

Când copilul creşte, primind mai multă forţă, vitalitatea lui este suficientă pentru ca să poată să stea. Şederea indică faptul că îşi poate mişca mâinile, iar capul creşte. Acest lucru este perceput ca o diferenţiere între nivelul capului şi cel al corpului.

Când creşte mai mult, adică atunci când deja îşi obţine intelectul în cap, vitalitatea lui este atât de mare încât se răspândeşte şi în privinţa lui. În acel moment există o mare diferenţă între nivelul corpului şi cel al picioarelor.

Rezultă că există trei grade. Cu toate acestea, acest lucru este specific în vorbire – capul este în partea de sus, corpul este mai jos, iar picioarele sunt şi mai jos – când are intelect şi gândire, şi că el este mai mare decât gradul animal. Dar la animale, capul şi corpul sunt la acelaşi nivel, indicând faptul că, capul lor nu este mai important decât corpul lor. Prin urmare, noi descoperim doar două grade în ele, care sunt Nefeş sau Ruah [suflare de viaţă].

Când îşi foloseşte picioarele, arată că au o mare putere, adică, corpul lor este mai înalt decât picioarele. Dar când nu au picioare înseamnă că vitalitatea lor este foarte mică, ei nu au primit puterea vitalităţii de două grade, dar capul şi picioarele sunt egale a nivel.

Prin aceasta putem interpreta: „Să te târăşti pe pântece”. Adică Ruah a fost luată de la el, mobilitatea sa, iar cu acea putere ar putea incita pe Eva să mănânce din pomul cunoaşterii. Atunci când picioarele sale au fost luate şi el merge pe corpul său, numit „pântece”, aceasta înseamnă că vitalitatea sa este foarte mică. Aceasta se numeşte Nefeş, imobilitate, lipsit de vitalitate suficientă pentru a se mişca. Prin asta nu va putea să dăuneze atât de mult lumii.

Nefeş se numeşte „lumină feminină” primind ceea ce i se dă. Nu poate primi singură vitalitatea, ci numai ceea ce primeşte prin faptele rele ale altora, şi de aici vine vitalitatea ei. De aceea, atunci când o persoană comite abateri şi îşi transmite vitalitatea ei, ea are puterea de a face un singur păcat.

Acesta este sensul „Să te târăşti pe pântece”, înseamnă că acum nu are nimic mai mult decât Nefeş de Klipa (coajă). De aceea nu poate face mult rău pentru om. Dar când i se dă putere, ea devine mai puternică.

Acesta este sensul „abaterea care induce abatere”, deoarece puterea sa a crescut. Prin urmare, acum, când o persoană a devenit mai puternică în Tora şi Miţvot (porunci), este posibil să o înfrângem şi să atingem perfecţiunea reală.

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.44

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Tel-Aviv, 10 decembrie 1958

Pace și toate cele bune pentru dragul meu prieten,

Îmi lipsește să aud de tine și de familia ta, precum și de modul în care te susții, deoarece înainte de plecarea mea mi-ai spus că ai nevoie de succes … așa că aș vrea să știu situația ta.

Și lasă-mă să închei cu cuvintele Torei. În cântecul „Măreață Stâncă a mântuirii mele”, este scris: „Grecii s-au adunat în jurul meu … și au spart zidurile turnurilor mele”. Ar trebui să interpretăm că Klipa (coaja) Greciei era că voiau să anuleze Șabatul și circumcizia. Șabatul și circumcizia sunt numite „semne”, iar semnul legământului este numit „Mițva (porunca) credinței. De aceea au vrut să anuleze în mod special cele două Mițvot (pl. Mițva), deoarece prin anularea credinței întregului Israel, toate Mițvot din Tora sunt anulate de la sine.

Credința este un zid de fier, adică o gardă meticuloasă, că nici un străin nu va intra în sfințenie, căci în măsura în care omul are credință, el păstrează Tora și Mițvot. Prin păstrarea Torei și Mițvot, suntem răsplătiți primind lumina care este ascunsă în ea și simțim bunătatea, plăcerea și vitalitatea, după cum este scris: „ele sunt viețile noastre și lungimea zilelor noastre”.

Acesta este sensul pentru „sparg zidurile turnurilor mele”, adică au creat o breșă în zid, numită „credință”. Prin Mițva credinței suntem răsplătiți cu „un turn plin de abundență bună”, care este dulceața și aroma plăcerii superioare care se găsește în Tora. Un miracol s-a întâmplat și Creatorul i-a ajutat și au învins Klipa Greciei, și prin aceasta au fost din nou răsplătiți cu marea lumină. Aceasta se numește „lumânarea de Hanuka”, adică lumina pe care o primim prin păstrarea credinței.

Fie ca noi toți să primim curând lumina Lui!

De la prietenul tău care pledează în numele tău și în numele familiei tale,

Baruch Șalom HaLevi Așlag

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.43

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Jaffa – Tel-Aviv, 10 decembrie 1958

Pentru prietenii mei din Gateshead, fie ca ei să trăiască mult,

Vă transmit salutări de Hanuka. Fie ca să simţim în inimile noastre lumina de Hanuka, prin care ochii se vor deschide şi inimile noastre se vor bucura.

Voi scrie ceea ce am spus despre Hanuka. Se ştie că lumânările nu pot arde până nu sunt îndeplinite trei condiţii:

  1. candelă, care este vasul în care este aşezat uleiul;
  2. uleiul;
  3. fitilul [un fir ţesut într-o lampă sau candelă) care atrage combustibilul în flacără].

Când cele trei sunt adunate, ne putem bucura de lumină.

Trebuie să interpretăm cele trei discernăminte de mai sus în muncă şi etică. Kli [vasul] în care sunt plasate uleiul şi fitilul este corpul, numit „lumânare”.

În munca în Tora şi Miţvot, omul simte contraste în providenţa Sa, în privinţa lucrurilor care nu i se dezvăluie, şi anume că îndrumarea lumii este în bunăvoinţă. În opinia omului, Creatorul ar trebui să ghideze lumea în mod diferit, ceea ce înseamnă că bunătatea Sa să fie dezvăluită tuturor. Astfel, asta contrazice raţiunea omului. Acesta se numeşte Ptila (fitil), de la cuvântul Petaltol (şerpuit) şi de la cuvântul Pesulah (defectuos), deoarece este greşit să avem astfel de gânduri.

Claritatea şi trezirea care aduc pe cineva să implore Tora şi să muncească şi să simtă dulceaţă şi plăcere în Tora şi în muncă sunt numite „ulei”.

Dacă una dintre ele lipseşte, este imposibil să se bucure de lumina ei. De asemenea, atunci când corpul este în acord de muncă şi claritate, omul este răsplătit cu atingerea lumii Creatorului, care apare în mod specific prin cele două. Şi aşa cum nu există nimic care să lumineze odată ce uleiul a ars şi fitilul devine întunecat, odată ce efortul şi claritatea se termină, el nu are lumină şi totul devine pentru el din nou întuneric.

Dacă doreşte să obţină mai multă lumină, trebuie să încerce să găsească mai multă muncă, numită „fitil”, şi mai multă claritate, numită „ulei”, deoarece lumina nu are nimic prin care să se scufunde şi să se menţină. Motivul pentru asta este că există o regulă: „Răsplata este în funcţie de efort”.

Claritate, numită „ulei”, vine în principal prin credinţă, care este predominantă faţă de înclinaţia rea care aduce efort şi contradicţii intelectului extern. Asta se numeşte „a testa” în lucrarea Creatorului”.

După ce a predominat peste ea, cineva este răsplătit primind lumina Creatorului care iluminează sufletul omului şi atunci nu mai există loc de contradicţii. Aceasta se numeşte „lumina de Hanuka”. Adică omul este răsplătit cu providenţa deschisă, adică îndrumarea Lui este binevoitoare pentru creaţiile Sale.

Prin această putem interpreta ceea ce au spus înţelepţii noştri despre lumânarea de Hanuka: „Se porunceşte, de la apus, până când toate picioarele au dispărut din piaţă” (Şabat, 21). Prin asta au implicat modul de mai sus.

„Soarele” se referă la lumina strălucitoare. Regel (picior) vine de la cuvântul Meraglim (spioni), care spionează după îndrumarea Lui. Este aşa cum a fost scris despre spioni: „Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea… dacă este bună sau rea?” Această înseamnă a testa dacă orientarea superioară în lume este bunavoitoare.

„Piaţă” implică domeniul public. Aceasta se întâmpla deoarece, în special pe domeniul public, există spioni. Dar când o persoană este răsplătită cu intrarea în autoritatea unică, ceea ce înseamnă că nu există altă forţă în lume decât Creatorul, pentru că „El singur face şi va face toate faptele”, atunci nu mai există loc pentru spioni.

Acesta este motivul pentru care au presupus că trebuie să atragem lumina de Hanuka astfel încât să lumineze providenţa deschisă ca fiind binevoitoare „de la apusul soarelui când toate picioarele au dispărut din piaţă”, adică de când era deja întuneric până când toţi spionii au plecat de pe domeniul public, când nu mai există spaţiu pentru spioni şi toţi au dispărut din lume.

În acest fel, trebuie să interpretăm ce spunem în cântecul „Măreaţă Stancă a salvării mele”: „Grecii s-au adunat în jurul meu… şi au spart zidurile turnurilor mele şi au pângărit toate uleiurile”. Cuvântul Homat (zid) are aceleaşi litere cu Hotam (sigiliu) şi Tehum (areal/zonă). „Turnurile mele” este turnul plin de abundentă bună (Midraş Raba, capitolul 8). „Zidul” se referă la menţinerea străinilor la intrarea în oraş şi faţă de jefuire bunului.

Este la fel şi aici – pentru a evita intrarea în gânduri străine şi dorinţe neinvitate, trebuie să facem un zid prin care să ne păzim de cele exterioare. Acest zid este numit „credinţă”, deoarece doar prin credinţă omul se poate salva de toate cele de mai sus. Această se numeşte „zonă”, pentru că până acum cei din exterior se puteau apropia, dar când văd că persoana nu a ieşit în afara zidului, ei se întorc la locul lor.

Acest lucru se întâmplă deoarece credinţa este mai presus de raţiune, iar dominaţia Sitrei Ahra este în mod specific în raţiunea minţii exterioare. Astfel, nu are nicio legătură sau contact cu persoana.

Klipa a Greciei a fost pentru ca poporul Israel să se bucure în mod special prin intelectul extern, care este filosofia blestemată. Aceasta contrazice credinţa, care se numeşte „zid”. În măsura în care au reuşit să admită filosofia în Israel, se consideră ca măsură în care ei au depăşit zidul.

Acesta este sensul pentru „sparg zidurile turnurilor mele”, şi anume zidul din jurul turnului plin de abundenţa bună, prin care suntem răsplătiţi cu providenţa deschisă, deoarece Creatorul conduce lumea cu bunăvoinţă.

Prin încălcarea menţionată, ei „au pângărit toate uleiurile”, ceea ce înseamnă că li s-a refuzat toată vitalitatea şi claritatea care le-a fost acordată prin credinţă, pentru că Tuma’a (impuritate) vine de la Ţimţum (restricţie, amuţire) şi Situm (blocare). În cele din urmă, s-a întâmplat un miracol şi Creatorul i-a ajutat şi ei au fost răsplătiţi cu lumina revelată, numită „lumina feţei”.

Iar în ceea ce priveşte ceea ce întreabă prietenul meu, acestea sunt cuvintele sale despre Şofar (corn de berbec în care se suflă de sărbători speciale): Creatorul ridică de la calitatea judecăţii până la calitatea milei. În mai multe locuri se presupune că indicaţia se referă la calitatea judecăţii, cum ar fi „În momentul ostracizării, suflă în Şofar” etc.

Interpretarea din Yaarot hadvaş (Faguri de miere-titlul unei cărţi), este ca şi cum Şofarul trezeşte judecata, atunci când o persoană se condamnă pe o scală de păcat, înseamnă că îi spune Creatorului că doreşte să-şi ia pedeapsa atâta timp cât scapă de păcat şi este curăţat. Prin asta trupul acelui om evocă milă. Desigur, nu trebuie să ne îndoim de cuvintele din Yaarot Hadvaş.

Vezi în Zohar, Emor (Spune, p. 99).”În ziua judecăţii, Israel are nevoie de un Şofar şi nu de o trâmbiţă, deoarece, a nu trâmbiţa, presupune, aşa cum se spune în Sulam, că „nu trebuie să trezim judecata”. Asta înseamnă că Şofar este calitatea milei.

Trebuie să interpretăm că el ridică problema ostracizării, deoarece suflarea în Şofar se datorează faptului că atunci când, ostracizând, cel ostracizat este sub puterea calităţii judecăţii. Pentru a împiedica, ca această calitate a judecăţii să-l guverneze, trebuie să trezim mila asupra lui, care este asemănătoare cu asocierea calităţii judecăţii cu mila, deci cu un Şofar, care are puterea de a evoca mila.

Este asemenea cu versetul „Sunaţi din Şofar în Sion!”, care înseamnă a avertiza poporul să se pocăiască. De vreme ce vedem că există o calitate a judecăţii, trebuie să suflăm în Şofar, pentru a trezi calitatea milei, pentru că Şofarul poate evoca mila, pentru a da putere oamenilor să se pocăiască.

Este ca o persoană care stă pe un munte şi priveşte. El vede de departe că o armată vine să se bată cu oamenii din oraş şi să-i jefuiască bogăţia, aşa că suflă în Şofar, astfel oamenii se vor aduna şi vor ieşi să lupte să salveze oraşul. Rezultă că Şofar, aici este calitatea judecăţii, aşa cum se explică în cuvintele sfântului Zohar.

Iar cu privire la a doua problemă pe care mi-ai scris-o, despre iubirea Creatorului, acestea sunt cuvintele tale: „În ceea ce priveşte iubirea Creatorului, este ca şi cu oricine îl iubeşte pe prietenul său – vrea să se agaţe de el. În mod similar este cu iubirea Creatorului. Trebuie să existe dorinţa de a fi cu Creatorul şi de a simţi plăcerea apropierii Lui, până când nu mai doreşte să se despartă de El”.

RAŞAR Hirş interpretează că „iubirea Creatorului este dorinţa din inimă, de a dărui, de a-şi măguli Ziditorul, ca şi în cazul oricărei iubiri a oamenilor, dorinţa cea mai de jos de a dărui celui iubit. De asemenea, iubirea Creatorului este numită dorinţa adâncă din inimă de a da şi de a aduce mulţumire Creatorului”, până aici sunt cuvintele lui.

Aş adăuga că ambele sunt adevărate, dar trebuie să le distingem în termeni de timp, pentru că trebuie să distingem întotdeauna între realitate şi persistenţa realităţii. La urma urmei, vedem că atunci când se naşte un copil, vedem o realitate completă – că bebeluşul este în viaţă şi nimic nu lipseşte în el.

În acelaşi timp, dacă nou-născutul nu primeşte hrană necesară, acea realitate este sigur că va fi anulată, căci fără hrană, bebeluşul va muri. Astfel, pentru ca realitatea să persiste, avem nevoie de hrana prin care nou-născutul va creşte. De asemenea, dacă primeşte alimente rafinate sau insuficiente, va fi foarte slab.

De asemenea, dragostea Creatorului necesită ambele lucruri:

Primul este scopul, privit ca „realitate”, care este iubirea, unificarea şi Dvekut (aderarea) atunci când cineva vrea să fie anulat înaintea Lui şi nu are altă preocupare în viaţă decât să-şi concentreze mintea şi inima exclusiv asupra Lui zi şi noapte. El nu are mai mult chin în lume decât suferinţa de a fi separat de această legătură, după cum este scris: „Dacă un om îşi dă toată averea pentru iubire, va fi dispreţuit”.

Al doilea este persistenţa realităţii, astfel încât iubirea nu va fi anulată, precum şi ca iubirea să crească şi să prolifereze. Asta necesită hrănire, adică de a oferi hrană, numită Miţvot (porunci) şi fapte bune. În măsura în care se angajează în fapte bune, iubirea dintre el şi Ziditorul său creşte. În acel moment, şi Creatorul dă daruri, aşa cum fac cei iubitori. Darurile Creatorului sunt numite „revelarea secretelor Torei”, numite „Maase Merkava şi Maase Bereşit.

Rezultă că ambele interpretări sunt adevărate. Ulterior, omul este răsplătit cu un grad mai înalt, numit „iubire necondiţionată”.

Creatorul ne va ajuta să atingem iubirea Lui.

De la prietenul vostru, care vă doreşte tot ce este mai bun în corporalitate şi spiritualitate.

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Scrisoarea nr.42

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

Pace și tot ce e mai bun prietenului meu,

Ți-am scris o scrisoare înainte de Pesah, dar din moment ce adresa a fost incorectă, scrisoarea s-a întors. Acum, înainte de sărbătoarea Șavuot, care este momentul dăruirii Torei noastre, îți voi scrie câteva rânduri …

Pregătirea pentru Tora, așa cum ne aparține, este problema fricii, așa cum este scris: „Și poporul s-a așezat [a ridicat tabără (la poalele muntelui Sinai)] ca un singur om cu o singură inimă”. Aceasta înseamnă că toți aveau un singur scop, acela de a beneficia Creatorul. Urmează…

Trebuie să înțelegem cum ar putea fi un om cu o singură inimă, deoarece știm ceea ce înțelepții noștri au spus: „Întrucât fețele lor nu seamănă una cu cealaltă, opiniile lor nu seamănă una cu cealaltă”, cum ar putea să fie ca un singur om cu o singură inimă?

Răspuns: Dacă spunem că fiecare se îngrijește de sine, este imposibil să fim ca un singur om, deoarece nu suntem asemănători unul cu altul. Cu toate acestea, dacă toți își anulează sinele și se îngrijesc doar de beneficiul Creatorului, ei nu au opinii individuale, deoarece persoanele au fost anulate și au intrat în autoritatea unică.

Acesta este înțelesul a ceea ce este scris: „Viziunea stăpânilor (proprietarilor) este opusă viziunii Torei”. Este așa pentru că viziunea Torei anulează autoritatea, așa cum au spus înțelepții noștri: „când va muri un om într-un cort’, Tora există numai într-un om care se lasă singur să moară”, însemnând că el se lasă să moară, adică, mulțumirea sa de sine, și face totul numai pentru Creator.

Aceasta se numește „pregătire pentru primirea Torei”, deoarece este scris că este interzis să-i învețe Tora pe închinătorii la idoli, așa cum este scris: „El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc poruncile Lui”.…

Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)

error: Content is protected !!